
La fântâna părăsită...
La fântâna părăsită
Stă și plânge-a mea măicuță
Ar vrea apă ca să bea
Dar... n-o lasă puterea!...
Vacile trec însetate
Cine,, Doamne" să le-adape!??
Au murit din sat... bătrânii
Ruginit lanțul... fântânii...
Pe uliți câinii mai latră
Când mai zbiară câte-o.. vacă.
Uluci proftite în gard
Una câte una cad...
E îmbătrânit tot satul
Fură unul de la altul.
Nu mai vezi un copilaș
Au fugit toți la oraș...
Unde-i viața de la țară
Cu traiul de-odinioara,
Çând eram mici cât un fus
Ne jucam toți... pe ascuns?
Zidul e crăpat la casă
N-ai ce mai pune pe masa!
Geamul de la casă spart
Velințe rupte pe pat...
Mama stă și ne așteaptă
Zi de zi plânge la poartă
Se uită pe drum la vale
Și plânge mereu cu... jale...
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vaci
- poezii despre sat
- poezii despre câini
- poezii despre văi
- poezii despre viață
- poezii despre plâns
- poezii despre oraș
- poezii despre mamă
- poezii despre copilărie
Citate similare
Mortul viu
Bate omu-n poartă noaptea,
Câinii latră neîncetat;
El gălbui ca lumânarea
Pasuʼ înapoi și-a dat.
Se întreabă ce-i cu sine,
De ce lumea l-a uitat
Și cu durere s-apleacă
Spre un nume scris în gard.
Iar se uită lung la casă
Ca și de atâtea ori
Și întinde mâna-i ceară
Și privește către nori.
Nimeni nu deschide ușa,
Nimeni glas n-a auzit
Și stau toți culcați în casă...
Pază-i viața ce-a trăit.
El tăcut se-ntoarce acuma
Spre un drum întunecat...
Cimitirul îl așteaptă,
Toți ai casei l-au uitat.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre tăcere, poezii despre nori, poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre lumânări sau poezii despre galben

Lacrima neamului
aveam aici, odată, o țară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă și masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng orașele pustii
aici lacrima iar plânge
suferință e în toate
plâng și sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine știe, de mai știe
vino Doamne să ne vezi
suntem morți, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
țipă în zadar Carpații
marea e azi lacrimă nestinsă
curg și gânduri și păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă și durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile și sterile
dă-mi Doamne puterea
să pășesc la sânul tău
viața asta eu o dau la Dumnezeu
țara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credința sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
țara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la școală
unde'i mama, unde'i tata
unde ești tu, Românie
este plâns acum în țară
toți ne fac azi de ocară
plâng și oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieșit iar la vânare
plânge Oltul, țipă Mureșul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea și noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre păduri, poezii despre școală, poezii despre visare sau poezii despre timp

Colind
O, brad frumos
Al tinereții mele,
Nu te-am avut nicicând
Împodobit cu stele.
Nici globuri n-am avut prin casă,
Puneam câte ceva pe masă...
Ne bucuram de sărbători,
Când pe ulițe, auzeam colindători.
La răscruci de drum fugeam,
Aveam toți gutui la geam.
În odaia de la drum
Țineam porcul de Crăciun.
Iar la streșini atârnați
Erau metri de cârnați.
De Crăciun și Anul Nou
Mama ne dădea cadou,
Felii dulci de cozonac
Și mâncam cu toți de drag.
Acum totul e schimbat,
Nu mai mâncăm cozonac.
Bradu-n casă împodobit
Ne urează bun venit.
Nu mai e ca altădată
Să mergem din poartă-n poartă.
Iar în prag de sărbători
Să primim colindători...
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Crăciun
- poezii despre urări
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărbători
- poezii despre stele
- poezii despre schimbare
- poezii despre porci
- poezii despre metrologie

