Micul soare, fiica Lunii
Mărețul Soare avea un fiu,
Măreața Lună o fiică,
Încă de când cei doi se știu
Iubirea lor se tot complică.
Captivi mereu în timp și spațiu
Ursiți să nu se întâlnească,
Sunt prinși într-un amor nesațiu,
Destinele să nu-și unească.
Dară poate, cine știe
Și într-o măreață zi,
O minune va să fie
Și cei doi se vor uni.
Micul Soare, fiica Lunii
Întâlnise-vor pe cer,
Și-i va-nvălui, milenii,
Un amor plin de mister.
Imensul gol ce-i despărțea
Reuși-vor să-l străbată,
Și veni-va poate vremea
Să se-ntoarcă imensa roată.
Să se schimbe sensul vieții,
Dragostea să n-aibă margini,
Și din densitatea ceții
Să se scrie alte pagini.
Universul să se schimbe,
Iar iubirea celestală,
Între două lumi să plimbe
A ei forță colosală.
poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Eminescu catre Veronica
Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferința se vedea.
Am scris și despre teiul care
Știa toată povestea noastră,
Și despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.
Acum de-aș mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ți-aș scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te și-n veșnicie.
Știu că și tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ți-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ți-am fost departe.
În veșnicie am luat cu noi
A noastre clipe și iubirea,
Și-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.
Am îmbrăcat veșmântul veșnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce și tainic
Pe când eram de vânt bătut.
Mereu ai fost Crăiasa vieții mele
Și regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi ești Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.
Autor: Răzvan Isac 15-01-2015
poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ar reveni iubirea
În noapte ne iubeam
sub o lună plină,
Iubirea nu mai e.
-Din a cui pricină?
Eu mi-am dat inima
să fie totul bine,
Am primit în schimb
doruri și suspine.
Dragostea ne-a fost
dulcele parfum,
Într-o clipă toată
s-a prefăcut în scrum.
N-a mai rămas decât
o scânteie care
Fără iubirea ta
se stinge și dispare.
De-ar reveni iubirea
cu parfumul ei
S-ar reaprinde alte
sute de scântei,
În noapte-ar răsări
luna și-alte stele,
Te-aș avea din nou
în brațele mele.
Este atât de greu,
cu vise mă hrănesc
Și cu speranța că
iubirea o găsesc,
Poate va renaște
din cenușa veche
O altă iubire,
sufletul meu pereche.
poezie de Răzvan Isac (7 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și azi mă scald în amintiri
Și azi mă scald în amintiri,
Și azi încă te mai iubesc,
Mi-e dor de-a tale dulci priviri,
Mi-e dor iubirea să-ți șoptesc.
De te-aș avea în brațe acum,
Ți-aș tăinui al meu amor,
Dar nu te am și mă fac scrum,
Iubirea mea de al tău dor.
Stau zile-ntregi și număr ore,
Număr secunda din minut,
Și mă întreb: "Când pot eu oare?"
Să ating chipul tău plăcut!
poezie de Răzvan Isac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar iubirea...
"Isus este iubire."
(Goethe)
Cea mai mare frumusețe pe pământ
Țelul cel mai strălucit și sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Glas pururea dulce și plăcut
Bunătate strălucită și sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Orizonturi largi și orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Și furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag și pur
Nimenea, nimenea ca și iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orișicui.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă rog de lună
Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ți-i prind cunună
Și-ți cern argint în păr de stea.
Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăși culc pe mână
Și o topesc în așternut.
Mă rog de lună... să-nțeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândește noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.
Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Și brațele să te cuprindă,
Lipindu-te, ușor, de mine.
Mă rog de lună... și de stele,
S-adune diamant din șoapte,
Să-ți cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.
Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu știu.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voinicul și prințesa
Dinspre miazăzi apare
Un voinic grăbit, călare,
La castelul din pădure
A lui prințesă s-o fure.
Un castel mare, păzit
De dragonul cel mâhnit...
Stă voinicul, se gândește
Cum dragonul păcălește.
Dragonu' avea pumnal de foc
Și vreo șapte alte arme,
Dar cu puțin de noroc
Atunci când acesta doarme,
Voinicul viteaz din fire
Le va lua într-o clipire.
- Și atunci dragonul mare
Va rămâne mic sub soare!
Armele, ca prin magie,
Îl fac mare ca să fie,
Fără ele e mic, mic,
N-are putere nici-un pic.
Un voinic cum nu e altul
Într-o clipă face saltul,
Pe dragon să-l păcălească,
Cu prințesa lui să se unească.
Dă ocol castelului,
Ia armele dragonului,
Ș-apoi fără pic de teamă
Pe prințesa lui o cheamă.
- Dulce floare de cireș
La balcon te rog să ieși,
Într-a mele brațe sari
Să fugim ca doi hoinari.
Astfel, cum zise voinicul,
Sare fără a știi bunicul,
Rege ce-mpărțea teroare
În ținutul 'cela mare.
