Acele dimineţi...

Ador acele dimineţi,
Venite parcă din alte vieţi
În care sufletul mi-l iubeşti
Iubirea în şoapte mi-o cerşeşti.
În care eşti un înger pământesc,
Cu suflet de copil ceresc.
În care razele ne spală trupul,
De păcatul amar si gândul,
A iubirii doar de-o viaţa
A unui fir încâlcit de aţa.
În care ne lăsăm amprente,
În care desenăm cu crete,
Iubirea noastră de hârtie,
Ce dureaza de-o veşnicie.
În care lupţi să mă păstrezi,
În lanţuri sufletul să-mi legi
Şi pentru alte vieţi ce vin
Împodobite în amar şi chin.

Ador acele dimineţi,
În care suntem nişte feţi,
Abia treziţi la viaţa,
Cu plâns şi râs pe faţă.

poezie de Adriana Monica Burtea (22 octombrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce mai semăn?

priveşte-mă
sunt grija părintească
am fost un munte
de iubire
în care prunci să crească
în nopţi cu vise
şi dimineţi cu soare
o viaţă de copil
din care dragostea
nicicând nu moare

strivită-n lăcomii
şi goană după bani
cu prunci
de care azi mă despart ani
sunt doar o umbră
fără de seri
şi fără dimineţi
în care prunci mai mor
curmându-şi vieţi
cuprinşi de disperare
şi de dor

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Auzi, tu, fiinţa mea dragă...
cum cad stropii la fereastră,
şi-n toată splendoarea ei
ploaia spală pomi de tei,
tot pământul mi-l îmbracă,
in haină rece si posacă
de culoare cafenie
dulce gând... melancolie.

Vezi, tu, suflet de copil...
zbor de frunze, zborul lin
miilor de rândunele
ce-mi duc vara, tot cu ele
si-mi lasă toamnă amară
cu miros de călimară,
triste frunze arămii
stări frumoase... melancolii.

Simţi, tu, iubirea mea frumoasă...
fuga aceasta păcatoasă,
setea aceasta nemiloasă,
ura cea bolnăvicioasă,
a călăului de-o viaţa
ce ne râde şi azi în faţă
doar el îi nemuritor
pe acest pământ rece... gol.

poezie de Adriana Monica Burtea (28 septembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o singură viaţă şi totuşi multe alte vieţi... viaţa pe care o trăim, cea pe care ne-o dorim, cea dăruită, cea impusă, cea legată de viaţa altor vieţi... mama ei de viaţă... am stat la taifas împreună şi am hotarât să aleg cate puţin din fiecare, doar ca să nu plece prea curand...

Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri noi

Vine o vreme când timpuri noi,
Le va umbri pe cele de apoi;
În care te ascunzi sub măşti de lut
Impermeabile la ploi şi vânt.
Şi-n faţă vezi doar cioburi sparte,
Lumi noi, urât distorsionate,
Pierdute-n labirinturi închise,
O noua eră, făr de vise.

Vine o vreme când nici un fir,
De iarba nu va creşte-n cimitir.
Când cireşii de mai se otrăvesc
Cu ura din sufletul omenesc.
Şi vezi din a lor trunchi cum curge,
În loc de rouă, stropi de sânge,
Şi vezi şi frunze închistate,
Cireşe amare şi stricate.

Vine o vreme de încercare...
O vreme de: care pe care?
În care cazi de nu porţi mască,
În care alţi te ataca,
Cu zâmbet de-o inocenţă amară
Cu raze de ploaie în plină vară.
In care TU ca un bun OM,
Sădeşti din ură, flori si-un POM!

poezie de Adriana Monica Burtea (17 decembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să ne lăsăm influenţaţi de ce e rău în jur, trebuie să devenim, fiecare dintre noi, acele fiinţe suverane care impunem – şi în primul rând care ne impunem nouă, către noi înşine – să trăim conform cu acele valori după care tânjim şi care vor face din ţara noastră una în care chiar merită să trăieşti!

citat din Sandra Pralong
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de suflet, dor de noi

Mi-e dor...
dor de sufletul din noi,
ce l-am ascuns sub pietre si noroi;
ce l-am uitat într-un ungher
sub ploaie, frig şi ger.

