Dansul ielelor
Frunzișu-n năluciri de argint,
Dansează-n nonculoare,
Fantasme-n foșnete de alint,
În noapte iau amploare!
În șoaptă, un fâlfâit ușor,
Amplificat în noapte,
În leagăn, pasărea în zbor,
Îți pare foarte aproape!
Un cânt angelic ca un gând,
Mă cheamă în rumoare,
Și foșnetul pădurii-n vânt,
Mă prinde în visare!
Atras de vrajă-n luminiș,
Poiana-i ca în basme,
Nimfe dansează-n Paradis,
O fascinație-n spasme!
Plutind în dans amețitor,
Seduse în magie,
Zâne-n lumina stelelor,
Dansează-n letargie!
O cracă ruptă sub picior,
Și se opresc din șoapte,
Plutesc ca vântul de ușor,
Cât sunt de minunate!
De mână, într-un râs nebun,
Năluci imateriale,
Iluzii, pe-un pământ străbun,
Sunt iele demențiale!
Subjugat în fascinație,
Într-un vis ispititor,
Dorm letargic în atracție,
În dezmățul ielelor!
În căntec de păsărele,
Dimineața mă trezesc,
Subjugat încă de iele,
Năucit nu mai gândesc!
Prins în irealitate,
Fascinat de nimfe-n gând,
Pe cărări întunecate,
Eu... sunt singur pe pământ!
poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Basmul vieții
Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpește în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheț pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud și tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topește dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simțirea,
pentru a radia din creștet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogățiți prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei să se înfiripe,
să crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ți-e hrană, apă, aer, știi?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieții, tu, necontenit,
cu tot ce faci și ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de vis
Noapte de vis, timp preasfânt,
Toate dorm pe pământ;
Doar două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de cânt.
Noapte de vis, timp preasfânt,
Dumnezeu râde blând;
Pieptu-i varsă iubire,
Lumii dă mântuire
Pace-n ea aducând.
Noapte de vis, timp preasfânt,
Păstorași vin cântând;
Îngerii cântă Aleluia,
Nouă vestind bucuria,
Domnul e pe pământ.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare
Aș vrea să m-adorm,
în picuri de somn,
să văd strălucirea stelelor,
într-un decor minunat,
de neuitat.
Să plutesc unduios,
pe covorul stelar,
să caut steaua mea,
cine știe...
poate o voi afla!
Prin zarea dantelată,
să zbor, să mă strecor
printre pajiști, și dealuri,
și ape, vântul să-l simt
dansându-mi prin păr
și sărutul soarelui
tandru, mângâietor,
iar focul ce arde în mine,
cum se stinge ușor.
Să-mi încarc sufletul
cu bucurie și speranță,
să mă trezesc liberă,
fără alt gând, să zbor
ca pasărea cerului,
căutând steaua ce
va veghea, de-acum,
la viața mea!
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă...!
Mai lasă-mă, ca să te las!
Să nu mă mai uit iar la ceas...
Mai lasă-mă să dorm în tihnă,
Și visele să mă cuprindă!
Mai lasă-mă ca să respir...
În mintea mea, țes fir cu fir,
Mai lasă-mă ca să trăiesc,
Și fără tine să gândesc!
Mai lasă-mă să fiu ce vreau!
Mă obsedezi și-n filme dau...
Mai lasă-mă din al tău gând,
Că eu simt tot, al tău avânt...
Mai lasă-mă să zbor cum simt...
Într-un trecut, să mă alint,
Mai lasă-mă să fiu cum sunt...
Ca mine... una pe pământ!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri
atingi ușor a mea chemare
cu un sărut acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt născut între noi
eram un țărm uscat de mare
o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
caut versul pe țărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ți spun în astă noapte
o șoaptă duioasă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului și lacrima gândului
e marea învolburată
și vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium acum
pe țărm așteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg și stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ți mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc ușor de întrebări
să te învesc cu roua norilor în zori
să te iubesc așa cum știu
cu patimă și dor
pe țărm de mare
tu ești trăire și visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
și te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pas divin spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanța ce ne poartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește și ascultă, iubito!
Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne-n fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.
Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup și-n suflet mi-e rece,
Se-așterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici pași de nepoți nu pot să-l străbată.
Privește, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniți de departe!
O lume de gheață se-așterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoșii m-așteaptă.
Mă strigă în noapte frații din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.
Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te chem în vis
Adorm iar ușor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aștept ca să vină.
Renasc în visare și somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce
Și iată că dorm și totu-i pustiu
Doar lângă tine aș vrea să mai fiu.
Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopțile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.
Tu nu mă asculți, plutești anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Și du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.
Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt șoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte
Le-ascult venind, răzbind de departe.
Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Și în orice vis se naște-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând
Și-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine ființă, a te visa încep
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și mă trezesc plângând...
Se-aude-n noapte un pian cântând
Eu umblu pe-o stradă solitară
Un vânt rece, turbat mă-nfioară
Și mă trezesc plângând, plângând.
Se-aude-n noapte un pian cântând
Și sunt nebun, sunt în delir,
Mă plimb, mă plimb ore în șir
Și mă trezesc plângând, plângând.
Se-aude-n noapte un pian cântând
Și-n față-un chip mi se perindă
La fel de clar ca-ntr-o oglindă
Și mă trezesc plângând, plângând.
Se-aude-n noapte un pian cântând
Sunt singur, cu-a mea melancolie
Ce-mi ține-acum și companie
Și mă trezesc plângând, plângând.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn
Leagăn de dor - leagăn ușor,
Leagăn promis - leagăn de vis,
Leagăn de vis, leagăn de dor,
Leagăn promis - vis călător.
Leagăn de soc - vis cu noroc,
Leagăn de fag - plâns celui drag,
Leagăn de dor, leagăn ușor,
Plâns celui drag - zbor de cocor...
Leagăn de val - cer sideral,
Pat de aripă - fragedă clipă,
Leagăn de cânt - pală de vânt,
Val de nisip, salt peste timp.
Toate-s în noi... Pașii greoi
Trec risipiți... Noi oropsiți,
Răstigniți și mizeri
Ai apuselor seri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în brațele tale
O noapte în brațele tale
Și încă o noapte... apoi,
Iubito, îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.
O noapte senină și lungă,
În care nebun mă-nfășor,
Lăsând către tine s-ajungă,
Vrăjitul și-adâncul... fior.
O noapte cu vise aprinse,
Beție de patimi... arzând,
Ușor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.
O noapte de-atingeri și șoapte,
De ploaie și fluturi în zbor,
Când buzele-n rouă sunt coapte
Și-n tine... amorul... strecor.
poezie de Constantin Triță din Doar pentru tine
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în brațele tale
O noapte în brațele tale
Și încă o noapte... apoi,
Iubito! îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.
O noapte senină și lungă,
În care nebun mă-nfășor,
Lăsând către tine s -ajungă,
Vrăjitul și adâncul... fior.
O noapte cu vise aprinse,
Beție de patimi... arzând,
Ușor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.
O noapte de -atingeri și șoapte,
De ploaie și fluturi în zbor,
Când buzele -n rouă sunt coapte
Și-n tine... amorul... strecor.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Țărmul
atingi ușor
a mea chemare
cu un sărut
acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt ce a răsărit în noi
eram un țărm uscat de mare
eram o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
îți caut versul pe țărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ți spun în astă noapte
o șoaptă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului și lacrima gândului
e marea învolburată
și vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium trecător
pe țărm așteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg și stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ți mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc încet-încet de întrebări
să te învesc cu roua zorilor în zori
să te iubesc așa cum știu
cu patimă și dor
pe țărm de mare
tu ești trăire și visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
și te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pasul pur în doi spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanța ce ne poartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aș strădui să despart cerul de pământ
lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi crește poezia asta nu știe
dar crește de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânță de gând
într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
și eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi așeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi privești buzele cum tresaltă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flamenco
Îmi vinzi miraje, iluzii,
Clipești din ochii tăi migdalați,
Mă înconjuri parcă
Într-un dans de Flamenco
Mie mi se face rău de emoție,
Și ce e mai crâncen
Decât faptul că tu jubilezi?
