Scris pe pergamentul Fluviului Wang

În această clipă nimic nu mă îndeamnă să scriu poezii.
Bătrâneţea mi-a devenit companion.
Din greşeală, într-o viaţă trecută, m-au făcut poet.
Unei existenţe – căreia nu-i mai aparţin – i-am fost pictor.
Incapabil să evadez din matricea moştenită,
S-a întâmplat ca lumea să mă cunoască prin ea.
Numele meu, stilul meu, ar putea fi lămurite;
Mintea mea, inima mea, niciodată.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...

aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...
aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a întâmplat în această viaţă cel mai trist lucru cu putinţă: dintr-un poet am devenit un autor.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te-ar putea cuceri? Fii sincer, te-a cucerit vreodată Cineva? Cine cu adevărat o poate cuceri pe Dona Mobile? Căci ce altceva este mintea care vorbeşte în numele tău?! Într-adevăr, dacă Inima nu vă poate cuceri, mintea deja v-a făcut robii ei pe viaţă. NU AŞTEPTA SĂ TE CUCEREASCĂ CINEVA, NICI MĂCAR IUBITA TA NU A REUŞIT, cucereşte tu mintea descoperindu-ţi Inima şi vei fi al Libertăţii pentru totdeauna!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O jumătate de oră în care amândoi am înţeles puterea unei clipe: o clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă. O jumătate de oră în care lumea a fost numai a noastră. O jumătate de oră în care, neîndrăznind să visăm de teama năruirii jumătăţii de oră, până la cenuşă, am ars amândoi. O jumătate de oră.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina nebuniei

Ah, ce mult te-aş mai iubi –
Mai mult decât te iubesc!
Degeaba-ncerc să m-abţin:
Nu pot să mă stăpânesc!

Inima mi-a luat-o razna...
Mintea, sufletul – săracu'!
Toate-mi ţipă după tine...
Nu-i ca naiba, e ca dracu'!

Şi cum oare aş putea,
Să m-abţin, când ştii şi tu
Cât de mult am mai luptat,
S-ajung să-ţi fur zâmbetu'!

Şi nu doar pentru o clipă,
Ci pentru o 'ntreagă viaţă!
Şi când te gândeşti c-odată...
Aveai inima de gheaţă!

Vezi ce face dragostea?
Să nu te mai prind că negi,
Tot ce poate face ea,
Doar să poţi s-o înţelegi!

Să nu mă mai crezi nebun,
Ba din contră: să îţi placă –
Toată această nebunie
Care astăzi ne "îmbracă"!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (4 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti poet

eu pun emoţii
în poezii
şi exprim sentimen
te simţi poet
care se joacă cu inima
cititoru
lui îi dedici această menire
sunt emo
ţii să fie neobişnuite (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - V

Se-nchid lăcate şi sună
Cătuşele însângerate;
Tăcerile-n lacrimi se adună
De-atâta singurătate!

Se-nchid gratii reci de oţel
În gratii de rană vie;
Martire voci ard crude-n mister...
Însingurat e orbu-n propria-i poezie!

Se-nchid lumini şi umbre
Şi ochii într-o lacrimă trecută;
Mă surp... prin mine o să umble
Atâtea boli; şi, viaţa fără luptă!

Aş vrea să evadez!... dar unde?
În mine, vai, nu mai am loc!...
Strig în pustiu (pustiul se ascunde
În patimi oarbe, în răzmeriţă şi în foc)!

Aş vrea să evadez de peste tot!
Aş vrea să mă prind doar de-un fir de viaţă!...
Dar prea multe gratii eu încă suport
Şi lumea vai, nu-mi mai dă nicio speranţă?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii

ar trebui să-ţi vorbesc
despre oamenii din ziua de azi
cu ură şi brutalitate
astfel încât la despărţirea ta
de acest pământ
să nu regreţi nimic
să stai cu ochii aţintiţi
spre constelaţiile în care
ai visat mereu să ajungi
să nu mai priveşti
niciodată înapoi

în spatele tău nici măcar mormintele
celor dragi n-au rezistat
nici măcar mormintele
ultimilor înţelepţi
să nu te mire ce s-a întâmplat
cu noi în această vreme
întreaga planetă a fost profanată
clipă de clipă
de noii zei ai distrugerii
iar din cenuşa cărţilor
niciun imn închinat vieţii
nu s-a mai ridicat

priveşte aşadar constelaţiile
fărâme de amintiri
din lumea unui Dumnezeu
care a coborât pe pământ
şi a devenit om
pentru a cunoaşte
sentimentul sfârşitului

oh, suflet al meu
zburdalnic printre atâtea făgăduinţe
te-am rostogolit prin cuvânt
peste văile timpului
doar pentru a cunoaşte sfârşitul?

pentru cine mai curge
ultima lacrimă?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare?

Iertare-mi cer străinilor
Că nu i-am cunoscut pe toţi
Să le fac grâul pâinilor,
Să îi hrănesc; genii, netoţi.

Iertare-mi cer amicilor
Că nu le-am dat tot ce-am avut
Să fiu "eroul" clicilor;
C-am fost cu ei, cât am putut.

Iertare-mi cer iubitelor
Că nu le-am fost pururi rezervă
Să le ţin contul clipelor
De înşelări; pus de conservă.