Glossă românilor duși din țară
Casa bătrânească are în firidă
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.
Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul.
Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!
Ciutura fântânii lacrima adapă,
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Au plecat în lumea largăă toâi românii...
Casa bătrânească are în firidă
Simfonia vieții - lume împărțită
În bătrâni și tineri... Bătrâni ce-au rămas,
Pe glia străbună, să facă popas.
Tineri ce în lupta lor cu sărăcia
Au plecat departe... Unde-i România?!
Unde-s munții falnici?! Morminte și frați,
Părinți și prieteni, toți au fost uitați.
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Merii dau în floare, pâinea-i aburindă,
Ia strămoșască și fota străbună
Strălucesc înseară-n limpeziri de lună.
Iaarba-abia răzbate... Păsări în alai
Plâng cuvântul, portul și dulcele grai.
Ruginite lanțuri își scrâșnesc durerea...
Vise-ncătușate ne mai sunt averea.
Tata lung se uită de-a-i veni feciorul,
Plânge și suspină, noaptea nu-l ia somnul,
Se gândește poate c-o veni vreodată
Ceasul ca să plece și scumpa lui fată
Dusă prea departe, dusă-n țări străine
N-are s-o mai vadă. Poate nu mai vine!
Toate aste gânduri, nu-i dau pace, iată!
Numai sărăcia este vinovată!
Mama lăcrimează... cât de mare-i dorul!
Toarce și se roagă, o răzbește somnul.
Pe obrazu-i aspru, lacrima străluce
Când în pat se pune, tristă, să se culce.
Are în arendă câteva pogoane.
Cu atât cât are, n-o muri de foame.
Sălcii plâng în poartă, singurii din sat,
Sunt bătrâni, părinții ce vi i-ați lăsat.
Ciutura fântânii lacrima adapă,
S-a ciuntit, vezi bine, lama de la sapă.
Ornicul durerii sună-n valea mare...
Nimeni nu mai vine, cineva mai moare!
Ne-au plecat copiii, ni-i pustie casa,
Lăcrimat ni-i chipu,-nlăcrimată fața.
Pașii ard pe drumu-ntoarcerii acasă,
Viața nu mai este la fel de frumoasă.
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă,
În străinătate toată lumea pleacă.
Au uitat de toate... pământul străbun
Nu mai e averea nici unui român.
Codrii plâng și ciute sânge sorb, de sete.
Plâng amar părinții! Și și-au prins în bete,
De la Bobotează, busuioc. O fi
De-o da Domnul Mare, pruncii de-or veni.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Oh, ce tristă viață! Au plecat românii...
Se apleacă grâul, pâinea li-i amară
Și românii iarăși se întorc în țară.
Sărută pământul, mâna mamei lor
De lacrimi udată, chipul ars de dor...
Își sărută tatăl - cumpănă și vis,
Mâna tremurândă ce-n tăceri le-a scris.
Au plecat în lumea largă toți românii,
A singurătate parcă urlă câinii.
Cine să mai vină?! Poarta-i încuiată...
Nu mai ești măicuță. Nici tu nu ești, tată!
Doliul doar se zbate - inimă pustie.
La căsuța voastră, cine să mai vie?!
Doar pământul care mă hrănea, copil,
Mă așteaptă încă, părinți, să revin.
Au plecat în lumea largă toți românii.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ciutura fântânii lacrima adapă.
Mama lăcrimează. Cât de mare-i dorul!
Tata lung se uită de-a-i veni feciorul.
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Și tăcerea doare-ascunsă în firidă.
P. S.
Sărutmâna mamă, sărutmâna tată!
Din străinătate am venit... Mă iartă
Binecuvântare dă-mi, măicuța mea!
Iartă-mi! Iartă-mi, tată, nu voi mai pleca.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre România, poezii despre vinovăție sau poezii despre tată

Abia te-ai dus
S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul au apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de când te-ai dus...
Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.
La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.
Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!
În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri, măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.
Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci, măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre singurătate, poezii despre roșu, poezii despre prezent, poezii despre ploaie sau poezii despre ochi

Abia te-ai dus
S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul e-n apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de cândt te-ai dus...
Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.
La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.
Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!
În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.
Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa cu însemnul soarelui
Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în orașul meu,
O casă care a ruinat mulți tineri sărmani
Și, Doamne, unul dintre aceștia sunt eu.
Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată și-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari bețivi din New Orleans.
Un bețiv are o sticlă și-o valiză
Și o pereche de cărți de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp și de noroc.
Mama are grijă de ceilalți copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăiește în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.
Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăț,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătușe și lanțuri, cu tot.
Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă așteaptă.
O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în orașul meu,
O casă care a ruinat mulți tineri sărmani
Și, Doamne, unul dintre aceștia sunt eu.
cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism, poezii despre Soare, poezii despre trenuri sau poezii despre sculptură

De satul meu bătrân
De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.
De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.
Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...
Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.
Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.
Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!
Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.
Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viitor sau poezii despre sfinți
Au plecat vecinii toți
Au plecat vecinii toți,
S-au pus lacăte la porți.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca și el, azi, mâine.
Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Își schimbă și ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.
Curțile sunt năpădite
De ierburile neprășite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai așteaptă.
Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de țară.
Prin străini ei pribegesc
Și nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinți i-apasă.
Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.
Blesteamă viața amară,
Că s-au născut într-o țară
Fără pic de ocrotire
Și-s condamnați la pieire.
Pușcă și cureauă lată
Ce țară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Și copii ca niște flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,
poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini sau poezii despre protecție

