Trăieşti

Trăieşti în acelaşi oraş cu fiinţa iubită,
Sunt poeţii singurii oameni fericiţi?
Trăiam între Shakespeare şi Valery.
Clovnul trece nepăsător.
Dar nu am fost eu Don Quijote,
Ultimele cuvinte au fost – pâine şi viaţă.
Totul se termină într-o eroare.
Îmi aparţii doar în închipuire.
Eu ruguri n-am aprins.
Ferice de tine, Ulise.
Înving cei care ştiu să se schimbe.
În plasa moale şi deasă a cuvintelor.
Haosul şi noaptea n-au un cărăbuş.
Un om de minimă rezistenţă.
O coajă subţire pe magma sângerie a lumii.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre.
O moarte prea ciudată venea de nicăieri.
Omul zăpezilor aleargă sub pleoape.
Voi cânta azi cerul Andaluziei.
Ieşire din anonimatul propriei fericiri.
Într-o permanentă criză cardiacă.
Nu este Poesia ţara tuturor posibilităţilor?
Poetul este un mândru cerb lovit de săgeata singurătăţii.
Suntem legaţi de rădăcini. Suntem fragili.
O, setea mea nepotolită, de iubire.
Cum interpretezi visul aşa va fi.
Omul din vis pe mine mă visa. End.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu latră

Poezia nu latră, ei şi? Mie îmi plac
şi câinii, oameni să fie. Razele şi realitatea
sunt în divergenţă. Poeţii nu-şi recunosc florile.
Nici ele nu latră. Urcăm prin propriul nostru trunchi
Spre lumină. Firimiturile anotimpurilor nu ne hrănesc
Îndeajuns. Liniştea cărţilor nescrise, fluturii ce nu mai apar.
Treptat dispar şi eu, ce rămâne? Ce rămâne? Tu vei rămâne,
Iubită necunoscută, mereu te-am iubit fără cuvinte,
Dar nu ai fost o fantasmă, altfel de unde Poesia?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o centrifugă aiuritoare,

Trăim într-o centrifugă aiuritoare,
Ai fost, mai eşti? Pe unde umbli?
Mlaştina nu e ţara de baştină,
Zice un struţ, doctor în turţ.
Finele lunii, pleadcă lăstunii,
Ploi şi belele, fetele-s grele,
Ah, viziune, ce vizuină
Ne-arată fostul premier Guină,
Trecem prin viaţă, feţi fără faţă,
Obişnuinţa miroase fiinţa,
Cine sunt eu? Milion plus un leu,
Mierla şi Kevin, Ava şi Edim,
Dar am să spun, de la Bodrum,
n-am fost acolo, poate Apolo.
Mai ştim şi noi ce nu se poate?
Mizeria mai dă din coate.
Fructe amare, poemul care....
BMM

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi şi mâini şi ochi, citeşte, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluţii noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găseşte un leu mort, se joacă şi cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii? Pe când eram fiinţă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la ştiinţe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, şi azi este greu, râde criticul -balon, ca şi cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greşelile ne bântuie,
ne-vântul e, muşchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veşnice, doar sfeşnice, în viaţa mea,
ca într-un super-mall au fost mulţi oameni,
multe surprize şi brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morţii nu l-am dansat, nu-l ştiu,
cred că cineva drag mă aşteaptă dincolo,
ştiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu de moarte mă tem, nici de veşnicia ei,
Noţiuni anemic despre un fenomen necunoscut,
Suntem nişte ignoranţi, ca şi acum zece mii de ani,
Ca şi căţelul, pisica şi calul, porcul,
Poeţii sunt singurii exploratori în nefiinţă,
Frazele cad greu ca fructele lui Baudelaire,
Păsările frumoase au fost cândva şopârle,
Şopârla se trage din dinozauri, ca şi miniştrii analfabeţi
Din ciobanii Mioriţei, fiecare eveniment copiază gafele din alţi ani,
Femeia este de vină, ea naşte frumoşi, ticăloşi, sfinţi şi înţelepţi,
Ar trebui trecut la clonarea lui Einstein şi altor genii,
Sexul e liber ca oricare sport, propun o olimpiadă de sex,
Iar medicii să se ocupe de clonări,
oricum nu sunt buni la nimic altceva,
ca şi preoţii, te ascultă şi te trimit la Dumnezeu,
care este de fapt însăşi credinţa noastră,
oameni suntem, trebuie să credem în ceva abstract,
necunoscut, puternic, că altfel ne plângem de moartea părinţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul vivace

