Pentru fiecare faptă

Bâjbâim prin întuneric...
Pasu-n hăuri se prelinge...
Omule, de tot, nevrednic,
Cine-n urmă vrei să-ţi strige?!

Prin cenuşa risipirii
Fiinţei tale-ngenunchiate,
Cărei fapte, legea firii
Să-i aducă libertate?!

Ce-ai lăsat în oseminte
Şi-n genetice poeme?!
Câţi îşi vor aduce-aminte
Care sunt a tale semne?!

Ai iubit lumina, clipa,
Floarea care se desface,
Pasărea-ntinzând aripa,
Pruncul ce musteşte pace?

Ai lăsat zălog în lume
Fapta ta? Ai dat mâncare
Celui însetat şi singur,
Celui învrăjbit de foame?!

Mângâiere şi iubire
Sufletelor suferinde,
Hrană, apă ori iubire?!
Omule, să iei aminte!

Pleci pribeag din astă lume...
Doar o palmă de pământ...
Şi nu iei nimic cu tine!
Alţii or veni la rând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ai avea...

De ai la casă lacăte sau pază,
Zadarnic e! Doar Dumnezeu veghează
Şi-ţi este far în noaptea-ntunecată,
Căci El e-n veşnic calea cea mai dreaptă.

Prin El eşti energie şi lumină...
Închină-te! Nu eşti fără de vină...
Pleacă-ţi genunchiul! Roagă de iertare!
Nu rătăci pe-a timpului cărare!

De-acum, în suflet, fă altar de fapte!
Nu rătăci în a ispitei noapte!
Ajută omul în nevoi! Ştii bine
Că Domnul te va ajuta pe tine.

Celui ce-i trist, răspunde-i cu-ndurare...
La umărul plecat dă uşurare
O dulce mângâiere, un cuvânt.
Fii om cât vei trăi pe-acest pământ!

Acelui însetat, să potoleşti
Setea. Măritei Feţe-Mpărăteşti
Dă apa vie-a sufletului tău.
Aşa să te ajute Dumnezeu!

Celui răpus de foame, hrană dă-i!
A fost flămând, lovit de oameni răi...
Coroana Sa de spini se frânge când
Îi ieşi în cale când îţi e flămând.

De-i frig, rămâi şi gându-i încălzeşte!
Doar Dumnezeu cu-adevărat iubeşte!
În duh şi adevăr urmează-i dar!
Drumul şi paza Lui nu-s în zadar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă iubeşti cu ochii

Iubeşte-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toţi porii,
Chiar şi fără stelele de pe cer!
Iubeşte-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ţi cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Ţipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruş rănit de tăcere.
Cenuşa amintirii renaşte în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana inimilor tale

Ziditorule de Ane, cu poeme la rever
Mă cutremuri cu tăcere, mă învii cu un sărut
Fură-mă din astă lume şi mă du la tine-n Cer
Să îţi fiu pe lângă vers, freamăt dulce şi tăcut.

M-ai ales să-ţi fiu o muză cu ochi verzi de peruzea
Pentru-a tale dulci poeme care-ţi curg în loc de sânge
Ce nu ai ştiut, Manole, e că-n tine sunt o stea
Care-ţi luminează versul, şterge ochiul care plânge.

Din tăcere făurit-ai clipe dulci de mângâiere
Sunt o Ană cu ochi verzi, puls al inimilor tale
Eşti pegasul care zboară şi-mi vorbeşte de iubire
Îngerii ne poartă karma ridicând şi osanale.

Dintre toate câte sunt numai eu te port în zbor
Printre versuri de iubire şi atingeri de caşmir
Din tăcerea ta, iubire, făureşte-mi pe un nor
Ploaia de săruturi calde, şi poemul uns cu mir.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleci în iubire

te oglindeşti în franjurii lunii
printre norii ce inghit gandurile mele
devii parte tacuta a noptii
şi ma imparti cu tine
în bolta ce demult m-a ascuns.

curgi asemeni lavei incinse prin mine
te zbati in orologiu pe puntea secundei ce ma ucide
cu pieptul vanjos strapungi clipa
în care am ramas sa-ti fiu privire
privindu-ma in tine.

