Călcâi de piatră

Din os de neputinţă şi ochi de leac astmatic
Îmi ţes călcâi de piatră brodat cu fir de cer,
Croiesc ciorapi din sălcii, din stufăriş sălbatic,
Să-i pot purta prin lume, pe drum de zi, lejer.

Iar spini de-mi ies în cale topesc banal de ciudă
Sfârşind sub talpa crudă nepământesc de grea,
Din neumblare vărs ulciorul plin de trudă
Spre-a-mi fi desert vreodată la masa cea mai rea.

Îmi pierd în sâmburi miezul şi-l caut printre oase
Ameţitor de tainic îmi râde din călcâi,
Sub preşul şters al zilei sunt vremurile roase
Şi date cu aghiazmă ca eu să le tămâi.

Nu-i timp de-ntors călcâiul din şaua neuitării
Şi nici de ligamente de înnodat absurd,
Aştept să pot răpi un veac al nerăbdării
Să ies din piatra-n care anevoios mai zburd.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

După vin, vreo două kile,
Vulnerabil, mai întâi,
E "Călcâiul lui Ahile",
Sau e "Capul lui Călcâi"?

epigramă de Liviu Călcâi din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziul drum

Am apărut de nicăieri pe strada dragostei de scris
Şi-am rânduit umile strofe atât cât pana mi-a permis,
Iar simplu joc de început mi-a fost şi dor şi nebunie,
Preaplinul sufletului meu s-a vrut hrănit cu poezie.

Transpun ce vântu-n zbor mi-aduce, o dulce şoaptă îl aud
Cum lin coboară pe hârtie nedefinit, banal şi crud
Şi formă dau sfioasei slove ce cu migală-o zugrăvesc
Pe albul pat, răsfir cuvinte şi din condei le şlefuiesc.

Iar îngerii de-mi sunt potrivnici şi muzele-s în carantină
Atunci n-abat din drumul meu, aştept tăcută, dar senină
Şi limpezesc şi scutur norii şi cu răbdare iar pornesc
Bătătorind târziul drum cu paşi mărunţi spre ce iubesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri (2018)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
şi împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna...

să-i ascunzi
în nori
cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii şi
sclavei după caz

să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele

cuvântul
e lăsat liber
să zboare departe
cu casa în soare
şi viaţa
în moarte

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm o cruce fiecare

În răsăritul primei clipe primim botezul sfintei ploi
Aflând de plânset, de iubire, de omenie şi nevoi.

Întunecind a noastră cale pelinu-amar îl vom gusta
Şi-or plânge lacrimi din icoane şi 'naltul cer s-o întrista.

De cum păşim ne ceartă soarta, iar deseori o ignorăm,
Închidem ochii fără teamă şi-n agonie ne-aruncăm.

De nu găsim covorul verde şi printre pietre rătăcim,
Să nu uităm că mântuirea nu-i doar un mit, să-l irosim.

De răul domină blândeţea nu-i nimeni altul vinovat,
Doar că ispita-i la tot locul şi ducem viaţa în păcat.

Purtăm o cruce fiecare şi nu-i uşoară şi nici grea,
De-om lumina-o în credinţă, Iisus de toate ne-o ierta.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeii nopţii

În sălaşul dintre sălcii
Unde iubirea ne-a strâns,
Se aud căţeii nopţii
Cum s-au apucat de plâns.

Printre flori, unde-am pătruns,
Clipa a cernut dulceaţă,
Căţeii s-au lins pe bot
Ascunzându-se în ceaţă.

Cerul bătucit de soare
Înalţă berze în zbor,
Pieptul tău se-mpodobeşte
Cu surâsul unui dor.

Nici eu nu dorm în cetate,
Stau în preajma-ţi să te sorb
Din lumina care cade
Rană pusă-n ochi de corb.

