Amintiri, amintiri, amintiri...

Pe masa cu trei picioare este-un boţ de mămăligă
Jos la vatră, pe jăratic, trebui' puiul să se frigă.
Dintr-un bol, mujdeiul duce aburi mirosind plăcut
Către toţi cei mulţi din casă, către-un trecător flămând.

Se aud foşnind porumbii dezbrăcaţi de chihlimbar
Şi pocnesc sub jalnic cântec înveliţi în strai de jar,
Cânt şi vers e şezătoarea, tihnă-n suflet, zumzet, pace...
Numai trecătorul singur, stă la drum şi plânge... tace...

Un suspin prelung se-aude! Plânge lumea, plânge codrul!
Teama-n râuri se prelinge... ploaia şi-anceput prohodul!
Dungi sfielnice,-argintate se coboară din genune,
Cerul este tot mai negru! Val de lacrimă şi spume...

O fântână de-ntuneric, o fântână de lumină...
Trecătorul bate-n poartă... cere apă şi odihnă...
- Milă fie-vă de mine! Da-ţi-mi loc într-o coşare
Şi-oi mânca ce am în traistă... Nu v-a fi cu supărare!

Sunt bătrân şi ploaia-mi pare peste umeii-obosiţi
Haină grea... Murdar sunt tare! Am pantofii-ngăuriţi!
- Omule bătut de vânturi, în acelaşi Dumnezeu
Ne încredem toţi deodată... Înţeleg cât ţi-e de greu!

Însă înc-un loc la masa noastră, astăzi e cinstire...
Domnul te-a trimis pe semne pentru-a noastră mântuire...
Poate pronia cerească ne-a lăsat semn, căci nicicând
N-am lăsat un om pe drumuri, însetat, gol ori flămând...

Dăm mărire lumii sfinte! Hai, pofteşte! Şi-om mânca
S-avem pace şi putere câte griji om îndura!
Darul ploii să ne fie, dar în suflete şi-n casă
Să ne binecuvinteze astăzi lacrima cerească!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Amintiri, amintiri, amintiri...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul din stradă

Sunt un pom.... un pom... oricare.
Rod... cu rod trudind pământul
Răsărit dintr-o-ntâmplare
Din sămânţă aruncată
Între piatră şi bordură,
Lund pieptiş şi griji şi doruri
Pe-o claviatură spartă.
Mi-amintesc - copilărie,
Truda boilor înjugaţi,
Setea, foamea şi durerea,
Dar şi dragostea de fraţi...
M-aplecam, copil, în coate,
Buchiseam... şi-n călimară
Puneam, întru veşnicie,
Suc de lacrimă amară.
Oh, ce viaţă chinuită!
Rădăcinile înfipte
Între piatră şi bordură,
Azi au început să doară
De aducerile-aminte.

Trecător grăbit şi bun,
Doar o clipă pooseşte
La copacul de acum
Cât cu dragoste rodeşte!
Udă-mi trunchiul obosit,
Scutură-mi cenuşa nopţii,
Fiindcă-s tare chinuit
De frecuşurile sorţii.
Te voi răsplăti cândva...
Umbra mea - cuvânt de pace,
Arşiţa-ţi va alina...
Trecătorul plânge... tace...
Pentru fapta ta de-acum,
Sus ăn ceruri ţi-e răsplata!
Trecătorul străin,
Şti, copacul este TATA.
Iată-l astăzi aplecat
Murmurând poveşti de artă.
Iată-l! Un copac bătrân
Aplecat de griji şi soartă.

"Am două ramuri - tinere vlăstare- "
Şopteşte vântul timpurilor noastre.
"Iar ele au azi două flori şi-o floare"
Un zâmbet -rază caldă de lumină -
Crescute dintr-o singură tulpină.
Iar cerul azi e cânt şi sărbătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)

Lacrimă, bobiţă de lumină,
S-a strâns şi s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetaţi tânjim.

Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.

În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.

Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii şi-a dreptăţii
Către care aspirăm cu toţii...

