O, Valery

Omul nu doreşte ciorchinele înţelepciunii,
Nu doreşte să soarbă aburul strămoşesc,
El judecă totul, nu se lasă mistuit, doar mituit,
De aceea focul este duşmanul binelui,
Să faci din orice căldură şi lumină,
Am auzit că bălegarul luminează noaptea,
Tăciune răbdător, creierul fiecăruia,
Sângele – trandafir topit de inimă,
Trupul femeii –o amforă pentru vinul plăcerii,
Golul aşteptării e viaţa noastră.
********************************
Bolnavă de prea multă frumuseţe,
O insulă agonizând în Marea Sargasselor,
O văd şi nu cred, o simt şi o reneg,
Aud cum cântă epavele vaselor.
Ziua se retrage ieşind din coridoare,
Se duce pe ape spre alte continente,
Singurătatea nopţii se lasă uşoară,
Sunete, umbre, eminamente.
Astfel călătorim pe lunecoase drumuri,
Unii, văduviţii de fericiri de-o clipă,
Nu sunt nici eu acelaşi, dar tu eşti tot cu mine,
Pentru că paşii noştri nu vor şti de risipă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor

Nu este uşor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru şi scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul şi solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea şi Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu şi-e groază să vorbeşti despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferinţă,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viaţă,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin şi eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către ţărmul mării nu-l mai ştiu,
ştiu totul şi citesc în stele, iar trupul meu se înfrăţeşte
cu amrgul veşnic cald, iubind.
Boris M. Marian

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o carte unică. Nu se lasă prinsă în mână şi răsfoită de către oricine. El este autorul care se deschide şi se lasă citit în faţa cui doreşte, arată paginile pe care le doreşte, când doreşte. El spune şi se auto-comentează. Iar aceste cărţi, se ştie, sunt toate diverse, fiecare scrise într-un singur exemplar. Aceste documente umane îşi arată secretul lor doar în faţa acelora care stau în faţa lor în linişte şi cu modestie.

citat din Giuseppe Colombero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea nesfârşită

Tao te king, mă plimb, mă schimb,
Calea călăilor, cailor, căilor,
Iei un taior, nineacă, maior
Te fac, de nu ai nici nume
şi nici un colac,
numele numelor, pumele pumelor,
o străfiinţă, tu eşti dorinţă,
ce rime reci, de nepătruns,
precum temeiul meteotungus.
Hermes ajunge numai la termen,
Heliotrop, se roteşte c-un scop,
Hemerocal, crin radical,
Ca o hermină carnivorină.
Dar cât de albă e blana ei?
Nici hesperidele nu au cercei,
Prea sunt bolnave de frumuseţe,
Un pic de cianură pe sub corsete,
Cum agonia apare toamna,
Lasă agonicii să roadă rama,
Ca Ramayana, cum e La Mama,
Între câmpie şi munte doar fluturi,
Rece e fluierul dacă îl scuturi,
Pe coridoare – pânze de doliu,
Moliile circulă fără orgoliu,
Calea porneşte către niciunde,
Ea se sfârşeşte cu verbul pătrunde.
Numele toate în singurul nume,
Desăvârşirea sfârşind sub cunune,
Binele-i sfânt, răul – la fel,
Cum deosebeşti pe Ariel de Iael?
Tu făureşti, nu făptuieşti,
Cearcă, pricepe cu mintea în cleşti,
Dărui doar umbre, iei tot, şi suflet,
Tu să fii Timpul, eu să te NU CRED.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă de te-am iubit

Sunt rău şi crud, făr-adăpost,
În inimă am un pumnal,
e numai pentru apărare,
el- străjuind orice cărare,
credeai că te iubesc, te înşelai,
n-am milă nici de mine însumi,
pisici şi câini iubesc, de ce?
Pentru că omul se iubeşte singur.
Am încercat şi am murit de mii de ori,
Cu orice floare, când voi muri oficial,
Daţi drumul unui porumbel să zboare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu mustaţă de fum

Omul cu mustaţă în dublu exemplar,
Omul cântă din mustaţă imnuri de slavă
Pentru sine, mustaţa lui este din sârmă ghimpată,
În loc de mustaţă poartă un fuior de fum.
Fiecare dă o soluţie, murim fiecare dintr-o soluţie,
O jucărie explozibilă, fum dens violaceu, sârmă electrică,
Bordelurile ambulante pentru bieţii soldaţi se înmulţesc,
Armistiţiul se va încheia într-un bordel,
Se va servi cianură la masa tratativelor,
Cine doreşte poate să aleagă un atac cerebral la o vilă
Bine păzită, dar omul cu mustaţă de fum
Nu va muri niciodată.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi clipa

Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai cloceşte un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinţi,
Cred că nu mi-este prea bine
şi-am să-mi ies puţin din minţi.
Simt iubita cum priveşte
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.

