A venit aseară tata

Tata a venit aseară să mă vadă... I-era dor!
Cică de atâta vreme nu-i călcasem în pridvor...
A bătut la uşa casei cu o mână tremurândă.
Avea lacrima sub pleoape şi-i era privirea blândă.

Mi-am plecat cuminte capul şi l-am sărutat pe mâini –
Semn de binecuvântare pe la noi, pe la români.
Întrebări curgeau în râuri, precum ploaia ce-l udase
Pe cămaşa ruptă-n coate, parcă dincolo de oase...

Jur că ai palat, tăicuţă, eu murdar sunt de noroi.
Stai o clipă şi vorbeşte! Mă voi duce înapoi...
Eu l-am luat sfios de mână, de bocanci l-am descălţat
Şi-n palatul unui suflet, ca pe-un rege l-am băgat.

Îi fac semn să se aşeze, dar se uită la picioare
Şi pe dat' se ruşinează, că-s şosetele murdare.
Îi dau altele curate... (Toate-s noi pe la oraş)
Şi-i sărut talpa crăpată de la muncă, pătimaş.

Poartă-n suflet mângâierea de când eu eram de-o şchioapă.
Văd deodat' cum prinde-a plânge. Cere un pahar cu apă.
Parcă vrea să primenească lacrima ascunsă-n vad
Şi priveşte printre umbre un tărâm îndepărtat...

Timpu-mi este pe sfârşite, m-au chemat duşii la vatră
Şi-aş fi vrut, copile dragă, să te mai privesc odată.
Ştiu, căsuţa părintească, nu e taică-aşa bogată,
Că am tras din sărăcie şi durere, viaţa toată.

Dar e rodul muncii noastre. Când de casă ţi-o fi dor,
Noi te aşteptăm, doi îngeri şi-o icoană, în pridvor.
Şi-apoi treci şi ne mai pune câte-un boţ de lumânare,
Nu lăsa sufletul nostru,-n întuneric şi-n uitare!

Firul vieţii lui se rupse. Şi de lacrima din cale
Mai oftă, apoi se duse pe a morţilor cărare.
...............................................................................
Şi s-a dus şi bietul tata. La căsuţa părintească,
În a vieţii legănare, nimeni nu-i să mă primească.

Flutură în gânduri doliul. Pe un caier de lumină,
Ce s-a scurs în întuneric, pe cărări de muselină,
Trec cu îngeri alături, bunii mei părinţi, rămaşi
Într-un colţ de amintire, într-o casă, la oraş...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu mama

Raiul e ascuns în stele şi-n privirea ta, copile,
Tu-mi aduci un strop de rouă într-un boţ de amintire.
Văd cum alergai prin iarbă, cu tălpiţele de-o palmă.
Azi eşti ditamai bărbatul şi ai trei copile, mamă!

Eşti bogat şi fericirea îţi stă, maică, la picioare.
Ai maşină, casă mare, un fecior precum o floare...
Poate ai uitat, măicuţă, de căsuţa cu pridvor,
De fântâna nesleită... Mie, maică, mi-este dor,

Să te mai privesc odată şi să-ţi mângâi tâmpla ninsă.
Flacăra luminii mele e din ce în ce mai stinsă.
Mi s-a prăfuit icoana. Şi de-atâta rugăciune,
Te-ai îndepărtat copile şi te-ai dus străin în lume.

Am gândit că asta-i calea, că aşa vrea Dumnezeu
Şi-am rămas ca o străină ca să duc al casei greu.
Dar de dor mă mână paşii, caierul mi-e pe sfârşite
Şi-aş vra să te port cu mine în aducerile-aminte.

Cat cu gândul la fereastră să-ţi văd paşii pe uliţă.
Dar tu eşti un om cu stare şi ai treburi, măiculiţă.
Ai facturi şi rate, maică, ai nevastă şi copii...
Când ai să te-ntorci acasă, poate eu nu voi mai fi.

Poate că ţi-o fi ruşine să-ţi porţi paşii printre duzi...
(Alergaţi mai toată ziua dezbrăcaţi, flămânzi, desculţi...)
E atâta praf în lume, s-a pus şi pe amintire
Şi-ai uitat, copile dragă, de a satului iubire.