Părăsiți
Stinsă-i para lumânării
De pe lespedea de piatră
Și bătrânii, bieți, alături,
Tot mai stau uitați la vatră.
Luna trece șura popii,
Luminând în drum pridvorul -
Pipa moșului nu arde,
Baba și-a uitat fuiorul.
Doar târziu, când prind mai aprig
În vecini să latre câinii,
Ei tresar, se văd în față
Și plâng amândoi bătrânii.
Câtă jale le-a fost scrisă!
Doi feciori aveau la casă...
Unu-i mort de astă-toamnă,
Altul stă cu domni la masă.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat

Retrospectiva rurală
Privesc în sat și ulița-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!
Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-așteaptă doar potecile pustii...
Încețoșată îmi mai e privirea!
Au ruginit și frunzele în vii.
Ramuri pletoase-n plecăciuni șoptite
Povești de viață-mi spun... Și ruginii
Îmi sunt de-acum și-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.
Și ivărul e-nțepenit la poartă
Și plânge chiar și cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.
Sunt geamurile fumurii de toamne
Și lacătul singurătății strânge
Amărăciuni și suferinți și foame
Și tulnicul dreptății noastre plânge...
Bisercă de-acum îmi e pământul...
Și îngenunchi și îl sărut ușor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
Să nu-mi trezesc străbunii buni din somn,
Pășesc ușor și sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieții în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri șoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.
Și sunt român și sunt din nou acasă,
Mă iartă mama-țară c-am plecat!
Furtuni de suferință se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sărut sau poezii despre suferință
Maica Prea-Curată Sfântă Fecioara Maria - rugăciune
Maică sfântă te cântăm.
Măicuță te lăudăm.
Măicuța Sfântă Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuță fiicele-ți Cântă.
Măicuță ești Maica Sfântă.
Măicuță pentru copii
Ești Măicuță printre Vii.
Măicuță Maică Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuță fiicele-ți Cântă.
Măicuță fii-ți Cuvântă.
Măicuță ești Prea-Curată.
Măicuță ești Prea-Cântată.
Măicuță tu mi-te-ai dus
Să stai cu Fiu-ți Isus.
Măicuță Pururi Fecioară.
Măicuță, hai te Coboară!
Măicuță vino privește
Fiice, fii, cum te jălește.
Roagă-te Măicuța mea
Roagă-te dacă vei vrea
Roagă-te la Dumnezeu
Când ne este cel mai greu.
Roagă-te Măicuță Sfântă
Roagă Viața și-i Cuvântă
Spune-i tu Măicuța mea
Lacrima ce-o vei vedea.
Măicuță îți lăcrimăm.
Măicuță te implorăm.
Măicuță Sfântă Fecioara
Fă-ne viața mai ușoară.
Măicuță și scumpă Mamă
Toate fiicele te cheamă.
Măicuță cu chip frumos
Tu ești Mama Lui Hristos.
Măicuță noi te iubim.
Măicuță îți glăsuim.
Măicuță Pururi Fecioară
Toți Copiii te-nconjoară.
Măicuță nu ne lăsa.
Măicuță nu ne uita.
Măicuță ești implorată
Și de Copilași Cântată.
Măicuță Mămică Sfântă
Mămică, lumea te Cântă
Te Cântă Mămica mea
Și te mai roagă ceva:
Te rugăm Sfântă Măicuță
Să fii cu Isus drăguță
Să ne vadă că-L Iubim
Și-n veci Numele-i Slăvim.
Măicuță îți mulțumim.
Măicuță toți te iubim
Ești Măicuță Născătoare
Și rămâi printre Fecioare.
Rogu-te să fim Spălați
Suntem toți surori și frați.
Măicuță și Scumpă soră
Toți copiii te imploră.
Măicuță te-am implorat.
Măicuță te-am Lăudat.
Măicuță te mai Cântăm
Și iubire multă-ți dăm.
Măicuță mai mult nu-ți știm.
Măicuță nu-ți mai vorbim.
Măicuță fii sănătoasă
Și iubită-n orice casă.
Măicuță Pururi Fecioară
Toți Creștinii te-nconjoară:
Îți sărută Frumusețea
Și-ți sărută și Blândețea.
Amin
rugăciune de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă și rugăciuni (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre creștinism, poezii despre religie, poezii despre laudă, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre Maria sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Casă cu cerdac
O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.
Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.
O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.
E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.
Pereții albi și groși ca de chilii,
Și, sub cerdac, gârliciul pivniții,
Sub borte dorm butoaie razachii
Aicea poți să mori, că iar învii.
Ne rătăcesc copiii prin străini,
Goniți de-acasă de-ale noastre vini,
Se rup, prinse de ghete, rădăcini,
Aleargă-n sens invers după ciulini.
Iar noi murim în urma lor lăsând
Izvoarele pe sub fântâni plângând
Ori vreun orfan sărit de peste rând,
Inconștient, în satul gol râzând.
O casă cu cerdac capăt de drum,
La ea ne-ntoarcem, vrând-nevrând, oricum,
Apă ne-ntoarcem, ori ne-ntoarcem scrum,
Sau poate-n câte-o seară, simplu fum.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre seară sau poezii despre râuri

