Râd în sinea ta

o tristeţe cu chirie
mă învăluie pieziş
şi nu e cine să ştie
Morţii cum se cere-un bis!

mi-e amarul albăstrui
şi aş râde-n sinea mea
dar prefer a nimănui
poate fi a ta sau... ba!

când mă vezi aşa năuc
şi cum râd fără motiv
iau tristeţea şi o duc
nisipului... adeziv

var sau clei, orice lipici
să ridice acoperiş
cerurilor ăstea mici
râsul Morţii pe furiş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea

pe umerii cerului atârnă
sâni alăptând
pe funia morţii atârnă poze

pentru mine viaţa este doar o ascunzătoare
de frica morţii -
mă va ghici
dar nu mă las uşor

am praştie
şi în ea
a pus visele cu tine
vezi tu cum ţi-e cerul când
săruţi ultima oară
fără să ştii
că este ultima oară?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tristeţe ce nu ştie să râdă, o tristeţe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma şi, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor trişti, societatea supunea de mult la penalităţi mâhnirile.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cuminţi

morţii se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunţă stăpânul
că viaţa nu s-a sfârşit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în faţa
uitării
nu pot să-şi scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăţi mici
tot mai mici
asemeni
unor moaşte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm eretic

"nu voi duce lipsă de nimic
chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morţii
nu mă tem"

sunt esenţă nimicului
(odată numit însemnă că există)
aşa cum negarea atrage energiile anume
nu am nevoie de îmbărbătare
decât atunci când nu voi mai semăna
a bărbat
pot şi puterea aprinde
(indiferent cine mi-a dat-o)
să iubesc pur însă nu şi simplu
(prefer complicat fiindcă nu înţeleg iubirea)
aşa cum ochii nu se pot privi pe ei înşişi
iar temerea mea cea mai pregnantă
este lipsa temerii

nu voi duce lipsă de nimic
voi avea ăsta
din belşug
la capătul celălalt
(unde văd oasele mele vreascuri
în focul iubirii altora)

unicul, Enormul, ştie toate astea
de asta te-a trimis mie
femeie

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei

începusem urcuşul când...
Bine ai venit, Tristeţe-doamnă, să-mi trezeşti
călcâiul
uitase
ierbile amare, frumoase... şi oră ţie îţi deplâng
împietrirea
cadranul alb, minutarul răscolindu-ţi cardinal
prin carne
.................
dintr-o suflare, ca şi cum aş fi băut aceste cuvinte,
le-am întins foii!
.................
hei, nu eu
nu sunt baciul vostru, oi-litere, litere-oi,
nu vă pasc şi nici călcâiul amintit nu-l dau
păşunilor străine... de astăzi, aveţi
Tristeţea păstoriţă, ea vă mână,
vă smulge mieii vânzându-i abatorului chimic,
vă tunde şi din lână
atât îmi împleteşte: un brâu şi o mănuşă
că doar o mână am ce ştie a scrie
şi numai o coloană îndoită iată

urc şi nu mi-e greu la deal
găsesc în cale frânturi de ideal de aur
din vremea când am fost un tânăr faun... hei,
unde şi cui mă laşi, Tristeţe, întoarce
oi şi
călcâi
nu vezi cum şchiopătez?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăposteşte tufiş lângă tufiş,
mă furişez pe-aproape şi mă postez pitiş,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandreţe, îţi răcoreşti piciorul.

Îţi pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ţi va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmăreşte lacom, priveşte pe furiş,
la felul cum pui galeş cămaşa pe prundiş,
cum despletit ţi-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc şi ochii, se dă de ceasul morţii,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorţii,
se zbate ca un peşte, nu ştie ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaşte tihna.

Se mistuie, revine şi umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.

Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniştea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deşteptul.

Deschide ochii minţii, s-alunge toropeala
şi simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, ştie ce vrea să-i facă
şi o cuprinde-n braţe, de dorul ei să zacă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fenomenul morţii provoacă cea mai mare tristeţe. Şi nu este revelator pentru diferenţa dintre melancolie şi tristeţe faptul că niciodată o înmormântare nu poate fi numită melancolică?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiriaşi în Casa Domnului

De când cerul şi pământul
îşi au o singură împărăţie,
casa domnului e cu chirie,
iar Tatăl, ori se face, ori chiar nu ştie!

Şi sufletul omului e cu chirie,
însă el, sărmanul, n-are de unde să ştie.

De fapt, şi Universul e cu chirie,
dar asta îi altă şmecherie,
căci Universul e parte dintr-un infinit,
care n-a fost încă dibuit!

Dacă într-o zi,
şi pentru conştiinţă
vi se va cere chirie,
păi, ca 'ntr-un fel de sinalgie,
diliti paradigma dilie -
şi sesizaţi-L direct pe Tatăl,
ca să ştie!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce morţii le lasă celor vii este desigur o tristeţe de neconsolat, dar şi datoria de a trăi mai intens, de a împlini partea de viaţă de care morţii au fost nevoiţi aparent să se despartă, dar care rămâne intactă.

citat din François Cheng
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibilităţi

Prefer filmele.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de-a lungul Wartei.
Prefer pe Dickens lui Dostoievski.
Prefer să-mi placă oamenii
şi nu omenirea.
Prefer să am la îndemână un ac cu aţă, caz că...
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu cred
că există întotdeauna motive pentru a blama orice.
Prefer excepţiile.
Prefer să plec devreme.
Prefer să vorbesc cu doctorii despre altceva.
Prefer vechile ilustraţii în linii fine, alb negru.
Prefer absurditatea de a scrie poezii
absurdităţii de a nu scrie poezii.
Prefer, când este vorba de dragoste, sărbătorile neaniversare
care pot fi celebrate în fiecare zi.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.
Prefer bunătatea inteligentă celei abundente.
Prefer pământul în haine civile.
Prefer ţările cucerite celor cuceritoare.
Prefer să am câteva îndoieli.
Prefer infernul haosului vis-à-vis de cel al ordinii.
Prefer poveştile fraţilor Grimm primei pagini a cotidienelor.
Prefer frunzele fără flori florilor fără frunze.
Prefer câinii care nu au coada tăiată.
Prefer ochii deschişi la culoare, de vreme ce ai mei sunt negri.
Prefer sertarele birourilor.
Prefer multe lucruri pe care nu le-am menţionat aici
altor multe lucruri pe care de asemenea le-am lăsat nenumite.
Prefer zerourile lăsate de capul lor
celor aliniate în spatele unei cifre.
Prefer vremea insectelor vremii stelelor.
Prefer să bat în lemn.
Prefer să nu întreb cât de mult timp şi când.
Prefer să nu uit că există posibilitatea
ca existenţa să aibă propriul ei motiv pentru a fiinţa.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu voi mai fi

Mă gândesc şi la acea zi
Când nu voi mai fi şi nici alţii
Din cei ce-au supravieţuit morţii
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi şi se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoţii, urmaşii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui să scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriţi
Şi un cuvânt în memoria celor
Ce născuţi după noi
Să nu uite, să repovestească celor
Ce n-au ştiut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaş
Pe care au ars părinţii şi strămoşii lor
Şi să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,
A ne denigra
A spune orice cuvânt nesfânt
Despre cei pieriţi fără mormânt
Să fie cinstită în veci
Memoria acelor milioane
Exterminate cu nemilă şi cruzime
Pentru singura lor vină:
Erau evrei.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi morţii tac. Orice le-ai spune, morţii tac. Tac chiar şi aceia care în lunga lor viaţă au fost destul de gălăgioşi.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

cine să strângă?…

în mine-s înălţate mori de vânt
mori grele
piatră pe piatră şi aripi mari cât
dublul braţelor întinse
intră docile grăunţe-aşteptările
intră aspiraţii colţuroase, ascuţite
intră zbatere trăită cu o secundă abia

moraru-i aţipit ori vremea lui
prelinsă în lehamite consacrată nici măcar
de umbra-i în flăcări nu i-ar păsa

nu-i
cine să strige făina…

nu-mi răspunde decât
să mă vând
hei, cerule, îţi voi recita o poezie nouă
pentru tine
plăteşte-mă din belşug
mi-e creştetul ca pământul crăpat

morile-mi macină a pustiu
singure
cine să le ceară, cât
şi în ce să strângă făini amare
şi cele din care
s-ar putea coace pâine Morţii
câtă risipă…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un tip de energie determinată şi care determină. De la naştere până la moarte există în organismul uman diferite tipuri de energie. Singurul tip de energie căruia organismul nu-i poate rezista este energia Razei Morţii. Această rază posedă un voltaj electric foarte înalt. Organismul uman nu poate rezista acestui voltaj. În acelaşi fel în care un fulger poate să distrugă un copac, raza morţii poate să distrugă inevitabil organismul uman. Raza morţii conectează fenomenul morţii cu cel al naşterii. Raza morţii produce descărcări electrice foarte intime şi produce de asemenea o notă cheie care are puterea precisă de a combina genele în ovulul fecundat. Raza morţii reduce organismul uman la elementele sale fundamentale.

Samael Aun Weor în Educaţie Fundamentală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cu morţii şi viii cu morţii viitori.

aforism de Mihail Mataringa (10 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul II (Lumina te învăluie)

Lumina te învăluie în flacăra ei caducă.
Bocitoare palidă şi distrată, stând în acea direcţie
contra vechilor elice ale amurgului
care se învârt în jurul tău.

Fără cuvinte, prietenul meu,
retras în singurătatea acestor ore ale morţii
şi cuprins de pulsaţiile focului,
urmaşul pur al zilei ruinate.

O creangă de fruct alunecă din soare pe veşmântul tău.
Grozavele rădăcini ale nopţii
se ridică, subit, din sufletul tău,
şi lucrurile care se ascund în tine se redescoperă
ca oamenii palizi şi melancolici,
naşterea-ţi recentă, să găsească hrana.

O, magnific şi roditor şi atrăgător sclav
al orbitei care se-nvârte şi trece în negru şi auriu:
răsari, fii călăuză şi stăpâneşte o creaţie
atât de roditoare în viaţă încât florile ei pier,
şi e plină de tristeţe.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângându-mi iarna-n palme

Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Şi-o voi ruga, să mă-ncălzească...
Si n-aş vrea să te superi...
Pentru concurenţa!
E rece ca şi tine...
Dar ea oferă viaţă,
Cu picuri mici de gheaţă,
Ce se topesc în palme!
Este speranţa, unei primăveri!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Să plâng şi eu de fericire.
Şi să mă simt din nou copil
Cu ochii doi la număr,.
Bătându-se ca fraţii... orbi,
Ce-şi picură amarul,
Cerându-şi drept şi vină!
Pentru o lacrimă neplânsă!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme
Decât să simt amarul...
Iubirii neavute şi-a lacrimii neplânse!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!