Flutură în vânt perdeaua, ca o şoaptă, ca un vis...
Lumânarea mea, măicuţă, precum viaţa mi s-a stins.
Din urciorul de pe masă ce cu apă l-am lăsat,
Sorbi o lacrimă, copile! Văd şi eu, nu m-ai uitat...

Iei în lama coasei iarba... dorul te-a furat o clipă
Şi din valurile morţii chipul mamei se ridică.
Alergai să-mi sari în poală. Azi, răpus de-al vieţii somn,
Ţi-ai dormit, ultima oară, puiul meu, întâiul somn.

Crucea, uite,-i aplecată şi umilă precum noi.
Pune iar o lumânare, nu privi înspre-napoi!
Drumul vieţii, un' te-o duce, nu uita de satul tău
Şi te-ntoarce la căsuţa părintească, puiul meu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Cineva, în noapte stă şi plânge...
Şi întrebată ce i-a mai rămas
Pruncii şi-au luat zborul şi-i aşteapta...
Pui ce-i aude după glas

Seară bună, moş bătrân. Pe cine
Oare-n prag aştepţi neîncetat?
Ştiu şi eu? Spune cu ochii-n lacrimi,
Am şi eu, departe, un băiat

Simţi privirea mângâindu-ţi chipul?
Eu sunt fiul tău, mă-ntorc la tine,
De-aş putea acum întoarce timpul,
Ţi-aş reda un strop de fericire...

Eu şi tu vom fi de-acum alături,
În pridvorul casei bătrâneşti
Amintirea satului şi firul
Dulcilor legende strămoşeşti...

Iată, parcă-mi văd în depărtare
Fiica. Doamne, e un vis,
Ea-i şi străluceşte-ntreaga zare
Şi căsuţa mea-i un paradis.

Am venit să te mai văd tăicuţă,
Dor mi-a fost, nu te-am văzut de mult
Mi se leagă lacrimile-n barbă
Când în braţe, tandru le cuprind.

Mi-amintesc când am plecat de acasă
Cum m-ai sărutat pe creştet şi mi-ai spus:
Să te-ntorci, să nu mă uiţi copilă
Şi de-atunci tăicuţă ai tot plâns...

Iată-mă-s. Păşesc ca-ntâia oară,
Sprijin îmi erai, Îţi răsplătesc
Grija ta, căci a-nceput să doară
Golul dintre noi şi te iubesc.

I-a cuprins pe amândoi în braţe
Şi i-a strâns la piept...
Vă aşteptăm... Fără voi, mai zise el în lacrimi
Parcă suflet nici nu mai eram.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor mai buni părinţi

Eu vă dedic o glossă mamă, tată...
În suflet m-aţi lăsat îndoliată.
Din poze-ngălbenite, înrămate,
Voi mă priviţi de dincolo de moarte.
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei,
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
De pelerina nailor ce trece
Un vânt murdar, pustiitor şi rece.

Eu vă dedic o glossă mamă, tată,
Privesc la poza voastră-nlăcrimată,
Voi. doi bătrâni atâta de cuminţi,
În depărtarea timpului pieriţi...
Aş vrea să vă vorbesc, să ne vorbim,
Cu dulci îmbrăţişeri să ne primim,
Dar haina vieţii petecită, grea,
C-o alta, lut din lut din lut se va schimba.

În suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Biserica-i de plâns înrourată.
Zaadarnic îngenunchi. În somnul meu
Simt somnul vostru-apăsător şi greu.
Vor trece ani, vor trece luni, dar voi
Nu vă veţi mai întoarce înapoi!
Doar Duhul Sfânt ne va uni-ntr-o zi,
Pe veci străbuni, nepoţi. părinţi. copii.

Sin poze-ngălbenite, înrămate,
Vă văd venind din timpuri, de departe
Şi inima mi-e clopot şi vibrează...
În ochiul stins, în gând se recreează.
Doar voi lipsiţi, tăicuţă, scumpă mamă-
Ard candele-n odaie... Ce tăcere!
Oh, îngeri ai copilăriei mele!

