Ce dulce e amintirea

Pe pat de frunze arămii
căzute dintr-un stejar,
Dormeam când eram copii,
având luna felinar.

Era o toamnă târzie,
în noi încolţea iubirea,
Pădurea era pustie...
Ce dulce e amintirea!

Având frunzişul aşternut
priveam cerul plin cu stele.
Iubirea tu ai început
culcată-n braţele mele.

Erai dulce şi suavă
fecioară nevinovată.
Legănaţi parcă de-o navă,
noi petreceam noaptea toată.

Toamna ne-a girat iubirea,
martoră ne-a fost chiar luna,
Cerul ne-a dat fericirea
s-o avem întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce ne-a legat

Iubirea ce ne-a legat,
-apă vie pentru noi-,
sufletul ne-a adăpat,
ne-a fericit pe-amândoi.
Drumul vieţii l-am urmat
şaizeci de ani împreună.
Unul lângă altu-am stat,
c-a fost vreme rea ori bună.
În grădina vieţii noastre
două flori au înflorit.
Pe arena lumii vaste,
au viitor fericit.
O parte din viaţa noastră
prin vreme va dăinui.
Cele două flori în glastră,
de noi îşi vor aminti.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar reveni iubirea

În noapte ne iubeam
sub o lună plină,
Iubirea nu mai e.
-Din a cui pricină?
Eu mi-am dat inima
să fie totul bine,
Am primit în schimb
doruri şi suspine.
Dragostea ne-a fost
dulcele parfum,
Într-o clipă toată
s-a prefăcut în scrum.
N-a mai rămas decât
o scânteie care
Fără iubirea ta
se stinge şi dispare.
De-ar reveni iubirea
cu parfumul ei
S-ar reaprinde alte
sute de scântei,
În noapte-ar răsări
luna şi-alte stele,
Te-aş avea din nou
în braţele mele.
Este atât de greu,
cu vise mă hrănesc
Şi cu speranţa că
iubirea o găsesc,
Poate va renaşte
din cenuşa veche
O altă iubire,
sufletul meu pereche.

poezie de Răzvan Isac (7 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii nesfârşite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veşminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleştar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveşmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Şi-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalţi, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.

Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer şi ape s-a unit
Şi fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere şi semne –
Balsam în anii lungi, târii şi grei.

Şi luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieţii, morţii şi iubirii.
Trec pescăruşi şi îngeri... E târziu
Şi albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele şoapte!

Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor şi-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul şi viaţa-ţi dau în dar,
Tu eşti plus infinitul şi lumina,
Tu eşti întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.

Erai cuvântul izvorât din tindă,
Braţul ţi-era briză mângâietoare...
Mai şerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins şi am slăvit eternul,
Am dănţuit cu apele deodată
Şi de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem şi lacrimă curată.

Ai tuturor eram... şi-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând şi visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice şi pure,
Au refăcut un act – cel mai sublim
Şi-au reuşit durerile să-ndure.

Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat şi ne-a unit,
Iubita mea, îţi mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veşnicie ne-am iubit!

Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Şi luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cu aromă de gutuie

Cu aromă de gutuie,
cu must dulce din budană,
Toamna către munte suie
ca o frumoasă codană.
Poartă-n braţe crizanteme,
mere roşii în ciubere.
În veşminte arămii
rugineşte frunza-n vii.
Rămân copacii desfrunziţi,
câmpul intră în tăcere.
De muncă, oameni obosiţi
odihnesc pe lăvicere.
Toamna asta arămie
încet pleacă de la noi.
Pădurea este pustie,
cerul plumburiu dă ploi.
Pleacă toamnă, vine iarnă,
anotimpuri se rotesc,
Amintiri încep să cearnă
bunicii când povestesc.