Spirit vivace, placat pe antenă,
Mesaj depărtărilor, duhul înalt,
Viaţa nu trece fără-o migrenă,
Visăm o Julietă, neam cu Thybalt.
Lipsă-i mereu la cântar şi la metru,
Pace, războaie, sărim peste cai,
Unii se roagă Sfântului Petru,
Iar Hammurabi vine din rai.
Iubita e liberă, eu sunt libertul
Ce o doreşte, nu am accept
Nici să vorbesc, nu am nici dreptul,
Sunt în ospiciu, încă aştept.

Eu sunt cel ce mă înfăţişez,
Poate că nu am existat vreodată,
Prea efemer, prea bavarez,
Cu un contur de inimă brodată,
suntem coautori ai propriei vieţi,
sunt altul, sunt altul, spune Poetul,
în mine dorm străbuni, dimineţi,
în vise eu îţi trimit buchetul,
îi iei, mâna ta-i ca un fulg
ŞI TOATE TREC ŞI CURG...

Ar trebui să nu mai scriu nimic,
Atlet în comitete şi comiţii,
Academia, Premiul Nobel, un fistic,
Pe care îl primeşti. Ambiţii?
Dar scriu, exist şi scriu mereu,
Crezând că sunt egal cu Dumnezeu,
Mă-nhaţă infirmierii şi mă duc
Într-o celulă cu Quijote şi un cuc.
Acolo noi vom spune ce şi cum,
Iar moartea va veni c-un glonţ dum-dum.

Greoaie, duminica se târâie prin nori
De sânge, clopotul, clocotul în sine,
Ne bucură zgomotul lacătelor căzute,
Le vom înlocui cu muşte multe.
Sălbăticia se naşte în vis,
Fumul râde, umbrele se ascund
În blana pisicii cu cap rotund,
Mândru trece Quijote pe un cal de lemn,
DADADADADADADADADA,
LEMNUL SE TÂNGUIE,
Iar femeia îl iubea pe Sancho.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic ego qui iaceo

Aici zace poetul, nu-i spune vorbe grele,
mângâie-i sufletul, aşa cum el ţi-a mângâiat sufletul,
el este încă viu, se preumblă printre oameni,
despre ei scrie poetul, despre buni şi despre şobolani,
precum Domnul a despărţit apele,
aşa despărţim şi noi oamenii de şobolani,
în negura rătăcirii am căutat adevărul,
l-am găsit? Îl vom găsi? Nu alungaţi pe cei ce spun adevărul,
este o crimă ca şi omorul, vrîjitoarele cu unghii lungi şi minte scurtă,
ce fac ele? Împletesc intrigi, norocul este un câine blând.
Privirea nu mai are orizont? Fructul căzut nu simte lovitura,
dar viermele îşi face loc, îmbătrânim luptând cu NIMICUL,
de am alerga pe acoperişe, altfel s-ar vedea cerul şi pământul,
cu degetul ating rănile aştrilor, ce curcubeu se poate naşte
dintr-un vierme? Ce lebede se apropie de omul rău?
Ce înger se află în taur? Doar cavalerul trece mândru,
nepăsător la ură şi dezmăţ, acesta aş vrea să fiu eu,
dar pot fi eu acela?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Aakjaer Jeppe, prozaror, poet,
Cine te citeşte, nu simte regret,
Copii mâniei fac şi ei copii,
Bucuria muncii naşte bogăţii,
Cu toţii suntem prizonieri,
Pentru că azi e mereu ieri,
Leu sângeros – mănâncă bani,
Iar circu-i plin de şobolani,
Forget, forgive, ne reformăm,
Noi nu furăm, doar luăm şi dăm,
În ochii tăi nimic nu moare,
Nici ursul alb, nici Stea Polară.
Nu este Poesia, ţara tuturor posibilităţilor? Spre ea mă îndrept, trecând peste lanţul munţilor, ziua-i ceţoasă, graniţa e ascunsă, prieteni întâlnesc cu inima străpunsă. Acolo nu voi avea nici paşaport, nici număr, acolo un porumbel mi se aşează pe umăr, acolo-i voi întâlni pe Tristan Tzara, Urmuz, Geo Bogza şi un citat din Ghemara... Nu lipsesc nici poduri şi nici fluvii, nu lipsesc nici străzile-n oraş, pentru călătorii şi heruvii ce îşi lasă sufletul drept gaj. Vântul bate-n borul pălăriei Profesorului, îl ţune aplecat, o poveste din copilărie pentru toată viaţa m-a marcat. Fără ţintă-ar merge înainte, timpul e un codru vechi, virgin, pânza de păianjen, din cuvinte creşte din înalt în rădăcini. Numai vântul trece pe sub tâmple, ce ar trebui să se întâmple?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Valery

