* * *
destul gol
de întuneric până la cuvânt.
neîntâmplător îmi adun genunchii
la gură
cu fiecare foșnet al umbrelor
până la hotar
întotdeauna aceeași mână
peste timpanul
tăcerii
prefăcută doar clipa
cu ochii îngropați în pământ
înainte de semn...
semnul din urmă
poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.