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost vis, a fost iubire

Vara, în verdele pădurii
te-am întâlnit pe tine fată.
Erai parte a naturii,
copilă nevinovată.
Erai micuţă codană,
după fluturi alergai.
Din flori împleteai coroană,
pe frunte o aşezai.
Farmecul privirii tale
inima mi-a cucerit.
Mi-a ieşit dragostea-n cale
şi de-atunci eu te-am iubit.
N-am putut să stau departe,
sufletul ţi-am oferit.
Împreună suntem parte
naturii ce ne-a vrăjit.
N-a fost vis, a fost iubire
unde destine am unit.
Şi-n ambianţa din pădure
pe frunze am adormit.
Lângă noi curgea izvorul,
păsări vesele cântau,
Florile-întregeau covorul,
din cer, îngeri ne vegheau.
De-atunci am pornit în viaţă,
multe vise am împlinit.
Pădurea, rai cu verdeaţă,
întotdeauna ne-a primit.

poezie de Dumitru Delcă (7 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost doar un vis

Tânără fecioară,
zveltă căprioară,
aleargă sprinţară
prin pădurea rară.
Roteşte privirea,
căutând iubirea.
Tânăra codană,
ca fata Morgană,
c-un cântec din gamă
iubitul îşi cheamă.
Prim pădurea deasă,
fecioara frumoasă,
tot umblând aiurea
îşi strigă iubirea.
Profund indignată
că-n pădurea toată
n-a aflat iubirea,
îi plânge privirea.
Pe frunze culcată,
în vis i se-arată
iubitul căutat
şi mult aşteptat,
care,
din ceruri coboară,
cu ea se însoară.
Nunta se porneşte,
lumea chefuieşte...
Dar,
când zorii s-au aprins,
visul ei s-a stins.
Păcat.
A fost doar un vis.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce povară ...

Iubirea e visul ce ţi-e hărăzit,-
Te leagănă-n braţe în cântec şoptit.
Iubirea e soare trimis pe pământ,
În sufletu-ţi arde purtată de-avânt.
Ca-ntre nicovală şi crudul ciocan,
Aprinsă-i ca lava arzând sub vulcan.
Iubirea urneşte şi munţii cu stânci.
Nu e o nălucă, nici basm pentru ţânci.
Iubirea e spadă, iubirea e scut
Răneşte fatală la modul acut.
O! Dulce povară, din miere şi-amar,
Te pune în lanţuri când nici n-ai habar.
Iubirea e cântec, iubirea e dans,-
Să fie pereche pluteşte-n balans.
Iubirea e floare, iubirea e spin,
E viaţă iubirea, trăieşte-o din plin!
Iubirea e stâncă în crucea urgiei
O cântă adesea poeţii-elegiei.
Iubirea e mare, iubirea-i ocean,
A inimii undă ce nu curge-n van.
Iubirea e sânge fierbinte prin vene,
Alungă şi tihna şi somnul din gene.
Iubirea e fugă, iubirea-i popas.
De-ţi tragi răsuflarea, îşi ia bun rămas.
Iubirea e cerul, iubirea e stea
Şi plină, ca luna, e inima mea.
Iubirea e arcul, iubirea-i săgeată
Ce are ca ţintă inima mea toată.
Iubirea-i balsamul atât cât eşti viu.
Nu-i Fata Morgana dansând în pustiu.
Iubirea e gândul, iubirea-i ideea.
De vreţi vinovatul, îl ştie femeia...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat

Am admirat marea în splendoarea ei,
am admirat zarea cu cerul în scântei.
Am admirat munţii cu văile adânci,
am admirat izvoare curgând printre stânci.
Am admirat semeţia brazilor urcând spre cer,
am admirat grota, care ascunde un mister.
Multe am admirat în lume, dar mai mult decât pe tine,
n-am privit lucruri anume, care să-mi fi dat iubire.
Când te-am cunoscut măi fată, inima mi-ai fulgerat,
cu iubirea înflăcărată, către tine am alergat.
Uimit de atâta frumuseţe, eu nicicând n-am admirat,
mi-ai dăruit atunci iubirea, dulce te-am îmbrăţişat.
Atunci am simţit iubirea, buzele ţi-am sărutat,
am gustat din ferirea, ce pe viaţă ne-a legat.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Tu, fiinţă dulce şi suavă
Ce porţi în suflet primăveri
Azi te-ai îmbrăcat ca o mireasă
Atât de mândră dulce şi frumoasă