Omul nu doreşte ciorchinele înţelepciunii,
Nu doreşte să soarbă aburul strămoşesc,
El judecă totul, nu se lasă mistuit, doar mituit,
De aceea focul este duşmanul binelui,
Să faci din orice căldură şi lumină,
Am auzit că bălegarul luminează noaptea,
Tăciune răbdător, creierul fiecăruia,
Sângele – trandafir topit de inimă,
Trupul femeii –o amforă pentru vinul plăcerii,
Golul aşteptării e viaţa noastră.
********************************
Bolnavă de prea multă frumuseţe,
O insulă agonizând în Marea Sargasselor,
O văd şi nu cred, o simt şi o reneg,
Aud cum cântă epavele vaselor.
Ziua se retrage ieşind din coridoare,
Se duce pe ape spre alte continente,
Singurătatea nopţii se lasă uşoară,
Sunete, umbre, eminamente.
Astfel călătorim pe lunecoase drumuri,
Unii, văduviţii de fericiri de-o clipă,
Nu sunt nici eu acelaşi, dar tu eşti tot cu mine,
Pentru că paşii noştri nu vor şti de risipă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua trece în mod obişnuit

1.

Citesc din Dostoievski, nu ştiu de ce
Îmi vine să plâng, nu am plâns niciodată,
Aş merge în oraş, ceva mă ţine legat de casă,
Ca pe un câine în lanţ,
ziua trece aşa, cam într-o doară,
voi ce aţi face în locul meu?
Norocul nostru este că iubim,
Dar apreciem noi acest noroc?
Ne gândim la moarte cu indiferenţă,
Când nu eşti în pericol, nu eşti puternic,
A fost pe la mine Hoelderlin,
Era nebun, mi-a spus că nimic
Nu are rost, l-am contrazis,
El s-a enervat, a trebuit să chem
Infirmierii, apoi am plecat în oraş,
Magnolia înflorise, locul de joacă
Al copiilor era plin, mi-am ronţăit
Necazurile şi am început să râd.

2.

De câte ori mi-am renegat fiinţa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în paradis,
ţi-am respectat întotdeauna existenţa,
Doamne, de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le priveşti cu-ngăduinţă,
Păgânilor le laşi un eu şi-un zeu,
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopţii îmi şopteşte,
"Joci pân-la capăt ori nu mai juca".

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deşert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim şi mergem, eu, tu şi eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufniţe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt şi muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi şi buni?.
Nu am regrete şinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

3.

Dă-i omului pâine, îţi cere carne,
Dă-i carne, îţi cere haine,
Dă-i haine, îţi cere trupul,
Dă-i trupul, îţi cere sufletul,
Ei, aici este o problemă.
De nu cunoşti drumul, caută o scuză.
Primim exact ceea ce dăm.
Educaţia este tot ce păstrăm.
Şoimul lovit de o săgeată,
pană de şoim reajustată.

4.

Eu am iubit o gâză mică,
visa frumos ca o furnică,
dar ea era, Ioanelor,
Din neamul scorpioanelor,
Au fugărit-o pentru desfrâu
La malul celui vestit râu
Ce-i zice Baby-Babilon,
Dar, fraţilor, nu-i de bonton
Să facem glume, e Afrodita,
Fermecătoare precum Perdita,
E eroină şi are o splină
De care nimeni nu are vină.
Vorbeşte-n zece limbi odată,
Savanţii lumii o tot caută,
Dar ea acum este ascunsă
În mănăstire, este tunsă,
Se roagă, Doamne, fie-ţi milă,
A fost cândva şi ea copilă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de stâncă

Un om visa să fie iubit, a aşteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-şi cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiţi cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se căţărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morţilor timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, ştiau ceva,
astfel este şi inima ta, Krimhilda, puţini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbuşire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Aşa trăieşte poetul, din moarte în moarte, din viaţă în viaţă,
Ca astrul solar. Doar atât.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ştiu să mintă

Brutal cădem în plasa siguranţei,
Bazându-ne pe inexistenţa contestaţiei,
Şi vedem doar o latură a lumii,
De unde ştim că nu suntem noi nebunii?

