Aşa grăit-a Eufratul

"Nebunilor,
le-a grăit Eufratul
morocănoşilor bătrâni:
Niciodată noaptea
nu a fost întuneric.
Cine-ar putea
de-ndrăgostiţi să ascundă
genunea
roditoare de adâncuri,
de alte genuni născătoare?
De dincolo de Calea Lactee,
când noaptea-i privighetoare,
au nu vedeţi
luceferii
cum unul din altul se-aprind
dorul luminii să-l beie?
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 71
Urgisiţilor,
cine-ar putea
îndrăgostiţilor să fure
Orionul, Arcturus, Pleiadele?
Pentru ei înfloresc miriadele
început de minune.
Umpleţi fluierele
cu cântec nou, până sus!
Numai noaptea, cerul
n-are ham de apus.
Auziţi,
fii ai ţărânii şi-ai cenuşilor,
numai noaptea cerul e liber
luceferii toţi să şi-i poarte,
neîntinaţi de apus,
neprihăniţi întru spus.
Numai noaptea-şi îmbracă
podoaba coroanei şi haina,
şi-mprumut de la Rigă inel.

De veţi iubi,
Celui-Veşnic fi-veţi la fel."
Astfel le-a grăit Eufratul,
dar nu înainte
să le desferice taina
necunoscută
colbului din vânturişca zării:
"Cântaţi din alăută,
toţi tinerii Sumerului!
La noapte
voi purta cerului
toate însemnele din stele!
Apele mele
s-or dărui în sărut prima oară
apelor mării..."

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

La început, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)

La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care să înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colţ să-şi ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o fiinţă cu cel Veşnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Şi cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.

Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Ţesând abisul cu spata de aproape,
El ţi-a creat Regină
oceanele înaltului văzduh.
Ca pulbăr
ţâşneau şi mai departe
miriadele,
furtuni de flăcări ca soarele-n apus,
dar nu ţi-a spus nimic
de înflorirea vieţii peste moarte.

Priveşti la noi,
la tot ce e cu umbră pământeană,
iar frigul veşnic –
sub arcul din sprânceană,
dar când se face seară,
la capăt de Nippur, într-o livadă,
suntem doar amândoi.
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 65
Lăuta-ncepe să străvadă
din cântecul de la-nceput de lumi,
strălimpezimi
prin care stelele ce-au ars
se nasc a doua oară
la frumuseţea lor dintâi.
Ia-mă în braţă
şi-nvaţă
lăuta să-mi mângâi,
fără reţineri.

Fântâna ei cunoaşte
inelul Lui de aur scăpărând pe undă,
taina profundă,
a unuia prin altul,
cum să rămânem tineri.
Tu crezi că fără noimă,
Cel-Veşnic la-nceput
luminile fântânii
atât de-adânc ascunsu-le-a în lut,
precum nespusu-n mângâierea mâinii?

"O, Sanherib, de-aseară,
doar numai gura ta a fost şi fu.
La ce folos cum veşnicia începu,
când poţi livada ei dintru-nceput
să o deschizi, tăcând, cu un sărut?"

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
dimineţile să-mi poarte soarele pe umeri
şi ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii îşi vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toţi
în subţirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârşi la cumpăna singurătăţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă privim cerul noaptea

Prima stea care răsare
e Luceafărul de seară.
După el încet apare
Calea Lactee, brăţară.
Lângă ea, Steaua Polară
străluceşte cel mai tare.
Ea arată-n nopţi de vară
calea celor două care.
Pe bolta cerului senin,
Cloşca, puii şi-i veghează.
Pe gemeni dacă-i privim,
fete frumoase visează.
Peste toate, luna-i doamnă.
Regină e seară de seară.
Tot regină e şi-n toamnă
când este mai frig afară.
Iar când noaptea-i pe sfârşite,
un alt luceafăr apare.
Cu el zorile-s grăbite,
bolta se umple de soare.

poezie de Dumitru Delcă (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca noaptea...

Când nopţile
nu au contur
te strig…
Aş vrea să fiu
primul fulg de zăpadă
topindu-se timid
şi emoţionat
pe buzele tale…

Când fluturii orbi,
în cădere liberă,
se lovesc de asfalt
Aş putea fi
cu o eternitate
mai aproape de tine.