Şi nu uit, mai trec prin sălcii,
Caut câinii să-i hrănesc,
Glasul lor străbate-n iarnă,
Nici cu corbii nu-i găsesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană şi Leac

Ca ochii tăi ispită nu-i mai mare.
Vrăjmaşa pălmuire e un fleac.
Cândva m-ai sărutat şi-acum mă doare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

La telefon te caut totdeauna,
Sună inexistent de-un sfert de veac.
Bolesc de al tău chip, o ştie luna,
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Şi aş zbura la ceruri, să se vadă
Ce grea este ispita-n care zac!
Ieri, când mă-mbrăţişai, eram zăpadă.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Un leac ce vindecă orice-ntristare!,
Orice singurătate din iatac.
Azi ştiu: cine te vede---dă în floare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Ispite multe am, din zori în noapte,
Dar fără una m-aş simţi sărac.
Şi-l rog mereu pe Dumnezeu în şoapte
Să nu te ia din mine, să-mi fii Leac!

poezie de Traian Vasilcău (29 martie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocări

De-ncercări e plină viaţa şi-ntrebări ce n-au răspuns,
Să le cernem nu-i putinţă, să le trecem nu-i de-ajuns,
De-notăm în voia sorţii fără-a ţine cârma-n frâu
În derivă-am duce anii scurşi la vale ca un râu.

Provocări nemilostive şerpuiesc ispititor,
De tărie-avem nevoie când picăm în plasa lor,
Nu e viaţă fără patimi, nu e moarte fără chin,
Toate-s date spre-a renaşte din cenuşă şi suspin.

Învăţăm cu-nţelepciune din grăbitul nostru mers
Că durerea ne-ntremează şi e leac în univers,
Cel ce-şi poartă cu credinţă sufletul mereu curat
De obstacole va trece şi de rău eliberat.

Preţul ce-l plătim adesea-i unul poate dureros,
Este dijma pământeană a oricărui păcătos,
Cât de grea ne-ar fi povara, să fim buni şi iertători,
În iubire să trăim, noi... umilii trecători.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi potcovesc destinul...

Îmi potcovesc destinul să nu mai galopeze
Prin desfrânate prunduri să nu mai emigreze
Condurii ce-mi sugrumă picioare-nsângerate
Îi schimb cu-opinci din piele cu feţele ridate.

Căpăstru-l pun la poale de şleampete amurguri
Încorsetându-i norii în veşnicii de gânduri
Din raze lungi de lună coroană împletesc
Să-nnobilez pământul cu iz nepământesc.

Arunc pe soare şaua şi cale îmi croiesc
În galaxii surate în neant orbecăiesc
Culeg din fiecare norocul din trifoi
Să ţi-l presar în cale să fim din unu, doi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între palme-am strâns "delta" şi-s aşa fericită,
Răsfoind-o-am trăit un spectacol de vis,
În parfumul cernelii m-am trezit ţintuită,
De-s bolnavă vreodată, ea mi-e leacul prescris!

catren de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

femeie cu iarba domnului în sânge,
vine talpa nebunului să rupă apa naşterii
din două în două milenii.
ţie îti zic,
nu încerca să numeri degetele arătătoare
ale profeţiei,
are un singur călcâi
şi peste credinţă
îi cresc blesteme în loc de unghii.

botează-ţi talpa vorbitoare cu morţii
în pocalul cu vin,
dă-le-o păcătoşilor s-o soarbă.
deschide era lui acum,
mileniul proorocit stă să crape în timp.

cel aşteptat e în burta enormului,
se va naşte pe gură,
urletul de dragoste si de milă
nu vine decât din durere,
aşa că pune-i spini pe frunte
din ziua întâi.

botează-i, femeie, că nu ştiu ce fac.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul dorinţei

O dorinţă-n mine fierbe, clocot viu în seu de dor,
Travestită-n fir de viaţă stă ascunsă până mor,
O aud cum răsuceşte cheia inimii flămânde,
Şubrezind suave lacrimi pe sub ploapele plăpânde.

Căutând-o prin unghere, ostenită zbate-n piept,
Varsă cupa aşteptării, cere liberul ei drept,
Nu-şi găseşte loc prielnic, se strecoară-accidental,
Iese-n tundra disperării, seacă-n miezul ei banal.

Scutură sămânţa-n vatră, vântură de neguri viul,
Mă trezesc sub un asediu, scapără curând pustiul,
Cer dorinţei să rămână, s-o aud cum vine... vine...
Pitulându-se în vene îi chem hibernarea-n mine!

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este timp

Mai este timp să te mai strâng la piept
Şi în albastrul tău să mă pierd lin
Luând în palmã munţi de trandafiri
Să te mai caut printre ei, o, vis divin!

