Spiritul vivace

Spirit vivace, placat pe antenă,
Mesaj depărtărilor, duhul înalt,
Viaţa nu trece fără-o migrenă,
Visăm o Julietă, neam cu Thybalt.
Lipsă-i mereu la cântar şi la metru,
Pace, războaie, sărim peste cai,
Unii se roagă Sfântului Petru,
Iar Hammurabi vine din rai.
Iubita e liberă, eu sunt libertul
Ce o doreşte, nu am accept
Nici să vorbesc, nu am nici dreptul,
Sunt în ospiciu, încă aştept.

Eu sunt cel ce mă înfăţişez,
Poate că nu am existat vreodată,
Prea efemer, prea bavarez,
Cu un contur de inimă brodată,
suntem coautori ai propriei vieţi,
sunt altul, sunt altul, spune Poetul,
în mine dorm străbuni, dimineţi,
în vise eu îţi trimit buchetul,
îi iei, mâna ta-i ca un fulg
ŞI TOATE TREC ŞI CURG...

Ar trebui să nu mai scriu nimic,
Atlet în comitete şi comiţii,
Academia, Premiul Nobel, un fistic,
Pe care îl primeşti. Ambiţii?
Dar scriu, exist şi scriu mereu,
Crezând că sunt egal cu Dumnezeu,
Mă-nhaţă infirmierii şi mă duc
Într-o celulă cu Quijote şi un cuc.
Acolo noi vom spune ce şi cum,
Iar moartea va veni c-un glonţ dum-dum.

Greoaie, duminica se târâie prin nori
De sânge, clopotul, clocotul în sine,
Ne bucură zgomotul lacătelor căzute,
Le vom înlocui cu muşte multe.
Sălbăticia se naşte în vis,
Fumul râde, umbrele se ascund
În blana pisicii cu cap rotund,
Mândru trece Quijote pe un cal de lemn,
DADADADADADADADADA,
LEMNUL SE TÂNGUIE,
Iar femeia îl iubea pe Sancho.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocare

Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu eşti Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiţi mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunt Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.

poezie de Boris Marian Mehr (11 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discuţie cu nea Caisă

Eu, nea Caisă, nu sunt trist,
De-o viaţă scriu, trăiesc un vis,
Sunt muritor, eşti muritor,
Sunt scriitor, eşti muncitor,
Eu parcă mă distrez scriind,
Deşi în mine mai mult plâng,
De aş veni cu Eliot,
Ar spune lumea că-s idiot,
Cu Rene Char de aş veni,
m-aţi huidui şi m-aţi goni,
chiar pe Naum dacă-l aduc,
veţi zice că eu sunt năuc,
versuri se-adună, bucuros
poet rămân, bătrân frumos,
cu lauda nu mă mai înşel,
nici ignorare, nici măcel,
cum căutătorii de comori
adună aurul din nori.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocentul

Inocentul, indecent, monument,
Anunţă-mă, spuse nebunul şi trecu prin zid.
Aţi auzit o scară vorbind? Dar o uşă?
Trage-mă, spuse uşa. Draw the long bow,
Adaugă prezidentul Mao. You, cow, uite scriu versuri,
Cum altul ar face proiecte de rachete în trepte,
Noi avem nevoie de critici, ei au nevoie de franci,
CANCI, zise ăl mai tare, diferă subiectul,
prea multă lumină strică, precum smântâna,
reflectoarele acoperă popoarele şi ponoasele,
prefer obscuritatea sălii de cinema,
seminţele aruncate pe jos, mirosul sordid, de lemn putred,
sunt reale, sunt sincere, nimic nu se acoperă cu citate,
"Şi tu, fiul meu, Brutus", cuvinte- prieten, iubire,
Un lătrat de câine uitat, bietul Hamlet, pradă şcolarilor,
Scriu din sicriu, sacristie, ghepardul coleric trece prin sânge,
Spui că nu te cunosc, dar ce are rost?
Lăuntrul devine afară, urc timid trepte-trepte,
Acolo apare-un grifon, pardon, ile-ilala, echivoc,
Ne-aleargă un diplodoc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate se naşte Narcis