Pentru că noaptea…
noaptea umbrele mele
pot să danseze,
Şi numai noaptea
ploile de meteori
îmi luminează drumul…

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cântec vrea Ninlil, din nou

Acelaşi răsărit ni-l tremură Nibirul,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
aşa cum peste unduirea eufrată
vedenia şi-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjeşte-a basm cu-a fost odată.
De câte ori îmi ceri
acelaşi cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veşniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-acelaşi "te iubesc",
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de ţărână din Sumer.
Văzduhului,
tu ştrengăreşte,
îi torci din scama unui nor
povestea mea cu leul zburător,
ce pajurei aripile luă cu împrumut
din cer să te răpească.
Nici zeu n-a fost, nici pământean,
precum lăuta mea să te iubească,
dintru adâncuri de dumbrăvi
născute strunii.
Sprâncenele
şi le-au zburat lăstunii,
vârful aripei lor scriind
întoarcerea aprilului pe cer,
iar genele,
miresme de santal ce-au înserat uşor
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 69
deasupra mărilor,
două stihiri – fior lângă fior.
Şi iarăşi strunii voi povesti cântând
de Eufrat, de lună plină şi de fragă,
dar cât îmi eşti de dragă,
lumina o s-o las,
văzduhurile tale să culeagă
cu primăvara poienindu-şi lutul.
Şi iar mă-ntreb, ca omul prost, aşa,
când te alinţi cu nu şi nu,
ce-ai face tu,
cu toată veşnicia ta,
dacă-naintea ei nu ar fi fost
sărutul?

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostituldin Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul, observat de noi toţi, că noaptea cerul e întunecat, e foarte important. De aici rezultă că universul nu poate să fi existat dintotdeauna în starea actuală. Trebuie să se fi petrecut ceva care să fi aprins stelele cu un timp finit în urmă, astfel încât lumina de la stelele foarte îndepărtate nu a avut încă timp să ajungă la noi. Aceasta ar putea explica de ce noaptea cerul nu străluceşte în toate direcţiile.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerurile s-o grăit

Cerurile s-o grăit [bis]
Din apus la răsărit [bis]

Un prunc mic o izvodit
Şi pă pământ o zânit

Din urât făcut frumos
Şi curat din păcătos

Coborât-a cerul jos
Într-un cuvânt luminos

Şi pe noi ne-o rădicat
De-a dreapta ne-o aşăzat

Înc-o dată lăudat
Fie binecuvântat

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
şi totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o şoaptă pură de iubire
valul te-a luat
şi ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiţilor ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
şi viaţa asta, nu e vie
acum doar ţip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viaţă, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puţin câte puţin,
în fiecare zi
în aşteptări ce nu mai vin...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Nici o pasăre nu zboară noaptea
numai eu de dor de tine zbor noaptea.
Nici un arbore nu are umbră noaptea
numai eu de dor de tine am umbră noaptea.
Nici o stea nu străluceşte ziua
numai mie de dor de tine
noaptea mi-e ziuă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă haina...

Îmbracă haina iubirii
Oricând, oriunde vei fi
Să-nvingi puterile firii,
Să poţi spre Rai a sui.

Îmbracă haina blândeţii
Plăcut să fii lui ISUS
Ca valul cel greu a tristeţii
Să treacă de-aici spre apus.

Îmbracă haina candorii
Să vadă toţi că eşti bun
C-atunci din Ţara splendorii
Vin frumuseţi ce n-apun.

Îmbracă haina cea nouă
A sfântului har, revărsat
Să simţi cum, din Slavă, o rouă
Din nou bucurie ţi-a dat.

Îmbracă haina dreptăţii
C-aşa-mpliniri vei primi
Să simţi atmosfera Cetăţii
De-unde-ajutor va veni.

Îmbracă haina slujirii
Că-i mult de lucru pe-ogor
C-aşa la altarul jertfirii
Vedea-vei pe-al tău Salvator.