Mai este timp destul să te iubesc
Din creştet până-n tălpi şi să mai pot
S-acopăr trupu-ţi fin cu nopţi fierbinţi
Ce n-or mai vrea din minte să te scot

E timp destul pe buze să mai am
Sărutul tău ameţitor de blând
Şi ne-ntrerupt să te culeg din flori
Apoi să te sădesc la mine-n gând

Da, este timp... tu de ce crezi că nu-i?
Şi chiar de nu-i, voi scotoci-n abis
Pe tâmpla nopţii să te pot iubi
Pe-aceeaşi stea, la margine de vis...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra sărutului

Sunt flacăra sărutului sălbatic,

desprinsă dintr-o lume ireală

în care timpul a rămas ostatic,

iar muzica a devenit carnală.

Mereu arzândă, veselă şi vie,

cu frica doar a jarului mocnit,

dansez, atât cât viaţa va să-mi fie,

preludiul unui drum spre infinit.

Dar şi atunci, în zboru-mi de scânteie,

voi căuta o cale spre o viaţă

în care un sărut să-mi fie cheie

ce va deschide porţi de fortăreaţă.

Voi reaprinde focuri prin uitare

şi am să fiu păcatul de pe buze

ce-l vor şi-l cer în rugi ca o chemare

din jarul încă viu de printre spuze.

Eu, flacăra sărutului, acum,

pe-o muzică ce pâlpâie-n surdină,

îţi caut pe sub vălul de parfum

iubirea, focul meu să întreţină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub stindardul tricolor

Sub stindardul tricolor marea zbuciumă în valuri,
Sfânt, eroii odihnesc printre crucile din dealuri,
Cu cinstire îi slăvim, ei sunt cei ce-au scris istorii
Vitejind în grele lupte şi sfârşind în mari victorii.

Limba, straiul şi balada le-am primit ca moştenire
Şi le-om duce mai departe sufleţind într-o unire
Preaslăvind ce-naintaşii cu-a-lor piept le-au apărat,
Secerând orice duşman ce le-a vrut a fi furat.

Munţi, păduri, câmpii şi ape, toate-s bogăţii de preţ,
Stau aici de mii de ani în hotarul demn, semeţ,
Înfrăţite cu poporul au răzbit neîntinate,
Iar sub flamuri au mărit cu aleasă demnitate.

Ne revine datoria s-apărăm cei strămoşesc,
Trei culori iubim pe lume şi pământul românesc!

sonet de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei

începusem urcuşul când...
Bine ai venit, Tristeţe-doamnă, să-mi trezeşti
călcâiul
uitase
ierbile amare, frumoase... şi oră ţie îţi deplâng
împietrirea
cadranul alb, minutarul răscolindu-ţi cardinal
prin carne
.................
dintr-o suflare, ca şi cum aş fi băut aceste cuvinte,
le-am întins foii!
.................
hei, nu eu
nu sunt baciul vostru, oi-litere, litere-oi,
nu vă pasc şi nici călcâiul amintit nu-l dau
păşunilor străine... de astăzi, aveţi
Tristeţea păstoriţă, ea vă mână,
vă smulge mieii vânzându-i abatorului chimic,
vă tunde şi din lână
atât îmi împleteşte: un brâu şi o mănuşă
că doar o mână am ce ştie a scrie
şi numai o coloană îndoită iată

urc şi nu mi-e greu la deal
găsesc în cale frânturi de ideal de aur
din vremea când am fost un tânăr faun... hei,
unde şi cui mă laşi, Tristeţe, întoarce
oi şi
călcâi
nu vezi cum şchiopătez?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între nopţi de ciocolată...

Între nopţi de ciocolată m-ai ascuns, să-mi sorbi fiinţa,
Ca licoarea cea mai dulce, ce-ai băut-o ca pe-un leac,
Mirosind a romaniţă, în privire-ţi arzi dorinţa,
Să-i furi gurii mele macii, în parfum de liliac.

Spulberi visele-ofilite, înotând în carnea-mi dulce,
Ca-ntr-o mare păciuită, te scufunzi jinduitor,
Strecurându-te şerpeşte laşi coralii să se culce,
Şi-n celule îţi faci veacul pentru-o clipă de amor.

Mi-ai găsit iubirea-n sânge, ca pe drogul cel mai tare,
Şi-ai chemat-o mai aproape, fluturii să ţi-i alinte,
Ai sperat, să-i prinzi de urmă... tainică înfăţişare,
Dar, venită de niciunde, s-a ascuns printre cuvinte!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!