Hei

începusem urcuşul când...
Bine ai venit, Tristeţe-doamnă, să-mi trezeşti
călcâiul
uitase
ierbile amare, frumoase... şi oră ţie îţi deplâng
împietrirea
cadranul alb, minutarul răscolindu-ţi cardinal
prin carne
.................
dintr-o suflare, ca şi cum aş fi băut aceste cuvinte,
le-am întins foii!
.................
hei, nu eu
nu sunt baciul vostru, oi-litere, litere-oi,
nu vă pasc şi nici călcâiul amintit nu-l dau
păşunilor străine... de astăzi, aveţi
Tristeţea păstoriţă, ea vă mână,
vă smulge mieii vânzându-i abatorului chimic,
vă tunde şi din lână
atât îmi împleteşte: un brâu şi o mănuşă
că doar o mână am ce ştie a scrie
şi numai o coloană îndoită iată

urc şi nu mi-e greu la deal
găsesc în cale frânturi de ideal de aur
din vremea când am fost un tânăr faun... hei,
unde şi cui mă laşi, Tristeţe, întoarce
oi şi
călcâi
nu vezi cum şchiopătez?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

... Şi tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum laşi viaţa mea atât de stranie şi-amară
Când nu mai ştiu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAŢA, scumpă comoară?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e întâmplător

truism. clişeu. simplă constatare,

conştientul identifică sursa plăcerii prin miros
şi el are mirosurile bine definite, păstrate în sertare
ca să nu se amestece

inconştientul trebuie să vadă ca să ştie
şi cu cât vede mai mult
cu atât mai puţin ştie

doar cel orb pipăie. pune mâna, ia pulsul
miroase, gustă. vede nevăzutul
şi cade dintr-o extremă în alta

dacă te uiţi în mâna care scrie
o să vezi o altă mână care scrie şi înăuntru o altă mână
şi cuvintele curg fără să privească în urmă izvorul

tăcerile sunt şiruri lungi de aşteptări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

CEL MAI FRUMOS NEBUN

Stau cu luna în poale şi Dumnezeu într-un colţ. Un
paparazzo mă urmăreşte pânâ-n talpa iadului. Unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. Moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. Am să-l găsesc, am să bat din picior
şi din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de şarpe:

Tace, stă culcat pe spate printre rochiile şi pălăriile
mele cu ochii închişi. Ştiu la ce se gândeşte atunci
când zâmbeşte ghiduş. Scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. Sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. Poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd în sinea ta

o tristeţe cu chirie
mă învăluie pieziş
şi nu e cine să ştie
Morţii cum se cere-un bis!

mi-e amarul albăstrui
şi aş râde-n sinea mea
dar prefer a nimănui
poate fi a ta sau... ba!

când mă vezi aşa năuc
şi cum râd fără motiv
iau tristeţea şi o duc
nisipului... adeziv

var sau clei, orice lipici
să ridice acoperiş
cerurilor ăstea mici
râsul Morţii pe furiş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

După vin, vreo două kile,
Vulnerabil, mai întâi,
E "Călcâiul lui Ahile",
Sau e "Capul lui Călcâi"?

epigramă de Liviu Călcâi din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

La ora 4 mă priveşti,
Mă pregătesc să prind mulţi peşti,
Surâsul tău, oceanul planetar...
Când minţile nu mai gândesc,
Orice aş cauta pe tine te găsesc,
E nefiresc?
O mână rece spune adevărul,
Cu mâna caldă vreau să - ţi ating părul,
Cu paşi mărunţi simt că te apropii,
E doar un vis sau e magia
Dimineţii?
Nu ştiu să cred în forţa întâmplării,
Cuvinte vin din valurile mării,
Emoţiile dansează pe buzele tale,
Te iau de mână şi tu mă urmezi agale.
Unde vom merge, unde am fost?
Nu ştiu nici eu să dau răspunsul,
Azi florile nu sunt în post,
Aşa că vreau să-ţi văd din nou
Surâsul!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesuri amare

Am fruntea pietrei,
înrourată-n tăcere. Rugă am rostit
pentru aceste înfloriri
baletând
în înţelesuri amare.

Ce zile faste mi-am ales
s-aştept iubire
pe false coridoare?
Ale cui sunt mâinile
şi ochii acestui
chip tulburat?

Astăzi,
nici păsările,
nici ploile
nu mă mai recunosc
şi... ştii doar,
soră geamănă
le-am fost...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 4

duhul frunzelor plecând încotro
traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi
de voci: oameni, păsări, animale,
nerăbdarea vântului, poala lui amplă
gustul astfel al stropului de ploaie, lumina
strânsă
dar mai mult parfumurile în amestec nou
îmi încarcă momentul acesta de bine plin
revărsând ca într-o clepsidră care
nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind
străbătând germinaţii promise
în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri

am şi mai mult senzaţia că sunt
în toate acestea
că nu mă veţi mai găsi niciodată
cel de acum

nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică
precum un ecou la ecou – ori cutremur
am doar momentul acesta, cuibărit în el
vi-l dăruiesc vouă, dezbrăcaţi literele, sunt acolo
ca un «ă», ca un «o» sau «t»
«m», «u» şi «n», împreună cu duhul lor
mi-e bine
cardinal, sferic
bob…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi veghea asupra (Psalm 39)

Voi veghea asupra drumurilor mele -
Îmi ziceam - şi ca să nu păcătuiesc
Voi închide gura la cuvinte rele,
Limbii îi voi pune frâul s-o strunesc.
Mut am stat măcar că sufeream întruna,
De durere multă inima-mi ardea,
Ca durerea asta nu era nici una
Şi un foc lăuntric tot mă mistuia.