Ți-ai prins o roză roșie în păr,
Pletele tale mă mângâie ușor
În adierea vântului
Și în mine se topește un ghețar.
Îmi vinzi iluzii,
Fata Morgana,
Nu mă privi cu ochii tăi
De jăratec violet,
Migdalați,
M-ai prins într-un joc nebun
De fuste parfumate,
De crinoline,
Într-un dans de Flamenco.
Tu jubilezi,
Iar în mine se topește un ghețar.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor și doare
Neștiutoare sunt, nu știu ce e iubirea
Atâta dor ascund, și să te am aș vrea,
Să îți sărut buzele, și să te alint
Cât dor ascund în mine, și cât te vreau de mult.
Și te chem în șoaptă, îți mai pătrund-n gând
A ta iubire vreau, în cântec să o ascult,
Mă cheamă de-auzi ale mele șoapte
Am să-ți hoinăresc prin vise, în fiecare noapte.
Cât dor ascund în mine, și cât îți vreau iubirea
Obstacole o mie, în calea noastră sunt,
Arată-mi când poți tu ce este fericirea
Să știu dacă din cer un înger a coborât
Privim spre zări albastre, cu dor ne căutăm
Și ce este iubire la soartă așteptăm,
Cuvintele sunt puține, iubirea să-mi exprim
Dar dragostea e blestem din lacrimă si chin.
autor. Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul din lentilă...
se pune în semi-lună,
noaptea-n soarele din bec
doar cu dioptrii s-alerg.
Gândul face pârtii pe hârtie,
atras ca un magnet.
Cuvintele dansează-n
hora poeziei cu viteza luminii.
Mirosul de cerneală
îmi stă brodat pe față.
Orele zboară ca vântul!...
Dimineața își varsă
lacrima în gura ierbii.
Rimelul cade greu pe gene.
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu (30 mai 2016)
Adăugat de Cristina Mariana Bălășoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând rătăcit într-un nor
Agitația e atât de grea de suportat
că uneori e ca un val pictat,
când toți vrem multă libertate
și vrem ca toate să ne fie acordate.
Iubirea noastră e ca vântul
care adie ușor, oftând,
iar de ar fi să nu mai bată
aș mai avea un singur gând...
Să mă strecor încetișor,
cu gânduri bune și mult dor,
să iau inima ta din piept, ușor
și să-i recit cu duioșie un sobor.
Tu mi-ai dat aripi ca să zbor
ca un fulg de nea în nor,
să plutesc spre zări senine,
dar tu iubire zbori cu mine.
Sperăm că vom fi triumfători
în luptele cu buclele de nori
și vom zâmbi mereu cu duioșie
unul altuia din nou să fie.
poezie de Eugenia Calancea (9 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor
gonit de vânt pe ăst pământ
adus de ploaie și cuvânt
mă înalț, mă avânt
să dobor norii negri și răi
mă cheamă înapoi lumina vieții pe pământ
cad, mă ridic și cânt
să alung demonii cetății
sunt cuvântul ce zboară către cer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur
Obârșiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.
Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.
Umbra-alături ia ființă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din neființă
mărturii că nu sunt singur.
Vulturi din robie scapă
și se-nalță; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.
Focuri sunt și e credință.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruință:
nu sunt singur, nu sunt singur.
poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună
Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ți-i prind cunună
Și-ți cern argint în păr de stea.
Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăși culc pe mână
Și o topesc în așternut.
Mă rog de lună... să-nțeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândește noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.
Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Și brațele să te cuprindă,
Lipindu-te, ușor, de mine.
Mă rog de lună... și de stele,
S-adune diamant din șoapte,
Să-ți cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.
Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu știu.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!