Atât

Stigmatizaţi de timpul pelegrin
Atât trecut avem de tras din urmă
Cât intuiţia dindărăt retorică
Şi-l târâm brutal zgândărindu-i zelul
Peste sincope cu aceeaşi nedumerire
Peste creneluri introvertite în clipe
Până când cade prezentul în trombă
Compresat în punctul de provenienţă
Atâta viitor împingem năprasnici
Până la meleagul intuiţiei cu tâlcuri
Cât ne apucă pe semne previziunile
Progresiv cu exponentul anticipaţiei
Cât suie fiorul inopinat printre goluri
Atâta trăim cu nedumerirea în sânge
Cât spectru luminilor complementare
Până la limita prezentului expectativ
Atât prezent mai ducem per pedes
Până la semnul piruetelor metafizice
Atât cât mesajul unor percepţii sacre.

poezie de David Boia (7 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincope

Sincope sunt peste tot
Şi nu numai aici
În clipa naşterii
Apare cel puţin o sincopă
Cât un bob ne înţeles
În variantă extensibilă
Trecutul a conspirat
La perfect compus
Şi a reprodus sincope stranii
În bătălii cu suspans
Ades sustenabile
La cheremul altor
Priviri ascunse reciproc
Prezentul e plin de sincope
Ce garantează goluri
În propria poartă
Viitorul prevede alte
Sincope la standarde noi
Stocate în cosmos
Până la stadiul de apocalipsă.

poezie de David Boia (3 ianuarie 2022)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecut, prezent şi viitor

Venim cu toţii din trecut.
Am călcat aceeaşi urmă.
Unul câte unul ne-am născut
Şi am devenit o turmă.

Tot cu toţi trăim prezentul,
Dar călcăm o altă urmă.
Folosind bine talentul,
Ne deosebim în turmă.

Încrezători în viitor
Nu ne mai uităm în urmă.
Avem suflu-nnoitor
Şi nu mai suntem o turmă.

Cu trecut, prezent şi viitor,
Timpul tot aşa se scurge.
Omul iese-nvingător,
Viaţa mai departe curge.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astă-zi

tu fluture roşu pe o floare albă
bagă timpul în somnul tău cu vise
şi-l vei alungi atât cât să-ţi ajungă

vei trăi o secundă cât o viaţă şi o
viaţă cât o secundă
vei trăi în trecutul prezentului viitor
ori în prezentul viitorului trecut
sau poate în viitorul trecutului prezent

vei putea
plin de iubire să calci curat peste şerpi

poezie de Vlad Scutelnicu din Piramida Ka-zar (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra

Atât împunge capra cât stă rău;
Atât cât ţine, cari cu oala apă;
Atât cât fieru-i cald dă-l de ilău;
Atât dă-i cu barosul, până crapă;
Atât cinsteşte omul, după teapă;
Atât ţi-l aminteşti: cât stă cu tine;
Atât e hoţ, doar cât în ocnă sapă;
Atât îl chemi pe dracu', până vine.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tont

Atât eşti tont cât n-ai cap să pricepi;
Atâta mergi; cât paşii te pot ţine;
Atât baţi şaua pân' pricepe iapa;
Atât îl chemi pe dracu', până vine!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta primăvară

În lumina dimineţii, soarele şi-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubeşte;
Şi cu raze de speranţe, a rugat până şi luna
Să-şi întârzie venirea, până somnul... se iveşte.

Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorţite
Şi tristeţile ivite în culori de gheaţă sumbre.

