Cerurile s-o grăit

Cerurile s-o grăit [bis]
Din apus la răsărit [bis]

Un prunc mic o izvodit
Şi pă pământ o zânit

Din urât făcut frumos
Şi curat din păcătos

Coborât-a cerul jos
Într-un cuvânt luminos

Şi pe noi ne-o rădicat
De-a dreapta ne-o aşăzat

Înc-o dată lăudat
Fie binecuvântat

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Să ne iubim, ne-o cere veşnicia
Să-ţi calc pe pas când n-om mai fi
Să ne iubim, ne-o cere neputinţa
De-a fi doar unu-n fiecare zi

Să ne luam trăirile absurde
Şi să le dăm pe apa şi în foc
Să ne iubim chiar când durerea râde
Şi inima sihastră-si face loc

Să ne iubim, sa-nperechem pe unu
Din unu, unu, doi să ne trăim
Să ne iubim, ne-o cere veşnicia
Să ne iubim şi după ce murim

poezie de Ştefăniţă Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praznic luminos

Praznic luminos,
Strălucit, frumos,
Astăzi ne-a sosit
Şi ne-a-nveselit
Că Mântuitorul
Şi izbăvitorul
În trup a venit

Raiul cel închis
Azi iar s-a deschis,
Şarpelui cumplit
Capul s-a zdrobit
Şi strămoşii iară
Prin sfânta Fecioară
Iar s-au înnoit

Îngerii cântau,
Păstorii fluierau
Magii se-nchinau,
Toţi se bucurau.
Dar Irod era
Că se tulbura
De naşterea sa.

El îl căuta
Voind morţii-al da,
Dar pruncul Isus
Din ţară s-a dus,
Fie lăudat,
Binecuvântat
În veacuri. Amin.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ne-o facem sau ne-o găsim, fiind mărginiţi în noi înşine oriunde ne-am afla.

Oliver Goldsmith în Călătorul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog electoral

Votarea s-a'ncheiat.. în fine
Sunt de-acuma resemnat
De ne-o fi rău sau ne-o fi bine
Noi am cules.. ce-am semănat!

epigramă de Titi Vlaicu
Adăugat de Titi Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou pe-acest Pământ

Anul Nou pe-acest Pământ
Nu-i numai un mesager,
E speranţă, e-un cuvânt
Binecuvântat, din cer.

E iubire şi e scut,
Este vatră şi-adăpost,
Viitor e şi trecut
Şi tot crez ne-a fost...

Este leagăn de dorinţi
Săvârşit în noi,
Moştenit de la părinţi,
Dintr-o vreme dinapoi.

De tradiţii păstrătoare,
Cu urări de bine,
Dar adânc, născut din dor
Şi din zările senine.

Soare sfânt de bucurie,
Răsărit din cer,
Vis frumos şi armonie,
Cânt de Leru-i Ler.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unitatea generatoare multitudinea dispare. Putem avea de-a face numai cu acest "unu" pentru că şi noi înşine suntem "unu". Când ne confruntăm cu o multitudine existentă nu putem să începem nimic cu ea. Pentru a ne-o însuşi trebuie ca mai întâi să devină "unu". Şi ne-o însuşim pentru a deveni liberi pentru următoarea însuşire. Onepointedness este capacitatea spiritului de a cuprinde tot.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Raiul cel luminos

Din Raiul cel luminos
A plecat astăzi Hristos
Înconjurat pe îngeraşi
Ca să-şi cate lăcaş

Soare, lună, mii de stele,
Strălucesc mai cu putere
Toate-n lume au săltat
De Domnul când au aflat.

Numai omul păcătos
Le-a făcut toate pe dos
El uşa a încuiat,
Sălaş Domnului n-a dat.

Iara noi astăzi venim,
Oameni buni, să vă vestim
Că astăzi ni s-a născut
Domnul nost' pe-acest pământ.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,
Să sufăr mult, să plâng amar,
Să vreau să pun la timp hotar,
Să merg prin codrii fermecat,
Să stau sub cerul înstelat,
Să dorm pe jos lângă izvor,
S-ascult al păsărilor cor?
Cum m-ai făcut - numai Tu ştii -
Să pot urî, să pot iubi,
De dor nebun să mă topesc,
Să Te resping, să Te doresc?
Cum ai schimbat un prunc frumos
Într-un bătrân neputincios,
Şi cum mi-ai frânt al vieţii zbor,
Iar eu cum am ştiut să mor?
Întreb cu ochii către cer,
Dar totul este un mister.

poezie de Octavian Cocoş (29 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim "te iubesc"

Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"
Să pot lua iar cerul subsuară
Şi chiar de mi-o vei zice într-o doară,
O clipă să mă mint că mai trăiesc!