Voi, ă priviţi de dincolo de moarte...
Un univers ne cheamă, ne desparte...
Vă-ntoarceţi rareori la voi acasă,
Privindu-vă copila prin fereastră.
Şi visu-i greu şi stelele-s de ceară!
Durerea lor în suflet se coboară,
Dar arde-acolo-o candelă, căci iată!
Vă am din nou aproape mamă, tată!

Sunteţi cu măşii şi strămoşii mei,
O blândă amintire pentr-acei
Celor ce le-aţi sădit în suflet flori...
De-acum sub cerul toamnei plin cu nori
Adie vântul amintirii voastre
Ce-s pentru mine-atâta de frumoase.
De s-ar întoarce timpul înapoi,
Să fiţi părinţi, să fim copii şi noi!

Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei!
La cimitir plecat-au toţi acei
Ce vă vor mai purta în amintire -
O filă, doar o filă de iubire.
Jerb şi flori, coroane - un omagiu,
Umbre-n al universului carnagiu.
Fotografia, numele şi-o dată,
Atât au mai rămas, măicuţă, tată.

De pelerina anilor ce trece -
Atât de rece, oh, mereu mai rece!
De-acum nu vă mai pasă, dragi părinţi!
Dormiţi un somn de veci plângând, cuminţi.
Dorul de prunci şi dorul de lumină,
Tânjind după re-facerea divină
Şi-n transcendent poem vă întrupaţi
Cu moşi, strămoşi, bunici, părinţi şi fraţi.

Un vânt murdar, pustiitor şi rece
Ca un fior prin timpul nostru trece.
Am spart clepsidra, însă e-n zadar,
Căci timpul trece iar şi iar şi iar!
Ceasul de-o vreme l-am lăsat să stea,
Dar ridurti mai adânci pe faţa mea
Destinul vieţii vin să-l împlinească...
Vezi?! Timpul nu-i făcut să se oprească!

Un vânt murdar, pustiitor şi rece,
De pelerina anilor va trece
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei.
Voi mă priviţi de dincolo de moarte,
Din poze-ngălbenite, înrămate
Şi-n suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Azi vă dedic o glossă, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vladimir locuieşte pe strada cu păsări

când plouă merge cu capul descoperit
priveşte spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit pluteşte
l-am cunoscut într-o zi de marţi
n-am băgat în seamă ceasurile rele
ştiam că îmi va spune cândva
eşti atemporală
pentru el veşnicia este obişnuinţă
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găseşte un loc neocupat
după o vreme îmi înşiră fiinţa pe o aţă
mă pune să-i cânt
şi-n sunete lungi îşi cufundă faţa
se hrăneşte din dulcea pedeapsă
ca un uriaş din visurile rele
când e obosit îşi ia umbra de mână
şi uită de mine
într-o zi şi-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbeşte rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
şi-n zilele cu soţ mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide uşa din nou

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru pruncii noştri (pentru fii şi fiice)

Oh, prunci, să nu uitaţi, iubirea-i sfântă!
E încrustată-n mâna tremurândă.
În lacrima durerilor de mamă...
Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă
Ca să-i oprească curgerea în lume.
Iubirea de părinţi e-o plecăciune,
Redevenind şi cruce şi altar...
Există... şi învinge iar şi iar.

Oh, prunci, să nu uitaţi, iubirea-i sfântă!
Este lumină, flacără arzândă,
O blândă adiere în eter,
Drum transcendent, al păcii porumbel,
Vă regăsiţi în arderea-i deodată
Când primii paşi spre alte lumi vă poartă.
Nu-i cânt mai dulce... strigătul de mamă,
Când, ah, izvor, spre rădăcini vă cheamă.

E încrustată-n mâna tremurândă
Şi dăltuită, mâna ta plăpândă...
Râuri ridate,-n lanul auriu
Poartă iubirea mamei pentru fiu.
Fluturi de soare-n curcubeu de sticlă
Spre cer ţâşnind, sunt "mame pentr-o fiică".
În arc de ierburi şi cununi de stele,
Dansează fii şi fiice... Câte semne

În lacrima durerilor de mamă...
Sunt lacrimi strânse veşnic în năframă.
Ce simte-o mamă?! câtă-ngrijorare,
Pentru feciorul ei acuma mare?!
Ce simte oare-o mamă pentr-o fiică?!
O lacrimă spre ceruri se ridică
În chip de rugă şi de-nchinăciune,
Căci mama, veşnic, mamă va rămâne.

Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă
Să poată-nchide lacrima de mamă.
În jumătăţi se-mparte lumea toată
Când izvorăşte dragostea de tată.
Înţelepciune gnostică... chemare
De-a fi etern un răsărit de soare.
Şi trupul tot de dragoste vibrează
Şi-n el simţim iubirea părintească.

Ca să-i oprească curgerea în lume,
Adormi tăcut! Ţi-e viaţa plecăciune
Şi mâna mamei salcie... În piatră
Iubirea de părinţi a fost săpată.
Oriunde-ai fii te-ntorci, te cheamă mama.
Tu, prunc plăpând, cuminte, ţine seama!
Te cheamă tata – dulce vers de brazi...
Oh, de părinţi nu poţi să te desparţi!

Iubirea de părinţi e-o plecăciune,
Ocean de-nvăţături, de fapte bune,
Far şi opaiţ, cuvânt, redeşteptare,
Un roditor pământ, eterna zare,
Lanul de grâu şi pâinea-nmiresmată,
În ţăstul strămoşesc, în timpuri, copată.
Iubirea de părinţi – un răsărit,
Un mac pe cerul vieţii înflorit.

Redevenind şi cruce şi altar,
Vă chem la mine mamă, tată, iar,
Cu buzele fierbinţi de rugăciune,
Vin să sărut azi mâinile bătrâne.
Vreau să vă şterg şi lacrima şi noaptea
Şi dacă veţi zări vreodată moartea
În ochiul mat cu ţesături de ceară
Voi fii aici tăicuţă, scumpă mamă.

Există şi învinge iar şi iar
Iubirea de părinţi, căci nu-i hotar
Să ţină-n loc iubirea de copii.
Te cheamă clopot viu, oriunde-ai fi...
Universal e-o legătură sfântă
Ce nu se poate rupe, nu se uită.
Iubirea-i primăvara din atom,
Dorinţa de-a fi prunc, părinte, om.

Există şi învinge iar şi iar...
Redevenind şi cruce şi altar.
Iubirea de părinţi e-o plecăciune.
Ca să-i oprească curgerea prin lume...
Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă.
În lacrima durerilor de mamă.
E încrustată-n mâna tremurândă.
Oh, prunci, să nu uitaţi! Iubirea-i sfântă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om sărac

Un om sărac.
Într-o zi la poarta mea,
A venit un om sărac,
Mi-a cerut să-i dau ceva,
Căci era tare înfometat.

Mi se părea puţin ciudat!
Eram gata, gata să-l refuz,
Dar l-am primit, l-am ajutat,
Chiar de eram puţin confuz.

L-am pus la masă, l-am servit,
Primul fel şi-al doilea fel,
Era aşa de mulţumit!
De parcă era-n al treilea cer.

l-am dat şi haine de-nbrăcat,
Şi ceva leacuri ca să aibă,
Mi-a mulţumit, ma-nbrăţişat,
Era vesel, nu-i venea să creadă.

Ma privit cu ochii-nlăcrimaţi,
Şi c-o voce blândă mi-a şoptit:
Fi de Domnul binecuvântat!
El să-ţi răsplătească însutit.

Multumesc! l-am spus şi eu:
Domnul să te binecuvinteze!
L-am încredinţat Lui Dumnezeu,
Ca să-i fie bine pe oriunde merge.

Ne-am despărţit prieteneşte,
Şi de-atunci la mine-n casă,
Orice sărac care păşeşte,
Va fi îngrijit şi invitat la masă.

poezie de Marcu Olimpiu (25 octombrie 2019)
Adăugat de Marcu Olimpiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adaug cu ficare clipă un semn

Îmi porti bucuria în braţe
la fel cum la piept în fiecare zi iubirea,
cred că totul este un simbol de frumos.

