Erupţie

Din con de lavă în fuior, fecioară
Se naşte, aluat dintre mulţimi răpuse,
Ce s-au topit de dor, de mult, odinioară,
Dintre idile rupte, sau pe-ascuns, nespuse.

Şi-ntinde mâini cerânde, spre poalele-n călduri,
Cu ochii înroşiţi de plânsete-n cenuşă,
Ce-a stins fierbinte rocă, spărgând-o în fracturi
De inima, ce tună, adânc, tot jucăuşă.

Explozia iţeşte în Roşu Cavaler,
Îmbrăţişat în sumbru de fum, rănind fecioară,
Ce scurge râuri-sânge, reînălţând la cer
Surate multe, dalbe, din mări, ce le-nconjoară...

... Şi frânge, încet, elanul viril, în con de umbră,
Răcind ardori sălbatice-n toride răbufniri
Şi mângâind pe creştet nemintea iute, sumbră...
Se-aşează iar fuior, fecioara, în răstigniri...

... De neîntinată mamă în castul ei copil,
De-o lume, îi stând la poală, a ei, înmormântată,
Sau se născând mereu, uitată-nspre exil,
După ce-a dat născare, mireasa îndoliată.

... Cu cuib etern în pântec, femeia copil, fată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gay... pe scurt de-o existenţă

Venea în fiecare vineri seară,
'n străjer etern de fată dragă,
S-o poarte-n cluburi multe, "fancy"...
Pe cea ce i se dedicase,
O păzea-nspre infinit, fecioară
Cu trup şi suflet, o întreagă;
Era-n continu "escuse", "merci"...
Era Don Juan-ul... ce sperase.

"Mignon", brunet, cu ochi albaştri,
Cu limbaj fin, atrăgător,
-Un veşnic trubadur docil-
Ne-a părăsit, din întâmplare...
E dusul prematur la aştrii
Cu trup şi suflet de actor,
Perpetuul dar, mort de copil...
Îl am în minte ca pe-o floare.

Am fost străfulger, de durere,
La plânsul lung, prin telefon,
De fata fără de străjer
Ce-a pierdut, veşnic, un idol
Dintr-un extaz pentru plăcere...
Un singur răvăşit, un "don"...
... E mort, un Daniel, un înger,
Băiat... cu fata... un simbol!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasaje

Sunt reescapatul de avorton, un fortunat
Şi fătul ce-a murit într-un copil
Ce s-a topit într-un adolescent febril
S-ajungă tânărul matur... neapărat!

De ceva timp adultu-a detronat pe june
Şi se împlântă-n ani tăindu-i în felii
Pe neştiute, se urâţind pentru frumoşi copii
Uzându-se fără răgaz pentr-o... înţelepciune.

Şi-ncet încet se moare robusteţea;
De plină vârstă se golind treptat
Şi orizont e terţina etate, handicapat
Pe zi ce trece, rând pe rând apare... bătrâneţea.

E viaţa-n sine o moarte nesfârşită
Pe zile; se născând c-un cont funest,
Se-autoîmpreunând ca-ntr-un incest
Şi-aşa din naştere ne tot debarasăm... de fiinţa învechită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte 2012

Memoriile de-un neam, ferice-n rămas treze
Sub mâlul mocirlit de orăcăit de broaşte, hoaşte
Râind juma' de secol pe suflete viteze,
Mijesc din nou cum mielul, ce-i pur şi alb, de Paşte.

Câtă credinţă a fost în noi, bunici şi mame
Să ţină firu-ntins pe hău ce sta să caşte,
Să-nfrângă minţi bolânde, visul să nu destrame
Şi să fim azi iar pui de-o zi, de-un ou de Paşte.

Sângele-n roşu vin de har împărtăşeşte
Cum şi alcool din clocot se-nalţă dintre boaşte
Să lase zbor spre ceruri cu înger ce păşeşte
Din fiecare noi, în răstigniri de Paşte.