Un complot de taină şi durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Din seara asta-nchină-te, te roagă,
De pace şi iubire-n lumea-ntreagă!
Aşa să îţi ajute Dumnezeu,
Român sălăşluit în gândul meu!

În post şi rugi, către Golgota, iar,
Să-ţi plângi durerea, viaţa de amar!
Cu mirul vieţii - plânsul lui Hristos,
Să-nveţi, român, să vieţuieşti frumos!

Celui ce-i însetat de rugi fierbinţi,
Daţi-i să bea, românii mei cuminţi!
Iisus e însetat de fapte bune...
Căci plouă peste noi cu-amărăciune...

De-n calea ta, un om flămând va cere
Un colţ de pâine, ori vreo mângâiere,
Voi ştiţi cu toţi, Isus a flămânzit
Căci lumea noastră, oh, s-a înrăit.

Voi cei bogaţi, cei care-aveţi destul,
Acoperiţi pe cel rămas în drum.
Cel rătăcit e sufletul pe care
Iisus îl va primi cu îndurare.

Deşi e drumul drept, un vechi calvar,
Ne duce-n faţa sfântului altar...
Să fim mai buni, să plângem, doar aşa,
Iertare şi lumină vom avea.

Talantul vostru, daţi-l celor mulţi,
Spre a nu fi de Dumnezeu flămânzi!
Aici doar aveţi dreptul a plăti,
Pentru ce-n cer, etern veţi vieţui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirea-i păzitorul înger,
Lumină-n suflet, pace,
Rouă pe florile de sânger,
Lumină, taină, pace...
E un poem de suferinţă,
De zbatere şi taină,
Poem ascuns în necuvinte
De dor, iubită doamnă!
Privim sub a tăcerii arce
Cum înfloresc castanii...
Iubirea – sfântul legământ
Ne pomadează anii...
Un umăr peste care
Poţi plânge liniştit
Cu lacrimă de sânger
De doruri biciuit...
Iubirea ţi-e aripa
Ce poartă spre înalturi
Iubitul osândit...
Pe-a lumii catifele,
Zefirul se coboară
Şi te aduce-n dar,
Un val plăpând de mare,
Lumină şi culoare.
Iubirea-n ani-lumină
Lucirea îşi măsoară
Şi timpul ei... şi spaţiul,
Devine legendar.
Iubirea-i dăruire!
E-A TA, IUBITĂ DOAMNĂ!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fântâna părăsită...

La fântâna părăsită
Stă şi plânge-a mea măicuţă
Ar vrea apă ca să bea
Dar... n-o lasă puterea!...

Vacile trec însetate
Cine,, Doamne" să le-adape!??
Au murit din sat... bătrânii
Ruginit lanţul... fântânii...

Pe uliţi câinii mai latră
Când mai zbiară câte-o.. vacă.
Uluci proftite în gard
Una câte una cad...

E îmbătrânit tot satul
Fură unul de la altul.
Nu mai vezi un copilaş
Au fugit toţi la oraş...

Unde-i viaţa de la ţară
Cu traiul de-odinioara,
Çând eram mici cât un fus
Ne jucam toţi... pe ascuns?

Zidul e crăpat la casă
N-ai ce mai pune pe masa!
Geamul de la casă spart
Velinţe rupte pe pat...

Mama stă şi ne aşteaptă
Zi de zi plânge la poartă
Se uită pe drum la vale
Şi plânge mereu cu... jale...

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară tata

Tata a venit aseară să mă vadă... I-era dor!
Cică de atâta vreme nu-i călcasem în pridvor...
A bătut la uşa casei cu o mână tremurândă.
Avea lacrima sub pleoape şi-i era privirea blândă.

Mi-am plecat cuminte capul şi l-am sărutat pe mâini –
Semn de binecuvântare pe la noi, pe la români.
Întrebări curgeau în râuri, precum ploaia ce-l udase
Pe cămaşa ruptă-n coate, parcă dincolo de oase...