De mână să mă ţii, fermecătoare,
Să simt de pulsu-ţi e rostogolit ;
Deşi-i doar un post-scriptum, negreşit
Şi-un ultim răsărit naiv de soare.

O rază se va rupe-atunci din soare
Să-mi fie călăuză-n asfinţit
Căci iezerele-n ochi mi s-au topit
Şi-n beznă par, încet, să se coboare.

Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"-
Tăcerile din noi mă înfioară ;
O stea era de rând, pe cer, să moară
Şi, Doamne, eu cât sunt de pământesc!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul se deschide lin...

În Sfânta seară de Crăciun,
Când cerul se deschide lin,
Coboară îngerii-n alai,
Pe cetini verzi cu umeri albi.

Şi veste mare au adus,
Că s-a născut Pruncul Iisus,
În staul mic sărăcăcios,
Pe fânul vitelor scrumos.

Maria pruncul înfăşa
Şi îngenuchind Ea mulţumea,
Că în Leagănul Crăciunului,
S-a născut fiul Domnului.

Magii de la răsărit
În mare grabă au venit,
Pruncului Sfânt s-au închinat
Şi daruri scumpe i-au lăsat.

Păstoraşii din câmpie
Au venit cu bucurie,
Că staulul cel luminat
De Domnu-i binecuvântat.

Veniţi creştini cu mic cu mare,
Că azi e Sfântă sărbătoare,
Îngerii cântă în cor divin,
Mântuitoru-i pe pământ.

Minune mare şi colind
Când Dumnezeu surâde blând,
Că mântuire ne-a adus
Din Răsărit pân' la Apus.

cântec, versuri de Valeria Mahok (13 decembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luke Havergal

Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Unde braţele iederii, albe, flutură pe pereţi batiste ca un sol,
Şi aşteptă-acolo-n amurg, vei primi veşti curând.
Frunzele-ţi vor şopti despre ea, iar unele duse de vânt,
Cuvinte-n zbor, te vor lovi, te vor arde ca un pârjol;
Dar, du-te, şi dacă-asculţi, ea te va chema încetişor.
Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal –
Luke Havergal.

Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit
Pentru a fisura noaptea din ochiul tău înnebunit;
Dar, unde beznele din vest se-adună rând pe rând,
Întunericul va pune capăt nopţii în curând:
Cu fiecare frunză care zboară, Domnul ni se dăruie, ucis –
Iar iadul nu se judecă în jumătăţi de paradis.
Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit –
Dinspre răsărit.

Am ieşit din mormânt să-ţi spun ce ai de făcut,
Să-alung de pe fruntea ta acea flacără, acel sărut
Care strălucind în valuri de lumină şi de fum
Te orbesc într-atât că nu mai vezi adevăratul drum.
Da, există-un singur drum spre locul unde-i ea,-n azururi,
Amar, dar unul pe care credinţa nu-l va pierde pururi.
Am ieşit din mormânt să-ţi spun ce ai de făcut,
Ce ai de făcut.

Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Cu frunze pe pereţi albi precum batista unui sol,
Du-te, pentru că vântul le sfâşie zi de zi,
Nu-încerca să desluşeşti ghicitori lumeşti, orice ar fi –
Nici să le urmăreşti căderea continuă-n gol;
Ci, du-te, şi dacă mai crezi în ea, te va chema din nou.
Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Luke Havergal.

