Arlechinada… bonus. ex-stagiune

aveam barbă – trei fire pe
trei rânduri
două albe, fix azi
mi-a arătat asta zâmbind
şi numai zâmbet nu era acela
oglinda!
semn rău
am făcut-o cioburi, acum
din cioburi voi lansa
Arlechinul cu fesul pe dos –
Arlechinul proaspăt bărbierit
de lama precisă
a secundarului
vă spun un şiretlic:
lanseazã cititori, nu volum
ajunul Bunei-Vestiri
2008
ecoul se-ntoarce pălmuit
…pescuieşti în ape teritoriale ale
amăgirii, bă puţă… ecou la ecou
cine a zis?
Aha
era unicul fir din barbă rămas
ne-alb

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu ştiu, ah, dacă aş şti
cine, cum şi de ce a spart oul mirării şi iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
şi de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeţi!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
şi tot aşa…
nu voi reuşi niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aş prinde
pe acela care a înfăşurat în suspin cheia-măsură
şi a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei Sori şi o barbă

Privit-am cerul
şi un turcuaz de vis
mi-a inundat sufletul în abis
prin culoarea marii de smarald
priveam trei Sori şi o barbă
o barbă albă legată de Soarele din mijloc
Lumină multă şi iubire
se revarsă-n sânul meu de om
şi-mi scaldă viaţa-n primăvară,
aduce-n pântec puterea de a fi mamă
a nostră multă primăvară
trei Sori şi o barbă albă
legate prin oceanul infinit al preţuri vieţii
ce separă lumea terestră de ei
adorm privind trei Sori şi o barbă albă
care se scutură pictând planeta
în armonii divine
sub lac de ape şi lumi
visez turcuazul din nori
şi lava ce curge-n cascade
din blocuri fără de mansarde
privesc dormind potopul glasului
de om ce risipeşte armonia divină
şi o aruncă-n puţul gol şi mort
cu apa pierdută-n destin
adorm din nou cu trei Sori şi o barbă albă
realizez în vis că am trăit
cândva pe pămînt!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân avea o barbă;
Spuse: "Veni ziua oarbă! ‒
Două buhe şi-o găină,
Trei scatii şi-un cuc, deplină
Cuibăreală-ntr-a mea barbă!"

limerick de Edward Lear din A Book of Nonsense
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

alfabetul înăuntrului

Dacă aştepţi o mână
o voce să-ţi vină în sprijin
este sfârşitul
doar vântul te ştie – înăuntrului tău
îi pot creşte mâini şi nu-i murmur acela
este glasul, învaţă vocalele abia
aaaa – uuuu – oooo – iiii – eeee, aeiou nu încă
ci după consonizarea alfabetului…!

ar părea că muşcă din cenuşă nervul
lacom căutând un atom măcar nears

astfel începutul, altul, te prinde de călcâi… unde fugi?!
– creşte în tine vector eliptic în sus nu-i
în sus doar părere

Arlechinul râde, un salt, urcă
plânge
roteşte
din trupul lui cresc mii de mâini aprinse
învinge
vânt, nori fugaci, secundar înfricoşat acum ţopăind
din doi în trei, doi în trei
gata
bcdfghjklmnpqrstv… şi altele… labirint şi straturi
să-ţi încălzească nervul…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor – 2 (din seria „Mistic”)

Mirării nu-i mai ajunge căuşul cuvântului
aruncă mâna mea trecând-o prin lemn, piatră
vânt
diforme la început, aparent diforme
Arlechinul din trupul meu contorsionat
nu mai rabdă
iese prin mână… îşi caută altă locuire
în animale şi păsări şi… ierbi ce va să vină
s-a dus
După toate acestea, singur
ca-n ziua dinaintea naşterii
pântecul rugăciunii s-a împlinit… vin
vin spre mine suliţe aprinse, dălţi şi
câte ale necunoscute unelte
La săvârşirea lucrului ceea ce văd –
văd?!
îmi pare deşi a părea n-am învăţat încă
– mirare… ou?!
noul, ajunsul se înfoaie, plesneşte şi
flutură cu repeziciune în sus
ca un duh
cerul, nu şi pământul
scaldă în oranj opac alt căuş
la o poruncă
ecou crescând din căuşul nou
asediul oranj învăluie pretutindeni-ul
Universul – chiar – iată ultima mea cămaşă –
încet, încet opacul se pierde
o strălucire-i oranjul acesta care
prin mâna mea mă întoarce
la ceea ce am fost
doar arlechinul
nu va mai veni