Eşti ca un mândru ghiocel
Ce înfloreşti în razele de soare
Ai lângă tine un lăstărel
Ce îţi poartă al tău nume

Când îl aduci pe lume, te mândreşti
Cu drag tu îl priveşti cum creşte
Iar cu a ta privire blândă
Cu drag îi dai poveţe

Nimic nu poate egala
Iubirea ta de mamă
Ai da şi luna de pe cer, şi stelele arginţii
Iubirea ta nemărginită ce o porţi pentru copii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Tu, fiinţă dulce şi suavă
Ce porţi în suflet primăveri
Azi te-ai îmbrăcat ca o mireasă
Atât de mândră dulce şi frumoasă

Eşti ca un mândru ghiocel
Ce înfloreşti în razele de soare
Ai lângă tine un lăstărel
Ce îţi poartă al tău nume

Când îl aduci pe lume, te mândreşti
Cu drag tu îl priveşti cum creşte
Iar cu a ta privire blândă
Cu drag îi dai poveţe

Nimic nu poate egala
Iubirea ta de mamă
Ai da şi luna de pe cer, şi stelele arginţii
Iubirea ta nemărginită ce o porţi pentru copii.

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea s-a aşternut

Pentru mine, fată dragă
zările azi s-au închis.
Nu te văd trecând pe stradă,
noaptea nu-mi apari în vis.

A fost o vreme când noi doi
eram tare fericiţi.
Înduram viscole, ploi,
numai ca să fim iubiţi.

Vremea-aceea a trecut.
Distanţa ne-a despărţit.
Între noi s-a aşternut
tăcerea, la infinit.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele si Luna

Dumnezeu a făcut cerul atât de imens
pentru a ne putea cuprinde pe toţi
sub braţele generoase ale Soarelui
care ne încălzeşte sufletele...

A creat stelele pentru
a ne îndeplini visele
şi ne-a lăsat Luna
să ne lumineze drumul către... El.

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii 1977-2018

Trecut-au anii peste noi în zbor,
Ne-a fost si greu, ne-a fost şi mai usor,
Dar prin furtuni ne-a sprijinit unirea,
Curajul şi respectul şi IUBIREA!

madrigal de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost amprente...

Pe lună plină, scăldată viu în râu,
Sub crengile toamnei de aramă, târziu,
Scrumează iubirea în taină,
Sfinte momente,
Iubirea nebună, de modă veche.
#
Între maluri de pădure,
Curge o apă liniştită,
Răsfăţata lună plină
Râde în a ei oglindă.

Din balconul Mioriţei
Fermecaţi privim tabloul
Toamnei arămii din jur;
Lângă masa cea cu brâu,
Salcia pletoasă îşi spală
Pletele şi umbra în râu.

Pe drumul pustiu acum,
Latră un câine speriat
De o bufniţă ce-n noapte,
Pe deasupra i-a zburat.

A fost noaptea noastră,
Doar tu o cunoşti,
De ne-a fost interzisă...
Am fost doi copii proşti;
Dar am scris-o în stele,
Cu versuri de foc, ca marii poeţi,
Îndrăgostiţilor, povestea noastră
Să le-aducă noroc,
Căci iubirea e viaţă sfântă,
nobleţe, putere.

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi furaţi de fericire

N-am uitat cu ce cuvinte, mi-ai spus tânără fecioară,
că în viaţă pentru tine, iubirea e o comoară.
N-am uitat nici fericirea, când mi-ai dat în vara toată,
cea mai caldă-îmbrăţişare, ce putea s-o dea o fată.
Erai zveltă căprioară, alergai prin lunca verde,
mă chemai să vin la tine, unde lumea nu ne vede.
Animat de a ta iubire, priveam zarea necuprinsă,
să vin şi eu lângă tine, m-aşteptai cu mâna întinsă.
Am savurat iubirea noastră, pe fânul proaspăt cosit
şi furaţi de fericire, îmbrăţişaţi am adormit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramişti laureaţi la Bistriţa

Cum Cerul azi, s-a arătat amabil,
Doar preamăriri avem pe cerul gurii:
Ne-a spart cu Bâlici cel inevitabil,
Dar ne-a scutit de Slavu şi Bunduri!

epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!