Tâlhar la drumul mare
I
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare
Călare călare
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
II
Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încrețitură și haină de catifea vișinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.
III
A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie la fereastra unde-l aștepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
IV
Neagră precum bezna, o portiță la grajduri s-a-întredeschis
Unde Tim, grăjdarul, asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea gelozia în ochi, cum, prin cețurile nopții, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roșii,
Pe Bess, fata cu buze roșii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul
V
"Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, și-o să-ți mai cer o sărutare;
Dar de m-or urmări poterași cât de lungă-i ziua și cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
VI
S-a ridicat în scări; din șea abia dacă ajungea la mâna ei;
Bess și-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când catifelate talazuri de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu și s-a pierdut sub lună în galop întins.
PARTEA A DOUA
I
N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aștepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfințitul soarelui, înainte să răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldați în haine roșii veneau în marș
În marș în marș
Oamenii regelui George veneau în marș și au oprit la han.
II
N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluș și i-au prins brațele în lanțuri reci;
În genunchi, la geam, doi soldați potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam
Însăși iadul aștepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess putea privi, prin geam, drumul pe care el va veni călare,
III
Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră să-aibă vedere-afară,
Ȋi sprijiniră-o pușcă de trup, cu țeava sub sâni, și-apoi strigară:
"Acum, privește-atentă!" și-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind și a apucat-o jalea
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
IV
Și-a răsucit brațele-ncercând să scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simțit curgând sânge și sudoare!
Așteptau în beznă, încordați, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simțit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârșit, ajungea cu-un deget la trăgaci!
V
Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopții, cu țeava armei rezemată-n piept;
Nu se mișca, stătea-ncremenită în liniștea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept și pustiu sub lumina lunii;
Toată ființa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.
VI
Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal?
Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Chiar nu-auzeau un sunet așa clar?
În josul șleaului, pe sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldații priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!
VII
Trop-trop, în liniștea-înghețată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mișcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii și l-a avertizat cu moartea ei.
VIII
El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu știa că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-ngenuncheată-n propriul sânge roșu și fierbinte!
În zori când a aflat, fața-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric:
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Și-a vegheat iubirea sub lumina lunii, și-a murit acolo-n întuneric.
IX
Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-naltă-n al dimineții ger!
Spre-amiază, pintenii erau roșii de sânge; haina-i vișinie
S-a-nroșit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Și-acum zăcea-n sânge, cu guler roșu de dantelă sub bărbie.
X
În nopți de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare
Călare călare
Tâharul vine călare până la poarta vechiului han.
XI
Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, lovește cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l așteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre sărut
- poezii despre roșu
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre întuneric
- poezii despre vestimentație
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Tâlhar la drumul mare
Tâlhar la drumul mare
I
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare
Călare călare
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
II
Pe cap purta tricorn francez, guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără cută, iar haina din catifea vișinie;
Cizmele-i cu carâmb înalt, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.
III
A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie sub fereastra unde-l aștepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-și împletea o panglică mai roșie ca dragostea în păr.
IV
Neagră precum bezna, o portiță la grajduri s-a-întredeschis
Dincolo de care Tim grăjdarul asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea-n ochi gelozia precum, prin cețurile nopții, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roșii,
Pe Bess, cea cu buze roșii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul
V
" Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, ca să-ți mai cer o sărutare;
Iar de m-or urmări poterași cât de lungă-i ziua și cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
VI
S-a ridicat în scări; din șea abia ajungea la mâna ei;
Bess și-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când buclele de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu și s-a pierdut sub lună în galop întins.
PARTEA A DOUA
I
N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aștepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfințitul soarelui,-înainte să răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldați în haine roșii veneau în marș
În marș în marș
Oamenii regelui George veneau în marș și au oprit la han.
II
N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluș și i-au prins brațele în lanțuri reci;
În genunchi, lângă geam, doi soldați potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam
Însăși iadul aștepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess privea-n lumina lunii drumul pe care știa că va veni călare,
III
Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră să-aibă vedere-afară,
522;i sprijiniră-o pușcă de trup, cu țeava sub sâni, și-apoi strigară:
"Acum, privește-atentă!" și-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind și a apucat-o jalea
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
IV
Și-a răsucit brațele-ncercând să scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simțit curgând sânge și sudoare!
Așteptau în beznă, încordați, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simțit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârșit, ajungea cu-un deget la trăgaci!
V
Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopții, cu țeava armei rezemată-n piept;
Nu se mișca, stătea-ncremenită în liniștea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept și pustiu sub lumina lunii;
Toată ființa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.
VI
Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal? Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Nu-auzeau oare-un sunet așa clar?
În josul șleaului, sub sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldații priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!
VII
Trop-trop, în liniștea-înghețată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mișcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii și l-a avertizat cu moartea ei.
VIII
El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu știa că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-îngenuncheată-n propriul sânge roșu și fierbinte!
În zori când a aflat, fața-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric,
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Și-a vegheat iubirea sub lumina lunii, și-a murit acolo-n întuneric.
IX
Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-înaltă-n al dimineții ger!
Spre-amiază, pintenii erau roșii de sânge; haina-i vișinie
S-a-nroșit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Și-acum zăcea-n sânge, cu guler roșu de dantelă sub bărbie.
X
În nopți de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare
Călare călare
Tâharul vine călare până la poarta-acelui străvechi han.
XI
Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, lovește cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l așteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Călător la drumul mare
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan
Și călătorul la drumul mare
Venea călare venea călare
Străinul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, citate de Alfred Noyes despre timp, poezii despre nori, poezii despre marină, poezii despre călărie sau poezii despre copaci
Călător la drumul mare
Cheamă-mă sub lumina lunii,
Așteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ține calea.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre lumina lunii, poezii despre iad sau poezii despre Lună