Si noi...???
noi oameni... ce suntem?
daca nu, doar nişte biete fiinţe?
înzestrate doar cu-n simţ primar
de supraveţuire, acel simţ vital.

Si el,
El, suflet de copil,
ce toţi l-aveam cand mergeam tiptil,
ar mai salva, de-ar putea
săraca noastră consţiinţa.
dar este mic şi al său trup
l-a izgonit în ploi şi vânt
şi de atunci el rătăceşte
taina lumii de-o vesteşte:

Noi ne naştem puri şi goi
Dar murim plini de noroi
Iar la ziua de apoi
Cerşim sufletu-napoi!

poezie de Adriana Monica Burtea (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea castă şi mare, sfânta duioşie care contopeşte două vieţi într-una singură, care leagă strâns două suflete, iubirea, acest cânt pe care Dumnezeu l-a dăruit pământului, această mană care cade odată cu roua din cer, iubirea care ştie să înfrumuseţeze însăşi urâţenia, iubirea care dă frumuseţii o aureolă divină...

Paul Feval în Cocoşatul
Adăugat de ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră

Îţi mai aduci aminte cum,
În dezmierdarea verii,
Iubirea o negam necum
Desculţi pe malul mării,

Cum ne ţineam de mână strâns
În dimineţi senine,
Şi ascultam al mării plâns
Mişcaţi adânc în sine?

Cum fiecare răsărit
Ne sugera că moartea
Iubirii care ne-a unit
Pieirii-i va fi soarta,

Că vecii-n veci ne vor avea
Împărtăşind iubirea,
Precum de-atunci puteam jura
C-aceasta ni-i menirea?

Cum anii trec, cum ei se scurg,
Cu tine-n amintire,
Privesc departe spre "amurg"
Cu-n gust amar de tine.

Căci nu-nţeleg, oare ce gând
S-a zămislit în tine,
De ai lăsat tot lepădând
Iubirea-mi pentru tine?

Tot ce a fost frumos s-a dus
Şi nu cred să-ţi mai pese,
Iubirea noastră ce-a apus –
De ce să mai conteze?

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (4 octombrie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, draga mea! Ceea ce spui este fals din temelii! Aşadar, nimeni din cei menţionaţi de tine, "nu-ţi poate salva viaţa" şi nici nu poate "salva vieţi". Nici cel care te salvează de la înec, nici cel mai vestit doctor. Tot ceea ce salvează aceştia este pârlitul de corp. Dar viaţa pe care o eşti şi e liberă de corp, cine o salvează? Doar Guru îţi poate salva viaţa, făcându-te să vezi că niciodată nu ai fost corpul, ci viaţa veşnică care-l animă. De mici credem şopârla care ne-o vinde gândul şi anume că suntem posesori de viaţă şi deci implicit gândul e deasupra ei, nu? Dar noi suntem viaţa, iar gândul e un veşnic nevoiaş care apare în ea, şi te invită la efemeritatea şi frica lui de extincţie. De aia crezi că "ţi-a salvat viaţa"!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.

Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înţeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nţeleg pentru ce m-ai ales.

Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viaţa mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.

Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe faţa Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...

A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieşit săracă cu-n suflet plin de mucegai.

Şi mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerşetor,
Care cerşea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinţ croit din ceară care ţi-a luat iubirea-n râs.

Mi-e inima mult prea bolnavă şi nu mai am cum s-o repar.
Când ţi-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, şi-n gură am, un gust amar.
Şi iar mi-e dor şi mi-e ruşine, că te iubesc dar în zadar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este vocea cu care vorbim, ochii cu care vedem, mâna cu care atingem, sufletul cu care simţim, este totul pentru care găsim un motiv de trăit în viaţa asta.

Karina Cirneală
Adăugat de Karina Cirneală
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sufletul meu tu te-ai topit

Ţie am să-ţi fac o poezie,
Să-ţi ţină de cald când e frig,
Te voi aştepta o veşnicie,
Dar vreau să m-auzi când strig.

Eşti în al meu suflet şi în buzunar,
Port încă sărutul tău, pasional,
Iar când în braţe de m-ai strânge doar,
Chiar de-aş fi foc, tu ai fi al mării val.

