Viscol

Gheţari topiţi, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să îngheţe în alţi gheţari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în ţepi, de rocă, tari.

Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâşii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitaţie
Şi-o duce vâjâind, nebună, fără a şti
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberaţie.

Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-şi urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăişuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.

Alergă praf de gheaţă, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind şi oase dure...
E iarna ce-şi vrea alb... cristalele ei, mirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş Mai... ploios

Se scurge ploaia iar, în mai, sfârşit de-un început de vară
Şi ating cu ea gheţari topiţi, aisberguri, Arctic pe-a mea ţară,
De aceea gând călătoreşte, se diluează în ape, în picuri
Ca diamant, pe sticla casei, de la maşină, 'n lichizi licuri.

Băltoaca îşi ridică ţepi pierzându-se-n halou de cercuri
Topind diluviul, nesfârşit de-o sâmbătă, început cu miercuri,
Iar lumea toată e ascunsă, în loc să-şi spele din păcate
În şiroiul vechilor milenii, evaporat, lacrimi vărsate.

Mai sfârâie din când în când un treacăt de automobil,
Sau sub umbrelă, strâns de mână, răzbate glas de... eu, copil...
Pământul, parcă tot ar fierbe spărgând baloane efemere,
Rotunde, mici pe praf muiat, făcut un mâl de sparte sfere.

Numai copacii nu se ascund ca iarba, grâu în câmp, ori flori
Ce-au învăţat să rabde nor de atâtea ori, de atâtea ori.
O vrabie, în bătăi grupate de aripi, zboară în acolade...
Şi eu, topit în dor de muză visez, să las poem, balade...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul cerului

De piscuri de gheţari înconjurat,
Nori albi îşi spală faţa ne-ncetat.
Ciute şi cerbi sorb apă şi răcoare
Şi se admiră-n unda-i căprioare –
Numai în locul fără om şi ură
Există apa cea mai pură.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de şah

Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spaţiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mişcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărţeală de elite
Straniu înşelătoare în potenţe
Când tocmai capu-i limitat
Şi nu sunt eminenţe,
Niciun învăţat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-şi ia trofeele,
O prinţesă
Sărind paveele
Ştergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulţi plebei cu mintea nudă
Sacrificaţi cu-nfrigurare,
Trimişi în faţă
Zdrobindu-se printre călări
Ce-şi schimbă gând când frâu înhaţă
Şi pintenii se-nfig în scări,
Iar minţi pierzându-şi raţiune
Alergă strâmbe pe la colţuri
Lovind pieziş cu-nşelăciune
Scurtând din capete, luând moţuri
Să-şi urce-ntre pereţi de fildeş
Ambiţii-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leş
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu şterse tonuri
Şi-n viaţă nu-i doar a muri
Şi nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfăţat ce-nfige şişul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetişul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzişul de-un trecut feud
Învăţat, el cu slugi,
Să nu ştie de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieşit din dogme ca magicianul
C-o mişcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-şi ascute
L-învăţând cuvântul; că tot ce-i... şi moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţii matinale

Epuizat 's în dimineţi, de-s premature,
Când soare nu-i, sau peste-i al meu văz,
Când ochii ar vrea lumina să şi-o fure
Şi-n ţepi de cetini se înfig... în spice de ovăz.

Sunt visele întrerupte, ce nesfârşiri şi-adună
Şi, stau ca pedepsite, trase, nemoarte, în suliţi
Lăsând să curgă sânge injectând ochii de-o brumă
Împăienjenind privirea... ca la alcoolici uliţi.

Parcă şi mintea-i lentă, cuvinte nu se leagă
Şi-un gust metalic naşte din piept, ca o cocleală,
Iar pasu-i vaccilant, pân' cortizon să dreagă
Şi cap buimac şi trup... din sor de poleială.

Atunci de-abia, din luciul ce-şi varsă mângâiere
Din dincolo de vid, de negru şi de rece,
Se împrospătează aer de-o cosmică plăcere
Din neîmpliniri de oniric... până ce zi, iar trece.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

De m-ai uitat, e că ţi-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l ţin în palme şi ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvăţasem... Rugămintea.

Să nu mă uiţi că ce-i mai rău e-a pierde
Când ţi-a luat timp să mă ai fără pretenţii
În lumea asta unde numai delicvenţii
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.

Şă ştii că sunt lipit de mine, te păzind
Şi nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o ţin în aşteptare, o exersând... iubind,
Să-ţi fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabuleşti

Asurzit sunt de-o găină
Ce tot cântă pentr-un ou
Pe-un cuibar, de prin grădină;
Parcă-i vacă... ce-ar da bou!?