Ieşiţi în mai puţini de omăt şi ger abrupt,
Ne ningem parfumaţi de dorul de-a renaşte
Cum flori cad în petale să lase loc de fruct
Şi în genunchi, covor ne facem iarăşi, Paşte.

Şi din arar uitat aprindem lumânare
Către cei ce au fost şi le suntem noi moaşte
Din osul lor de vechi ce ne-a lăsat cărare
Să ştim novici că drumul ne poartă-n etern Paşte.

Să fim, am vrea cu toţii, Hristoşii răbdători,
Să dăm din ce-am primit, ştiind bine că ne paşte
O zi când ne vom trece... Măcar să fim fiori
În gânduri ce vor fi de secole iar Paşte.

E poate simbol doar, ce-ngenunchează o lume
Să celebreze sfânt, dorind frumos de-a naşte
Cu castul de iertare, de dragoste antume
Ce în postum vor trece, cu noi... şi-alţi noi, de Paşte.........

PS
Mă minunez în gând, am inima o dană
Cu porţi cât de-o ecluză râvnind vapoare vaşte
Cu mii şi mii de oameni ce-au ura, de duşmană...
Şi ce-i aştept prieteni... cum voi, o zi de Paşte!

Joyeuses Pâques, Happy Eastern, Paşte fericit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscol

Gheţari topiţi, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să îngheţe în alţi gheţari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în ţepi, de rocă, tari.

Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâşii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitaţie
Şi-o duce vâjâind, nebună, fără a şti
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberaţie.

Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-şi urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăişuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.

Alergă praf de gheaţă, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind şi oase dure...
E iarna ce-şi vrea alb... cristalele ei, mirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi timpul!

Îmi răsucesc sinapsele pe strună
Şi gândul negru o să-l fac fuior,
Văzând o lume sumbră şi nebună,
Pe o spirală-n haos mă cobor.

Din ramuri de stejar îmi dreg cunună,
Iar când o fi, şi-o fi, încet să mor,
Îmi răsucesc sinapsele pe strună
Şi gândul negru o să-l fac fuior.

Dar evitaţi o groaznică furtună,
Lăsaţi un gând mai vesel, călător,
Că lumea asta poate fi mai bună
Şi eu ca să vă scriu cu mult umor,

Îmi răsucesc sinapsele pe strună!

hipersonet de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere

Cristalin clopoţel,
Din azur de senin,
Sună-n zbor, mângâind,
Ca un glas de copil,
Lut de viaţă, crăpat
De nimicul uitării,
Mântuit de păcat,
Cu IUBIREA IERTĂRII.

În LUMINĂ scăldat,
Îşi aduce aminte
Ce Porunci a-ncălcat
Îngheţând Dor fierbinte...
Cât de tare-a rănit,
Cât de mult l-a durut
Pe acel ce-a iubit
Şi i-a dat tot ce-a vrut.

Amintiri adunate
Azi încep să-l răpună.
Pănă ieri, colorate,
Cad în nopţi fără Lună.

Usturime de Suflet
Şi mult Dor îl apasă...
C-ar dori, cu un zâmbet,
Să se-ntoarcă
ACASĂ...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din visele-n cenuşă ...

Din visele-n cenuşă
Şi din nădejdi deşarte,
În mintea-mi jucăuşă
Pot încropi de-o carte.
Lăsând în vânt regretul
Tardiv, funest şi sumbru,
M-a răvăşit secretul,
Pe căi uitate umblu.
Dosit în vreo firidă
De prin mai vechi unghere,
Sub zgrunti de cărămidă,
În fald de lăicere,
Un cioclu-l înfăşase
Din cap până-n călcâie,
În strai alb de mătase,
În sfori şi căpătâie.
În lada mea de zestre
Sau în vreun fund de cufăr,
Ce zace sub ferestre,
Mă face-ades să sufăr.
Trecutul tot, e-o umbră
Zăresc, cum văd ciclopii,
Iar existenţa-mi sumbră,
E la marginea gropii.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegător

E tot pregătit, România-i ticsită
Şi aşteaptă spectacol cu cioara vopsită
În multe culori, imitând papagali
De zise-n şablon... Mincinoşii şacali!