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

... uite ai căzut de pe calul
putere să-ţi dea cel de sus
să urci de-a buşilea dealul
la răsărit la apus
până-n sătucul în care
fără prea multe cuvinte
în limba frumoasă română
un englez de o sută
de ani pune stângaci o dulceaţă
de mure (?!) ai căzut de pe calul
scăpat prin pădure englezul
cu volanul pe dreapta
bârâie-n tufa de sure
foşnete foşnete la
răsărit la apus
şi pune cu limba-ntr-un lemn
de tisă cu gura deschisă
fără prea multe cuvinte
punctul pe iştenem...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul e un frumos ce trăieşte de-a pururea, ce nu se naşte şi piere, ce nu creşte şi scade; ce nu-i într-o privinţă frumos, într-alta urât; câteodată da, alteori nu; pentru unii da, pentru alţii nu. Frumos ce nu se-nfăţişează cu faţa, cu braţe sau cu alte întruchipări trupeşti, frumos ce nu-i cutare gând, cutare ştiinţă; ce nu sălăşluieşte în altă fiinţă decât sine; nu rezidă într-un vieţuitor, în pământ, în cer, sau oriunde aiurea; frumos ce rămâne el însuşi pentru sine, pururea identic sieşi ca fiind un singur chip; frumos din care se împărtăşeşte tot ce-i pe lume frumos, fără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor frumoase, el să sporească, să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire.

Platon în Simpozion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara nu ne-o alegem, ne-o dă Domnul; parlamentul ni-l alegem, cum dă Domnul!

aforism de George Geafir din Strigătul tăcerii (2009)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cerurile cernite

Ating cu inima un apus
De la puterea divină delegare
Caut la apus un răspuns
Scris pe tabla neagră îl are

Soarele este încă sus
Mă priveşte după un nor
Semnu-mi este deajuns
Am citit înainte să mor

Cerneala nu o pot vedea
Un fior cald o aminrire
Sufletul meu descifra A fost va fi marea iubire

Eu cred într-un întreg
Suflete întâlnite pereche
Cu tine de mână am să merg
Dincolo de cerurile cernite

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura lumină

cât de scumpă e Fiinţa
Mielului Lui Dumnezeu
ce a pus în noi credinţa
ca să fim poporul Său

cât de scumpă-nvăţătură
El Isus Hristos ne-a dat
să trăim după Scriptură
păstrând sufletul curat

numai El ne-ntinde mâna
şi ne este de-ajutor
să-i cântăm întodeauna
scumpului Mântuitor

El ne-a rânduit menirea
noastră astăzi pe pământ
să umblăm doar în iubirea
şi Cuvântul Lui cel Sfânt

în Hristos azi ni se arată
tot ce-i scump şi e curat
viaţa sfântă fără pată
un duh nou şi nepătat

Domnul doar este lumina
şi Adevărul pe pământ
El ne vrea să îi fim turma
cea născută prin Cuvânt

legăturile iubirii
să lucească viu în noi
pe cărarea mântuirii
plin de-ai Duhului Sfânt ploi

prin Hristos ni se deschide
uşa sfântă — înspre Dumnezeu
El iubirea ne-o aprinde
ca să-i fim poporul Său

mâna Lui doar ne susţine
să intrăm în Paradis
să trăim cum se cuvine
pasul cum ne e admis

în Isus ni se oferă
tot ce-i bun şi e frumos
a vieţii sfântă eră
s-o-mbrăcăm de aici de jos

numai El ne e menirea
harul binecuvântat
să trăim neprihănirea
Tatăl Sfânt cum ne-a-nvăţat

Mielul Sfânt de pe Calvar
cât de scump azi ne îndrumă
să trăim prin al Lui har
chiar şi clipa de pe urmă

numai El azi ne-mpleteşte
în lumina mântuirii
şi cu drag ne dăruieşte
căile neprihănirii

ca să fim cu toţi curaţi
toţi să fim aici lumini
prin credinţă dar salvaţi
şi-n sfinţenie deplini

Hristos ne e-nvăţătura
biruinţa pe pământ
El ne-nvaţă azi Scriptura
al Vieţii viu Cuvânt

nimenea nu ne-nţelege
nu ne ajută pe cărare
doar Hristos ne este lege
uşa vie de scăpare

El ne-mbracă-n biruinţă
ne preface-n oameni noi
viaţa nouă prin credinţă
s-o trăim de fire goi

a Lui mână ne susţine
şi ne face viaţa vis
să umblăm cum se cuvine
păşind înspre Paradis

nici un om de pe pământ
nu ne-nvaţă în lumină
să umblăm azi prin Cuvânt
veşnic să fim fără vină

doar Isus Hristos Mesia
iată astăzi — El ne cere
fii să-i fim în bucuria
celor sfinţi chiar la vedere

oamenii cei mari ai lumii
nu mai vor omul curat
ci vor căile minciunii
nu cum Isus ne-a-nvăţat

noi îl vrem dar pe Hristos
singura lumină sfântă
ce ne arată chiar de jos
până-n cer drumul la nuntă