Iertare-mi cer copiilor
Că într-o zi o să-i las singuri
Să le fiu contul miilor
De plăţi; la nebunii, la friguri.

Iertare-mi cer părinţilor
-Că nu-i mai am şi m-au avut-
Să-i pun în lumea sfinţilor;
Cât au muncit, cât s-au zbătut.

Iertare-mi cer perechii mele
Că nu i-am fost amant mereu
Să fie mândră-n toate cele;
Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.

Iertare-mi cer c-am fost destin,
Că n-am făcut ce au vrut alţii
Şi nu sfârşesc umil, meschin,
Neisprăvit... în lamentaţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dreptul să mă numesc poet?

M-am oprit în lumea asta
pentr-un timp, s-ajut si eu,
să moi suflete fugare
prinse-n noapte şi hai -hui,
în cuvinte mai alese,
scrise cu peniţa-n zbor,
să mişc cerul şi pământul,
chiar şi visul omului.

Şi am scris destule stihuri,
poezii cu versul alb
si silabe metrice,
toate aşezate-n rând,
sau cel mult anapoda.
Şi-am cântat iubirea pură,
sau pierdută printre moştrii,
ştie cerul câte clipe
sau dureri în zile scurse.

Unii au plâns, alţii au râs
sau miraţi de cele scrise,
m-au făcut meschină bună,
sau nebună cum e lumea.
Este greu să fi poet,
chiar şi două, trei cuvinte
scrise cum te taie capul
îţi atârnă la morală
pentru vremuri de ocară.

Menestrel ce umblă seara
în te miri ce locuri proaste,
lui i-am dăruit povestea,
pe o brumă de zăpadă.
Multă patimă se simte
printre strune de vioară
ce o duce vântu-afară
pe iubirea mea stingherā
ce-am pierdut-o într-o vară.

Şi se n-aşte-o întrebare:
sunt poet sau sunt o dramă?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni şi pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat şi asta decât nimic
şi am scris
pentru cei citiţi ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în faţă
faţa curată a lumii
şi nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu ştii cine dă buzna să-ţi spargă inima
această uşă din carne de om
mai puţin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreţinută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile
pe toată mişcarea de rotaţie a pământului
în jurul soarelui şi în pătrarele lunii
cu ziua de lucru plătită prost
cu nervii încordaţi şi
lehamitea scandalurilor politice
am scris cu înjurătura unui meci pierdut mereu
cu mâna fetei morgana pentru o iluzie în plus
că viaţa ar fi ultima frontieră de care voi trece cu fruntea senină
am scris până m-au durut buricele degetelor
şi tot nu m-am învăţat minte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi nume

Ploaia a şters numele tău,
Norii sunt magazine sălbatice de vise,
Privesc nelămurit bucăţile de gheaţă
Ce mi le faci cadou....
Mâna ta nu era alunecoasă,
Era lipsită de inele trecătoare,
Doar degetele căutau
O mână pereche.
Am învăţat să scriu ce simt
Atunci când ţi am luat inima
Ca pe un cadou primit de Crăciun
Şi deschis de Anul Nou.
De atunci nu am încetat
Să folosesc literele
Pentru a te descrie.
Oricâte combinaţii de litere aş fi făcut
Tu deveneai un cuvânt imperfect,
Ce nu putea să iubească.
Azi am scos afară
Tot ce am scris despre tine.
Ploaia a fost curioasă
Să afle numele tău
Iar eu i-am spus
Că noi doi avem acelaşi nume.

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val este ocean, şi când se ridică, i se dă numele "val". Când i se dă acest nume, este ca şi cum ar avea o existenţă independentă. Pare că se rostogoleşte de-a lungul suprafeţei, care este tot apă - apă care curge în apă - şi pe aceasta o numim viaţă. Apoi dispare şi aceasta se numeşte moarte. De fapt, nimic nu s-a întâmplat cu apa. Este doar o mişcare naturală, dar pentru că îi sunt atribute un nume şi o formă, apare ca o existenţă separată, sau entitate distinctă. În tot acest timp, este doar joaca apei care creşte, curge, scade - nicio poveste. Mintea inventează povestea prin crearea unei identităţi iluzorii. În adevărata înţelegere, totul este unicul. Când identitatea se ridică, o sărbătorim ca pe o naştere şi când curge, o numim viaţă. Când dispare, îi spunem moarte şi întristare. Dar, într-adevăr, dacă priveşti din perspectiva Absolutului unic, Adevărului, nimic nu s-a întâmplat cu adevărat, cu excepţia faptului că viaţa visată a unei fantome ajunge la sfârşit.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bucurie

Bucuria e reflexul psihic al purei existenţe - al unei existenţe ce nu-i capabilă decât de ea însăşi.

definiţie celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atomii cu lipici

prea multă culoare în jur! nu
s-ar putea mai alb
negru totul? op
eră de pictor bine ridat lumea trist explicită
a lui dumnezeu! of
eră el până la urmă lămuririle de luat
tot aşa-n serios cum şi go
liciunea cu lipici a unor atomi
plici-plici-plici? da
prea multă culoare în jurul
unei singure existenţe! a
unui singur crochiu

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!