mă vrei sa iti fiu in tampla vantului
să te pot saruta cu fiecare dimineata
te lupti cu profetii ce striga cu glasul
pasarilor mereu ca exist.

lancea iubirii o implanti fara teama
orbirii, muscandu-mi linistea ce ma tine
prizoniera in lumina lunii in care m-ai uitat.
pleci în iubire, te intorci in iubire
mă zidesti cu degetela tale
gustându-mi fiecare zbatere sub vesmantul in care
dormim amândoi fără să ne fim.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule iubit şi drag

Omule iubit şi drag
Orişicare-ţi este starea
Dumnezeu aşteaptă-n prag
Să-ţi aducă eliberarea,

Deschideţi uşa inimii
Şi-L pofteşte în a ta casă,
Spargeţi uşa profunzimii
Şi adu-I tot ce te-apasă:

Adu-ţi pierderile toate
Cu regretele la rând,
Şi mulţimea de păcate
Ce le-ai săvârşit în gând,

Adu-ţi lupta ta aprinsă,
Adu-ţi rănile murdare,
Adu-ţi inima învinsă;
Tot ce-o bucură şi-o doare,

Tot ce doare dar sfinţeşte,
Tot ce-n flăcări se mistuie,
Tot ce-arzând se împlineşte,
Tot ce-omori şi iar învie...

Adu-ţi amintirile
Şi coşmarurile toate...
Lasă împotrivirile,
El e Cel ce totul poate!

Adu-ţi casa şi familia,
Tot ce-ţi fură bucuria,
Tot ce-ţi curmă veselia,
- Dumnezeu este tăria! –

Adu-ţi falimentele
Şi dezamăgirea întreagă,
Adu-ţi toate luptele
Şi-orice vicii ce te leagă,

Adu-ţi omule valoarea
Ce ţi-a dat-o Dumnezeu
Chiar de-i prinsă-n închisoarea
Şi în lanţul celui rău!

Adu-ţi omule fiinţa
Cu-ntreg cugetul robit,
Adu-ţi toată neputinţa,
Spune-I tot ce te-a orbit...

Adu-ţi sufletul la Domnul,
Pune-l înaintea Sa,
Fiindcă El cunoaşte omul
Şi îi ştie patima!

Adu-ţi temerile toate
Şi cugetul alterat,
Hai la Cel ce totul poate
Şi vei fi eliberat,

Ba mai mult, are să-ţi dea
Şi o nouă identitate,
Prin care să poţi avea
Totul în Eternitate!

Şi El n-o să-ţi amintească
De trecutul tău murdar...
Vrea numai să-ţi dăruiască
Viaţa veşnică în dar!

Dar nu poate de nu vrei
Să te-aproprii prin credinţă
Cu inima ta să iei
Minunata-I biruinţă!

Poate-ai căutat mereu
O soluţie, doar una...
Dar soluţia-i Dumnezeu
La toate pe totdeauna!

Vino aşa, cu tot ce scrie
Pe segmentul vieţii tale;
Dumnezeu vrea să te înscrie
În Cartea vieţii Sale!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule

O lăcomie crâncenă, nebună.
Adună, omule, adună,
Căzneşte, fură, surpă şi omoară.
Îţi trebuie putere şi comoară.
Îţi trebuie palate şi veşminte
Să-ţi zacă-n ele hoit şi oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge.
Storci aur şi se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Şi-n beciul tău zidit îngheaţă
Neprihanita oamenilor viaţă,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e ruşine, omule, îmi e ruşine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de Sfintele Paşti, tuturor ce cred în divinitate