Calul călare
Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
La ora când toți, în secunda când toți,
bolnavi, sănătoși, unii vii, alții morți,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
și vor să încalece și vor să se ducă
și vor să-și ia caii legați de ulucă,
o, și-a găsit fiecare,
o, și-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre sănătate, poezii despre secunde, poezii despre moarte sau poezii despre boală
O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)
Roua, ploaia și lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia și lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.
Haideți, să facem în așa fel încât toți oamenii
Să calce pe-un pământ sfințit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-așternut sferelor de rouă
Și ogor mănos, cu spic bogat și greu.
Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu și maci roșii din vâlcele
Loc liniștit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.
O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpșan întins până la soare, nesfârșit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârșit.
poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre seară sau poezii despre ploaie

Cum se făcu dimineață, fata aruncă pe dânsa un volog, luă mâțele la subțiori, încălecă pe un țap și plecă la curtea boierească. Mergând astfel pe drum, ea nu era nici călare, nici pe jos, căci îi da de pământ când un picior, când altul, țapul fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe lângă drum, căci țapul nu ținea drumul drept. Aci trecea pe lângă câte un gard să apuce câte vrun lăstar de la vrun pomișor; aci trecea de cealaltă parte. Nu era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată cu vologul aruncat pe dânsa. Și așa, cu chiu cu vai, ajunse la curtea boierească. Când o văzură boierul și oamenii curții, venind așa, încremeniră. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas, și porunci să dea drumul la doi zăvozi ce-i ținea la curte în lanț. Aceștia, cum văzură alaiul cu care venea fata săracului, se repeziră la dânsa, dară ea dete drumul îndată mâțelor și zăvozii se luară după dânsele, iară fata săracului ajunse la scara boierească așa precum îi poruncise boierul. Văzând și această iscusință a fetei, boierul n-avu încotro și fu nevoit s-o primească.
citat celebru din povestea Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre pisici
- citate de Petre Ispirescu despre pisici
- citate despre picioare
- citate de Petre Ispirescu despre picioare
- citate despre nuditate
- citate despre dimineață
- citate de Petre Ispirescu despre dimineață
- citate despre călărie
- citate de Petre Ispirescu despre călărie
În lumina lunii
Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseții perlelor arăbești, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.
Într-un colț de lume, eu, țărână însuflețită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Și pe-altarul nopții, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea o resemnare mare.
Cunosc bine buzele uscate de blesteme și de vin
Sărutând, după dezmăț, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrățișându-i imaginea în lacuri...
Fiindcă ea-i lumina inocenței, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc și cele mai negre suflete, și uită-o clipă de necazuri.
poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre flori, poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri, poezii despre sânge, poezii despre superlative sau poezii despre suflet

Cântec de leagăn
Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.
De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.
Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.
Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.
Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.
poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre pace, poezii despre naștere sau poezii despre muzică
* * *
vin călare pe un inorog
să te cer lunii de soață
la noapte o să fiu cel iubit
să adormi gata voalată
așa vei fi mai ușor de răpit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unicorni sau poezii despre soție