... Şi de porc, sunt tot sătul,
De guiţ, iz de rahat;
C-are coteţ şi pătul,
De-ale lui, pân' la... ignat.

... Miorlăieli îs linguşitoare,
De neavut cu burta plină
Şi de somn, întins la soare,
Cotoind vecin, vecină...

... Şi lătrat nebun, la lună,
Că-i de pază fără odihnă,
Să-şi ia el bucata bună...
Câine... îşi linge bot în tihnă!

Nu mai trage car, la jug,
Bou... îi fruntea gânditoare;
De zăpezi să-şi facă plug...
Bolovan; banu să-i... sare!?

Iepuroaica-i una neagră;
Laia, Rroma, cu mulţi pui,
Stând acasă ziua întreagă,
Să ia bani... "Bogetul nu-i!".

Taur, îngâmfat de prost,
Un curcan, mai comun... al
De pus coarne, îşi fac ei rost
De trofee mici... local!

Oaia neagră, blond vopsită,
Miel, să sugă, ar vrea să aibă
Şi cu lâna-i dărăcită
Vrea berbeci... Să-i dea la şaibă!

Lelea, ce fu şi-are grijă
'n dorul lelii, ea, de toate,
Zici c-a lovit-o vreo schijă;
Tot ce-i rău... la ea-i pe roate?!?...

... Stă pe banca de la stradă
Şi priveşte cirezi, turme,
Fabulând de-a ei ogradă;
C-o să aibe şi ea... urme!?

Toţi şi toate-au calităţi,
Se zbătând s-ajungă... oase,
Pentru ros, c-au facultăţi;
Umaniste... fabuloase!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă... sau... Suflet

O minge de oinist purtăm,
De roşu vânăt, striuri albe.
Cu ea decidem, de cântăm...
Şi facem bile negre... albe.

Se umflă şi se lasă moale,
Ca s-o simţim, că o avem.
Porneşte singură şi moare;
Cheie nu-i dăm, căci nu putem.

Ea, îţi face rozul din obraji,
Culori de iris, le pictează...
Ne frânge-n dragoste, spre dragi;
Făr' să se vaite... nu oftează.

Aleargă, zile, ani, cu tine,
Să nu te lase, fără sânge.
Câştigă... cupe! Pierzi... revine!
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plânge.

Ne dă semnal de neputinţă,
Când ai uitat s-o iei în seamă.
Ţine la tine... Şi ea-i fiinţă!
Ţi-e partener, până... la dramă.

Cu ea, ne alegem ce ne place,
Frumosul, bunul, sau destinul.
Împunsături de simţ ne face;
Căci, ea decide, ce-i sublimul.

Se lasă greu... La neplăcut
Se strânge! Dacă îi e frică
Se-avântă în ropot de bătut;
Doar sfat îţi dă, nimic nu strică.

Nici mari pretenţii nu invocă;
Să ţii la ea, aşa cum ţine.
Căci e din suflet, nu e rocă;
De tu-i vrei rău, ea îţi vrea bine.

Se zbate singură în piept,
Lumină n-are, voce nu...
În dezvoltare e expert;
Dintr-un nimic, te-a făcut... tu.

Ţintit ai fost? Ea, ţi-a spus, da!
Căci doar ea ştie ce se cade...
Ai luat-o gaj. Nu se putea
Să te înşeli... cu serenade.

Te lasă, dacă vrei s-o schimbi,
Cum o soţie, ce-ai iubit.
În piept, pe alta poţi să plimbi;
Tu-al ei rămâi, la nesfârşit.

Şi e fragilă, şi e dură.
Chiar de o pui, în bloc de gheaţă,
Te răsplăteşte cu căldură;
Ţi-e singurul, bilet... de viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci şi, drepţi cum brazii din pădure
Şi nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Şi norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toţi egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânţaţi,
Să ne hrănim de aceeaşi pâine şi, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învăţăm lăsaţi
De ambiţii, toporaşi să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munţi de agripăm să fim semeţi, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Şi, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiţi, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Gheţari, rămânem mulţi o viaţă, nu ştim că şi gheţarii plâng
Şi se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viaţă, colorând ocheane...
Suntem orbiţi de astrul zilei şi nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, îşi flutură cosiţe în spaţii
Şi sori giganţi nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitaţii?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăistuţe de fum

Păduri de oase şi de vise
Şi de vorbe necuprinse
Sting şi gheaţă, sting şi jar,
Sub aripă de sitar.

