Acelaşi cântec vrea Ninlil, din nou

Acelaşi răsărit ni-l tremură Nibirul,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
aşa cum peste unduirea eufrată
vedenia şi-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjeşte-a basm cu-a fost odată.
De câte ori îmi ceri
acelaşi cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veşniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-acelaşi "te iubesc",
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de ţărână din Sumer.
Văzduhului,
tu ştrengăreşte,
îi torci din scama unui nor
povestea mea cu leul zburător,
ce pajurei aripile luă cu împrumut
din cer să te răpească.
Nici zeu n-a fost, nici pământean,
precum lăuta mea să te iubească,
dintru adâncuri de dumbrăvi
născute strunii.
Sprâncenele
şi le-au zburat lăstunii,
vârful aripei lor scriind
întoarcerea aprilului pe cer,
iar genele,
miresme de santal ce-au înserat uşor
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 69
deasupra mărilor,
două stihiri – fior lângă fior.
Şi iarăşi strunii voi povesti cântând
de Eufrat, de lună plină şi de fragă,
dar cât îmi eşti de dragă,
lumina o s-o las,
văzduhurile tale să culeagă
cu primăvara poienindu-şi lutul.
Şi iar mă-ntreb, ca omul prost, aşa,
când te alinţi cu nu şi nu,
ce-ai face tu,
cu toată veşnicia ta,
dacă-naintea ei nu ar fi fost
sărutul?

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostituldin Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

La început, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)

La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care să înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colţ să-şi ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o fiinţă cu cel Veşnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Şi cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.

Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Ţesând abisul cu spata de aproape,
El ţi-a creat Regină
oceanele înaltului văzduh.
Ca pulbăr
ţâşneau şi mai departe
miriadele,
furtuni de flăcări ca soarele-n apus,
dar nu ţi-a spus nimic
de înflorirea vieţii peste moarte.

Priveşti la noi,
la tot ce e cu umbră pământeană,
iar frigul veşnic –
sub arcul din sprânceană,
dar când se face seară,
la capăt de Nippur, într-o livadă,
suntem doar amândoi.
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 65
Lăuta-ncepe să străvadă
din cântecul de la-nceput de lumi,
strălimpezimi
prin care stelele ce-au ars
se nasc a doua oară
la frumuseţea lor dintâi.
Ia-mă în braţă
şi-nvaţă
lăuta să-mi mângâi,
fără reţineri.

Fântâna ei cunoaşte
inelul Lui de aur scăpărând pe undă,
taina profundă,
a unuia prin altul,
cum să rămânem tineri.
Tu crezi că fără noimă,
Cel-Veşnic la-nceput
luminile fântânii
atât de-adânc ascunsu-le-a în lut,
precum nespusu-n mângâierea mâinii?

"O, Sanherib, de-aseară,
doar numai gura ta a fost şi fu.
La ce folos cum veşnicia începu,
când poţi livada ei dintru-nceput
să o deschizi, tăcând, cu un sărut?"

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ţinându-ne de mână
colindam ţara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărţea nici tunet.
Viaţa noastră aşa a fost.
Aşa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau şi eu în veşnicie.
Şi-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viaţa.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Matematica nu ar fi fost, "nimic nu ar fi fost": nici zero şi nici fizica, chimia sau arhitectura, nici roata şi nici calculatorul, nici tiparul şi nici telefonul, nici informatica şi nici cibernetica. Dar, faţă de toate aceste entităţi materiale inventate de om, şi faţă de universul cunoştinţelor acumulate, cunoaşterea îl ajută pe om să gândească toată viaţa, să creeze şi să-şi imagineze, să iubească natura şi pe semenii săi, să fie emotiv şi curajos, să fie consecvent şi ordonat, să viseze şi să fie fericit.

Marin Vlada în Gazeta Matematică – 115 ani de apariţie (2010)
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul pariului pe nemurire

Năvalnicelor flăcări, şuvoi Iubirii-n vis mă
Învolbură... Nu-i cântec tot calendarul strunii?
Nu le mustra veninul doftoricit de pismă,
Că dorului trăsura ne-o-nalţă-n cer lăstunii!

Poţi, tu, lega lumina-n curmei de gând, cu laţul,
Sau roua să o depeni pe ţevii seci, ca inul?
De-atâta primăvară, rapsod îmi este braţul,
Iar ochiu-n sete-ţi soarbe transcendental pelinul.

Gelos n-aş fi pe ape? lăute'-i alăutul,
Scris lung privighetorii din nepermise zodii.
N-au fost luminătorii, ci-a luminat sărutul
Cântărilor cântarea îngemănând-o-n rodii.

Bea vinului pariul ce-ai pus pe nemurire,
C-ai câştigat toţi spinii coroanei de Iubire!

sonet de Dumitru Ichim (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Îţi ziceam că e minciună
Când spuneai că eu ţi-s dragă,
Că eşti un împuşcă-n lună,
Drac ce apa o încheagă,

Şi că n-aş putea vreodată
Nici a te iubi, nici crede,
C-a mea inimă jurată
Nici n-aude, nici nu vede.