Să vânăm lumina lunii
Doamnă a deșertăciunii
care n-ai să pleci-napoi
să vânăm lumina lunii
cu-ntunericul din noi.
Să vânăm plângând la noapte
lacrimi mari din ochii goi
să vânăm lunare șoapte
cu-ntunericul din noi.
Să vânăm vânatul dulce
care ești și care sunt
și tot fuge pe pământ
și-ar veni și iar s-ar smulge.
Doamnă, ce ne-arată luna?
Vânător - vânat sunt una.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Iubiți-vă pe tunuri (1981)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, citate de Adrian Păunescu despre timp, citate de Adrian Păunescu despre lumină, poezii despre ochi, citate de Adrian Păunescu despre ochi sau citate de Adrian Păunescu despre noapte
Fata cu gâște
Primăvara nu coboară călare pe niște
Cai, ci vine pe jos, ca fata care paște gâște.
Și toate lucrurile frumoase din viață sosesc
Într-un mod simplu și cât se poate de firesc.
Dacă vreodată, din necaz sau teribilism smintit
Am spus că-s sătulă de lucruri oneste, am mințit:
Pentru asta ar trebui să fiu blestemată pururi
Cu iubiri gătite-n mătăsuri, c-ale curvelor cururi,
Cu vecini acri și prieteni capricioși ca vremea-n toamnă
Și cu primăvara sosind în oraș călare, ca o doamnă!
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre toamnă, poezii despre primăvară, poezii despre prietenie, poezii despre oraș sau poezii despre gâște
Hora Drăgaicelor
Noaptea Sânzienelor,
Între cer și pământ...
Iubite de Lună și vânt,
Plutesc peste plaiuri...
Alaiuri de zâne cântând.
Cunune-mpletesc...
... din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese...
Din roua de seară...
Cunune-mpletite.
Soarele și Luna... de-or purta cununa...
Fi-vor numai Una
Apoi..., în pădurea bătrână...
Zâne la fântână
Așează pe ape,
Iubiri arzătoare, din raze de floare.
În noaptea minunată...
Se-arată atunci... odată...
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat...
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Și zânele-i țeasă
Din lumina-aleasă.
La rădăcina lui te-aștept,
Zburător purtat de vise.
În miez de noapte un sărut,
Pe buze îți voi pune.
În brațe să mă ții...
În ochii-ți să mă pierd...
... până-n zori de zi...
Și zâne să ne cânte,
Pe aripi să ne poarte,
De mână să ne ținem,
Iubind în miez de noapte,
În noaptea fermecată.
folclor românesc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Drăgaica, poezii despre zbor sau poezii despre stejari
Rapsodia lunii
e noapte admir Luna, lumina ei blândă
leagăn de mângâiere de dragoste supremă
nu credeam atâta vrajă să mă cuprindă
cutreierând cerul... sublima-i diademă.
nutresc iluminarea pe timp de întuneric
vreau să se convertească la un nimb albastru
să se destrame-n raze gândul meu coleric
s-atingă nemurirea visul curat, maiastru.
regină printre stele Luna mă veghează
alungă nori netrebnici din drumul meu
simt cum mă ține-n brațe mă înseninează
cu harul poetic să mă mândresc mereu.
pe cerul fericirii sufletul se-ntremează
Luna-mi arată calea dreaptă spre Dumnezeu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele

Câinii lunii...
Ciobănașul cată mieii
Răzlețiți de turmă iar
Zeii i-au momit cu lapte
Iar el n-a avut habar.
Câinii lunii pe lătrat
S-au pus cu nările-n vânt
Oare, au adulmecat
Nedreptatea pe pământ?
Or la fel cum la noi, câinii
Latră la lună cu ură
S-au trezit și câinii lunii
Din somn... pe scheunătură!
Eu asist plin de-ncântare
C-un ochi ager de ciclop
Transhumanța,-n luna care...
S-a proptit în vârf de plop!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre oi sau poezii despre lactate