A-nflorit până şi cerul de atâta primăvară
În culori de liliac şi magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

poezie de Angelina Nădejde (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

destul gol
de întuneric până la cuvânt.
neîntâmplător îmi adun genunchii
la gură
cu fiecare foşnet al umbrelor
până la hotar
întotdeauna aceeaşi mână
peste timpanul
tăcerii
prefăcută doar clipa
cu ochii îngropaţi în pământ
înainte de semn...
semnul din urmă

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albastru

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea m-am întins ca o lebădă
pe canapeaua din sufragerie
(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul
mi-am cusut palmele sfâşiate de prejudecăţi
ca să nu le mai vad să nu le mai aud strigătul
în timp ce-ţi întindeam cheia de la intrarea în ape

şi de pe buze ţi-am cules urzici
cu care mi-am biciuit inima până la sânge
şi apoi până la rădăcinile copacului
ce-mi surâdea prin fereastră ca printr-o Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am atâta nevoie să plouă
că invoc norul din glastră să-şi reverse nemărginirea
pe care n-o mai ştiu de acum două mii de ani de
când te-am cunoscut atât de albastru şi atât de sălbatic în mine

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puzlle

Propun pentru
pământenii
prevazatori
preziceri
preventive
planuri
plauzibile
poeme
performante
pe perioade
propice
până peste
posibilităţi
până peste poate
promovaţi proiecte
pacifiste
pentru planeta.

poezie de David Boia (11 decembrie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Fiindcă suntem adesea atât de nebuni
şi ne hrănim din măduvă de lună
hai să râdem atunci când vom bea
ca doi menestreli pe o planetă nebună.

Fiindcă suntem atât de bogaţi
şi ne–am născut din aceeaşi poveste,
râdem şi plângem când cerul va sta
pe masa tăcerii tras de un cleşte.

Fiindcă suntem atât de ciudaţi
şi ne topim adânc în palme
suntem laguna dintr – un bob de cafea
căzută într–o ceaşcă plină cu basme.

Fiindcă suntem atât de fierbinţi
până ce veacul din cărţi va cădea
hai să făurim din lut două roţi
şi un munte să tragem pătrat la rindea.

Fiindcă suntem, şi suntem o cupă
din care se bea iubire sadea
hai să împletim stâncă şi apă
şi–apoi să ne punem iubirea în ea.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drama

Timpul rebel
S-a cocoţat
Peste oameni
Şi i-a sedus perpetuu
Dinaintea erei noastre
Şi până în ziua de azi
Precum cocoşatul
De la Notre-Dame
Dinainte de incendiu
Şi cât o mai fi
Drama timpurilor
Până în ziua de apoi.

poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

Am să te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi ştiute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Poveşti vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătişaţi o să păşim şi – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat că printre atâtea rele,
Există şi iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiţi – vă până veţi ajunge stele!

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte,
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alphonso: Nu dai nas în nas cu iubirea, te îndrăgosteşti. Până peste cap. Ai văzut vreodată pe cineva îndrăgostit până peste cap? Este urât, prietene. Este toxic, septic.
Reed Bennett: Cum faceţi tu şi soţia ta de vă înţelegeţi atât de bine?
Alphonso: Uşurel, eu m-am căsătorit cu cea mai bună prietenă!
Reed Bennett: Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău.

replici din filmul artistic Ziua îndrăgostiţilor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sinceră dorinţă

Aş vrea în munţi să mă aştepţi
ascunsă după-o stâncă,
iubirea este un tezaur
să o păstrezi, că-i sfântă.

Când am să revin la tine,
să-mi sari în braţe, aşa, deodată,
tu să te laşi purtată
până la izvor în vale
şi lungi sărutări să-mi dai
până pe înserare.

Când noaptea-şi aşterne vălul
din crengi de tei, un pat să fac,
iar din licheni saltea,
perna să fie din flori,
şi împreună să dormim
până în zori.

Sub ştergarul de stele
din bolta cerului albastru,
luna zâmbind să ne trimită
raza ei de astru,
dorind să ne-nvelească.

Treziţi de roua dimineţii
luaţi de mână să plecăm,
să alergăm pe câmpul întins,
prin focul roşului de maci,
din loc în loc să ne oprim
să-ţi sărut ochii tăi dragi.

Seara peste noi să vină
şi să o luăm de la început,
viaţa e atât de scurtă,
timpul nostru a trecut,
iar când în părul auriu
vei avea suviţă albă
aceste clipe să nu uiţi,
tu să ştii, că mi-ai fost dragă.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!