Ecoul zărilor curbe

Ne pier în ecouri de strigăte mute
Priviri ce luceau şi sunt astăzi pierdute
În zori ce-au adus între noi întuneric
Şi goluri în visul odată feeric.

Şi nu e niciunul în stare să spună
Că dragostea noastră de azi e nebună
Şi zguduie noaptea, şi urlă în zi
Că încă trăieşte, să-ţi fiu şi să-mi fii,

Să rupem cortina de nori ce apasă
Pe-o scenă de gheaţă c-o mare crevasă
Ce creşte, şi creşte, în hăuri trăgând
Actori ce se-ncurcă în replici de gând.

Nu ştie, sărmana, în zbaterea sa,
Că totu-i decis şi e moartă deja,
C-a fost alungată în linii de zări
Curbate pe-alocuri în vagi întrebări.

Nu-i doliu, nu-s lacrimi, nu-s urme pe cer
De îngeri ce cântă-ntr-un cor auster,
Nu-i nimeni să facă orgoliului vină
Când pleacă, nebuna, în zări de lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interzis

Pe sub nori osândiţi să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.

Sunt doar aripi de gând şi secvenţe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorinţe, alai,
Şi lucirea din ochi vinovaţi de ce-au scris.

E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n braţele de bisturiu
C-un tăiş ce o vrea doar în visele lui.

Şi mai trece o zi, şi apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat şi îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereţi de atol.

Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roşu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Şi de dor când mă caut în mine şi nu-s.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i amiază –
Reperele zilei lipsesc – nu-s zori – şi nici amurg.

Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul stropilor de nori

Era un cer albastru-cenuşiu
în fiecare zi - aşa-mi părea -
dar nu ploua, nu, încă nu ploua,
în toamna când, deja, era târziu.

Era tristeţe-n fiecare nor,
iar gheaţa pătrundea în orice strop
ce ar fi vrut să cadă în potop,
şi îl strângea-ntr-o menghină de dor.

Din când în când, venea în cerul trist,
timidă ca un zâmbet de copil,
o rază ce se strecura, abil,
în gheţa cu sclipiri de ametist.

Se desprindeau, atunci, din norii lor
şi coborau pe stâncile pustii,
îmbrăţişaţi şi veseli, încă vii,
doi stropi ce-şi potoleau din vechiul dor.

Păreau, în umbra norilor grăbiţi,
actori, pe-o scenă care îşi schimba
cortina, puntea dintre ei, ceva
ce îi făcea să pară-ndrăgostiţi.

Dar ce a fost, ce roluri au jucat,
va fi, întotdeauna, un mister
ascuns de-o clipă-n timpul efemer
ce l-a făcut, din ce în ce, uitat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

Vreau să-ţi spun: şi eu sunt Petru!
Şi viaţa mea El a schimbat!
Nu mai sunt Simon! Da, sunt Petru,
Căci Simonul a decedat!

Nu mai sunt rău, ci bun eu sunt!
Nu sunt curvar! Ci sunt fidel!
Nu sunt beţiv! Veghez crezând!
Nu-s păcătos! Iertat de El!

Nu mă răzbun, vreau să fac bine.
Nu-s mânios, ci sunt om blând.
Şi vreau să-ţi spun astăzi şi ţie:
Simon să fii cât ai de gând?!

Nu ezita să fii schimbat.
Urmează-L astăzi pe Mesia!
Vino la El să fii salvat.
Primeşte astăzi veşnicia!

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă pustie

În visul meu, erai pe vechea bancă,
Privind spre zări de dincolo de munţi,
În gând cu hotărârea să renunţi
La viaţa solitară de munteancă.

Privirea ta înlăcrima văzduhul
Acoperit, în tristul său apus,
De nori ce sângerau acolo, sus,
Cu picături ce îţi sporeau năduhul.

Ai aşteptat destul, n-o să mai vie,
Să-ţi stea alături, nimeni dintre-ai tăi
În casa cu-nvechitele odăi.

