În lumina lunii

Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă – profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseţii perlelor arăbeşti, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.

Într-un colţ de lume, eu, ţărână însufleţită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Şi pe-altarul nopţii, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea – o resemnare mare.

Cunosc bine buzele uscate de blesteme şi de vin
Sărutând, după dezmăţ, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrăţişându-i imaginea în lacuri...

Fiindcă ea-i lumina inocenţei, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc şi cele mai negre suflete, şi uită-o clipă de necazuri.

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Afară, noaptea îmbrăcată-n tragedie oftează,
O uriaşă văduvă agăţată de fereastra mea.

Camera...
Printr-un uimitor miracol al luminii şi-al focului
Camera mea e o grotă a aurului şi-a pietrelor preţioase:
Atât de catifelat e muşchiul, atât de groase tapiseriile;
Şi totul e plin de viaţă, şi-i cald, şi-i aşa plăcut...
Parcă aş fi-n interiorul unei inimi.

Acolo,-n alb, patul meu este imaculat şi vaporos
Ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Această noapte cerne insomnie;
Sunt nopţi negre, negre, care desconspiră
Trandafirii al soarelui...
În aceste nopţi negre şi, totodată clare, eu nu dorm.

Şi te iubesc, Iarnă!
Îmi închipui că eşti bătrână,
Îmi închipui că eşti înţeleaptă,
Cu un corp divin de marmură lustruită,
Purtând greutatea Timpului ca pe o mantie regală...

Iarnă, te iubesc, iar eu sunt primăvara...
Eu roşesc, tu ningi:
Asta pentru că tu cunoşti totul,
Asta pentru ca eu visez totul...

Astfel, noi ne iubim!...
Acolo,-n alb,
Pe patul meu imaculat şi vaporos ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Iarnă, Iarnă, Iarnă,
Noi cădem într-un tufiş de crini şi trandafiri!

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donald

O, lună, lună albă, lună luminoasă navigând pe cer,
Priveşte lumea noastră-nvolburată cu ochiul tău de înger
Şi spune-mi, Donald al meu pe ce mări de primejdii pline
Umblă – şi-adu-l pe drumuri argintii înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, obrazul tău e rece;
E-un norişor lângă tine sau pletele-ţi plutesc buiece?
Dacă nu vrei s-ajung şi eu slabă, rece şi palidă ca tine,
Trimite, iuţi, curenţii maree şi-adu-l pe Donald înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, încântător ţi-e nimbul!
Nu-i crin în lume care de tine să nu-şi ferească chipul:
La fel, şi eu îmi voi întoarce privirea de la tine, ştii bine,
Dacă raza şi mareea ta nu-l vor aduce pe Donald înapoi la mine.

poezie de Henry Abbey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că doar atâta ştiu

Am scris pe cer, cu praf de stele
Că te iubesc... în ghilimele.
Şi am mai scris, pe-un colţ de lună
Că te ador... zâna mea bună!

Am scris pe geam, cu stropi de rouă
Că te iubesc... şi-am frânt în două
Un nor rebel... apoi, sfios
Ţi-am scris pe cer un vers frumos!

Am scris pe frunze, cu rugină
Că te iubesc... fată blajină.
Şi am mai scris, pe-un colţ de geam
Că te ador... ca un balsam!

Am scris... şi scriu... şi-o fac mereu
Că te iubesc... pe-un curcubeu.
Şi o să scriu, când o să stai
Că te ador... pe-un colţ de Rai!

Pentru că doar atâta ştiu,
Promit că zilnic o să-ţi scriu,
În timp ce dormi... când te privesc
Că te ador... că te iubesc!

poezie de Silviu Ungureanu (20 iunie 2013)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină roz

April s-a copt, chiar de-i răcoare,
Iar pământu-i o pătură de floare;
Culorile, puternice, strălucitoare
Au molipsit şi Luna schimbătoare.

Doamna nopţii, iarăşi, s-a-mplinit,
Doar că Luna Nouă a mai suplinit,
Într-un trusou roz-sidefat s-a gătit
Şi pe paşi de vals săltăreţi a ţâşnit.

Printre stele, parcă-i înger colorat,
Iar cu lumina magică ne-a siderat,
Chiar dacă răsare, abia pe inserat,
Este muză şi astru' cel mai venerat.