Jur că ai palat, tăicuţă, eu murdar sunt de noroi.
Stai o clipă şi vorbeşte! Mă voi duce înapoi...
Eu l-am luat sfios de mână, de bocanci l-am descălţat
Şi-n palatul unui suflet, ca pe-un rege l-am băgat.

Îi fac semn să se aşeze, dar se uită la picioare
Şi pe dat' se ruşinează, că-s şosetele murdare.
Îi dau altele curate... (Toate-s noi pe la oraş)
Şi-i sărut talpa crăpată de la muncă, pătimaş.

Poartă-n suflet mângâierea de când eu eram de-o şchioapă.
Văd deodat' cum prinde-a plânge. Cere un pahar cu apă.
Parcă vrea să primenească lacrima ascunsă-n vad
Şi priveşte printre umbre un tărâm îndepărtat...

Timpu-mi este pe sfârşite, m-au chemat duşii la vatră
Şi-aş fi vrut, copile dragă, să te mai privesc odată.
Ştiu, căsuţa părintească, nu e taică-aşa bogată,
Că am tras din sărăcie şi durere, viaţa toată.

Dar e rodul muncii noastre. Când de casă ţi-o fi dor,
Noi te aşteptăm, doi îngeri şi-o icoană, în pridvor.
Şi-apoi treci şi ne mai pune câte-un boţ de lumânare,
Nu lăsa sufletul nostru,-n întuneric şi-n uitare!

Firul vieţii lui se rupse. Şi de lacrima din cale
Mai oftă, apoi se duse pe a morţilor cărare.
...............................................................................
Şi s-a dus şi bietul tata. La căsuţa părintească,
În a vieţii legănare, nimeni nu-i să mă primească.

Flutură în gânduri doliul. Pe un caier de lumină,
Ce s-a scurs în întuneric, pe cărări de muselină,
Trec cu îngeri alături, bunii mei părinţi, rămaşi
Într-un colţ de amintire, într-o casă, la oraş...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere

Şi noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, aşa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Şi noaptea ca un vis se lasă
Şi frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viaţă,
Tu ai sperat că-ţi vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă –
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ţi fie calea mai uşoară...
Oh, iartă-mă, măicuţa mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuţă-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm şi te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuţă prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Şi-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuţă, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greşit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi-n noapte-i mare jale,
Nu-ţi mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îţi pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar şi iar...
Doar tu ştii cum se moare.

Şi eu sunt candelă aprinsă
Şi lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă şi sunt tristă
Şi-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îţi las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Şi cerul plânge, aşa i-e vrerea,
Clopotniţa răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuţă, noapte bună!"
De-acum veghezi tristeţea mea
Şi vântul suflă-a jale,
Măicuţă dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-aşezi în palma mea
Şi plângi şi tu! Şi tu eşti tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Şi doliul se revarsă
Pe cer măicuţă... şi în gând...
Tu nu mai eşti acasă.

În casă e lumina stinsă
Şi cerul plânge,-aşa i-e vrerea
Şi ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Şi noaptea ca un vis se lasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare faptă

Bâjbâim prin întuneric...
Pasu-n hăuri se prelinge...
Omule, de tot, nevrednic,
Cine-n urmă vrei să-ţi strige?!

Prin cenuşa risipirii
Fiinţei tale-ngenunchiate,
Cărei fapte, legea firii
Să-i aducă libertate?!

Ce-ai lăsat în oseminte
Şi-n genetice poeme?!
Câţi îşi vor aduce-aminte
Care sunt a tale semne?!

Ai iubit lumina, clipa,
Floarea care se desface,
Pasărea-ntinzând aripa,
Pruncul ce musteşte pace?

Ai lăsat zălog în lume
Fapta ta? Ai dat mâncare
Celui însetat şi singur,
Celui învrăjbit de foame?!

Mângâiere şi iubire
Sufletelor suferinde,
Hrană, apă ori iubire?!
Omule, să iei aminte!

Pleci pribeag din astă lume...
Doar o palmă de pământ...
Şi nu iei nimic cu tine!
Alţii or veni la rând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor de tei

Ploaie de mireasmă de miere şi tei,
Azi îmi plec privirea plânsă... Anii mei,
Betea aurie, miraj şi parfum,
Sunt un tei sălbatic şi singur, în drum.