Cred că-n sufletul meu tu te-ai topit
Şi vreau să fii cu mine şi în alte vieţi,
Stau lângă tine şi am aţipit,
Atâtea seri şi-atâtea dimineţi.

Atunci când te simt aş vrea să taci,
Că la tine e mare cuvântul
Ş-apoi să zbori pe sus dibaci,
Dar tot mai bine-i jos s-atingi pământul.

Tu vrei să zbori cu mine către lună,
Ca să lăsăm această lume sumbră,
Dar tu eşti vânt, iar eu frunzele ce sună,
Când vom zbura vom fi aceiaşi umbră.

poezie de Eugenia Calancea (12 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infectat cu iubire

un om, alţi oameni
şi umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanţele
ce ne separă
desăvârşind absenţa

o durere, alte dureri
şi piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se caţără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morţi
şi toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie şi una
de măşti părăsite
de speranţe şi vise

o floare, alte flori
şi amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
şi stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariţia lor
în spitalul obscurităţii
universale

o pâine, alte pâini
şi trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârşit

o tăcere, alte tăceri
şi umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-şi trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu...

un cuvânt, alte cuvinte
şi pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păşi
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
şi poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă priveşte
moartea cu masca pe faţă
neîndrăznind să mă atingă

fiindcă
sunt infectat
cu iubire

poezie de Ionuţ Caragea din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cerşesc iubirea nimănui

Eu nu cerşesc iubirea nimănui,
şi nu-mi jertfesc sufletul ori-şi-cui,
n-arunc cu pietre, nici cu ocară
în tot ce-a fost frumos odinioară.
Eu nu-mi mânjesc trupul cu răni
unor ´preafericiţi´ distinşi călăi;
nu osândesc, nu prigonesc
îngeri ai demonului cu chip pământesc.
Eu-s doar un simplu observator
pe-al întinsului pământ obor,
nu-i ţelul meu să păgânesc
suflete ce din ură se hrănesc.

Eu nu cerşesc iubire nimănui,
de dragul banului, al păcatului
nu osândesc, nu prigonesc,
îngeri ai demonului cu chipu pământesc.

poezie de Adriana Monica Burtea (21 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o Cleopatră de neclintit

Am fost proclamată fiica nimănui
ca o Cleopatră de neclintit
închisă cu forţa în templu,
îmbrăcată în propriile spaime
eu, într-o durere deplină
împlinesc un destin al singurătăţii
şi devin spectatorul propriei vieţi
abia dacă mai pot să m-adun
să scriu scrisori lungi unui bărbat care nu există
să pun tot ce trăiesc în măsura sufletului
cu orice aşteptare mă restitui zilelor trăite trist
măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc...
şi-n aceeaşi mirare să-i cer toamnei zori de-mbrăţişări

Fericit nu poţi fi decât
dacă te adăposteşti în sufletul cuiva
proaspăt ieşit din placenta singurătăţii
şi nu ca dintr-o cămaşă de forţă
vrei să aparţii unei lumi rămânând liber
Strigă că ai nevoie de-o inimă nouă,
de ochi, de alte atingeri, de alt por
şi până-n zori ţi se va aduce inima,
ochii, mângâierile
şi filmul în care vrei să trăieşti,
să-ţi recunoşti viaţa, trupul şi ziua
Dar opreşte-te în a fi
un om nefericit care râde...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Ne spunem cuvinte frumoase în fiecare zi
Şi ne minţim duios în noapte
Până în ziua în care ne vom ridica privirea
Spre alte zări şi mări în care ne vom pierde
Şi vom visa un vis al unui copil prea devreme dus la şcoală
E seara în care vom simţi să îngheţăm timpul
Când aripile de îngeri ne stau pe umerii împovăraţi de griji
Lumină din lumină....
Foc din cer se deschide asemenea unei călimări nefolosite
Ce se grăbeşte să aştearnă pe hârtie iubirea....

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ţi-au fost aproape - cei care ţi-au dăruit un zâmbet necondiţionat, cei care ţi-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile şi cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulţumeşte-le şi fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care eşti astăzi. La rândul tău, oferă-le şi tu celorlalţi acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta şi viaţa ta va primi o nouă nuanţă - o nuanţă a bunătăţii împărtăşite care îţi va lumina chipul şi sufletul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!