Umăr lângă umăr, mână de mână
mergem până dincolo de aparenţe
într-o lume în care am obosit să privesc
nimicnicia care vrea să cucerească teren
şi zâmbesc oamenilor ca un clawn
trist pe scena inundată de râsete.

Adaug cu ficare clipă un semn,
am întârziat să cred în finţa zăpezii,
noua alcătuire a fiecărui gând
curge precum somnul în apele limpezi
cu peşti în râurile de munte.

Zăbovesc la răscrucile asfinţitului
unde-mi împleteşti culorile în păr
şi-mi cânţi la chitara albastră
melodii dintr-un oraş îndepărtat
pe care niciunul nu l-am văzut.

Aşa îmbrăţişăm amândoi lumina
şi-n ochii tăi înfloreşte visarea,
din focul iubirii sar scântei
care menţin ispita până la sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un tărâm îndepărtat

Aş vrea să fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinţii îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata să-l îmbrăţişez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă aşez,

Ei, doi bătrâni striviţi de ani,
Din lume duşi cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărţit pe când eram,
Ei, la al vieţii trist sfârşit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Şi m-or privi nedumeriţi,
Neştiutori, de au temei,
Să fie trişti sau fericiţi...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aş vrea să fie-adevărat,
Părinţi că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri despletite...

Trec cu gânduri despletite prin poveştile nescrise
Să le-adun într-un poem toamna-n nopţile stinghere,
Le trăiesc parcă aievea pe sub pleoapele închise
Şi rulează ca un film când le scot de prin unghere.

Văd zburând copilăria cu aripile deschise
Ca un curcubeu prin flori, fluturând înspre lumină,
Şi prin ABC-ul vieţii am găsit tolba cu vise
Mai curate ca un crin, inocente, fără tină...

Îmi pun zâmbetul pe faţă şi rostogolesc imagini
Cu păpuşa de porumb şi cu plete de mătasă,
Chiot de copii pe mirişti, păzind vitele pe ţarini,
Obiceiuri, sărbători... sau cu liniştea din casă...

Şi rămân dusă pe gânduri la căsuţa părintească
Unde-am învăţat să cânt, să iubesc şi să fac cruce,
Văd pe mama, o icoană, ca şi pronia cerească
Şi pe tata, fraţi, surori... stâlpii mei de la răscruce.

Celor duşi în veşnicie şi cu sufletul la Domnul
Le aprind lumină-n prag şi înalţ o rugăciune
Să le stea îngerii-n preajmă şi să le vegheze somnul,
Vărs o lacrimă pe,, foc" şi-mi rămâne-n piept tăciune...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii orfani

Mă-ntreb de ce copii ai nimănui, sub soare,
Stau şi plângând, cerşesc la colţ de stradă,
Un trecător s-arunce-un colţ de pâine.
Ori caută o mângâiere caldă...
Haina le este petecită-n coate...
Un somn cu vise dulci dac-ar avea
Poate că n-ar mai tremura stingheri în noapte,
Lumină lămpii-n suflete ar da.
Ce dulci speranţe! Strânşi ca un ciorchine,
Frate cu frate, ori părinţi cu prunci,
De sărăcie nu le e ruşine,
Îşi poartă-n suflet rănile adânci.
Din ochi ştergându-şi urma de tristeţe,
Zâmbesc cu Maica Sfântă-n somnul lor.
Poate că n-au ce încălţa şi-i iarnă
Şi n-au în lume nici un ajutor...
În suflet li-ncolţeşte primăvara,
Adorm într-un târziu, zdrobiţi de fame.
I-acoperă cu sufletul de foc, doar mama.
În somn ei nu mai cată răzbunare,
Ci se ascund în lumea de poveste
Când îngeri vin lumină să le dea
Şi le arată căile celeste
Spre lumi de vise şi de catifea.
Ei au avere-n suflet şi în gânduri,
Noi îi împodobim cu-aceste rânduri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Suflet printre îngeri...
Dorm atâtea plângeri,
Plâns uşor.

Goana printre stele,
Plângeri efemere,
Dor de dor.