Toamna trage foc de puşcă,
Ceaţa de irişi o muşcă,
Latră câinii la hotar
Trupul sângelui hoinar.

Ochiul morţii în cer scrie
Cărţi de putredă vecie
Şi-n clepsidra de mister
Creşte şerpi de foc în cer.

În praf o umbră nebună
Alergă c-o stea în mână,
Calul ei răpus de roată
Mănâncă jar din covată

Şi mai ronţăie câmpii
Strânse de harnici copii
În trăistuţele de fum
Cu ecou de-albastru scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de bun... simţ

Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranţă
Pe-un individ, sau pe-o vacanţă...

Să ştii; nu-i unic! E alternanţă!

Părtaş să-ţi cauţi, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ţi pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simţi straniu; drag ţi-e şi-altul!

Nu e partaj fără împărţire,
Cum suflet nu-i fără simţire,
Şi schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!

Doar crezi, dar cald îl simţi, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună suntem Întâi Decembrie

Câmpia Libertăţii iarăşi înfloreşte
cad amintirile ca nişte fulgi
natura simte Doamne româneşte
din cer când stele parcă smulgi

Cad amintirile ca nişte fulgi
Unirea Naţiunea a făcut-o
şi toţi copacii înalţă iată rugi
să nu-i zică limbii tale muto

Unirea Naţiunea a făcut-o
natura simte Doamne româneşte
lumii întregi i-ai spune poate muto
însă Câmpia Libertăţii înfloreşte

Cad amintirile ca nişte fulgi
din carne cântece când smulgi

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erupţie

Din con de lavă în fuior, fecioară
Se naşte, aluat dintre mulţimi răpuse,
Ce s-au topit de dor, de mult, odinioară,
Dintre idile rupte, sau pe-ascuns, nespuse.

Şi-ntinde mâini cerânde, spre poalele-n călduri,
Cu ochii înroşiţi de plânsete-n cenuşă,
Ce-a stins fierbinte rocă, spărgând-o în fracturi
De inima, ce tună, adânc, tot jucăuşă.

Explozia iţeşte în Roşu Cavaler,
Îmbrăţişat în sumbru de fum, rănind fecioară,
Ce scurge râuri-sânge, reînălţând la cer
Surate multe, dalbe, din mări, ce le-nconjoară...

... Şi frânge, încet, elanul viril, în con de umbră,
Răcind ardori sălbatice-n toride răbufniri
Şi mângâind pe creştet nemintea iute, sumbră...
Se-aşează iar fuior, fecioara, în răstigniri...

... De neîntinată mamă în castul ei copil,
De-o lume, îi stând la poală, a ei, înmormântată,
Sau se născând mereu, uitată-nspre exil,
După ce-a dat născare, mireasa îndoliată.

... Cu cuib etern în pântec, femeia copil, fată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciulini

... ciulini, atât de mulţi ciulini
se pretind floare, ţepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscaţi, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum paşii când le dai poteci
şi bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înţepi, sânge să curgă,
să poţi, vampir, doar tu să "mânci"
până şi ţarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
şi să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alţi ciulini vei piere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debut primăvăratic

Loveşte raza caldă în solul primitor
Şi uşurează trupuri, într-o evaporare,
Ce înalţă gând pedestru în zborul spre visare,
Iar braţe, face aripi... pe suflet, blândul sor.

Pas, decolează parcă în salt la nesfârşit
Şi pieptul se lărgeşte tânjind înspre eter,
Plin de vibraţii, în unde, spre neştiut mister
De amoruri amorţite... trezite la iubit.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n doi

Hai să ne jucăm de-a iarna
să ne îmbrăcăm în fulgi
Dumnezeu Însuşi cu goarna
semn să-ţi dea unde să fugi

Hai să ne-mbrăcăm în fulgi
tu femeie de zăpadă
să-ţi sparg sânii ca pe nuci
îngerii din cer să cadă

Vai femeie de zăpadă
Dumnezeu iarăşi cu goarna
viscoleşte o baladă
hai să ne jucăm de-a iarna

Să ne dezbrăcăm de fulgi
din carne ninsori să-mi smulgi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"High tech"...

... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieşite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiţi de raze cum şarjele de laminoare,
ori plini de ţepi ca acele de brad cu vârf de gheaţă în stilete
şi păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanţe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoşei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agăţate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă şi epitete!...

... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmiţat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mişună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-şi amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din şansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moşteniri... şi-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...

rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!