S-a întâmplat ce n-ai fi vrut să fie
În raiul tău de dincolo de văi...
Iar banca,-n visul meu, e-acum pustie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme adânc Universul

Geme adânc Universul,
Grecul, sirianul şi persul,
Contemporanii şi ei
Au ruginit şi sunt chei.
Pe Quai d'Orsay ne plimbam,
Eram hipopotam,
Erai hipopotiţă,
Beţi de iubire, beţi criţă,
Oamenii ne fluierau,
Parcă aţi fi din Macao,
Ei ne spuneau.
Apoi noi ne-am iubit,
În duhul Marelui Brit,
Apoi noi am trecut,
Gemem din stele, din lut.

Copacii stau neclintiţi,
În straie de promoroacă,
Oaspeţii pleacă în zori,
Nimeni nu moare, doar pleacă.
Vin peţitoarele, vin,
Aşteaptă-n iatac mireasa,
Mirele e din vecini
Iubirea e în Alaska.
Totul are-un sfârşit,
Crima a fost făptuită,
Stă un brăduţ neclintit,
Moartea defunctei iubite.

Pădurea, şir de bulumaci,
sunt un copac între copaci,
prin mine trec insecte, ani,
iubirea mea nu-i de doi bani,
iubirea mea-i un munte-n zări,
urcăm pe unde nu-s cărări,
iar muntele e viu, e-n mers,
se depărtează-n Univers.
Suntem copaci îmbrăţişaţi,
Pe trunchiul tău e al meu braţ,
Simt cum vibrezi, precum o stea,
Un munte-n zări – iubirea mea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Atâtea păsări cântătoare
atâtea flori în lung şi-n lat!
Ori nu-s acestea toate oare
spre slava Celui Înviat?

Ce înţelept şi prin ce lege
aduce-atâtea frumuseţi,
de nu nemuritorul Rege
maestrul făuritor de vieţi?

Un ghiocel din muşchi se-arată
şi-un strop de rouă dă-n vileag.
Nu-i oare lacrimă curată
de bucurie şi de drag?

Mireasma dulce şi jilavă
din liliac şi din salcâm
ce-i alta decât imn de slavă
către-al tăriilor tărâm?

Ce vrea să spună fulguirea
ce-mbracă ramuri de cireşi,
de nu-i în ea neprihănirea
celui Ales între aleşi?

Sub soarele ce se răsfrânge
lalele roşii ies pe grui.
Nu-s oare stropii cei de sânge
ce-au picurat sub paşii Lui?

Iar când se-nalţă-ntre boschete
narcise galbene în zori,
nu-s oare tainice trompete,
nu-s oare crainici vestitori?

Atâtea păsări cântătoare
atâta soare revărsat!...
Ori nu-s acestea toate oare
un larg
"CRISTOS A ÎNVIAT!"?

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea în faţă toată dragostea, nebuna!

S-a măritat, s-a mai dus încă una...
N-a putut evita a fi în rând cu turma.
Şi, era tânără, mergea de numa-numa...
Avea în faţă toată dragostea, nebuna!

A ales să ne lase, să se ducă glonţ –
Acolo, unde poate speră că-i mai bine...
În lumea celor care-şi calcă pe destine,
Unde, în inimă, nu mai e loc de hoţ.

S-au dus de mult acele vremuri, când
Se bâjbâia prin beznă, se sfida lumina...
Fără să ştii dacă, trăgând cortina,
Vei auzi liniştea,-ntr-un final, aplaudând.