Noi toţi suntem povara care-o duce,
Iar El, prin noi, s-a răstignit pe cruce.
Aici, doar noi, poverile ne-am dus,
Uitând să ne rugăm şi la Iisus.
Noi i-am fost răni, durere şi povară...
Din Casa Lui, El nu ne-a dat afară.
Ne-a mângâiat când ne-am rugat fierbinte
Şi rugii noastre El a luat aminte.
Din trupul Său, noi înşine-am mâncat
Şi sângele-I iertare, iar ne-a dat.
Ni-i trupul plin de rană şi păcate,
Dar el, Iisus, ne-a adormit în moarte.
Şi va veni la dreapta judecată,
Vindecător de rană-njunghiată.
Iar noi, la adăpostul Sfintei Cruci
Vom fii doar vindecate răni adânci.
Coroana Sa de spini va sângera
Şi Soare pe pământ va lumina.
Vor bate inimile noastre - clopot...
Un plâns comun... Şi morţi şi vii - un ropot.
Iisus ne va chema pe fiecare
Şi lutului va da eliberare.
Atunci vom ştii c-al vieţii noastre chin
Se va sfârşi doar prin Isus. Amin!
Pe pământene căi - dulce lumină...
Iisus ne iartă de păcat şi vină.
Tu bun creştin, mergi, roagă-ţi de iertare!
Ca-n cea din urmă clipă-a vieţii tale,
Să-ţi fie plină candela cu mir,
Cu har, iubire şi prinos divin.
Acum de Sfântă zi, în împlinire,
În pace, libertate şi iubire,
Să trecţi pragul plâns al Învierii
Şi să uitaţi de patima durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara – poem diamant

Primăvară –
Verde lume,
Cântec, viaţă, libertate,
Floi şi ramuri înverzite,
Ale tale azi sunt toate.
Altă lume prinde viaţă...
Zâmbet, vise, fericire,
Mărţişoare cu...
Iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"

Tu ai murit definitiv odată
Şi ai lăsat în urmă rugi şi plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morţii te-ai ascuns.

Ţi-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să străluceşti,
Căci ne veghezi şi ne rămâi aproape
Din orice colţ de lume ne priveşti.

Strivit de-acum între coloşi de ere,
Ca un opaiţ, cu trupul sfărâmat,
Eşti stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!

E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Şi te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.

Frate de sânge cu strămoşii, astăzi,
Azi în cenuşa lor te-ai îngropat...
Ai devenit şi tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...

Ţi-ai luat adio de la noi, ştiu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.

De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărţit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalţi o flamură spre stele.

Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Eşti şi vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primeşte-L...

Vrei moarte? Vrei viaţă? - Din două alege,
Nu pot amândouă să fie la fel
Şi-n degetul care purtase o lege
Ca semn pentru lume, ai pus un inel.
Mi-era întuneric, mi-era poate frică,
Purtam o povară în sufletul meu
Dar n-a fost un altul să vină să-mi zică:
Dă-mi mâna şi haide, Eu sunt Dumnezeu.

Cobor dintre ceruri acum pentru tine,
Dă-mi mâna şi vino, dă-mi inima ta,
Eşti floarea aleasă culeasă de Mine,
Eşti floarea albastră de nu-mă-uita.

Aşa mi-ai spus, Doamne, - din valea de plângeri
M-ai scos la lumina-ntr-o lume de vis,
M-ai pus lângă Tine, m-ai pus între îngeri
Şi-o noua iubire în cer s-a deschis.

Vrei moarte? Vrei viaţă? Din doua doar una
Te poate conduce în Ţara de Sus
De vrei să-ţi rămână pe creştet cununa
Primeşte-L în suflet acum pe Isus!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.
Ai vrea să-i ai acum aproape pe cei ce ţi-au fost dragi,
Cu gândurile negre,-n tihnă, deodată să te-mpaci.
De-ar prelungi un ceas sau două, viaţa, Dumnezeu,
Poate c-ar fi o bucurie... Părerile de rău
În vălătuci vuiesc şi plânge întreaga fiinţă a ta...
Cu îngerii, spre altă lume, curând te-oi îndrepta.

O lacrimă-şi găseşte calea ca-ntr-un oracol sfânt.
Poate că ai lăsat iubire şi pace pe pământ
Vor ninge flori de păpădie, de crini ori roze, iar,
Zadarnic plângi, te pierzi străine, căci toate-s în zadar.
Vei trece vămi, la porţi închise, vei bate ne-ncetat...
- De ce vii tu şi-mi baţi în uşă?! Mi-e sufletu-ncuiat.
Credeai că lumea-ţi la picioare, mereu se va-nchina.
- Iartă-mi Iisuse drag greşeala, cad înaintea Ta.

Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
Un somn prelung, o veşnicie, o cruce, un mormânt.
Cioclii plătiţi a jelui pentru un pumn de bani,
Durere-n suflet de copii, mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani.
Din scrumul vieţii irosit, nimic n-a mai rămas,
S-a stins şi cel din urmă vis şi cel din urmă ceas.
Supuşi aceluiaşi sfârşit, acelaşi glas ne cheamă.
Deşi de-a pururi ne-am minţit, trăim aceeaşi dramă.

Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Sub vraja vechilor ninsori, secundele îşi cerne.
Şi ninge-n plete de bătrâni şi lacrimă şi vis,
Mărgăritare-n borangic, sub floare de cais.
Un drum spinos pe care ieri mergeam încrezători,
Un lan de grâu cu maci arzând sub soare, uneori.
O trecere spre nesfârşit, o liră de răcoare
În dans etern, necunoscut, aceeaşi resemnare.

Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Prologul unuei alte lumi, prologul altei ere.
Hublou ce duce repetat spre ornicul durerii,
Popas în vreme, peste timp, la mesele tăcerii.
La tâmple cad ninsori... Târziu, ninsori ne-ascund în noapte
În urmă nu-i decât un gol şi vânturi reci de şoapte.
În noi furtună-i... ori e ceasul 'nainte de-a pleca
Tăcut, în alte veşnicii?! Aici cât vom mai sta?!

Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite
Ce între timpuri s-a ivit... Un pumn de oseminte...
Tăcere... lângă un mormânt se-aşează un fecior,
De bunii lui părinţi, ghiciţi, îi este tare dor.
O fiică,-n lacrimi pune flori, citeşte rând cu rând,
Despre părinţii ei iubiţi. Cu fiecare gând
E mai aproape a-i vedea. Şi fiecare ceas,
Petrece-n amintirea lor, atât cât i-a rămas.

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Căci toate pe acest pământ, de-a pururi sunt ispite,
Doar fapta ta şi gândul tău, trist călător prin lume
Pentru acei ce-ţi vor urma în amintiri rămâne.
Fii blând şi bun, nu regreta nicicând o faptă bună,
Înţelepciune, vis, gând bun, în viaţa ta adună,
Ca-n clipa când va fi să pleci cu inima-mpăcată,
Să nu regreţi nimic, nimic, din tot ce-a fost odată!

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt.
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând
Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maică Marie!

Unde eşti, Maică Marie,
Căci Iisus Mântuitorul
Plânge-n noi de necredinţa
Ce i-o dăruie poporul.

Crucea-i e şi-acum povară...
Sufletu-i e ne-mpăcat,
Că-ntinată ni-i menirea.
El din morţi a înviat.

Să plătească legea firii
Păcătoasă şi mizeră...
O, ca sângele se scurge
Viaţa noastră austeră.

Sângerând, cu spini pe frunte,
Însetat şi plin de răni,
Ne aşteaptă să ne ierte
Şi ne plânge uneori...

Ne-a iertat o veşnicie,
Noi mereu păcătuim,
Omule, îţi spun: ajunge!
Pentru toate-o să plătim!

Fii mai bun şi cu iertare
-N gând şi-n fapta ta priveşte!
Unde eşti, Maică Marie?!
Vino şi ne mântuieşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruieşte

Omule, nu te codi
Când vrei ceva a dărui,
Ai atât de multe de dat
Că ar fi mare păcat,
Să le ţii sub un lacăt.

Azi îţi voi spune că am dăruit o pâine,
Celui care n-are o para în buzunare,
Câţi ca el sau ea nu sunt în lume
Şi cerşesc bani, doar pentru o pâine.

Dacă ai, te rog nu pregeta,
Fă un gest şi oferă din bogăţia ta,
Celui nevoiaş căruia soarta nu-i surâde
Şi nevoit să vrea de la tine măcar, o pâine.

Dacă toţi am proceda aşa şi azi şi mâine,
Nu vom mai întâlni oameni spunând, stăpâne,
Dă-mi şi mie azi un ban pentru o pâine,
Am oferi cu drag, din suflet şi cu bunăştiinţă
Pentru a potoli a lor grea umilinţă.

De dai din ce ai se înmulţeşte,
Bunătatea ta în suflet va creşte
Şi te va recompensa fireşte,
Când omenia din tine vorbeşte
Să- l asculţi şi pe cel ce-ţi mulţumeşte.