Doamna nopţii s-a-mplinit, din nou,
Şi colorată-n roz pare a fi un cadou,
În zori va dezbrăca ineditul trusou,
Metamorfozat în poeme, ca tablou.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteroid de ador

Te-ai schimbat ca o lună în eclipsă
Numai-mi simţi a mea de dor, lipsă
Pe alte orbite, fugită ascunsă
Murmurându-mi lumina de mult stinsă

Şi când plină de cratere mă vei striga...
Eu voi fi plecat hoinar ca un asteroid livid
Sâ găsesc tărâmul unde să mă divid
În praf de stele într-o privire caldă

Să renasc într-un curcubeu ambru fuior
Să alint, să iubesc nebun, să ador, ador

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata Lunii

Luna se plimbă-n voie cu trena de argint
aşterne pe pământ visări cu mare tihnă
oglindeşte fericirea cu nimbul cel sfânt
e stăpâna legendară pe noaptea de odihnă.

reflectă în lacuri lumina iubitoare
mângâie cu drag natura somnoroasă
veghea ei nesfârşită e edificatoare
regină-n veşnicie magică graţioasă.

îmi vorbeşte duios când am o insomnie
descriind frumos splendori din univers
mă surprinde mereu cu câte-o bucurie
acordată la lumina-i pun patimă în vers.

pătrund tot mai adânc în vraja candrie
fascinaţiei lunii nu i-am găsit revers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul nopţii

Temerile ies din ascunzişuri
Dorm bărbaţii în oraşul mort
S-au spânzurat catargele în port
Ca nişte spade pline de tăişuri

Un ţipăt scurt de buhă plânge
Spintecând văzduhurile-n două
Prin hornuri coşcovite luna nouă
Toarnă raze cu miros de sânge

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt liric

freamătul stelelor îl regăsesc şi eu
lumina cuvântului o răspândesc în lume
alături de îngeri de bunul Dumnezeu
lucrărilor mele le-am găsit nume.

mă rotesc că planeta ajutată de magmă
după Soare, după Lună, după iubire
în baie de raze ard blesteme şi stigmă
în braţele pământului primesc împlinire.

poezia mea răsună-n primenite văi
e însămânţată pe câmpii de doine
lumea s-o culeagă pe multiple căi
fără ascunzişuri fără negre taine.

ard precum o torţă cu flăcări şi văpăi
forţa mea divină mă poartă spre mâine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest ultim trandafir înflorit

Acest ultim trandafir înflorit al verii
E-o candelă-n amurg lângă icoană,
Toţi foştii lui companioni
Zac seceraţi deja de toamnă;

El n-are rude prin apropiere
Cărora-n aerul sticlos şi-nfrigurat
Să le-arate pojarul petalelor de foc
Sau să schimbe-un oftat c-un alt oftat!

O, nu, nu te voi părăsi singurel aici,
Atârnat de-un lujer şi uitat de fluturi –
De vreme ce toţi cei frumoşi au aţipit,
Mergi şi dormi şi tu cu ei alături.

De-aceea-ţi scutur încetişor corola
Pe lutul în care zac morţi acum
Bunii tăi prieteni de-astă vară,
Văduviţi de culoare şi parfum.

Curând îmi voi urma şi eu amicii
În noaptea-n care e absentă luna,
Căci, iată, din coroanele Iubirii
Mărgăritarele cad una câte una!

Când inimile loiale zac uscate
Şi cele dragi de mult nu mai există,
Oh! Cine-ar mai vrea să locuiască
De unul singur în această lume tristă?!

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret că numele meu a fost menţionat ca fiind unul dintre marii autori, fiindcă aceştia au prostul obicei să moară. Chaucer e mort, Spencer e mort, la fel şi Milton, ca şi Shakespeare, şi nici eu nu mă simt prea bine.

citat clasic din Mark Twain
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ador

trec martor despletirii din farmec
uneori ma intreb inger alteori ating
buzele cu care in sarutul tau dimineata
ai creeat ultimul univers ce-mi imbraca rima
sunt uimit in raza ce scrie vioara
cercurile ei albe imi soptesc simfonie desculta
de patima ruga dospind genii
apasati de umbrele delfinilor
ce s-au cunoscut in ultimul zbor
peste asteptare si dor
intre noi

te ador
gheata cuvant se topeste
umil ma retez de ramuri uscate
in magia privirii tale
ce duce prunci la culcare si joc
destrama-mi mirarea ca sunt inca
despartit de spatii si clipe spre tine
cat oglinzi pe care farmecul amintirii
de taina scriu poeziile
incremenirii-n emotia
existentei tale
limpede ecou din pulsul prim
incantare-ncrustata
atunci cand existi
doar... iubire

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

cobor un drum pe care lava nu poate erupe
către soarele dimineţii care nu poate cădea din ceruri
mă întâlnesc cu o femeie urâtă de care nu mă pot îndrăgosti
ea ţine în mâini un peşte mort care nu mai poate fi readus la viaţă
foloseşte un limbaj murdar care nu va putea fi niciodată frumos
în acest moment nu-mi pot creşte aripi pentru a zbura în norii de pe cer
mă duc acasă la o clădire care nu se poate prăbuşi
îl întâlnesc pe tata cu care nu mă pot înţelege
în acest moment sunt prea mare
şi nu mă pot transforma într-un şobolan
pentru a mă furişa tăcut într-o gaură de sub duşumea
la noapte mă culc într-un pat care nu poate deveni o mare întinsă
în acest moment nu pot muri
dar am un vis:
soarele cade pe pământ
lava ţâşneşte din adâncuri
mă înalţ la cer
sărutând buzele dulci ale unei femei
peştele pe care ea îl ţine în mâini cântă imnuri
tatăl meu îngenuncheză lângă o ruină
şi spune arătând spre cer
"ce om mare este acolo"
dimineaţa următoare mă trezesc din vis
şi nu-mi vine să cred că totul a fost real.

