Nopţile lungi mângâiau adesea gândurile făurite tardiv, în amurgul rătăcirilor fireşti. Sufletul îmi sângera dorinţă şi nebunie. Erau zâmbete care străluceau pe cer, dar nici o boare de vânt nu-mi mângâia visele cu atingerea ta. Mi-era dor să te strâng în braţe şi să-i zâmbesc fericirii prin ochii tăi frumoşi.

Andreea Palasescu (21 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, îmi lipseai. La ţărm de şoapte, fără înţeles, întinderea cenuşie a noptii săruta umbrele, atingându-le creştetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaţ şi patima ta plină de taine şi aşteptări, mângâia tandru brume de agonii şi firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorinţă, muşcată haotic din amalgamul cuvintelor şi fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium şi robire, dorinţă oarbă şi mută in simţiri amorţite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura uşor şi murmurul dulce al emoţiei aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldaţi în rouă şi parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti amurgul în care se odihnesc tainic toate visele mele şi mângâierea privirilor calde din care răsare timid soarele iubirii. Tu eşti lumina fericirii pe care o port în suflet în fiecare zi...

Andreea Palasescu (28 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta şi câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele paşilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire. Te rog, ai grijă de sufletul meu! Opreşte timpul şi lasă-mă să-ţi cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineaţă senină de septembrie...

Andreea Palasescu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încălţat cu ziua de azi. Îmi strângea sufletul în căuşul palmei, cu brazda fină a întunericulului ca o rază stingheră îmbrăcată în lumina rumenă a zorilor. Mi-am strâns şireturile timpului, cu grijă, domol, ca nu cumva să-mi ating tălpile albe cu noroiul suferinţelor. Cândva au curs din ochii amintirilor, şiroaie adânci menite să limpezească urmele paşilor gravate pe drumuri anevoiase. De aceea, acum treceam agale printre gândurile vii, care roboteau harnic prin lumea mea aglomerată, ca un muşuroi de furnici. Azi vreau să-mi fie soare în suflet. Să-mi cânte visele şi să ma-ndrăgostesc de viată şi de misterul ei neînţeles. Să plecăm braţ la braţ într-o nouă aventură. Iar dacă se va lăsa peste noi amurgul, sau de-ar fi să rămân iar desculţă prin pulberea vremii, timpul mă va încălţa grabnic cu o nouă zi...

Andreea Palasescu (11 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis! (

Andreea Palasescu (11 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis!

Andreea Palasescu (12 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul zâmbet al răsăritului de martie, prins în fir împletit de taine nespuse îi strângeau inima mică în căuşul razelor leneşe. Dimineaţa, cu genele lungi, sărutate de umbra proaspătă a zorilor încărcaţi pe alocuri cu glas de văzhuh nesfârşit işi picta visele în nuanţe calde de lumină. Timpul îi răsărea din priviri şi gândul mut, fraged în trăiri se contopea cu întunericul din adâncuri nepătrunse, duale şi cumva ispititoare prin dorinţă şi necunoscut.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îmi petreceam bruma de prezent învăţând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, uşor vizibile, în amalgamul acesta copleşitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoşi şi demni de iubire până la infinit. Şi eu mă rătăceam în poveştile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc.

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc...

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, desfată-mi zorii şi visele purtate în abisul dorului. Îmbracă-mi goliciunea umbrelor calde cu adierea lină a frunzelor purtate de vânt. Îmbată-mi simţurile cu şoapte şi sărută fruntea dimineţilor blânde cu surâsul iubirii din ochii lui. Septembrie, ascunde-mi taina într-un strugure dulce si lasă timpul să-i guste păcatele cu nesaţ...

Andreea Palasescu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfinţit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic şi mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălţa falnic în ecouri mute. Sub paşii mici, o mare de suflete cuminţi, ispitite de zgomotul vieţii, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale şi apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeţi cu braţe de Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdele crud al ierbii atinge silueta umbrelor firave intr-o dulce şoaptă de răsărit. Roua limpede picură molcom pe genele lungi, raze străvezii de lumină care alungă visele în tăcerea nopţilor întunecate. Pământul proaspăt păstrează încă urma paşilor tăi adâncită în sufletul meu, ca un suspin al timpului nestatornic.

Andreea Palasescu (10 aprilie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am presărat dor necuprins într-un buchet mic de rătăciri. Te-am aşteptat şi azi să pot privi iar lumea prin ochii tai. Eram doar pulbere de nori pe întinderea infinită a vieţii. Şi oamenii treceau în grabă, fără să înţeleagă rostul umilei noastre existenţe. Unii smulgeau din rădăcină speranţele şi umbreau cu tăcerile lor adânci, nemurirea. Erau buni şi răi din pricina suferinţelor şi poate a lipsei de împlinire care le brăzdase cumva sufletul. Voiam sa le fie linişte. Şi să-i iubească cineva, pe fiecare dupa rostul său atât cât te iubesc eu...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai mângâia cu dorul. Cât să mă caut într-o inimă mică, pesemne acolo ne-am văzut şi întâia oară. Când nu erau ceasuri şi mulţimi de oameni care să ne robească timpul preţios. Pot să te am în priviri şi să te apropii. Cu precizia orgoliilor care mint şi aproape ne aseamănă, cu atâtea gânduri nespuse. Pot să-ţi fiu prizonieră cât vreau. Într-un sens îmi place nevoia ta de control. Am chei pentru toate uşile. Altfel cum aş putea să-mi ţin sufletul deschis?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Te-am privit
când era linişte...
Şi îţi simteam
toate cuvintele.
Tu îmi spuneai
că sunt un mic nor
ce îmi trec ploaia
în timp ce visele se-ntrec
cu noaptea
ca şi copacii
ce trec prin anotimpuri.
Ochii iţi străluceau
într-o nebunie
ce tremura în lumină.
Poate eram doar
aproape de iarnă.
Am îmbrăcat surâsul tău
cu inima zăpezii
numindu-mi visele
din palmele tale
TU...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet la plural

gândurile mele înverzesc în cer
îmi pregătesc viaţa pentru dincolo
în raiul fericirii de apoi, prosper
voi zâmbii lumii, zeului Appolo.

visele mele sunt atinse de patimi
cu freamăt puternic cu nostalgie
adesea am scăldat obraji cu lacrimi
plânsul e plămădit de divină regie.

zâmbesc şi azi la tot ce am iubit
zâmbesc la oameni la tot universul
chiar dacă se apropie tristul asfinţit
vreau azi să mă înveselească versul.

condeiez în slove zâmbetul la plural
urcă la Demiurg fără funicular.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!