În cârduri de ciori îs afişe pe gard,
Cu roşu, ce negru se întină că ard
Şi vrabia prinsă în mână de-o dai
Vei fi şi tu cioclu, din roşu, un lai!

E timpul să ieşi, nu să stai singur cuc,
Să nu tai, viril şi, în slujer eunuc
Să devii fără urme doar că ţi se cere
Şi limba măcar s-o păstrezi, că nu piere!

E bine în vultur să înveţi să alegi
Să stai să păzeşti efigie de regi,
S-ai şoimul prieten, zăganul, condor,
Ochi ager şi mintea înălţate spre zbor!

E-o cruce mereu şi drum e... alegător!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se auzea un vaier

În două degete se auzea un vaier
Era ceva ciudat, un plâns de-amărăciune,
Un bocet de copil ce-a fost rănit şi rupt
Din braţele femeii în care a crescut.

Am sperat să fie glasul vântului de toamnă
Plin de greutatea norilor mâhniţi şi grei,
Ce se roteau deasupra pomului cu floare
Din care am rupt o creangă plină-n muguri albi.

Priveam în jurul meu cu sufletul la gură
Doream să văd o lacrimă pe un obraz de om
Un trecător ce şi-ar-fi-plâns tot dorul şi durerea
Ţinut în suflet după o fiinţă dragă ce-a plecat.

Nimic şi nimeni nu lăsa o lacrimă să cadă
În aburii pământului ce mă-ncălzeau in tălpi
Doar două degete strângeau în ele lacrimi
Din albul florilor tăiate crud de mâna mea.

Cu mintea am clătinat în mine inima mâhnită
Am fost atinsă-n cuget de-o mână nevăzută,
O rază de lumină ce mi-a umplut pe dată ochii
Să văd ce am furat şi am ucis în văzul tuturor.

Într-o secundă m-am simţit toporul rece
Un fier ce-a spintecat o mamă şi-a zâmbit
Un ucigaş de prunc mulţumitor de a lui faptă
Smulgând o viaţa din cosiţa şi ochii anotimpului.

Goală m-am simţit sub cerul ce mă mângâia!
Am coborât cu lacrima în plânsul florilor din degete!
Regretul mă sufoca şi mă îngenunchea pe iarba verde
În aburul pământului ce mă certa în taină de moartea unui
prunc.

Cu soarele la gât am hotărât să fug de-acolo,
Pe mâini simţeam răcoarea lacrimilor parfumate,
Parfumul morţii intrat în pielea degetelor mele
De care nu puteam să scap oricât fugeam de iute.

Cu chihlimbarul aşezat în poală m-am oprit,
Şi-am ridicat din el spre nouri calde braţe
Cu soarele am vrut să mă înalţ spre Dumnezeu,
Să pot ajunge iute la poarta celor ce primesc Iertare.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picaj în sumbru

Foşneşte în clipociri frunze de frunze linul, tot din creţe unde,
De pe cupola infinită ca metal topit ce fierbe în molcom
Sub spaţiul sumbru, apăsat de gri în vapori ca de la candele de dom
Dintr-o biserică tăcută, apocaliptică, fără hotar, sau nesfârşind niciunde.

E în Univers, pe o planetă de undeva, vâltoarea de-un întins deşert lichid,
Ce începe în hulă să înteţească în dune uriaşe picuri prinşi în valuri,
Ce se împing până se sparg să-şi sufle spuze în înspumate raluri
Peste-un mormânt de abis, de pasăre de oţel, profund, cu pântecul livid.