Aş vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
şi nu ştim cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul şi poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aştept de-o veşnicie.

Pe muchie de cuţit e viaţa noastră,
eşti liber să te-arunci pe o fereastră,
eşti liber să iubeşti, departe gândul
că-ţi aparţin şi cerul şi pământul.
Dar clipa ţi-este dăruită,
Iubeşte-o ca pe o iubită.

poezie de Boris Marian Mehr (29 septembrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al Lui!

"Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât te Mine, nu este vrednic de Mine..." (Matei 10:37)

Îţi ştiu, îţi cunosc îndoiala:
Ai vrea şi n-ai vrea să faci şcoala...

Ţi-e inima, încă, acasă.
Plăcerile-n iureş, te-apasă,
Şi carnea-ţi robeşte fiinţa.
Vândut-ai, pe fleacuri, credinţa.
Nu vrei să te dărui în totul,
Să treci Veşnicia de-a-nnotul.
Eşti palid. Ţi-e sabia ruptă.
Doi oameni, în tine, se luptă.

Dar, spune, te-nlănţuie lutul?
Mai tare-i ca tine trecutul?
Mai tari sunt dorinţele?... Lasă
Trecutul, să geamă acasă!
Tu, vino! E şcoala Lui plină
De-o albă, cerească lumină!
Nu-ţi pierde nădejdea şi viaţa
Cu noaptea, cu lutul, cu ceaţa...
Tu, vino! Pe-a Dragostei treaptă
Isus te doreşte, te-aşteaptă,
Te cheamă... şi vrea să te ştie
Al Lui, doar al Lui, pe vecie!

Îţi ştiu, îţi cunosc îndoiala:
Ai vrea şi n-ai vrea să faci şcoala...
Tu, uită trecutul, că minte!
Cu mâna pe plug, înainte!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate absolută

E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbeşti astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid şi-l execuţi,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
şi nu aştept nici un transplant.

Înţelepciunea şi laşitatea nu sunt rude,
Diavole, îţi propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viaţă,
ştiu, Faust dorea şi el aşa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet

A fi poet nu este suficient,
Poţi fi un asasin sau un agent,
Singur, pe o planetă istovită
De intrigi şi masacre, un răpăit de tobe
În locul limbajului cald, omenesc,
Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,
Dar cine se rosteşte aici, în paradisul marilor absenţe?
Iei forma golului, dar te conţii pe tine,
În rest, singurătatea cea rotundă,
O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,
Simt sânul tău şi astfel vom readuce sentimentul pe pământ.
Să iubeşti fără să fii iubit, ce sfânt supliciu,
Nici sfinţii nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,
Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalţi,
Rece, într-un sicriu îngheţat.
Şi ce vezi privind în jos?
Aceleaşi suferinţe pe care tu le-ai cunoscut.
Dar cred că viaţa merită trăită,
În ciuda unor mizerii care cad din cer
Sau poate doar din cerul gurii,
Greşelile nu sunt greşeli, sunt fapte,
Le faci ori nu la faci,
Dacă te-apuci să furi, deci fură,
Dacă devii un asasin, ucide,
Dar nu trăda în dragoste,
Este la fel cum ai strivi
Cu talpa grea un lujer de brânduşă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa Legii

În faţa Legii stă Kafka,
În spatele Legii stau androizii.
Se tot aude cum bodogănesc unii
Platonei, maiştrii grei, prichindei, priculici,
Tu aştepţi cuminte, promiţi, nu înjuri, nici nu conjuri,
Trec secoli agonizând, heringi cu ştaif te scuipă pe rând,
Desigur, numai idioţii scriu poezii,
Ori disperaţii sinucigaşi,
Poeţii nu sunt canibali,
Unii mănâncă şi carne de cal,
Unii au dinţi de caşcaval,
Unii se roagă de Marea Bragă,
Într-un mormânt s-au găsit
Oase de poeţi şi file de cărţi,
Numai noaptea se adună poeţii morţi,
Cărţile necitite, iar ziua este destinată
Marilor vedete ale momentului,
Cele cu tocuri deştepte, cu unghii deştepte,
Cu silicoane deştepte, vă spun, trebuie să fii mare idiot
Să crezi că Poesia va reveni pe pământ.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nec plus ultra