Suntem prea siguri pe ce ne spun ochii,
Convinge-mă discutând cu orbii,
Fiind nevăzător de alte direcţii,
Este normal să nu ai obiecţii.

La fel ca tine pot trăi şi eu,
Şi poate să îmi spună şi un zeu,
Ca pădurea din faţă este verde,
Dar daltonistul din mine tot roşu o vede.

Cine m-ar putea trezi la realitate?
Toţi sunt daltonişti, deci am dreptate?
O să trăiesc îndrăgostit de roşul pădurii,
Şi tu o viaţă crezând gura mea, sau a lumii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (mai 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.

Să iubeşti fără să cunoşti fiinţa,
Totul se şterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine ştie?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
Mi se părea cunoscut de o mie de ani.
S-a lipi de umărul meu, mi-a murmurat, te iubesc,
Apoi a trecut o zi, va mai trece o zi
şi pierd mereu ca la Monte Carlo.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, filosofia

Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezeşte melancholia,
Dar şi seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare şi scrie, băiete,
La ce bun poeţii în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipiţe, marchize,
Poeţii nici flori nu aduc şi nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeţii zac în beznă şi scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârşit,
Nu poţi trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poţi face un pom.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asceza

Asceza nu are mădular, dar Ordinea?
Oho! Dar Adevărul? Mă-nclin şi m-ascund.
Adulţii să nu vorbească de adevăr.
Cât despre foc, eu cred că el nu se stinge niciodată,
indiferent de sex, rasă, vârstă, obiceiuri.
Ne bucurăm de acelaşi soare, dar nu suntem fraţi.
De ce? Prea mulţi păcătoşi s-au dus în pământ.
Năramzi printre măslini se-mpart, un dor,
apoi durerea, zăpezile, se uită totul?
Grădinile închid în ele o taină.
Tu, cititorul meu aştepţi să spun ceva.
Ascultă şi tăcerea, e un sfat.
Ghitara jalnic sună. Şi nici un drum nu te va mulţumi.
Doar vânătorul ştie al său drum.
Într-un adânc de ape vei găsi cuvinte.
Diamante lichide. M-aş dărui şi lor,
dar totul curge, omnia fluunt, omnia mutantur.
Să nu uităm de facere, de întrupare.
Să ne ferim de abstracţiuni, aşa zic.
Ele ne aduc suferinţă.
Arta este totul sau nimic,
contemplarea este miezul.
Misterele nu se schimbă în timp.
Cea mai eroică este lupta lui Iaacov cu Îngerul.
Până şi stelele cad.
Purtăm peruci sau măşti, dar suntem încă noi,
aceiaşi, din copilărie.
Polonius, cel ascuns pe jumătate.
Nu căuta instrumente în codru, în câmpie.
Nu refuzaţi cântecul. Înflorirea, vestejirea, apar, dispar.
Unde există formă, lipseşte esenţa.
Există mereu o cale de întoarcere,
dar noi nu o recunoaştem.
Eu nu ştiu ce înseamnă omul adevărat,
ştiu ce este omul.
Există cuvinte care cuprind alte sute.
Mai este şi sentimentul că nu exişti.
Sânii tăi îmi acoperă faţa.
Între ei voi plânge şi mă voi bucura.
Să pornim de la sfârşit spre început.
Acolo şi atunci nu mai există.
Timpul devine încâlcit,
ne vom limpezi privind unul în ochii celuilalt.
Suntem veniţi cu arca lui Noe.
Un papagal, o glumă colorată, avataruri.
Orice balanţă – aroganţă.
O despărţire fără despărţiri.
Ce aş putea să-ţi mai spun?
Tăcere, restul sunt vorbe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!