Melancolie

Auzi, tu, fiinţa mea dragă...
cum cad stropii la fereastră,
şi-n toată splendoarea ei
ploaia spală pomi de tei,
tot pământul mi-l îmbracă,
in haină rece si posacă
de culoare cafenie
dulce gând... melancolie.

Vezi, tu, suflet de copil...
zbor de frunze, zborul lin
miilor de rândunele
ce-mi duc vara, tot cu ele
si-mi lasă toamnă amară
cu miros de călimară,
triste frunze arămii
stări frumoase... melancolii.

Simţi, tu, iubirea mea frumoasă...
fuga aceasta păcatoasă,
setea aceasta nemiloasă,
ura cea bolnăvicioasă,
a călăului de-o viaţa
ce ne râde şi azi în faţă
doar el îi nemuritor
pe acest pământ rece... gol.

poezie de Adriana Monica Burtea (28 septembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele dimineţi...

Ador acele dimineţi,
Venite parcă din alte vieţi
În care sufletul mi-l iubeşti
Iubirea în şoapte mi-o cerşeşti.
În care eşti un înger pământesc,
Cu suflet de copil ceresc.
În care razele ne spală trupul,
De păcatul amar si gândul,
A iubirii doar de-o viaţa
A unui fir încâlcit de aţa.
În care ne lăsăm amprente,
În care desenăm cu crete,
Iubirea noastră de hârtie,
Ce dureaza de-o veşnicie.
În care lupţi să mă păstrezi,
În lanţuri sufletul să-mi legi
Şi pentru alte vieţi ce vin
Împodobite în amar şi chin.

Ador acele dimineţi,
În care suntem nişte feţi,
Abia treziţi la viaţa,
Cu plâns şi râs pe faţă.

poezie de Adriana Monica Burtea (22 octombrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri noi

Vine o vreme când timpuri noi,
Le va umbri pe cele de apoi;
În care te ascunzi sub măşti de lut
Impermeabile la ploi şi vânt.
Şi-n faţă vezi doar cioburi sparte,
Lumi noi, urât distorsionate,
Pierdute-n labirinturi închise,
O noua eră, făr de vise.

Vine o vreme când nici un fir,
De iarba nu va creşte-n cimitir.
Când cireşii de mai se otrăvesc
Cu ura din sufletul omenesc.
Şi vezi din a lor trunchi cum curge,
În loc de rouă, stropi de sânge,
Şi vezi şi frunze închistate,
Cireşe amare şi stricate.

Vine o vreme de încercare...
O vreme de: care pe care?
În care cazi de nu porţi mască,
În care alţi te ataca,
Cu zâmbet de-o inocenţă amară
Cu raze de ploaie în plină vară.
In care TU ca un bun OM,
Sădeşti din ură, flori si-un POM!

poezie de Adriana Monica Burtea (17 decembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă parfumată...

E-o toamnă parfumată în fructe şi cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!

În valuri foşnitoare de frunze arămii,
Te-aştept! Te-aştept de-o viaţă, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze şi de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!

Şi să ne plângă ploaia la creştet până-n zori
În toamna parfumată şi plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi şi veşnicia,
Să nu sfârşim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece şi covor de frunze,
În ascunzişul nopţii mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaş al templelor – o umbră –
Ţie destinat în nemişcarea ta,
Să laşi pe cer doar nori sortiţi să plângă
Şi vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum şi ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă şi dovleac,
Velinţe fluturânde la fereşti,
Surâs de prunci şi dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruieşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mâine toamnă

Răsuflă vara ultima ei zi
prin parcuri băncile planează
iar apa în fântâni se aranjează
cu frunze aruncate de copii.
Mă torc de-un deget să măsor tot anul
copacii ne strănută umbre-n palmă
castanele-absolvente se destramă
în două desfăcute pălării.
Şi tac
şi mă trezesc din armonie
şi cânt şi pasul mi-l arunc în faţă
de mâine toamnă
o să fie
cu rece tot mai rece dimineaţă.
Să ştii!
Să ştii să-ţi rugineşti surâsul
dar tot la fel pe-aleea putrezită
să vii
să te îmbraci cu lacrimi călduroase
în ochi cărămizii
dar fericită.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cauta-ma...