Dăruieşte, iubeşte şi nu judeca,
Ca să-ţi găseşti armonia şi liniştea,
Alungă cât poţi tristeţea celui de lângă tine,
Printr-un gest atât de firesc şi de omenesc
Şi ei, mâine, de la tine nu mai cerşesc.

Să dai din ceea ce eşti tu, ar fi mult mai bine
Şi-o floare roz sau albăstrea, dacă ai dărui
Cel ce azi cerşeşte o pâine, ar şti
Că -n tine chiar sălăşluieşte
Dragostea de oameni, de semeni, fireşte
Şi cel de lângă tine demnitatea şi-o găseşte..

poezie de Georgeta Ganea (1 februarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă aprinsă

dedicată lui Angelick

Sufletului tău lumină,
Căci lumina aparţine
Fiinţei ce, prin neodihnă,
Scrie versuri pentru tine...

Sufletului tău iubire,
Căci iubirea te înalţă
Un vulcan - roi de albine,
Dor de cântec şi de viaţă.

Sufletului tău doar pace,
Căci din ea răzbate dorul,
Dor de literă, ce-n arce
De lumini, veghează somnul.

Sufletului tău tăcere!
Viermii nopţii să n-atingă
Dulcea, blânda-ţi mângâiere...
Nu las candela să stingă!

Eşti etern lumina vieţii,
Dor de glie, tricolor,
Pentru tine-am scris poemul...
Ştiu de versu-mi, că-ţi e dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai venit?!...

De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă laşi să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!

Iubeşte-mă şi-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!

De ce-ai venit, dacă nu stai,
Şi-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.

Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.

De-ţi va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Tine, Doamne

Prin tine, Doamne, s-au născut
Acei ce te-au slăvit!
Prin Tine Fiu au cunoscut
Şi veşnic au trăit.
Cum slava Ta, întru Iisus,
Prin om s-a arătat,
Tu cu iubire şi cu har,
În suflete-ai lucrat.
În lutul modelat ai pus iubire şi suflare,
De-aceea necinstirea Ta
În suflete ne doare.
Cununi de spini, pe rând ne-au pus
Şi-n stricăciunea lor,
Cu necredinţa ne-au lovit.
Oh, nu ne-a fost uşor!
Dar noi prin Tine ne-am născut şi veşnic vom trăi.
Credinţa-n Fiul Tău, Iisus,
Azi ne va mântui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardere

Intraţi! Aprindeţi lampa!
În întuneric strânse, stau sute de păcate...
Dar ce aprindeţi voi?!
Ce-aţi pus? De ce lumina
În van se risipeşte?
De ce în întuneric voi iaraşi aţi rămas?!
Îmbrăţişaţi prin fapte păcat, fărădelege!
Şi risipiţi în taină a Domnului prinos...
Voi fără milă ardeţi iubire şi credinţă...
Unde vă este darul iubirii de frumos?!
Spălaţi-vă fiinţa prin rugi şi prin mătănii!
Pierind dezlănţuirea păcatelor lumeşti,
Fiţi voi floare de lotus pe apele speranţei
Şi căutaţi lumina în lumi dumnezeieşti!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scuză-n lume...

Frumuseţea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdităţii, printre semeni, nu pici teste
Şi, în loc să adânceşti golu'-n tine şi în lume,
Tu, din viaţă, prin iubire, reuşeşti să-ţi faci un nume.

Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credinţa, zelul
De-a te rupe din mulţime, nemuririi-ai urma ţelul.

Restul sunt doar aparenţe, amăgiri alambicate
Şi făcute să îi pună sufletului beţe-n roate.
Nu-i nici pe departe viaţa cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.

Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toţi depind acestea. Şi de mine, şi de tine.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet
Şi ai basculat cu invidie peste aceştia
Toate nemulţumirile, frustrările şi neîmplinirile tale,
Ca şi cum drumul tău a fost ales de ei?
Tocmai de aceea i-ai mai păcălit c-o tristeţe,
Aşteptând să mai treacă o zi,
O zi dintre acelea despre care
Nu vrei să-ţi mai aminteşti niciodată.
... Tu ce-ai făcut astăzi?

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!