"Oricine-ai fi, în seară vino afară,
Din camera în care totul ştii",
Ne spune Rilke, cine-i Rilke,
Pe nici un site nu-l pot găsi.
Întreabă nea Caisă, câţi pe lume
Mai scriu poeme, da, prea mulţi nebuni,
unii scriu minunat, nu spun minciună,
ce mari poeţi erau printre străbuni?
Atunci, mai bine vom sădi pomi, prunci, steluţe,
Să aşteptăm ce vor ieşi, trăim în Rai,
Dar au venit doi inşi cu cămeşuţe,
Îmi spune unul, treci în dubă, hai.
Nu, nu-s nebun, dar am idee,
Nu port nici ochelari de cal
Se enervează slugile, stăpânii,
Zadarnic am ieşit din Neanderthal.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alţi ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braţ, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au aşezat.
Părintele meu, eşti de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris şi în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu ştiu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălţare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greşit, greşit-am şi eu,
Dar mă înalţ la Dumnezeu,
Vin generaţii, mă-ngroapă încet,
Ei vor greşi, cum şi eu mai greşesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua fericirii

Sunt fericit că m-am culcat aseară,
Sunt fericit că m-am sculat târziu,
Sunt fericit că ninge pe afară,
Sunt fericit că am pe ce să scriu.

Sunt fericit că am în casă pâine,
Sunt fericit că încă am cafea,
Sunt fericit că voi avea şi mâine,
Sunt fericit că eşti în preajma mea.

Sunt fericit că nu mi-ai spus adio,
Sunt fericit că văd, aud, vorbesc,
Sunt fericit că mă suporţi cu brio,
Sunt fericit că încă te iubesc.

Sunt fericit că s-a albit văzduhul,
Sunt fericit că încă n-am albit,
Sunt fericit că sunt sărac cu duhul,
Sunt fericit! Atât de fericit!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu mai bun

Şi păsările îi mâncau din palmă,
Iar el era nefericit,
Din slăvi se auzi o salvă,
Iubita lui l-apărăsit.
Ce ştiu despre iubiri colunii?
Nevinovaţi, tăcuţi, firavi,
Ei sunt exemplu pentru unii,
Nu-ntreabă, ei nu sunt prea gravi.
Firească-i şi nefericirea,
Firesc e şi poemul meu,
Trăieşti o clipă nemurirea,
ţi-o dăruieşte Dumnezeu.

PS. Moartea e singurul subiect de care se râde mai puţin.
Îngâmfarea nu aparţine numai autorului, uneori cititorul îl întrece.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

un haos plânge în mine
sau râde homeric
ha-ha-ha
nu stau
nu aştept nimic
mă sprijin de gânduri opace
nu sunt acel ce îl cauţi
nu scriu slove de aur
nu sunt acel chemat
nu am nici frumuseţe, nici noroc
pasul e întunecat şi gol
de ce îmi cer să râd
când lacrimi curg
am patimă la joc
ştiu, ştiu, nu am noroc
de ce te apropii
nu, te rog
se zvonea ieri prin târg
că sunt tânăr poet
ei, un nebun, un cântăreţ
ce pot să fac
să ţip, să plâng, să tac
din neant am fost creat
unde plec...
e drumul meu
dau de pereţi cu el
aici, nu am ce să mai fac cu el
de mine,
vai de mine...
e bine, e tare bine, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descrierea

Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
şi pot să spun că sunt oglinda ei
în care îşi piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la uşa naşterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
şi nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragilor zei-cimpanzei

Îmi pare că bolta coboară,
Îmi cântă duios huhurezi,
Trăiesc un coşmar după altul,
Se clatină singurul crez.
E trist când frumosul, iubirea
Sunt izgonite brutal,
Când oameni de bine sunt zbirii
şi paznicii Sfântului Graal.
Veghind doar cu pizmă nimicul,
Par onorabili, citiţi,
Ei nu au creat nici o strofă,
Par veseli, dar sunt înăcriţi
În propria lor neputinţă,
Conduc pe acolo un trib,
E trist când tehnica intră
În jocul acesta perfid.
Eu nu scriu în numele celui
Certat cu un ins, doi, sau trei,
Păcatul prostiei nu doare,
Încep să iubesc cimpanzei.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te superi?