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era încă aici, dar era pe drum încoace; se apropia din minut în minut. Când povesteşti una ca asta, oamenii spun că aşa ceva nu poţi să simţi, e doar o închipuire. Nici nu poţi dovedi, dar, cu toate astea, eu ştiam. Simţeam cum venea pe drum şi se gândea: Acum mai sunt numai trei ore, şi ajung. Acum au mai rămas două ore şi trei sferturi. Acum numai două ore jumătate! Ah, ce încet merge. De-ar merge totuşi ceva mai repede. Încă două ore, şi un sfert, şi voi fi acolo. Voi fi la ea.

Hans Erich Nossack în Cel mai târziu în noiembrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecou

Ecoul este un ricoşeu sec. Marile fapte au nevoie de rezonanţă, nu de ecou.

definiţie aforistică de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cioburi

prietenii au plecat departe
am rămas singur în noapte
astăzi sparg
oale şi ulcele
ce să fac acum cu ele
toate's sparte, toate's rele
adun cioburi dintre gânduri
printre rânduri amputate
ce să fac astăzi cu toate
viaţa calcă
trist pe ele
noaptea desenează gânduri
din dureri şi din amurguri
curg şi lacrimi
curg de toate
printre cioburi şi ulcele
toate's goale, toate's sparte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Individul acesta seamănă prea mult cu mine! Ţi-am spus! Acesta nu sunt eu! (Priveşte iar portretul.) De ce atâta barbă? Trei fire erau de-ajuns! Eşti artistă, Natalia, nu aparat de fotografiat!

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica unui avocat cu barbă

După cum puteţi vedea,
Eu o barbă port.
Rog instanţa să ia act:
Două... nu suport.

epigramă de Teodor Maricaru din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intrat după tehgheaua din cârciumă. Pe o sofa lată, acoperită cu piele de tigru, sta lungit un bătrân cu barbă albă şi cu faţa prelungă. Fuma dintr-o narghilea şi număra nişte mătănii de chihlimbar. Boabele mari şi galbene sclipeau şi se loveau între ele cu un sunet plin. Faţa bătrânului era împodobită cu o barbă lungă, încărunţită de vreme. De sub fesul lui, înfăşurat cu un turban, ieşea un smoc de păr alb ca neaua. Pe buzele-i veştede juca un zâmbet prietenos. M-a privit cu ochii lui blânzi şi visători şi m-a poftit, în bulgăreşte, să mă aşez. Apoi, scoţând un nor de fum, m-a întrebat de unde ştiu bulgăreşte. I-am răspuns că sunt bulgar.

Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Ai avut impresia
când în oglindă te priveşti
că ochii te înşală?
Şi ai auzit vreodată cioburi
cum în suflet se înfig,
camera inundând-o
de gânduri profane?

În cenuşa lumii rămase
e dreptatea;
sunt aţele Dumnezeului găsit.
Dar acum oglinda
din ale vieţii cioburi ascuţite,
din simţuri felurite
şi duhuri făurite,
din cameră Ea te priveşte
ca un păcat.

Cu sânge
oglinda o poţi spăla
până o vei ajunge.
Caută un ciob în marea de icoane
ca un dulce cântec între strigate...
o gură de aer într-un cimitir.
Se ascunde o imagine
între iluzii;
ciob în suflete străine,
Ea mereu incompletă.
Alege una din nimic,

iar întregul fată-n fată
devine infinitul întregit,
acum cu sfârşit.
Eşti tu.

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 octombrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Muză, mi-ai spus...
mi-ai spus că vei veni,
că te întorci
şi, se-ntoarce doar vântul...
un ecou, cu parfum
de slovă.
Mă minţi şi mă tem
să mai scriu un vers.
Te simt aici
lîngă mine şi...
şi te chem neîncetat,
te chem...
Nu auzi?!
Nu auzi cât sunt de singur?
Ce aprigă durere
să te bănui aproape
să-mi scri în gânduri
rânduri...
Ce chinuri în aşteptare.
Să vi să mă iei
să-mi deretici lucruri
prăfuite de rime şchioape.
Mi-ai spus că vei veni,
că te întorci
şi se-ntoarce doar vântul...
un ecou, cu parfum
de slovă.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sunete

Muzica sorţii,
cioburi de sunete,
în angoasele nopţii,
clipociri de lumini,
în abisul cerului,
cu rezonanţe sidefii,
si valuri străvezii...
Mă joc,
în al dansului fior,
cu nuanţele clapetelor
unui pian de foc,

muzica,
unui nou început,
ce cântă,
cu ochii minţii,
macii sufletului,
aprinşi,
flori, ce-mi cern paşii,
printre noi constelaţii,
de iubiri,
cu sens si nonsens,

bizare rătăciri,
pe arcuşul inimii...
Cioburi de sunete,
vitraliile sufletului,
solfegii în eter,
pe-un portativ efemer,
încărcat cu mister,
suflul iubirii,
ecoul dăruirii...

