Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se aşeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieşit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-şi ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile şi ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolenţă,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muţit...

sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înghit lumina
umbrele înserării-
soare în apus.
*
Sus luceafărul-
freamăt de frunze în vânt
noaptea-n pădure.
*
În vârf de stejar
croncănind cârdul de ciori-
luna alături.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârdul ciorilor
Se leagănă pe ramuri
Şi ninge mărunt.

haiku de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin parcul cosit-
mirosul crud al ierbii
de primăvara.

haiku de Ioan Friciu (2023)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parcul "Abator" (discuţie între două babe)

Vezi, aici, a mea cumnată
A fost iarăşi violată!
Iar noi, toante, cu răbdare,
Hoinărim prin Parcul Mare.

epigramă de Ioan Raţiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngălbenite-
cad de vânt legănate
frunze de arţar.
*
Croncănit prelung-
în vârful castanului
cârdul ciorilor.
*
Ameţitoarea
mireasmăa crinilor-
glastra de cristal.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ceva în plisc
în zbor peste pădure-
trecând o cioară.
*
Alunecă lin-
pe oglinda lacului
cârdul de raţe.
*
Miros de iarnă-
primii fulgi de nea
topindu-se pe cale..

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Ştiu, doar parcul e de vină
că nu suntem amândoi.
Prea-nvelitu-s-a-n rugină
prea valsează trist în foi.

Eu, la braţ numai cu mine,
caut mersu-ţi mlădios.
Lacul, cufundat în sine,
mi-a surâs, neputincios.

Dezdoindu-şi iarăşi arcul
crengile bocesc în vânt.
Ştiu, de vină-i numai parcul
el nimic nu are sfânt.

Unde-i vara de-altădată?
Frig, şi singur, şi târziu...
Nu eşti tu cea vinovată,
Parcul e de vină, ştiu...

poezie celebră de Mihu Dragomir din Versuri alese (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar toamna...

Din parcul cu castani şi tei
Doar amintirea a rămas
De când eram noi mititei
Şi am ajuns mari pas cu pas...

Şi-acum e-acelaşi parc, nu zic...
În plus cu câţiva copăcei,
Ba cu-n nepot, ba cu-n bunic
Ce se perindă pe alei!...

Doar toamna trece-al vieţii fus
Prin stropi de amintire?!
Doar toamna pare un apus,
Sezon de preasfinţire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu luna

Am fost prin parcul cu alei întunecate
Plimbându-mă printr-o ceaţă neagră,
Vedeam bănci murdare... şi ciudat de rupte
Număram secundele ceasului din urmă.

Am fost şi-n dughene să-mi beau minţile,
Un cocktail de zile proaste şi alcool
La o masă-ntunecată după colţ
Ciocneam cu propria moarte.

Am fost şi pe la tine, aseară, iubito,
Undeva departe, într-un cartier mizer,
Te uitai străină şi pierdută,
Ca o ran-adâncă, ultimul blestem!

Am fost şi-n propiul cimitir, la braţ cu luna,
Alai nefiresc, regrete şi visuri
Doar frunze uscate şi-acorduri... Chopin
Am fost, iubito!

poezie de Iulian Ciornei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu în toamnă-
zbor în vrie cârd de ciori
peste vechiul parc.
*
Sus luceafărul-
pe cer nocturn de toamnă
e lună plină.
*
O zi cu ploaie-
fulgii de nea legănaţi
printre picături.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gheaţă pe alei -
în parcul dendrologic
doar veveriţe

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat
Şi parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Şi-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara s-a dus

Am lăsat în urmă vara,
Toamna mi-a ieşit în cale,
Iar şi-a-ncreţit fruntea, ţara:
Ploi de crize vin, rafale!

Câmpu-i trist şi secerat,
Oamenii se-ascund prin case,
Plânge cerul, aritmat,
Peste frunzele rămase.

Sufletele ni se-nchid
Ca o pleoapă obosită,
Între noi creşte un zid...
Gândurile trec prin sită.

Melcii sunt acum stăpâni,
Scot coarne impertinente,
Nici tineri şi nici bătrâni,
Dar lipsiţi de sentimente.

Ciori ce proferează-n cor
Cântecul, ce-l ştiu de-o viaţă,
În urma cocorilor,
Pe-ntreg cerul se răsfaţă!

Poezia-nfrigurată,
Tremură în inimi frânte
Vis tinzând pre niciodată,
Pregătit iarna să-nfrunte!

Nu-mi lua Doamne, speranţa,
Gheaţa să nu se aştearnă,
Mai acordă-mi cutezanţa
Să mai pot învinge-o iarnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-alei

e naşpa fir-ar ea toamna
cu soare de vară
cu plimbări fără ţintă prin parc
pe lac cu lebede albe
graţioase ca tine
şi castane pălindu-mă-n cap

orizontul mi-i forfecat de copaci
şi totuşi simt cerul
că-n ochii mei se închide
aşa ca o inimă ce încă
mai bate pentru noi doi

apropo
întunericul nopţii fără de somn
e prielnic aducerilor aminte
apar şi eu pe ecranul ochilor tăi
sau am fost doar aşa un fel de... joc de cuvinte

las parcul în urmă cu croncănitu-i de ciori
pleca-voi la ţară în vie
unde stoluri de grauri pofticioşi
dau târcoale precum gândurile mele
amintindu-mi de tine

vezi nu uita Ioane petardele...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parcul cu castani

Lampadarele-s aprinse-n parcul nostru cu castani ;
Pică frunze sinucise, fete plimbă curtezani.
Sus pe cer luna obtuză se zgâieşte indiscret
La doi tineri în sinteză de iubire-ntr-un boschet.

Doar o cucuvea bătrână stă pe rolul de chibiţ;
Amatoare de can-can-uri, face poze fără bliţ
Şi cobeşte... Nu de alta, să nu fie cu păcat,
Dar boscheţii mai visează câte-un bebe supărat...

Pe-o alee, la chitară, cânt-un june fericit
Că şi-a-mbrăţişat iubita, dar deja a răguşit ;
Pripăşit şi el prin preajmă, latr-un câine-nfometat -
De o vreme doar răbdatul prelungit l-a săturat.

Filantropii nu-l mai cheamă, nu-i aruncă vreun covrig ;
I s-a-nfierbântat stomacul, pe când pielea-i zace-n frig.
Sun-un orologiu ora când stafiile se bat ;
La statuia cu arcaşul stau o clipă-ngândurat:

E alambicată viaţa şi aşa a fost mereu...
Îmi e proaspătă aroma fructelor din decolteu ;
Cu întreaga ei dulceaţă într-atât m-a răvăşit
Că, îmbrăţişând statuia mă declar îndrăgostit.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu plec cu cârdul de cocori

Corabia-şi urmează cursul
Pe un ocean indiferent
Un punct pierdut în universul
Străin şi rece aparent

O undă de melancolie
Precum o oază plutitoare
Pe care nimenea n-o ştie
M-a însoţit pe larga mare

Ne-apropiem de Terra Nova
Cu pescăruşii la catarg
Şi mut e gândul, tace slova
Şi valuri greu de bord se sparg

Adio ţărmuri jinduite
Atâtea nopţi mă trec fiori
Rămâneţi nedescoperite
Eu plec cu cârdul de cocori.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!