Apus în doi

Nu voi putea vreodat' să pierd din amintire
Un chip ce are-n plete un nimb de nemurire,
Atât de dragă-i clipa, clipită şi pierdută,
O umbra a unei zile doar de-al meu vis ştiută,

Nu voi putea vreodată, ca-n nopţile pustii,
Să uit o fericire ce nu-i a celor vii,
Nu voi putea să port a vieţii mele plete
Fără să simt continuu imensele regrete,

Dorinţele pierdute într-un noian apus
Ce-au alungat în beznă un jurământ răpus,
Pierdut, fugit în noaptea grea ce mi-a rămas
Să-mi bucure-n tăcere al fericirii pas,

Apus în doi, dar oare cine-ascunde raza lui?
Eu, tu sau poate chiar blestemul cerului
Ce-i aruncat asupra mea şi condamnată sunt şi simt,
Că nu voi mai iubi nicicând, nimic pe-acest pământ

Stingher
Şi strâmt,
Şi vreau să pier
Visând.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Au început puterile să-mi scadă
De jumătatea vieţii am trecut
Din dar şi dor cu DUH amestecate
Un chip zidit de DUMNEZEU, din lut

Mi-a răsărit un rid sub pleoapă stângă
L-am salutat şi ne-am împrietenit
Un dor prin tinereţe ne alungă
Şi-l cert... când îmi şopteşte de iubit

Am neputeri de-acum şi plete dalbe
Mi-am adunat anii într-un mărgean
"Eşti tânăra-încă ", îmi şoptesc, castanii
Frumoasă, tânăra ca-n orice an

Mă rog lui Dumnezeu să-mi fie aproape
Şi-i cer doar sănătate de acum
O, de-aş putea să urc spre bătrâneţe
Agale, fără piedici puse-n drum!

Să-mi văd nepoţii mari, să joc la nuntă
Să pot munci până-n ultimul ceas
Să dăruiesc multe comori prin scrisuri
Să nu mă tem nicicând de "Bun rămas! "

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş putea ...

Dac-aş putea, copii fără părinţi,
Cu ochii tot mai stinşi, ce veşnic plâng,
La pieptul meu de-a valma să vă strâng;
Dar n-am puteri şi simt că-mi ies din minţi.

Dac-aş putea aş face pentru voi
Curate case din săracul lut,
Unde iubiri să fie aşternut,
Ca-n cartea de poveşti cu mii de foi.

Dac-aş putea aş face-aşa încât,
Din griji şi întristări să iau cât pot,
Ca la limanul vieţii să vă scot,
Să nu mai văd un chip posomorât.

Dac-aş putea să strig: doar tu exişti!
Coşmarul tău s-ar risipi ca-n zbor,
Dar văd că mă priveşti ne-ncrezător
Şi mă asemăn ţie, cu ochi trişti.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul ţării mele

Doar în ţara mea cea muribundă
Tăcerea trecerii este rotundă
Şi rotunjimea, nu e moarte, este timp,
La noi în gene arde focul viu ca nimb.

Aici în ţara mea şi-n a ei soartă
Sărutul nemuririi este poartă
Triumf al unei vieţi nepieritoare,
Asupra neputinţei morţii trecătoare.

Privind-o prin a inimii fereastră,
Zborul devine pasăre măiastră
Îngerii urcă şi apoi coboară
Fără bariera lumilor povara.

În ţara mea, încondeiatul ou
Fragil, născut din apa vie- a vieţii,
Primeşte nemurirea drept cadou,
Sublimă piedică în calea bătrâneţii.

Cuminţii mei, precum pământul din Carpaţi
În îngeri cred, balauri şi minune,
Sunt franti dar niciodata- ngenuncheaţi,
Pleaca toată fiinţa, doar în rugăciune.

Iar tu, când simţi române că totul ţi-a apus,
Ca trupul ţi-este stins ca trupul lui Iisus
Nu te lăsa învins, nu te lăsa răpus,
La noi duşmani..., de mii de ani...., şi infinitul curge înspre sus!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere!

Tăcere!
Vreau să aud secundele
Rostogolindu-se în albia timpului.
Să le cunosc fărămiţarea,
Spre a le putea înţelege.
Să le aud căderea ca pe a unui cristal
Căzut pe treptele vieţii.
Răsărit şi apus,
Anotimpuri transferându-şi misterele,
Fluturi şi flori,
Păsări şi susur de ape,
Toate prinse într-un curubeu
Pe care doar ochiul pineal îl percepe...
Atât de aproape
Şi totuşi... atât de departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul amintirii

Tu dulce cimitir al amintirii mele
Păstrezi sub mii de cruci doar zile grele.
Pe cele bune le ia cerul la apus,
Aşa că noaptea mă întreb: de ce s-au dus?

Şi unde oare le ascunde?
De ce tristeţea vrea să mă inunde?
De ce nu s-au culcat şi ele-n cimitir?
Şi nu-mi dau voie măcar să le-admir?

Aş vrea să-mi amintesc şi eu de fericire
Din suflet să-mi alung a mea răcire,
Să văd cum printre zile grele stau şi bune
Cum vântu-ncearcă iar să ne adune.

Tăcere. Îmi strigă cimitirul cu glas tare:
Tu, om tâmpit, nu înţelegi chiar oare?
Că zile bune ai în suflet şi în gând,
Dar nu în cimitirul vieţii căutând?!

poezie de Guţu Anna Igorevna din Supradoză de gânduri (19 februarie 2014)
Adăugat de Ecaterina Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi
Ea este cea pierdută,
Şi-apoi amândoi sunteţi pierduţi,
Şi nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

Într-o lumea foarte normală
O suferinţă extraordinară se amestecă mereu printre micile preocupări,
Pierderea pare enormă, dar
Nimic nu poate fi luat de la capăt sau explicat deplin.