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada florii de colţ

Printre stânci se născu în noaptea aceea
Floarea cu spini argintii şi pufoşi.
Părea că respiră, întreagă, ideea
De a fi o regină cu mii de supuşi.

Ziua era desfătare privirii,
Dar mulţi îşi doreau să o smulgă din sol.
Noaptea... visa că-i sortită pierii
Şi, tristă, plângea până în zori.

Veneau de departe hulpavi s-o admire,
Cu bocanci mirosind a halva de ţărână,
Scânteie de furt le lucea în privire,
Dar rămâneau sub pământ rădăcină.

Niciunul nu fu sortit să culeagă
Dintre stânci cântecul florii de colţ,
Iar ea suspina, voind să-nţeleagă
Vuietul vieţii, semnul de sorţ.

Dar, într-o zi, apăru dintre nori,
Răpăind ca o ploaie în lumina cerată,
Roua cernită din lacrimi de flori
Într-un frumos prinţ întruchipată...

El admiră şi plânse în versuri
Frumuseţea tăcută a florii de stâncă...
De atunci floarea tot aşteaptă demersuri
Să fie numită una-ntre flori încă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada florii de colţ

Printre stânci se născu în noaptea aceea
Floarea cu spini argintii şi pufoşi.
Părea că respiră, întreagă, ideea
De a fi o regină cu mii de supuşi.

Ziua era desfătare privirii,
Dar mulţi îşi doreau să o smulgă din sol.
Noaptea... visa că-i sortită pierii
Şi, tristă, plângea până în zori.

Veneau de departe hulpavi s-o admire,
Cu bocanci mirosind a halva de ţărână,
Scânteie de furt le lucea în privire,
Dar rămâneau sub pământ rădăcină.

Niciunul nu fu sortit să culeagă
Dintre stânci cântecul florii de colţ,
Iar ea suspina, voind să-nţeleagă
Vuietul vieţii, semnul de sorţ.

Dar, într-o zi, apăru dintre nori,
Răpăind ca o ploaie în lumina cerată,
Roua cernită din lacrimi de flori
Într-un frumos prinţ întruchipată...

El admiră şi plânse în versuri
Frumuseţea tăcută a florii de stâncă...
De atunci floarea tot aşteaptă demersuri
Să fie numită una-ntre flori încă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţii privilegiaţi

Luna a devenit un dansator
la acest festival al Iubirii.

Acest dans de lumină,
această binecuvântare sfântă,
această dragoste divină,
ne cheamă într-o lume aflată dincolo de lumea
pe care numai îndrăgostiţii
o pot vedea,
cu ochii lor arzând de pasiune.

Ei, cei ce s-au predat Iubirii,
Sunt cei aleşi!

Devenind astfel particule de lumină,
ei sunt acum strălucitorul Soare!

Ei au lăsat în urmă această lume de jocuri muritoare;
Ei sunt iubiţii privilegiaţi,
care au creat o nouă lume
cu ochii lor arzând de pasiune.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii l-a sărutat pe Karl pe frunte, iar sărutarea ei era mai rece decât gheaţa şi îl săgeta până în inimă, şi doar inima lui era pe jumătate un bulgăr de gheaţă. O clipă a crezut că moare, dar numai o clipă, fiindcă îndată după aceea i-a fost iar bine şi n-a mai simţit frigul.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima nopţii

Îngerul te conduce în inima nopţii
Prin puterea unui singur cuvânt, pe care
Nu-l mai poţi ignora, fiindcă este mai tare
Decât orice argument contradictoriu şi
Prin acceptare, te laşi purtat de Dumnezeu
Într-un loc al întâlnirii, unde conflictul
Veşnic, dintre om şi Creator, dintre oameni,
Va ajunge la un fericit deznodământ,
Din inima nopţii spre o realitate
Nouă, surprinzătoare... Dar iată, că mulţi sunt
Chemaţi, dar puţini aleşi, se lasă-ntimidaţi,
Renunţă, se rătăcesc şi cad din iubire,
Astfel nu mai pot ajunge la împlinire,
Şi acuză pe Dumnezeu de mizantropie.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!