* * *

Nu de moarte mă tem, nici de veşnicia ei,
Noţiuni anemic despre un fenomen necunoscut,
Suntem nişte ignoranţi, ca şi acum zece mii de ani,
Ca şi căţelul, pisica şi calul, porcul,
Poeţii sunt singurii exploratori în nefiinţă,
Frazele cad greu ca fructele lui Baudelaire,
Păsările frumoase au fost cândva şopârle,
Şopârla se trage din dinozauri, ca şi miniştrii analfabeţi
Din ciobanii Mioriţei, fiecare eveniment copiază gafele din alţi ani,
Femeia este de vină, ea naşte frumoşi, ticăloşi, sfinţi şi înţelepţi,
Ar trebui trecut la clonarea lui Einstein şi altor genii,
Sexul e liber ca oricare sport, propun o olimpiadă de sex,
Iar medicii să se ocupe de clonări,
oricum nu sunt buni la nimic altceva,
ca şi preoţii, te ascultă şi te trimit la Dumnezeu,
care este de fapt însăşi credinţa noastră,
oameni suntem, trebuie să credem în ceva abstract,
necunoscut, puternic, că altfel ne plângem de moartea părinţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între genii şi ticăloşi nu există nimic comun în afară de o adâncă singurătate.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul

Un căţel s-a apropiat de mine,
şi-a pus lăbuţa pe genunchiul meu,
m-a lins pe nas şi mi-a spus-
chiar dacă fiecare vede altfel
un aspect sau altul,
asta nu înseamnă
că trebuie sa vedem toţi la fel.
Nu te mai consuma inutil în conflicte!
Acceptă că aşa sunt unii,
tu eşti altfel,
toţi te iubesc în felul lor,
trebuie să accepţi asta,
pentru că a iubi înseamnă a-l simţi
pe Dumnezeu în noi.
Tu ştii cine eşti tu,
nu putem să-i schimbăm pe alţii,
schimbarea o facem
doar în noi, întotdeauna.
Am luat căţelul în braţe şi l-am sărutat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se află aici pentru un scurt sejur; nu ştie pentru ce scop, deşi uneori are impresia că simte de ce. Dar fără a ne gândi prea mult la asta, fiecare dintre noi ştie că există pentru alţi oameni – în primul rând pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare este dependentă propria noastră fericire; apoi pentru cei mulţi, necunoscuţi nouă, de ale căror destine suntem legaţi prin simpatie. Îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea este bazată pe munca altor oameni, în viaţă sau morţi, iar eu la rândul meu trebuie să încerc să dăruiesc în aceeaşi măsură în care am primit şi încă mai primesc.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşti

Trăieşti în acelaşi oraş cu fiinţa iubită,
Sunt poeţii singurii oameni fericiţi?
Trăiam între Shakespeare şi Valery.
Clovnul trece nepăsător.
Dar nu am fost eu Don Quijote,
Ultimele cuvinte au fost – pâine şi viaţă.
Totul se termină într-o eroare.
Îmi aparţii doar în închipuire.
Eu ruguri n-am aprins.
Ferice de tine, Ulise.
Înving cei care ştiu să se schimbe.
În plasa moale şi deasă a cuvintelor.
Haosul şi noaptea n-au un cărăbuş.
Un om de minimă rezistenţă.
O coajă subţire pe magma sângerie a lumii.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre.
O moarte prea ciudată venea de nicăieri.
Omul zăpezilor aleargă sub pleoape.
Voi cânta azi cerul Andaluziei.
Ieşire din anonimatul propriei fericiri.
Într-o permanentă criză cardiacă.
Nu este Poesia ţara tuturor posibilităţilor?
Poetul este un mândru cerb lovit de săgeata singurătăţii.
Suntem legaţi de rădăcini. Suntem fragili.
O, setea mea nepotolită, de iubire.
Cum interpretezi visul aşa va fi.
Omul din vis pe mine mă visa. End.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cavalerul are dreptate, dispreţuieşte cultura,
de la Moise la Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,
un trandafir, acolo, un trubadur ucis,
imaginea trezirii aminteşte de Lazăr sculat din morţi.
Priveam adeseori întunericul, el mormăia ca ursul,
dar punctele de aur nu dispar, ele sunt fericirea.
Fost boschetar, am ajuns cardinal, apoi scarabeu,
acum simplu poet, inventez ce vreau eu,
prietenii se cam feresc de mine,
poezia nu ajută la nimic, ea însăşi este pe moarte,
femeia c-un ulcior pe umăr nu mai există.
Iar viaţa seamănă cu iarba, gândeşte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl vom urma