Mirele curând apare
El Isus Hristos Mesia
gata eşti dar de plecare
să te-mbraci în veşnicia

Celui care a creat
cerurile şi pământul
să-i cântăm neâncetat
trăind doar aici Cuvântul

cât de scumpă e lucrarea
Celui care ne-a iubit
dăruindu-ne-ndurarea
când pe Golgot-a murit

El Hristos ne e speranţa
şi tot ce e bun în noi
căci prin Sine avem viaţa
până-n ziua de apoi

numai El este Lumina
şi Adevărul Sfânt al Vieţii
El ne arată-ntodeauna
luceafărul dimineţii

noi cu Sine şi prin Sine
pentru veci ne vrem să fim
viaţa cum doar se cuvine
Lui Isus să-i dăruim

El ne leagă — El ne ţine
şi ne face viaţa vis
căci iată-n curând revine
să ne ia în Paradis

însă noi azi în Mesia
pentru veci ne-am ancorat
să-i dăm toată bucuria
fie-n veci glorificat

fie-n veci dar preamărit
căci în marea Lui iubire
viaţă iar ne-a dăruit
prin a Lui neprihănire

Tatălui din cerul sfânt
ne plecăm şi-i mulţumim
că-n Isus al Lui Cuvânt
viaţa nouă o trăim

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 august 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cu sufletul curat

În luciul apei pe înserat
Se oglindeşte aurie Luna
În apa mării ea a înotat
E ritualul ei dintotdeauna

Mirifică căldură glacială
Veghează tainic somnul
Dăruieşte iubire în seară
Fluturii în Lună naşte coconul

În noapte Luna mi-a vorbit
Cu ochii ei de diamant lucios
Despre luceafărul ce s-a ivit
Pe cerul constelaţiei luminos
Un astru mândru si frumos

Mereu în noapte eu privesc
La cerul albastru' -nstelat
De-atunci luceafaru' îl iubesc
Iubesc cu sufletul curat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

X2

Se caută, dar nu se regăsesc,
Se văd, dar nu se pot atinge,
Încearcă tot ce e ceresc
Pe timp şi clipa ce se stinge.
Trăiesc ca să reflecte timpul,
Cum corpurile lor o cer
Şi schimbă ritmic anotimpul
În jocul nostru auster.
Renasc din apă şi pământ
La margine de azimut
Şi se revarsă în cuvânt
Cu jocul lor frumos şi mut.
Sunt doi copii cu ochi de miri,
Ce veşnic stau în colţ opus
Şi se ating doar din priviri
În răsărit sau în apus.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de frumos

Eşti atât de frumos, Doamne,
Prin tot ce ne-atinge, curat,
Prin tot ce putem strânge în braţe,
Cu ochii, gândul şi inima de muritori.

Eşti atât de bun, Doamne,
Prin tot ce verşi în lacrimi, neîntinat,
Prin tot ce binecuvântează trupuri,
Pline de răni, suspine şi-amare dureri.

Eşti atât de luminos, Doamne,
Atât în Cer, cât şi pe Pământ, Sfânt lăudat,
Cu daruri crescute din lut şi lumină,
Suflate din Duhul gurii Tale făr' de-nceput.

Eşti atât de iubitor, Doamne,
Atât de nepătruns în Vie Împărăţia Ta,
În Începutul şi Sfârşitul Universului,
Neînţeles şi necuprins de câţi au încercat.

Eşti atât de minunat, Doamne,
Prin spicul ce se leagănă mut pe Pământ,
O sprânceană crescută din lut să zâmbească,
Îngenuncheată în faţa Lunii de ploi.

Eşti atât de iertător, Doamne,
Cu tot ce întinăm şi otrăvim neîncetat,
Lăsând Universul viu cu minuni divine,
Întărind totul şi pe toţi ce-Ţi recunosc Puterea.

Eşti necuprins în bunătate.... aştept, Doamne,
răsăritul Soarelui, să-ţi multumesc!!!

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!