Îţi este teamă.
Dacă găseşti dragostea perfectă,
Ea îţi va opări mâinile;
Jupoaie-ţi pielea de-a lungul nervilor,
Provoacă dezastrul cu o inimă computerizată.

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi ea este cea pierdută.
Ai încercat să nu produci suferinţă şi, totuşi,
Orice ai atins a devenit rană.
Ai încercat să îndrepţi ceea ce nu putea fi îndreptat,
Ai încercat, deloc prosteşte sau lipsit de eleganţă,
Să salvezi ceea ce nu putea fi salvat.

Ai eşuat;
Acum ea este altundeva,
Iar noaptea ei şi noaptea ta
Au devenit nişte deşerturi.

Ce uşor ne-ar fi
Dacă dragostea ar putea fi readusă acasă ca un pisoi pierdut
Sau culeasă aşa cum culegi căpşunele,
Ce minunat ar fi;
Dar nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

La marginea prăpastiei priveşti pierdut în jos,
Simţi tot ce te atinge cât este de frumos,
Cu braţele deschise, asemeni unor fluturi,
Sorbi viaţa şi frumosul din ale vieţii ciuturi,

În picături de pace, în picături de bine,
Memorii neculese din fostele destine
Şi cauti metrica iubirii spre a-ţi putea rima,
Dilema poeziei din însăşi viaţa ta.

Aruncă-te în poezie şi lasă-te să cazi uşor,
Gânduri în al tău suflet se nasc, trăiesc şi mor,
Aruncă-te ca-ntr-o iubire, fără de teama de-a cădea,
Aşa şi doar atunci, tu vei putea zbura.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una

Lasă-mi numai una
Din nopţile toate
Amiroase luna
A singurătate

Ci dacă mă văd
Admirând stingher
Ca la un prăpăd
Cum plouă din cer,

Auru-n şuviţe
Pentru plete lucii
Prin livezi şi viţe
Cântă iarăşi cucii;

Şi tu poţi să mergi
În altă galaxie
cu oglinzi. Să ştergi
(Ce profilaxie!),

Rănile ca semne
Ce-au să ni se-ntâmple
Morţii noastre demn e,
Să ne bată-n tâmple.

Şi-ai să-mi trimiţi veşti
Eu le voi percepe
Când bat în fereşti
Luceferii de pe,

boltă. Şi-am să spun
oamenilor: - Vai,
Mai bine nebun
Mă năşteam şi-ncai

Le strigam amare
Vorbele spăşit
Tragică eroare
Mitul s-a sfârşit!

Ori aşa, întruna
Nopţile, cu toate
Că le ştie luna
Îmi sunt numărate.

Una numai lipsă
Aş putea să-ndur
Şi dacă nu-i chip să
O obţin, o fur!

Dă-mi din nopţi atâta:
Una care-ţi cer
Rugăminţi, a câta
Ultima, Prier

Mi-o va da. Şi darul
Cade-mi rău. Sau nu-mi,
Ca din calendarul
Unei alte lumi.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana A

Noapte bună poate sună
Prea puţin in mintea mea,
E Decembrie.. o lună,
O dorinţă pot avea.

Stiu că visul meu începe,
Noaptea oare va schimba,
Tot ce simt? Ori voi pricepe
Că nu-i scris să fii a mea...

Nu-i uşor, si-i doar speranţă
Poate nici ca o sa fie,
E păcat din tot ce simt
Să nu-ţi scriu o poezie.

Si am totuşi o dorinţă...
Oare ce să fac cu ea?
As putea cu uşurinţă
Să -mi doresc să fii a mea.

Nu mi-o pun desi e greu,
O zdrobesc, si-oi înceta,
Mai presus de ce vreau eu,
Este fericirea ta.

Am iubit multe femei,
Dar acum stiu sigur... Da!
Pe Copou este un tei,
Stiu sub el cu cine-as sta.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a putea iubi

Cuprinderi mă-nfăşoară a spre iubi total,
Nu mi-am aparţinut în veacuri de iubire...
Când nu te ai, dragostea e norul epuizant-banal
Şi în lumina ei nu vezi vreo strălucire.

Despotice cuvinte am aruncat în mare,
Poate de m-ar răpi vreun val al ei să simt
Ce mult mi-am cenzurat iubirea în chemare...
Să fiu acum sonetul... fără notă, timp.

Stele fără număr pe fruntea mea mirată,
Aduc o strălucire dintre adâncuri vii...
Să-ţi fii, este comoara... deşi poate uitată
Să exişti în sine, pentru a putea iubi.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate voi putea să vin odată
Înaintea Ta să mă inchin
Să-Ţi aduc făptura fără pată
Îmbrăcata-n hainele de in.
Poate-atunci Ţi-oi spune pe-ndelete
Cât de mult Te-am căutat şi-am plâns
Cât mi-au nins tristeţile în plete
Câte veşnicii de dor am strâns.

Poate voi putea să vin la Tine
Voi putea să-Ţi spun cu gura mea
Cum stăteam cu noaptea lângă mine
Cum strigam şi cum mă mai durea.

Poate că odată, Doamne sfinte
Vei întinde mâna şi vei sta
Să mă-mbraci cu noile veşminte
Să mă faci pe veci mireasa Ta...

poezie de Adriana Cristea (4 august 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!