Clopot de lumină,
Trup trudind în tină
Şi-n pridvor,

Lacrimă de jale,
Cânt întru cântare,
Călător.

Primul drum spre casă,
Voaluri de mătasă
Şi tăceri,

Nimic nu rămâne
Pe această lume...
Triste seri!

Case părăsite,
Trupuri adormite
În pământ,

Viaţă trecătoare,
Dulce aşteptare-
În cerul sfânt.

Totu-i amintire,
Ape cristaline
Lin trecând,

Sufletul de piatră,
Faptele de faptă,
Alegând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Dedicaţie,
Unei bătrâne dintr-un sat,
Căci lacrima ce mi-a picat
Şi s-a prelins din ochii mei
E lacrima unei femei,
A unei mame pentru care
Durerea semenilor doare.
O lacrima prelinsă cu sârg
Din ochi în jos,
A dat inimii mele
Şi vieţii mele-un rost.
Sufletul l-a deschis,
În suflet curgeau lacrimi,
Bătrâna mă-nsoţea.
Într-un sobor de patimi.
Mergeam prin sat, cu ajutoare,
Asta-mi fusese dat a face
Şi am ajuns la o bătrână...
Bătrâna mă priveşte, tace...
Îi spun ce gânduri nu-mi dau pace,
De ce-am venit în sat la ea...
Cu amintirile în gânduri,
Bătrâna, iată, lăcrima.
Îmi face semn să mai rămân,
De-acum eu mă supun cuminte
Şi stau pe piatra de al drum...
Privesc la ea cu luare-aminte...
În minte completez şarade,
Îmi şterg o lacrimă ce cade
Şi ca o torţă arde încă
Pe-a omenirii noastre stâncă.
Bătrâna se ridică. -N gând,
Îmi simt o lacrimă arzând...
- Maică, o clipă te-aş ruga!
Vreau să le dau şi eu ceva
Acestor prunci, căci Dumnezeu
Cunoaşte doar sufletul meu.
El ştie neputinţa mea
Şi grija celor care-ar vrea
Să vină-n ajutor, căci eu,
Măicuţă, ştiu cât mi-e de greu.
Dar n-aş putea muri-mpăcată
De nu le-aş închina o rugă
Celor ce sus, cu toţi m-aşteaptă:
Vreau ca la prunci banii s-ajungă.
Bătrână-s, dar am suflet bun.
Aşteaptă-mă că vin acum!
................................................
Pe piatra-ncinsă de la soare
Mă aşezai în aşteptare.
Greu, sprijinită-ntr-un ciumag
Păşii bătrâna-al porţii prag.
- E tot ce am, fătuca mea,
Alţi oameni i-or mai ajuta,
Căci sprijinu-i la Dumnezeu
Oricât în viaţă-ar fi de greu.
(Şi-mi puse-n pumnul deschis, iată,
Bănuţi... De. acum, înlăcrimată,
Priveam şi număram tăcut.)
- Atâta, maică, am avut!
Maică, ia banii înapoi!
Nu ai un leu, nu ai nici doi...
- Ia-i tu! Le fie de-ajutor
Şi de noroc copiilor.
Să nu mă minţi, copila mea!
Ar fi păcat. Cu inima
Îi las copilă pentru ei.
De ce acum nu vrei să-i iei?!
.................................................
I-am luat mâhnită. Un argint
L-am dat acelor ce iubind
Un suflet candid de bătrână
Vâzând întinderea-mi de mână.
Vezi?! Cei ce au se umilesc
Spunând că greu de-un timp muncesc.
Că sunt săraci şi că nu au,
De-aceea dragii mei, nu dau.
Le strălucesc vilele-n soare,
Combine au, maşini, tractoare,
Au termopane... Au! Şi vor
Mai multe pentru viitor.
Dar nu-şi clădesc palate-n cer,
Din cer, spre noapte au picat...
Ei vor pleca de pe pământ,
Inimi pustii, de lepădat.
În rai lumesc trăiesc, dar vai!
Aici e pământescul rai.
Târziu, spre dincolo de viaţă,
Vr fi... vor fi doar o paiaţă.
Căci spune-o vorbă în scriptură,
Mai lesne o cămilă prin gaura de ac,
Decât să vezi din milă, din suflet, o fărâmă,
Bogatul să ofere ceva la un sărac.
Ei sunt statui de ceară,
Sunt travestiţi stângaci
Diavoli cu chip de oameni...
În care, încrustat, rămâne noaptea vieţii
Şi foamea de păcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domn, Domn să-nălţăm!