De ce te superi,
Am vrut să-ţi spun
o glumă la ureche,
spuse motanul negru
unei pisici aurii,
discuţia avea loc pe acoperişul blocului meu,
era de faţă şi un cotoi castrat
zis şi Mafiotul,
în acest timp în lume
mor şi se nasc milioane de oameni,
unii se iubesc,
"Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
şi noaptea candelă s-aprinzi
iubirii pe pământ,
vorba Poetului. Iar eu cer scuze cititorului.
O zi bună.

Prin visul meu trece o lebădă neagră,
Printre lebede este cea mai vizibilă,
Ea poartă amintirile mele,
Loviţi-o cu pietre, ea nu se va feri,
Aveam cândva un bordei din ramuri de alun,
Cineva l-a profanat, au trântit un bloc peste el,
Blocul greu al indiferenţei, cineva a râs roz-bombon,
Trece cavalerul cu pieptul rece, platoşă,
Sub platoşă – nimic, un mic cavou,
În zadar s-a irosit laptele matern pentru unii eroi,
Ca şi lacrimile, buzunarele memoriei s-au golit,
Dumnezeu ştie pentru ce mau scriu versuri,
O, El ştie, dar nu-mi spune acum, scriu aşa cum inima
Bate în neştire şi necunoaştere până la istovire,
Nu sunt bani, zice unul, nu este aer, zice altul,
Nici pomi, nici căpuşe, doar fumuri şi aburi,
Poetul are nevoie de o dietă, de o trietă, de o poetă,
Independenţa şi virginitatea se pierd
cu uşurinţa trecerii pe roşu, nu te enerva,
cată unanimitatea de aur, renunţă treptat la organe,
unuia dă-i ochii, altuia inima, rinichii, creierul,
toate sunt bune, vei fi mai fericit în trupurile
celor ce caută salvarea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Eu sunt ce sunt şi scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.

Sunt şoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Şi chiar suspinul inecaţilor aduşi la mal,
De liniştea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viaţa născuta din durere,
Şi încă sunt stăpana visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu ştiţi,
Sunt susurul de apă ce curge liniştit,
Sunt spaima acelora mereu minţiţi,
Acelora ce plâng şi nu mai vor nimic.

Eu sunt...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancholia

Nimic nu este veşnic, nici duşmănia,
Dar despre ce să vă scriu?
Salvat de vorbe goale, tot ce-i viu,
Pluteşte-noată şi respiră,
La ce bun slove-n risipire?
M-am săturat de pedagogi,
Ei te lovesc la palmă, nu te rogi,
n-o să te ierte, e-n zadar,
am sărit gardul, sunt hoinar.
Liceul Sava, mi-ai fost drag,
Ca şi armata, grad cu grad,
Pfui, drepţi şi jos, dar ce poveşti,
Făţărnicie, drac mai eşti,
Din ce-i correcness nu se naşte
Nicio iubire, nici de Paşte,
Nu judecaţi pe cei greşiţi,
Prin judecăţi păcătuiţi,
Poetul fu asasinat, care-i chestiunea? Ce-i păcat?
A dispărut un trandafir?
Altul - viol chiar la Cugir,
Roată gigantică e viaţa,
Doar două clipe schimbă faţa,
Tiressias cu sânii largi
Porni către areopagi,
Aceştia nu mai ştiu nimic,
Pe Henri Vameşu-l întrebi,
Un om de treabă, pezevenghi,
Trece un ceas, tu ai rămas,
şi anii trec, eu m-am retras?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu sunt

Azi nu sunt, nici ieri n-am fost,
Şi nici nu cred că voi mai fi
Într-o lume fără rost
În zadar aştept să vii.

În zadar se sparge luna
De obrazu-mi singuratic
Desenând în mine urma
Chipului tău pal, noptatic.

Azi nu sunt. Nu mai contează
Ce am vrut cândva să fiu
Azi nu sunt. Moartea-mi durează
Doar atât cât încă scriu.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate absolută

E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbeşti astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid şi-l execuţi,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
şi nu aştept nici un transplant.

Înţelepciunea şi laşitatea nu sunt rude,
Diavole, îţi propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viaţă,
ştiu, Faust dorea şi el aşa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!