Sat
în drum, o pasăre ciudată, șchioapă, legată cu o ață
o împidică greu noroiul, să poată să plece către casă
un șoșon proptit în glod adânc, micuț stă țeapăn
copilul plânge înghețat de frig, strigând cu voce disperată
e satul nostru vai și amar, ce multe-ndură și urlă a durere
de când aprope toți primarii au vile și viață cu avere
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre păsări, poezii despre gheață, poezii despre durere sau poezii despre avere
Prea multă nedreptate
Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzurește, altul sărăcește.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăția?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândește bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare și tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poți îndrepta.
Că Tu poți face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarți dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace și liniște în toate.
Doar Tu poți să împarți pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre sfințenie, poezii despre palate, poezii despre pace, poezii despre libertate sau poezii despre dreptate
Când un copil se odihnește în pântecul mamei sale, el nu poate să-și vadă mama și nu poate plânge ca mama sa să vină la el. Amândoi sunt acolo, dar nu se pot vedea unul pe altul. Toți suntem în pântecul Adevărului Infinit.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mamă, citate despre vinovăție, citate despre plâns, citate despre odihnă, citate despre infinit, citate despre copilărie sau citate despre adevăr
La cea casă colo-n vale
La cea casă colo-n vale [bis]
Măi Crăciune, măi
Fac fetele șezătoare
Tăte torc, tăte-nșirează
Numa' una lăcrimează
Fata mamii di ce plângi?
Da' cum focu' nu m-oi plânge
M-o cerut fecior de crai
N-ai vrut mamă să mă dai
O fată la-mpărătie
Vede haine ș-avuție
O fată la-mpărăteasă
Vede haine de mătasă
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație

Privind în urmă
în casa noastră primitoare
rămasa busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toți ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare
îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
mamă, sunt copilul tău și-aștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând
plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit
poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre tristețe

Glossa celor plecați din țară
E greu printre străini și după bani...
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani!
Nu știu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinerețea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarți cu cei rămași în țară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!
E greu printre străini și după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama și tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi și lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieți,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ți-au fost scut
Și ai pierdut iubirea și în vânt
Ai aruncat atâtea tinereți...
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani...
Caută o speranță-n țări străine.
Pleacă părinți, ori soți, ori prunci orfani
Nutrind speranța de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu și ochiu-nlăcrimat
Și-ar vrea lângă cei dragi să stea, în țară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câștiga o pâine mai amară.
Nu știu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristețea-n dulcea casă a pătruns
Și mama e bătrână și cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Și lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui ești, maică?! Nici nu te mai știm!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"
Li-i tinerețea tulnic de apus...
Cenușă risipită pe ogoare...
Văd cocoșat și printre brazi ascuns
Biserica din sat și Dealul Mare.
Și îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un șerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.
Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuției a-ncolțit,
Gonind cești dragi români în altă țară.
Român cu nemurirea înfrățit,
Fii vultur demn! Și frânge lanțul urii!
Etern urmaș de dac și de roman
Și înfrățește-ți brațul cu romanii!
Trăiește-ți viața liniștit și calm!
Când n-o împarți cu cei rămași în țară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ți-e viața pită neagră și amară
Și n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ți pașii!
Îți simți străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinții și urmașii?
În alte țări, de ce... de ce-ai plecat?!
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ți-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor țări sunt alte stele.
Tu cerul țării tale l-ai uitat?!
În ochi îți joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în țara ta!
Te-așteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun și tristă, mama ta...
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Și ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoșii tăi însămânțau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că ești fecior de Românie.
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarți cu cei rămași în țară
Și pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinerețea tulnic de apus
Și chiar și-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani.
E greu printre străini și după bani!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre bebeluși sau poezii despre vulturi
Cândva o Iarnă
Cândva o iarnă, copil eram la țară,
Romanticele nopți și lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.
Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Și fericiți mâncam cu toți la masă,
De sărbători primeam câte un dar.
Ne înghețau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeți, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluș cădeam, eram ușoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.
Copilărie cu farmec de poveste,
De țară îmi e dor și de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre săniuș, poezii despre romantism sau poezii despre iarnă