Îmbracă o haină curată
Oriunde ai fi şi oricând
Întreaga fiinţă să poată
Cânta Păstorului Blând.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în doi

Nu voi putea vreodat' să pierd din amintire
Un chip ce are-n plete un nimb de nemurire,
Atât de dragă-i clipa, clipită şi pierdută,
O umbra a unei zile doar de-al meu vis ştiută,

Nu voi putea vreodată, ca-n nopţile pustii,
Să uit o fericire ce nu-i a celor vii,
Nu voi putea să port a vieţii mele plete
Fără să simt continuu imensele regrete,

Dorinţele pierdute într-un noian apus
Ce-au alungat în beznă un jurământ răpus,
Pierdut, fugit în noaptea grea ce mi-a rămas
Să-mi bucure-n tăcere al fericirii pas,

Apus în doi, dar oare cine-ascunde raza lui?
Eu, tu sau poate chiar blestemul cerului
Ce-i aruncat asupra mea şi condamnată sunt şi simt,
Că nu voi mai iubi nicicând, nimic pe-acest pământ

Stingher
Şi strâmt,
Şi vreau să pier
Visând.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuind luna

Într-o noapte cu lună plină au venit la malul apei,
unii cu furci, unii cu greble,
alţii cu site,
iar unul cu o cupă de argint.

Şi au pescuit până când un călător, în trecere, le-a spus,
" Nebunilor,
pentru a prinde luna trebuie ca femeile voastre
să-şi despletească părul şi să-l desfăşoare-n apă –
luna cea vicleană va sări să prindă
plasa aceea de fire lucioase,
gâfâind şi scuturându-şi solzii până rămâne,
neagră şi nemişcată, la picioarele voastre. "

Iar ei au pescuit cu pletele femeilor
până când un călător, în trecere, le-a spus
"Nebunilor,
chiar credeţi că luna poate fi prinsă atât de lesne,
cu paiete şi cu betele de mătase?
Trebuie să vă smulgeţi din piept inimile
şi să folosiţi ca momeală-n cârlige-acele animale întunecate;
ce contează nişte inimi pierdute când dai fir întins viselor?"

Şi ei au pescuit cu inimile lor, încordate şi fierbinţi,
până când un călător, în trecere, le-a spus:
"Nebunilor,
la ce foloseşte luna unui om fără inimă?
Puneţi-vă inimile la locul lor, îngenunchiaţi
şi beţi cum nu aţi mai băut niciodată,
până când gâtlejurile voastre vor fi poleite cu argint,
iar vocile va vor fi asemeni clopoţeilor."

Şi ei au pescuit cu buzele şi cu limbile lor
până când apa a dispărut,
iar luna a alunecat departe
în mâlul moale, fără fund.

poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciodată atingerea
nu a fost mai delicată,
ca în noaptea în care m-ai iubit
cu Cerul în palme,
iar mâna ta nu a fost niciodată mai blândă
şi mai catifelată, asemeni unei petale roşii
de trandafir răsfirat pe pielea mea albă.

Niciodată până atunci
nu mai simţisem tâmpla ta
atât de aproape de inima mea
pulsând
eternitate..

Ştii?
Niciodată Eu
nu am mai iubit Cerul
la fel ca în noaptea aceea
Iar Tu
niciodată nu ai mai ascultat
glasul Lunii
în pieptul meu
şoptindu-ţi numele...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar putea trăi fără să uite? Dar cine poate să uite îndeajuns? Cenuşa amintirii zace în adâncul inimii fiecăruia. Numai atunci când nu mai ai pentru ce trăi, poţi fi liber!

Erich Maria Remarque în Arcul de Triumf
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aflat misterul

Priveam mărul încărcat
Cu rodul copt al verii.
Priveam cerul înstelat,
Târziu, în faptul serii.

Am întrebat mărul
De ce are mere.
Am întrebat cerul
De ce are stele.

Mărul iute mi-a răspuns
Că merele sunt mărgele.
Bunul Dumnezeu le-a pus
Să se mândrească cu ele.

Iar cerul, în loc de răspuns
Îndată s-a luminat.
Am înţeles. A fost de-ajuns
Răspunsul ce mi-a fost dat.

În măr se rumenesc mere,
Pe boltă se aprind stele.
Aşadar, mărul şi cerul
Mi-au dezvăluit misterul.

Mărul, colier cu mărgele
Numai bune de mâncat.
Cerul, policandru cu stele,
Lumânări de luminat

poezie de Dumitru Delcă (20 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce odinioară, în multe rânduri şi în multe feluri, Dumnezeu a grăit părinţilor noştri prin profeţi, în zilele acestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul pe Care L-a pus Moştenitor a toate, prin Care şi veacurile le-a făcut.

Sfântul Pavel în Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel, 1:1-2
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!