Picase navă de pe cer, pierdută lumii, în strigăte de deznădejde, de oroare
De atâta singuratic, fără a bănui că pasageri vor deveni deodat' martiri
Chiar de înălţau, în multe limbi şi fel, de cruci, cu rugile priviri...
S-au stins în naosul adânc de ocean, disimulat într-o biserică oarecare.

Se plânge în şuvoi de lacrimi suflet adunat dintre părinţi, copii, soţii, prieteni dragi,
Rămaşi să poarte greu lăsat de gol apăsător, straniu pezant prin lipsă
În gând, nemaisfârşit de întins, imagini de inexistent ajunse un nu pe-un necrolog de listă
De trup, cu trup, încleind cu visele într-un tot, în sângele prelins din pântec de oţel în picuri roşii... fragi.

E escala dincolo de viu, cod B777 MH370, cu toţii abisalii magi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplare

Mi-au adormit iubita cu pisicuţa lângă ea
Ca îngerii de buni, la fel de moi, de catifea
Topind o lume zbuciumată-n calde adieri,
Lasându-mă pierdut cu gândul dus la ieri, de azii, de ieri...

E-o linişte molcomă de-un diafan, neomenesc ferice
Când sufletul se scurge lin, fuior... fără de cicatrice
Se adună-n suavul corp cu chip îmbujorat
Şi mâini şi vise, averi şi daruri, gânduri de păcat.

Călătoresc alături de spiritul ce doarme, m-am uitat,
Nici nu mai sunt, un altu-s contopit, teleportat
Într-un contemplu, ce n-aş vrea sfârşit... Sfârşesc
În somn, cu capul pus pe palme toropit de-ncânt... Iubesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi... incertitudine

Ce straniu-i tot în existenţă,
ce n-o deţinem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o ştim, viaţa apune
când soare a dispărut din drum...
Alţii, îţi văd ultima prezenţă!

Deci eşti jumatea între extreme
încă nu ştii ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
şi-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...

E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
şi tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiţii îs avortoni...

... Pleci dus, spre drum de sfinţi, dragoni...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale "castităţii"

Când femeia este castă,
Nu cedează sine die
Nu doreşte vreo simbrie,
Ci s-ajungă-a ta nevastă
Iar Georgică, o năpastă,
Avusese seara-n vie
C-o fecioară cam nurlie,
Ce la sex deloc n-adastă
El, fidel "masculei" ginte,
Îşi făcea mereu idei
Şi dorind-o, că-i fierbinte,
Ea i-a zis cu bun temei:
- Dacă eşti copil cuminte,
Joacă-te cu sânii mei...

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape părinţi

Mătuşilor, tanti le-am zis
Şi acum, că ieri este prezent,
Copil ce sunt, le am în vis
Doar timpului de-i pun accent...

Florica, Miţa, Mărioara,
Maria de mai multe ori,
Frusina... s-au topit în ceara,
Fitilului sfârşit de sfori.

Şi unchi Vasile, Ion, Tică,
Ori Gheorghe, unul dintre gemeni
Şi Grişa, din Soroca îmi pică,
Cum grâu-n glod 's... ce-i pus, de semeni.

Îmi defilează în mimi, tăcuţi,
Cu priviri blânde, cum mi-au fost
Şi mă încălzesc pe ochi zăcuţi
De-un dor, ce nu-i de-astâmpăr rost.

Aş vrea s-am aura la fel,
Să fiu pândit în amintire
De gânduri, se pierzând niţel,
Târziu, când îmi pierd omenire!

Din memorat, îmi fac menire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Rochii albe, de mătase
timpul peste lume coase,
firul verde-n ac îndeasă
după iarna nemiloasă.
O fecioară despletită,
fragedă, neprihănită,
duce-n poală viorele,
ghiocei şi brebenele.
Sub piciorul ei fierbinte
se topeşte-al iernii dinte.

poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!