Am pornit să colindăm,
pe la geamuri să cântăm,
să cântăm cu bucurie,
îngerii cu noi să fie!

Am pornit să dăm de veste
c-a venit un Prunc în iesle.
A venit pe iarbă rece
ca pe oameni să-i încerce.

A venit pe sub şindrilă
ca să vadă cui i-e milă.
A venit pe buruiană
ca să vadă cine-L cheamă.

Cine-L cheamă în ogradă
capătă în toate roadă.
Cine-L cheamă în pridvor
capătă un Salvator.

Cine-L ia cu el în casă
are-o viaţă luminoasă.
Cine-L ia la el în piept
are-un cuget înţelept.

La poarta Sionului
sta-va Fiul omului,
să primească fericit
pe cei care L-au primit.

Să ne-mbrace-n haine noi
cum L-am îmbrăcat şi noi
Să ne-mbrace-n strai curat
cum şi noi L-am îmbrăcat.

Să ne ia cu El în casă
cum şi noi L-am pus la masă.
Să ne dăruie bucate
cum şi noi I-am dat de toate.

Floricică de sulfină,
să ne dea Isus lumină,
să ne scrie-n cartea Lui
cu pecetea Mielului!

Mielul cel din Betleem
să ne facă să veghem!
Mielul cel de pe calvar
să ne dea Edenu-n dar!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de la bătrâneţe

Ce-ndărătnică privire s-a-nrădăcinat sub pleoape
Şi ascunde lacrimi grele şi ascunde lacrimi calde.
M-aş piti ca-ntr-o oglindă de privirea mea păgână,
însă lacrima mă ţine, parcă tot mai strâns de mână.

Ochii mei plutesc în ceaţă şi de-un timp îi simt gemând.
Nu-i decât singurătate şi tăcere pe pământ...
Sfredelesc vulcani în suflet. Palmele mai rău mă dor.
Doar în mine bate ploaia, eu sunt plină de nămol...

Nu mai ştiu de-s lacrimi, sânge, ori un gând hoinar în noapte.
Uşa vieţii mă tot strânge. Şi-mi e frig şi-mi este noapte.
Nu mai arde nici făclia de iubire şi de viaţă
Şi abia aştepy, Părinte, să se facă dimineaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, tată!