Sprijinit mi-e trupul, ca un prunc nătâng
Şi-n sălbăticia altei lumi ajung...
Mă ascund în rana sufletului meu
Şi cu flori de tei, plâng spre Dumnezeu.

Bate vântul... Pace lumii mele! Iată!
Oglindită-n ceruri, inima aşteaptă
Îngeri să coboare... Scuture-mi coroana!
Flori de tei şi cale... Mă aşteaptă mama.

Dorm... De-acum, lumina, curge-n flori de tei...
Nimeni nu mai plânge astăzi anii mei,
Doar un tei mă cheamă, în singurătate,
Să-mpărţim durerea dincolo de moarte.

Şi în ceruri sfinte rădăcini de tei
Mi-au crescut deodată, sprijin pentru cei
Ce mă poartă-n gânduri ca pe-un talisman.
Ploi de tei şi îngeri... pământesc alean...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru cea mai îndepărtată şi mai bună prietenă... În loc de cuvinte

În loc de cuvinte...
Lacrima pământului
Pentru sufletul tău plânge!
Oh, suspinul ţi-l aud!
Vântu-n chingi de gheaţă strânge!
Suferi! Asta ţi-e lăsat...
Eu plânsu-n braţe ţi-l cuprind...
Energiile-ţi celeste-s
Într-un timp re-condensat...
"Fericirea"... unde este?!
Te ascultă fredonând
Plânsul grav al amărăciunii.
Eu, te-aştept la mine-n gând.
Suflet cald, iubire, pace,
Să revii, să te privesc –
O frântură de lumină,
Rai din iadul pământesc,
Înger, soare, crin şi Crină.
Sunt aici! Te-ascult! Te chem!
În tăcerea mea sunt toate...
Tu eşti visul de "a fi"
Şi cereasca libertate...
În tristeţi ne-om mântui!
Pentru lupta noastră – treaptă,
Transcendent, speranţă, vis
Vom avea mai sus... Aşteaptă!
Ţelul trebuie atins!
Înc-un pas... şi încă unul...
Eşti puternică! Vei trece,
Tu, pe drept nemuritoare!
Drumul ce ţi-a fost ales
Nu-i decât o încercare
Cu un dublu înţeles.
Crina, scumpa mea prietenă,
Doar tu ştii cât te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi fatidică!

Început de-aprilie trist şi eu sunt la fel de tristă,
Fiindcă telefonul sună, într-o noapte egoistă.
Ca să aflu cu durere, că, astăzi ne părăseşti;
Nici în somn n-am fost vestită, de cetele îngereşti.

Au rămas de tine, Vali, încă multe cărţi nescrise
Şi foarte multe secrete, încă nedezvăluite.
Soţia ta către Domnul, rugăciuni astăzi trimite,
Pentru tot ce-ai scris cumnate, copii te-or ţine minte!

Au rămas de tine atâtea: cărţile, cafea, ţigări.
Repede ne-ai părăsit. Poate de-ai fi mers la medic,
Surioara mea cea scumpă, n-ar trăi în supărări,
Însă n-ai putut scăpa de groaznicul ceas fatidic.

Romane neterminate ai lăsat pe masa ta,
Pentru noi sunt nestemate, dar ne plânge inima.
Iau câte-o carte în mână, dar ochii mă dor de plâns;
Mi-e dor de tine cumnate! Iată, moartea te-a învins!