... au rămas doar
sunete
sparte...
într-o muzică,
demult uitată...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Cioburi de vise interzise
imi străpung tălpile,
mă ard, mă supun.
Genunchii le sărută, palmele le sprijină.
Mă ridic. Continui să dansez.
Sângerez.
Visele dor. Cioburile sângerează.
Se sparg in zeci de alte cioburi,
fiecare jertfind câte o picătură de sânge
spre a-mi hrăni visul.
Infinite cioburi hrănesc un vis
al cărui sfârşit e proiectat în fiecare ciob infinit
acelaşi, altul, mereu al meu...

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

joc de oglinzi cu «şi-uri»

Timpul, ba chiar şi spaţiul sunt sarcini, apasă
umerii şi nu mai pot
lăsa jos şi lua de două ori…
Departe şi Aproape totuna-i, Acum şi Atunci
sunt confuze, nu le pricep graniţele precise
sensul libertăţii îmi este strict direcţionat
pe vectori pe care-i ştiam ai dorului, ai neputinţelor
Nu pot înţelege de ce «om chinuieşte om»
în ideea de just, măsurându-mi gesturile
cu metrul alb, diluat… şi crud – ori
înseamnă că s-au născocit anume oglinzi care
să deformeze?!… Mie îmi dai pe aceea care mă arată şi mai slab
şi funcţionează pe bază de fişă…
iar tu ai o oglindă care te arată enorm şi nu doar
ci şi bun şi drept şi incoruptibil, chiar dacă oglinda ta
se ouă aur în căuşul palmelor apucătoare… dă-mi
numai pentru o zi cămaşa ta asudată, la schimb
las pielea mea – ţie-ţi va fi lesne s-o deschei la nasturi
dă-mi-o fără butonii aceia din platină…!
Dă-mi ochelarii tăi numai o zi, să văd cu ei lumea
ca tine, îţi dau în schimb un ochi
tu să ai trei, tu ai nevoie!
Dă-mi un umăr pentru o zi, să duc «timpul şi spaţiul»
aceste desagi blestemate şi adă-mi Departele separat
lasă-mi-l în dar – pentru asta voi aminti zeilor
te voi vorbi de bine, nu care cumva să ţi se ia oglinda
şi să tânjeşti la cea a mea
cu fise!
(desen ca idee: ochelari cu trei lentile unui domn cu robă de magistrat!)

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Segmente dilatate oblic

numai
primul fulg, mirarea
apariţia din alte lumi, parcă –
înmuguri emoţie... ceilalţi urmând
devin banali

Un fel de Adam al zăpezii... restul îl ştiţi!
___________

mai mereu cel mai ardent
lumea
a iubit pacea
iată cât sânge prelingându-se...
anume
instinctul belic sfidează Moartea
ca şi cum nu i-ar aparţine... deci, nici mie!
__________

cel mai nesuferit film – nici măcar
o aluzie la sexualitatea
spectatorului
nici violenţă, groază, eroi salvând umanitatea
___________

două dealuri cu barbă, barbă verde se
întreceau care să devină munte – închid
proiectorul!
___________

am descoperit
chitara
chitara cu o coardă şi
şase cutii de rezonanţă
eliptice
griful începe din stern, ocoleşte
proiectorul şi
cât îşi mai trage duhul Moartea
urcă până acolo de unde fără durere pleacă
numai primul fulg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Am să strâng în braţe iarba
ca şi cum te-aş strânge pe tine,
lumina va tresări ca un copil în somn
şi eu voi marge mai departe pe drumul meu,
având grijă să-mi crească frumos
aripile,
ca să te pot iubi din plin cu ele...

Miros de lavandă şi cioburi de cer,
ca un semn, într-o carte abia născută...
Numai tu vei afla când visul din icoană
îşi va face semnul crucii,
iubindu-ne într-o profundă tăcere...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!