Nu ştiu când mi-e dusă vremea şi nici unde,
Care e sfârşitul vieţii mele-am zis,
Care mi-e măsura zilelor, răspunde,
Spune-mi Doamne, câte zile mi-ai fost scris?

Care e lungimea zilelor aceste? -
Cât un lat de palmă-s, singur pe pământ
O suflare, omul, o suflare este
Cum o umbră umblă şi se pierde-n vânt.

Se frământă, Doamne, uită şi de Tine,
Pentru el nu este noapte şi nici zi,
Avuţii adună şi nu ştie cine
Le-a lua şi-n lume le va risipi.

Acum spune-mi, Doamne, care mi-e măsura?
Eu mă-ncred în Tine şi nădăjduiesc
Nu-ndrăznesc cuvinte să rostesc cu gura,
Ca un mut stau, Doamne, ca să nu greşesc.

Tu lucrezi şi mâna Ta mă mântuieşte -
Un pribeag cum fost-au şi părinţii viu
Să Te rog: la mine, Doamne, Tu priveşte
Până nu m-oi duce ca să nu mai fiu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă trezeşti, eu încă dorm...

Să mă trezeşti, iubite, cu zăpadă
Şi să mă ningi cum numai tu mai ştii,
Cu dorul tău ce l-am pierdut pe stradă,
Când încă mai erau ciorchini în vii!

Să-mi aminteşti colinda necântată,
Din seara de Ajun. Te-am aşteptat!
Ningea cu alb, ningea ca-tr-o sonată,
Dar, tu în altă lume ai cântat.

Şi aripi ţi-ai crescut, ca în poveste-
Pe ale mele mi le-a retezat
Un vultur ce pândea flămând pe creste
Şi eu cu tine nu am mai zburat.

Mi-s rănile şi-acuma sângerânde
Şi niciun înger nu găsesc să-mi dea
Vreun zbor de prin icoane muribunde,
Sau doar o aripă de catifea.

Să pot să te găsesc în noaptea sfântă,
Când, doar atunci, minunile-ar putea,
Să-mi fericească aşteptarea frântă
De imposibilul din mintea mea.

Eu încă dorm, iubite, mi-e mai bine,
Să nu mai văd cum ninge abuziv.
Troiene te-au ascuns în alb, de mine-
De ne-am putea trezi în rogvaiv!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o şoaptă m-ajunge

Am mers
Am tot mers şi
nicio urmă lăsată, parcă
tălpile ar fi plutit
nimic
să poată întâmpina vântul
doar umbra lor developată
pe un cristal – azi cioburi iată

M-aş bănui că încă nu-s născut
sunt undeva un suflet în «stand by»
dacă n-ar fi amarul
şi ciob în călcâi, deşi
nu şchiopătez, am tot mai des iluzia

proiecţii derulând
o şoaptă mă ajunge: schimbă pasul!

şi-am început să merg în mâini apoi
înalt pe-o sârmă doar a mea un fel de fulger
lăsând urme pe norii vineţii, vedeţi?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâi de piatră

Din os de neputinţă şi ochi de leac astmatic
Îmi ţes călcâi de piatră brodat cu fir de cer,
Croiesc ciorapi din sălcii, din stufăriş sălbatic,
Să-i pot purta prin lume, pe drum de zi, lejer.

Iar spini de-mi ies în cale topesc banal de ciudă
Sfârşind sub talpa crudă nepământesc de grea,
Din neumblare vărs ulciorul plin de trudă
Spre-a-mi fi desert vreodată la masa cea mai rea.

Îmi pierd în sâmburi miezul şi-l caut printre oase
Ameţitor de tainic îmi râde din călcâi,
Sub preşul şters al zilei sunt vremurile roase
Şi date cu aghiazmă ca eu să le tămâi.

Nu-i timp de-ntors călcâiul din şaua neuitării
Şi nici de ligamente de înnodat absurd,
Aştept să pot răpi un veac al nerăbdării
Să ies din piatra-n care anevoios mai zburd.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de şoc

Da! Găsesc că îmi stă bine cu o pălărie
cu boruri din fontă de nuc
fără pană de melc dar înceată
ca iubita unui haiduc.
Da! Găsesc că îmi stă bine cu o mănuşă
din pielea mea asprită de pământ
fără frică
să mângâi
un cuvânt cu un alt cuvânt.
Da! Găsesc că îmi stă bine
cu părul pe păr adormit
să mă tragi de el când îţi vine
şi nu am venit.
Da! Găsesc că îmi stă bine
cu mine
la aşa depărtare
aproape de tine.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!