Şiretenii de muere
Ca să-ncerc a ta iubire...
Dar tu trist şi în tăcere
Ai plecat plin de mâhnire.

Haide, vino, fii cu minte,
Dac-ai fost împuşcă-n lună,
Eu am fost, adu-ţi aminte,
Şi zglobie şi nebună!

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

începutul de la Rodul tainic de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa grăit-a Eufratul

"Nebunilor,
le-a grăit Eufratul
morocănoşilor bătrâni:
Niciodată noaptea
nu a fost întuneric.
Cine-ar putea
de-ndrăgostiţi să ascundă
genunea
roditoare de adâncuri,
de alte genuni născătoare?
De dincolo de Calea Lactee,
când noaptea-i privighetoare,
au nu vedeţi
luceferii
cum unul din altul se-aprind
dorul luminii să-l beie?
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 71
Urgisiţilor,
cine-ar putea
îndrăgostiţilor să fure
Orionul, Arcturus, Pleiadele?
Pentru ei înfloresc miriadele
început de minune.
Umpleţi fluierele
cu cântec nou, până sus!
Numai noaptea, cerul
n-are ham de apus.
Auziţi,
fii ai ţărânii şi-ai cenuşilor,
numai noaptea cerul e liber
luceferii toţi să şi-i poarte,
neîntinaţi de apus,
neprihăniţi întru spus.
Numai noaptea-şi îmbracă
podoaba coroanei şi haina,
şi-mprumut de la Rigă inel.

De veţi iubi,
Celui-Veşnic fi-veţi la fel."
Astfel le-a grăit Eufratul,
dar nu înainte
să le desferice taina
necunoscută
colbului din vânturişca zării:
"Cântaţi din alăută,
toţi tinerii Sumerului!
La noapte
voi purta cerului
toate însemnele din stele!
Apele mele
s-or dărui în sărut prima oară
apelor mării..."

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

N-am fost copil, nici tânăr şi nici moşneag n-oi fi
Dar am venit pe lume, şi-am stat, şi-oi şi muri;
Mi-a fost această viaţă precum un an în care
N-au fost nici anotimpuri, nici zori... doar înserare.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas duios, a ta zâmbire

La început doar o privire
A fost ce ne-a apropiat,
Un glas duios, a ta zâmbire,
Dorinţa mea de umil băiat.

La început nici tu, nici eu,
Nu am ştiut ce avea să fie,
Însă timid sufletul meu
Acum destinul nost îl ştie.

Mâinile tale şi-ale mele
Palmele şi le-au unit,
Şi au cuprins cerul cu stele
Într-un amor deosebit.

Amorul ce şi azi ne leagă,
A noastre suflete le umple,
Din totdeauna mi-ai fost dragă,
Aşa a fost să se întâmple.

poezie de Răzvan Isac (1 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul nou

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

-mi-e dor de tine cu un dor

mereu ce doare

ca umbra unui trist fior

venit din soare

-mi-e dor mereu cu-n dor nebun

şi rău ca mine

când nu mai ştiu nici ce să spun

nici cât mai ţine..

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec dulce, românesc

Dulce cântec românesc,
Veşnic o să-ţi mulţumesc,
Că mi-ai pus în păr o floare,
Să nu uit nicio cărare,
Nici izvoarele doinite,
Nici iubirile trecute,
Peste dealuri, peste munţi,
Peste anii mei cărunţi,
Căutând mereu virtuţi,
S-au cântând din cele sfinte.

Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta o catirincă

Cânta o catirincă în colţul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Şi fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.

Erau iubiri străbune şi parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de ţintirim.
Aşa purtăm cu toţii neştiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru şi totuşi îl trăim.

Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu şi banal,
Ce-l auzim în stradă şi-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopţi târzii de bal.

Aşa purtând povara, mi-am împărţit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet şi l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.

. |

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stă scris: La început a fost Cuvântul.
Mă şi opresc. Cine m-ajută să fac pasul?
Cuvântul? - Nu pot să-l preţuiesc aşa de mult!
Altfel va trebui să-l tălmăcesc
Dacă de spirit eu ascult.
Stă scris: La început a fost Ideea.
Dar cântăreşte bine-ntâiul rând,
Ca pana să nu fugă, slove goale aşternând.
Ideea e, ce-nfăptuieşte şi creează totul?
Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea.
Dar iată că scriind sunt îndemnat
Să nu fac nici aici popasul.
Din ce adâncuri vine şoapta?
M-ajută duhul şi-mi dă sfat.
La început voi pune Fapta.

poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1955), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
şi prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost aşa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categoriseşte "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot şi eu să fiu ca pictorul... naiv
şi să mă vând aşa, bani grei... mereu în criză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!