Florile nopții
E tare rece-n noaptea asta,
în ceață a pălit cadaveric lumina,
colind străzi goale într-o haină prea largă,
eșarfa mă-ncălzește în plasă de zgârieturi.
"Te-aștept, iubito!" aud o chemare,
un abur suflat pe gură în ger.
Făgăduința mi-atinge frigul din cer,
gheara rece în clește m-a prins,
șoapta vântului îmi strecoară dorinți,
imagini cu tine, de mă scoate din minți.
Pe un geam aburit de fereastră
plâng cuvinte nescrise,
amprenta unui sărut,
o inimă desenată în fugă,...
Ce crezi tu, noapte, de toate astea?
Spune, de unde vine-acum așa lumină
când multe stele sunt acoperite
și-un nor s-a țesut rochie Lunii?
Încep lumini să licărească
a mână ce mă saltă din ruine,
se împletesc într-o manta vrăjită
să-mi țină cald, să nu mai știu ce-i frigul,
să văd cum înfloresc, incandescent,
în roșul buzelor, florile nopții,
cum buzele unesc lumina mea și-a ta
într-un sărut al Soarelui cu Luna.
Tremurătoare stele scutură strălucire,
mi-arată cum să mă lepăd de griji.
Felinare cos tiv de lumină pe margini
de inimi abandonate-n străzi pustii.
Dantela de lumină singurătatea-mi soarbe
să pot păși spre magic tărâm
unde iubirea nu sfâșie florile
ce, din dragoste mare, înfloresc zi și noapte.
poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă
Când gândurile...
Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Și greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase și fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Și când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Ușor să-ți bată la fereastră,
Și când salcâmi sub clar de lună
Și-apleacă crengile ușor
Ale mele gânduri să îți spună
De tine cât îmi e de dor.
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri

Lui Gheorghe, mucenicul mare
Patronul trupelor călare,
Omorâtorul de balauri,
Din zări apare și dispare
În plaiuri pe un cânt de naiuri.
În proorul primăverii noi
El vine blând, cu suflet cald
Și parcă păstorește oi
Și miei cu ochii de smarald.
Azi suntem mai sfioși și buni,
Zărindu-l în plai, călare
Și cu crenguțe din aluni
Îi facem... întâmpinare!
Lui Gheorghe, mucenicul mare -
Patronul trupelor călare.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mucenici, poezii despre crengi sau poezii despre Gheorghe

Clipe în lumina Lunii
În lumina Lunii, zidurile vechi
Par bucăți de gânduri presărate-n clipe
Care-ncearcă-n taină să mai înfiripe
Zboruri ce, odată, nu aveau perechi.
Întreceau, prin cerul timpului de-atunci,
Murmurul din stele, razele de Lună,
Cu luciri de suflet peste-a nopții strună
Și plutind sub vântul vechilor porunci.
Setea lor de viață își găsea izvor
În privirea caldă și-n frământ de brațe,
Visul fericirii nopților să-nhațe
Și să-l facă scutul zilelor de dor.
Clipe de-altădată, răsfirate-n gând,
Vin să mă-mpresoare-n nopțile pustii
Și așteaptă visul când, din nou, vor fi
Zboruri printre stele, calde, fremătând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile
Lumina
Lumina ce bună...
Într-o odaie neagră,
obrazul transparent al unui copil
adormit pe o mână de lună.
Steaua ce zboară
din nicovala serii
lovită de un ciocan,
ușoară.
Torpila unei ciocănitori
scăpărând argint
dintr-un mesteacăn
În zori.
Ața cu care
mașina de cusut a lunii
însăilează
sfâșiatele valuri amare.
S-a făcut întuneric,
dar ți-am sărutat lobul urechii,
și ți s-a aprins trupul de aur
feeric.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi
Fără stres...
Stresul e confuz și bine încurcat,
iar dacă vrei un indiciu pe nisip,
nu e bine că vine valul și sterge tot.
Eu zic să nu lăsați lumina aprinsă ziua când sunt nori
ca soarele să poată veni din nou
și chiar nici noaptea nu trebuie lumină,
ca să poată veni lumina lunii,
iar voi îndrăgostiții să puteți pluti în melancolie.
Scăpați de stres plimbându-vă-n natura dezlănțuită,
iar cei puternici se strâng la pieptul unul altuia,
rătăcind printre copacii bătrâni,
ascunzându-se de ochii celor curioși,
zâmbind și sorbind lacrimile de bucurie.
Așa necazurile noastre înșelate și întristate,
vor plânge și apar bucuriile coapte,
care atât de mult sunt căutate
și care uneori fug de lângă noi.
poezie de Eugenia Calancea (21 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stres, poezii despre bucurie sau poezii despre plâns