Cauta-ma in fiecare stea....
Care bantuie cerul noaptea.
Cauta-ma in albastru' marilor...
De dragul amintirilor.
Cauta-ma in lumina soarelui...
Lumina dulce a sufletului.
Cauta-ma in orice femeie....
In orice strop mic de ploaie.
Cauta-ma in casa inimii...
Plina de dureri si patimii.
Cauta-ma in gandurile tale...
Triste lacrimi de petale.
Cauta-ma in aerul care-l inspiri...
Vis dulce al impliniri.
Cauta-ma ne-ncetat....
Dar nu iti iert ce-am indurat.
Zi de zi ma vei cauta...
In orice femeie din viata ta...
In orice lacrima de pe obrazul tau...
In orice loc din sufletul tau...
In orice mare sau stea....
In ploaia rece si rea...
Nu ma voi intoarce inapoi...
Niciodata nu vom mai fi Noi.

poezie de Adriana Monica Burtea (23 aprilie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea toamnei

Câte dorinţe rămân neîmplinite
Şi câte vise în noapte mai aşteaptă
Dimineţi cu soare şi parfum
În lumea neînţeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potoleşte setea care mă cuprinde
Murmurul vieţii se aude lângă mine
Când toamna cu paşi repezi vine

De dor şi bucurie, când ploaia cade
Şi un miros de crizanteme pluteşte-n aer
Cu prospeţime de frunze şi culori
Iubirea revine încet, în suflet şi-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăşi toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniştită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va aşterne iarna...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce e amintirea

Pe pat de frunze arămii
căzute dintr-un stejar,
Dormeam când eram copii,
având luna felinar.

Era o toamnă târzie,
în noi încolţea iubirea,
Pădurea era pustie...
Ce dulce e amintirea!

Având frunzişul aşternut
priveam cerul plin cu stele.
Iubirea tu ai început
culcată-n braţele mele.

Erai dulce şi suavă
fecioară nevinovată.
Legănaţi parcă de-o navă,
noi petreceam noaptea toată.

Toamna ne-a girat iubirea,
martoră ne-a fost chiar luna,
Cerul ne-a dat fericirea
s-o avem întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă

Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veşnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!

Cu paşi plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viaţa, am înteles!
În tine, sunt toate nopţile de dragoste promise.

Te scuturi de speranţe şi le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniştea şi puritatea ce-o trăieşti,
Aduci în jurul tău doar iubire!

Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!

poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântare vieţii

Aud cum se naşte-o dimineaţă cu rouă
Din casa-mi cu-nflorate dureri la ferestre,
Mă doare, distins, un gând c-o să-mi plouă;
Îl iubesc! Viaţa e frumoasă că este!

Aceeaşi haină prea veche mă îmbracă
Aceeaşi suferinţă mă-nhamă-n căpestre,
Răsăritu-mi stă gata-n noapte să treacă,
Şi-n beznă viaţa e frumoasă cât este!

Sub piciorul de plumb simt, liber, pământul
Durerea mi-o port din zori ca pe-o zestre,
Îmi înţeapă cu-aşchii de ţărână tot trupul
Şi-mi strig: Viaţa e frumoasă că este!

Se zbate o lacrimă necredincioasă,
Sub ochiul de viaţă ce îmi amurgeşte.
Nu-i fac hatârul şi-o hulesc: "Caraghioaso,
Ce-mi stai? Viaţa e frumoasă că este!"

Aud prea aproape un hârlete trosnind
În pământul reavăn ce mă linguşeşte,
Mai închid înc-o uşă şi zâmbesc ascultând
Cum viaţa, doar mie, frumoasă-mi doineşte...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă toamnă

Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Nu vreau iarna rece
Cu viscol si nea
Din frunze fă-mi haine
Pantofi din tăceri
Aşteaptă-mă toamnă
Doar azi n-a fost ieri
In umbrele tale
Mai pot să trăiesc
In iarna cea rece
Simt ca ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Alungă-mi din păr
Fulgul de nea
Cu tine fac casă
Deşi e târziu..
Dar iarna mă-ngheaţă
Si nici nu mai ştiu
De-i ziuă sau noapte
Albită de tot
Mă ia vântul rece
Nu pot sa inot
Pe drumuri pustii..
In casă ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog doar o zi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Tăcut, ascult muzica ploii de vară,
Pitit sub streaşina casei din deal,
Privind o picătură mică şi clară,
Cum cade pe suflet ca un bob de cristal.

Ploaia măruntă cade încet,
Iar cerul mohorât suspină şi tună,
Privesc nemişcat ca un ascet,
Frunze şi gânduri ce zboară-n furtună.

Picurii fac în baltă rotunduri,
Apoi, curg repejor în şuvoaie,
Luandu-mi cu ei vise şi gânduri,
Ducându-le învolburate-n şiroaie.

Ploaia aceasta spală lumea şi cerul,
Câmpia şi dealul, le spală pe toate,
Via şi grâul, dar cum spune clerul,
Ea curăţă totul, dar nu spală păcate.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rece...

... ce toamnă rece, mă-înfioară
scurtarea zilelor, de-acum
plâng salciile-crâng, să moară
stau frunze veştede, pe drum...

... se-aude scârţâit, de care
şi-n alte dăţi, am auzit
cocorii fâlfâind, în zare
se-adună norii, -n asfinţit...

... se-anunţă brumă, şi răcoare
se lasă peste-întregul sat
copacii mor, iar în picioare
purtăm noroiul, toamnei sfat...

... cu toţi noi ţinem, şi povară
ne este frigul, pişcător
e gerul, pân' la primăvară
adio soare... arzător!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!