Domnul, să te aibă-n pază, să nu suferi de nimic!
Te-asigur că, Alexandru - copilul tău cel mai mic,
O să termine liceul, o să-şi facă un viitor.
Alex, va-ajunge om mare, mamei lui de ajutor!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (10 aprilie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste aduc din veşnicie

Trei păstori cu turme stau
Oile şi le păşteau
Într-un câmp deschis, afară
Stăteau strajă de cu seară
Cum stăteau lumină mare
Ei văzură că apare
Înger din cer a sosit
Slava lui a strălucit
Se înfricară atunci păstorii
Când să dea afară zorii
Îngerul însă a zis:
"Eu sunt îngerul trimis
NU vă înfricaţi aşa
Astăzi ştire vă voi da
Veste aduc din veşnicie
Va fi mare bucurie
Astăzi vouă vi s-a născut
Hristos fără început
Astăzi în acest popor
S-a născut Mântuitor
Azi la David în cetate
Sunt semnele arătate
Iată cum voi Îl veţi şti
Înfăşat Prunc veţi găsi
În scutece înfăşat
Într-o iesle e culcat
I-o casă de trecători
Şi la cei ce sunt păstori"
Deodată în lumină.
Oaste începu să vină
Mulţime, oaste cerească
Dumnezeu să preamărească
Oastea cerului cânta
Neîncetat ea lăuda
Lăuda pe Creator
C-a trimis Mântuitor
"Domnului slava să fie
Pace între oameni fie
Slavă-n locuri preaînalte
Orice inimă să salte"
După ce cor auziră
Spre cetate ei porniră
Ei să vadă ce s-a spus
Să găsească pe Isus
Grăbiţi s-au dus, aşa scrie
Ş-au găsit-o pe Marie
Pe Iosif şi Prunc culcat
Într-o iesle şi-nfăşat
După ce Prunc au privit
Atunci au mărturisit
Ce de prunc li se vorbise
Şi ce Dumnezeu promise.
Toţi acei ce acolo au stat
Mult ei tare s-au mirat
Ce păstorii ei spuneau
Pe Dumnezeu preamăreau.
Maria păstra cuvinte
Ce-auzise mai înainte
Se gândea-n inima ei
La Isus băiatul ei.
Păstorii apoi s-au dus
Lăudând Tatăl de sus
Pentru toate ce-au văzut
Şi să creadă i-a făcut.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dor de dor... Ce doruri sfinte
De aducerile-aminte!
Dor de dor şi dor de casă,
Dor de viaţa mea frumoasă!

Dor de vis, copilărie,
Dor de grâul de pe glie,
Dor de pita coaptă-n vatră,
De câmpia noastră toată!

Dor de florile de sânger,
De biserică, de înger!
Dor de brazii de smarald
Şi de stelele ce ard,

Lumânări cu chip de ceară
De un dor străvechi de ţară.
Dor de cânt şi de izvoare,
Dor de lacrimă ce doare...

Dor de tălpi ce-n scormonire
Cată-n versuri anonime
Ca un clopot... Azi răsună,
Dor de tată, dor de mumă.

Dor de roua de pe iarbă
Şi de port... de-a mândrei salbă!
Dor de cumpăna fântânii
Fiindcă dor... de dor, românii.

Dor de frageda-mi pruncie,
Dor de dor, copilărie,
Jad în lanuri de lucernă,
Dor de pământească pernă.

Dor de salcie, de tei,
Dor de ieri, de anii mei,
Dor de sărbători la sate,
Dor de uliţele toate,

De colindători, de casă,
De icoană - Maica Noastră,
Stând de veghe-ntru sfinţire
Spre-o eternă pomenire.

Dor de tricolor, de neam!
Chiar dacă săraci eram,
N-am vândut, spre a trăi,
Carnea Sfintei Românii.

Ne-au condus, întru slăvire,
Oameni simpli, cu iubire...
Au udat cu sânge glia
Apărându-şi România.

Osemintele străbune,
Sentimente, jale, nume,
Vulturi, păsări cântătoare,
Toate ţară-s ale tale!

De picior pâgân călcate,
Până la hotar sunt toate...
Dor de dor de sfântă ţară,
Cu toţi azi te plângem iară.

Dor de lumea mea de-acasă,
Dor de mămăliga-ntoarsă
Pe masa cu trei picioare...
Dor de dorul care doare!

Dor de dor de-atâta vreme...
Ce ne este scris în stele?!
Aţi plecat români prin lume,
Dorul nu aveţi cui spune!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!