Ţin în mână hăţurile propriei fiinţe,
Nu mă port cu mănuşi cu mine însumi,
Ca o torţă mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câştig, dar nici nu pierd,
Moştenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte ţărmuri,
ştiu că atârnăm cu toţi de-o aţă,
dracu' ştie cât o să mai ţină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiţi cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai ştii, doar El mă ştie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant

Voi nu ştiţi ce este un diamant.
Poate că ştiţi, dar nu simţiţi.
Poate că simţiţi, dar nu-l iubiţi.
Ba-l iubiţi, se comit crime pentru bietul diamant.
Cărbune strivit în beznă, căldură, ca inima
De prea multă suferinţă, nici un strop de sânge,
Nici un oftat, dar nu răni propria-ţi mână.
În gândire – un glas înăbuşit,
O dezordine a ochilor, lacrimi prosteşti.
Mai bine trup, decât suflet.
Conturul omului cu fruntea în palme nu place.
Ne despărţim precum ramurile,
Apoi cădem în gol. Vom arde domol
În următoarea iarnă, vom fi simple surcele.
Sunt mistuit de propria naştere.
Bătrânii fumegă pe lângă uşi, apoi pe altare.
Cerul se sprijină oricum pe Femeie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ceasul să meargă

Lasă ceasul să meargă, zice Richard,
Urechile îi ard, dar lasă ceasul să meargă,
Poeţii scriu de zor poeme,
Niciun ceas nu se opreşte la vreme,
Toate ceasurile merg, chiar şi pentru morţi,
Că moartea-i numai umbra unei porţi.
Dacă iubeşti, iubeşte mai departe,
Dacă exişti, încrede-te în soartă,
Totul e scris şi socotit şi judecat,
Întru sfinţenie sau chiar în plin păcat,
Eu cred în avataruri, cred c-am fost
Un fulg căzut din ceruri, fără rost,
Acum mă nalţ precum un prunc umblând prin timp,
Iubito, scrie-mi, până nu mă schimb.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a făcut dimineaţă, zise orbul

S-a făcut dimineaţă, zise orbul,
să zburăm, se entuziasmează ologul,
m-am împuşcat cu un bob de strugure,
mările au secat, creierul aleargă prin spaţii,
am murit de multe ori, ofer trupul meu hienelor,
simt mâna blândă a mamei, nu plânge, copile,
visez? Nu înţeleg nimic, spune matematicianul,
endoscopia se face la cap, l-ai cunoscut pe Yeti?
Eşti mare, eşti tare, lasă astrele în pace,
fii mai augmentativ, te mănâncă păduchii de junglă,
mai stăm puţin la aparate şi expirăm elegant.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri

Ochii noştri sunt făcuţi pentru lumină.
Probabil poartă în sine esenţă divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noştri poartă în sine
Aripi de înger şi raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Şi cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noştri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deşi ştiu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noştri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e să devină
Candelă ce arde şi face lumină.

Ochii noştri poate nu ştiu
Să privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noştri nu pot nici în vise
Să vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui să-nvăţăm
Lumea şi în negru s-o colorăm.
Să obişnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară să ne dăruiască.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârciogii

Pe cruntă exploatare şi zgârcenie
azi unii îşi clădesc înavuţirea;
îşi poartă ca stindard doar nesimţirea,
iar tinerii ne pleacă în bejenie.

În conştiinţă nu au *ăţenie
şi nici n-au auzit de bunul simţ,
cuvântul le este fierăstrău cu zimţ,
în viaţă nu au clipă de sfinţenie.

Raptul e ţelul lor de căpetenie,
ca hârciogii-şi cară-n galerii
multele nemeritate avuţii.

Omule de rând tu trebuie să ştii
că nu le pare viaţa prea uşoară,
când lasă tot... şi trebuie să moară!

sonet de Ioan Friciu (29 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Manger

Omul ajunse de la cenuşiu la albastru,
O, ce minune, ce alabastru,
Simplu, din inimă, ca un vulcan,
Flăcări, cenuşă, chiar şi catran,
Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,
Doamne, ne spui de săbători?
Focul e tatăl, mama - ocean,
Omul ajunse post-diluvian.
Numai iubirea păzeşte-ne-o, Doamne,
Ea este floarea, ea este Kama,
Trec cerşetorii flămânzi, nedormiţi,
Cer un bănuţ, nu treizeci de-arginţi,
Cred şi în Lună, în stele, străină
Ne este vina de-a fi lumină.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!