Astăzi, se presupune totu'-a se clădi,
Mult mai atent, deşi... totu-i mai ieftin.
Mai rar posibil a exclude-orice suspin,
E tot mai greu concretu'-a-l dobândi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (5 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Alerg către soare, căutare mi-s zorii,
în chinul să văd, Pământul rotund îi,
lumina ce o caut îşi aşterne fiorii
şi urme mai caut, să-l văd sau să-l tuldui.
Tăinuitele-mi gânduri, îmi prind iarăşi viaţă,
un sânge curat, în inimi zvâcneşte,
mă doare tăcerea, numită speranţă
când lumea întreagă, care stă, cleveteşte.
Privesc către zări, nu te văd, în zadar,
îţi caut făptura, ea mă lasă şi pleacă,
copil rătăcit sunt, nici măcar n-am habar,
te întorci, sau mă laşi, încă o noapte să treacă.
E întuneric când sunt, dar când pleci e pustiu,
te caut în zări, prin colţul tăcerii
nu te pierd, nu te am, sunt cu tine, nu ştiu,
mă las pradă-n vis, din visul chemării.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul vorbind maicei sale

Maică, jale, măicuţă,
regina a nopţilor mele,
de ce pier tinereţile, clare cântăreţele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuţei, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioşia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri şi ape sihastre
şi tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregăteşte,
aşterne de moarte măsurile,
făclieri şi steaguri şi alaiuri tocmeşte.
Ah, totu-i tăcere,
şi zidul uitării tot creşte şi creşte.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele ştime.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul vorbind maicei sale

Maică, jale, măicuţă,
regina a nopţilor melc,
de ce pier tinereţile, clare cântăreţele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuţei, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioşia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri şi ape sihastre
şi tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregăteşte,
aşterne de moarte măsurile,
făclieri şi steaguri şi alaiuri tocmeşte.
Ah, totu-i tăcere,
şi zidul uitării tot creşte şi creşte.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele ştime.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Epoca da aur"

Nimeni nu-i de vină,
Totul e feeric
Şi-n anii lumină
Stam pe întuneric.

epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Se destrăma făptura ei cioplită
Cu dalta nebuniei unui gând
Ce îşi făcea cărare-ntr-o ispită
Pe care o-ntâlnise de curând.

Ea îl vedea albastru, poate verde,
Şi îi părea ales şi de păstrat,
De prins grăbit, cu grijă de-a nu-l pierde
Cât încă nu-i un gând întârziat.

Atât era: ispită şi-o cărare
Pe care el trecea în drumul lui
Spre zări de-apus, departe,-n lumea mare,
El, gând stingher şi gând al nimănui.

Furtună-a fost, cu vânturi de-ntuneric,
Tornadă răsărită-n o clipită,
Purtând nisipul negru, luciferic,
Şi destrămând făptura ei cioplită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buletin Meteorologic

Ieri a fost o zi senină
M-au năpădit amintirile
Un vânt călduţ a bătut dinspre inimă
Iar soarele mi-a luminat cuvintele.
Spre seară a plouat cu lacrimi de bucurie
Când sufletul s-a încălzit în prezenţa ta
Iar luna a răsărit plină de euforie
De parcă toată noaptea ar cânta.
Azi am avut pe frunte un cer uşor înnorat
Priviri de gheaţă băteau din ochiul stâng
Cu nori de furtună în sufletul de bărbat
Ce m-au făcut la amiază, cu soare să plâng.
De aceea mâine va fi o zi cu lumină
Am început noaptea cu tine în gând
şi inima ştie ce vreme o să vină
Doar a auzit iubirea din suflet şuierând.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie... răspuns...

Iubita ţi-e-aproape şi-ţi spune să stai
să n-asculţi ce singur asculţi morţii vai
trăita prelungă să-ţi ţie alai
deplin sănătatea să-ţi spună de Rai

gândirea-ţi străbate aceleaşi cărări
puse odată prea scumpe spre zări
încă mai speri că va fi totu-n flori
la fel ca-nainte... fi-va... da-n zori

nu înţelegi şi n-aştepţi în fiori
să ţi se spună - ce faci, cu viori
cu care cânţi despre-amurgul cu nori
ce de fapt viaţa răscoale... ori-ori!

nu te speria,
viaţa-i bună, senină....

iar sufletu-n tină, se spală-n, deplină, prea lină, a scumpei grădină ce-i plină de-a DOMNULUI SFÂNTĂ LUMINĂ!

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş (24 octombrie 2017)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!