- Sărut mâna, tată! Mi-era dor de tine!
Stau aici, la cruce, gândul să-mi împart...
Plâng de dor, tăicuţă, dar nu-mi e ruşine.
- Fiule, nu plânge! Uiţi că eşti bărbat?!
.............................................................
Tăcerea mea, mi-a zis Sorin, cândva,
Vine cumva şi de la-nţelepciune...
Eu plâng tăicuţă, în tăcerea mea.
(O boală crudă-a tăbărât pe lume.)
Să ştii, nu mai avem nici oxigen
Şi în spitale zi de zi se moare.
Pământul ăsta este un infern...
Trebui' să-mi dai, tăticule, crezare!
S-au dus în cimitir prieteni buni,
S-au dus bătrâni, femei, copii şi mame.
Mai suntem doar o mână de români
Cu vise şi idei fenomenale.
Suntem batjocoriţi, scuipaţi, supuşi,
Conştiinţa,-n lanţuri, ca un lup se zbate
Şi milogim dreptatea pe la uşi
Şi geamurile inimii sunt sparte.
Şi de durere ne-am ascunde-n moarte,
Dar şi groparii lucră non-profit,
Săpând de-o vreme, tată, zi şi noapte,
De parcă lumea asta s-a sfârşit.
Cum Dumnezeu permite... Dumnezeu,
Tăicuţă drag, atâta chin şi ură?!
Căci la biserici mă închin şi eu...
Dar, inutil, mă-nec în băutură.
Că diavolul nu-i fără de păcat
Şi mai zvâcneşte, când şi când în mine.
De când de Domnul m-am apropiat,
Mă jur, tăicuţă, nu îmi este bine.
Poate că-i plata pentru-a mă trezi.
Eu sunt sărac şi lacrima mi-e plată.
Dar am venit, tăticul meu, să ştii,
Că te iubesc mai mult ca niciodată.
- Ce fac (mă-ntrebi), copii tăi, Sorin?!
- Ei bine fac şi viaţa li-i uşoară.
- Atunci, copilul meu, de ce suspini?
- A început genunchiul să mă doară...
O minimă zvâcnire n-am în piept,
Privesc nepăsător acestea toate
Şi de un timp, pe Dumnezeu l-aştept,
Că... ce să fac?! Aşa nu se mai poate.
Roboţi meschini, cu frunţile plecate,
Purtând pe trenă viruşi inumani
Sunt tot mai mulţi şi-s dătători de moarte.
Mă simt ca-ntr-un oraş de şobolani.
M-am vaccinat, dar restul, tot poporul,
Aşteaptă liniştiţi după perdea
Să vadă ce răspunde viitorul
La testul ăsta. Oh, ce viaţă grea!
- Ce fac nepoţii?! Zi-mi o vorbă bună!
- Le spun, de când eram un prunc, mereu, poveşti,
Cum alergam desculţ pe arătură...
(De ce bunicul?! Nu erau converşi?!)
Stau în tablete zi de zi cu nasul
Şi accesează timpuri virtuale.
Imensitatea cerului albastru
Nu-i mişcă, tată, stau în nepăsare!
Şi chiar şi eu rămân uitat pe laptop.
Mi-e frică, tată, de robotizare!
Să nu pot plânge? Să nu ştiu de teamă?
Să nu ştiu cum (când), de ce şi cum se moare?!
Dorul de tine, iată, mă trezeşte
Şi-mi sfârtecă conştiinţa. O cafea
Am luat cu mine, tată şi-am venit
S-o beau cu tine, azi, la crucea ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, amintiri, amintiri...

Pe masa cu trei picioare este-un boţ de mămăligă
Jos la vatră, pe jăratic, trebui' puiul să se frigă.
Dintr-un bol, mujdeiul duce aburi mirosind plăcut
Către toţi cei mulţi din casă, către-un trecător flămând.

Se aud foşnind porumbii dezbrăcaţi de chihlimbar
Şi pocnesc sub jalnic cântec înveliţi în strai de jar,
Cânt şi vers e şezătoarea, tihnă-n suflet, zumzet, pace...
Numai trecătorul singur, stă la drum şi plânge... tace...

Un suspin prelung se-aude! Plânge lumea, plânge codrul!
Teama-n râuri se prelinge... ploaia şi-anceput prohodul!
Dungi sfielnice,-argintate se coboară din genune,
Cerul este tot mai negru! Val de lacrimă şi spume...

O fântână de-ntuneric, o fântână de lumină...
Trecătorul bate-n poartă... cere apă şi odihnă...
- Milă fie-vă de mine! Da-ţi-mi loc într-o coşare
Şi-oi mânca ce am în traistă... Nu v-a fi cu supărare!

Sunt bătrân şi ploaia-mi pare peste umeii-obosiţi
Haină grea... Murdar sunt tare! Am pantofii-ngăuriţi!
- Omule bătut de vânturi, în acelaşi Dumnezeu
Ne încredem toţi deodată... Înţeleg cât ţi-e de greu!

Însă înc-un loc la masa noastră, astăzi e cinstire...
Domnul te-a trimis pe semne pentru-a noastră mântuire...
Poate pronia cerească ne-a lăsat semn, căci nicicând
N-am lăsat un om pe drumuri, însetat, gol ori flămând...

Dăm mărire lumii sfinte! Hai, pofteşte! Şi-om mânca
S-avem pace şi putere câte griji om îndura!
Darul ploii să ne fie, dar în suflete şi-n casă
Să ne binecuvinteze astăzi lacrima cerească!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Amintiri, amintiri, amintiri...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!