El ne ţine în palmă, buni şi răi, ca şi amestecaţii,
darul Său este viaţa, şi aici şi acolo,
singura cale este să mergi pe cărarea scrisului,
mulţumind la fiecare răspântie,
unde este acasă? Acel acasă spiritual?
Cunoşti sărutul? Unul este etern.
Murim între două poeme sau două săruturi?
Există oamenii -livadă.
"Mare e moartea, peste măsură,
suntem ai ei cu sărutul pe gură",
da RMR, aşa este, dar am trecut de multe ori
de limită, sora mea trăieşte, este mereu fericită,
cum spunea tizul meu, "Sora mea, viaţa",
cum de nu l-am întâlnit, am fost aproape,
la câţiva kilometri şi doi-trei ani,
nici nu mă deranja că el era Omar, iar ea Julie.
Arta nu ţine cont de nume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monumentul ratatului necunoscut

Pentru ca viitorul nu mai fie iar ratat,
tot dezvoltand destinul de argat
şi mestecând la mărul cu păcat,

ar trebui făcut
un monument ratatului necunoscut -

a celui ce nimic n-a priceput,
din tot acest răstimp pierdut...

... sau poate chiar aşa a şi fost conceput
din coasta celui fără de'nceput -
oricum, şi el tot un necunoscut...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Cum arată Dumnezeu? Are el o imagine? Aparţine el vreunei religii? A. M: Dacă tu ca şi alţi 99% din căutători, cauţi o imagine de sfinţenie, cum vei putea vedea că nu eu, ci chiar tu eşti Realitatea ultimă, Sinele sau Dumnezeu? Mintea crede cu putere că Dumnezeu, Sinele este undeva cândva, în aşa fel încât tu în veci să nu te poţi scălda pe deplin, chiar Aici, chiar Acum, în El. Mintea e înnebunită după smintita şi nu smerita dualitate; "tu, piosul credincios şi Dumnezeu judecătorul din ceruri". Dar atâta timp cât "tu exişti", Dumnezeu nu va avea loc de CREDINŢA ta în el. Renunţă, aşadar, la orice imagine sau gând despre Dumnezeu, şi acum vezi ce rămâne complet neîntinat de gând? Când nu o să mai încerci să-L găseşti pe Dumnezeu, cu separarea numita "credinţa sau gândul meu care vrea să-L descopere pe Dumnezeu", atunci Dumnezeu va lua pe deplin locul "eu"-lui tău. Aruncă chiar acum în aer nu doar orice imagine, ci mintea însăşi şi această Libertate sau Realitate Ultimă, lipsită de orice imagine de sfinţenie te va îmbrăţişa pe deplin. Tu eşti aceiaşi libertate pe care o sunt şi eu! Dumnezeu sau Libertatea este liber nu doar de orice religie, ci însăşi de curgerea timpului, însă absolut toate religiile se închină timpului şi deci sunt trecătoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul vieţii, poeţii nu sunt luaţi în serios, iar după moarte sunt uitaţi. Unii.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiril

De Chiril n-aţi auzit, nici nu ştiţi nimic,
Dar de mine nici atât, cik-cik-cik,
Lucrurile au şi ochi, ne privesc atent,
Demenţial trăim, murim, neinteligent.
La icoane mai privim, ne rugăm de noi,
Domnul este oarecum, în noi şi în voi.
Cine s-ar ruga cinstit de un biet străin,
Fiecare este plin de sine, o ştim.
Iar povestea lui Chiril ne cam doare-n cot,
Suntem fiecare, nu? Mai netoţi, netot.
Nu vă supăraţi, vă spun după zeci de ani,
Când credeam că sunt genial, însă nu spuneam.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alţi ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braţ, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au aşezat.
Părintele meu, eşti de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris şi în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu ştiu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălţare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greşit, greşit-am şi eu,
Dar mă înalţ la Dumnezeu,
Vin generaţii, mă-ngroapă încet,
Ei vor greşi, cum şi eu mai greşesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem indivizi, ne mai dividem,
Nici sclavi, nici îngeri, suntem bim-bem,
Ne mai gândim la moarte sau la carte,
Dar toate-s vechi şi cam deşarte,
O morţişoară, viişoară,
O draga mea boleşniţă,
Un şvarţ, un şniţel, veşniţă,
Vrei să spui, vere, nene Niţă,
Hai, las-o baltă, chiseliţă,
Că Sf. Augustin, vezi bine,
Închise ochiul de ruşine,
Grav e Tolstoi, dar şi mai gravă
Este privirea noastră oarbă,
Nici Durer nu e mai prejos,
Îl doare undeva, în dos,
E clar, totuna-i să fii viu,
Ori meditând într-un sicriu,
Nu plânge drag hipopotam,
Îmi eşti prieten, asta am,
Tot lunecând în paradox,
Te vei trezi mutat în mops.
Ham-ham.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoare

Cresc zburătoarele-n cer,
Sapi fântâni în boltă,
Fructele cad dintre stele,
Grâul creşte din soare,
vom fi nemuritori cândva?
Caut luminişul – clipă,
alba tăcere-kitul,
un adăpost pentru Iona,
crengile pun întrebări,
scorburile ascund fecioare,
cântul devine rază,
în întuneric – explozii,
sunt florile dezlănţuite,
copiii- singurii pământeni
ce vor să zboare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

S-au rupt norii deasupra noastră
Şi plouă ca în ziua de soroc,
Unde este Noe cu a lui Arcă,
Să-l întrebăm, are-n plus un loc?

Se mişcă pământul la vale
Şi ne acoperă de vii,
Plângem de durere, este jale,
Şi-i înjurăm pe cei din primării.

Mai căutăm o vină-n altă parte,
Orice, dar nu ne vedem pe noi,
Suntem mulţi, proşti, fără de carte,
Înţoliţi pe-afară, pe dinăuntru goi.

Ne mai facem crucea la culcare,
Tatăl Nostru, mai ştim a-l spune?
Căutăm greşeli la întâmplare,
Dar nu avem timp de rugăciune.

Ne-a transformat progresul în hiene
Nu ne gândim la ce am fost,
De nimic, de nimeni nu ne temem
Şi păşim prin viaţa fără rost.

Aruncăm cam totul peste bord
Ca cineva, prea sătul de toate,
În urma noastră lăsăm doar prăpăd
Suntem otravă şi mirosim a moarte.

Să vină apocalipsa asta odată
Recurs eu fac la ce trăim,
Prea vinovaţi, dar vina alţi o poartă,
Suntem orice, nu ce-ar trebui sa fim.

poezie de Mihail Coandă (26 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuitor

Omul este un erou din naştere.
Nu spun nimic nou. Ceva s-a născut din nimic.
Dreptul de a te mira este şi o obligaţie.
Ce poate fi explicabil? Să ştii că nu ştii, ce mare lucru?
Din ruine nimic nu se nalţă.
Unde e casa sufletului?
Fata din oglindă clipi. Să faci ordine într-o dezordine totală.
Încearcă să nu pluteşti în gol.
Străbaţi un drum, o fi închis?
Divinitatea în haine omeneşti.
Ţesătura viselor este reală.
Suntem marionetele Domnului?
Amintirea o tablă, o poţi şterge oricând.
Suntem nişte recipienţi încărcaţi cu gene.
Libertatea e pedeapsa finală.
Din pulbere de stele ne-am născut, acolo ne întoarcem.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!