Și-amândoi gonesc la vale,
Nimic nu le stă în cale,
Plecară spre miazăzi,
De unde voinicul veni.
Se bucură natura toată,
Voinicul reuși să scoată,
Pe prințesă din castel
Să fie mereu cu el.
Cei doi își trăiesc iubirea,
Vor afla ce-i nemurirea,
Voinicul și prințesa lui,
Dragostea Universului.
poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii noștri nu au toamnă...
Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.
Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.
Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.
Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.
Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.
Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.
Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.
Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.
poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comprimare
am citit pe undeva
că se poate comprima
timp, materie și cer
ascunzând un nou mister
dacă e adevărat
aș vrea să fiu ajutat
să comprim iubirea mea
care mi-e povară grea
aș ascunde-o într-un lac
sau pădurea cea de fag
aș avea brațe deschise
să cuprindă alte vise
vreau să am noroc în ele
și miros de sânziene
lângă râul dus în vale
unduindu-se la soare
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea și ura, iubirea mea
Dragostea și ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt fațete ale medaliei iubirii,
iar lumina și întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.
Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.
Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legați prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
și suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...
Deși încerc
să-ți descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aș încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...
Laptopul mi se blochează,
dar programul vieții noastre continuă
în acel spațiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... și iubirea suntem una...
Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...
Tu dragoste să zâmbești iubirii,
iar sufletul să-ți fie ușor și liniștit.
Rostul vieții
este să te bucuri că trăiești acum și aici.
... Mâine... cine știe?...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva, cândva
Undeva, cândva
Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spațiu, or vibra ca unde.
Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.
Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emițând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.
Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.
Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie și... cuiva...
poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis... demult
Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!
Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!
Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...
Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!
Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încrețită, tremuri
inimi, bați în piept, suflet de oțel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...
Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu știi de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai ești demult... Lună!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trimit îngeri la tine
Trimit cu eterul
Spre tine șoapta mea,
Și gândul, efemerul,
Și toată dragostea.
Pe adieri de vânt
Trimit raze de soare,
Și tainicul cuvânt
Pe-a curcubeului culoare.
Trimit îngeri la tine
În noaptea cea senină,
Când te gândești la mine
Și inima-ți suspină.
Aș vrea să-ți fiu eternul,
Aș vrea să-ți fiu amor,
Și amândoi destinul
Să-l facem mai ușor.
poezie de Răzvan Isac (6 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trupul tău îl învelesc cu stele
Trupul tău îl învelesc cu stele
Și-l fac să fie veșnic ca și ele,
Aș vrea să te-nvelesc cu trupul meu,
Dar eu nu voi rămâne așa mereu.
Eu voi pierii când timpul meu va trece
Și trupu'-mi va rămâne tot mai rece,
Poate mă voi transforma într-o stea
Să pot să te-nvelesc iubirea mea.
Cu dragostea aș vrea să te-nvelesc,
Căci tu ești tot ce am, tot ce iubesc,
Cu dragostea să te port în vecie,
Și moartea tot viață să ne fie.
poezie de Răzvan Isac (21 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azorel
Cine este Azorel?
După nume, e cățel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit nițel
La ce va ajunge el.
Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.
Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătușica sa cea bună,
Uneori puțin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.
Să facă poze-n expediție,
Să-și deschidă apoi o expoziție.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.
poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub munții care nasc multe izvoare
Sub munții care nasc multe izvoare
Dorul meu aș vrea să îl îngrop,
Sub pașii mărunți de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.
Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aș vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopții cu stele căzătoare.
Și dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aș îngropa?!
Poate mai amar și mai plin de spini
S-ar întoarce și iubirea mi-ar stopa.
Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.
Poate am noroc și nu se mai întoarce,
Și voi reuși să scap de el,
Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace,
Și-mi voi trăi iubirea la un alt nivel.
Fără dor pustiu, doar eu și fericirea
Vom păși în simpli pași de vals,
Și voi încerca să-mi recâstig iubirea,
Și voi da deoparte tot amorul fals.
poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea-i telenovelă
Viața mea-i telenovelă,
Scrisă pe aripi de vânt,
Sufletul mi-e ca o velă,
Dragostea, un lucru sfânt.
Am iubit, iubesc, iubi-voi,
Pătimesc și nu îmi pasă,
Împart dragostea la doi,
Chiar de-n urmă lacrimi lasă.
Nu e primul meu amor,
Nu va fi nici ultimul,
Chiar de-o fi să mor de dor
Voi iubi cu sufletul.
Și voi merge înainte,
Tot să caut dragostea,
Voi avea mereu în minte,
Al ei chip, frumoasă stea.
poezie de Răzvan Isac (24 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am plecat să caut
Am plecat să caut
Soarele-ntre nori,
Căci n-a mai răsărit
Și n-au mai fost nici zori.
Am plecat să caut
Luna printre stele,
Căci nopțile-s pustii,
Sunt toate atât de grele.
Am plecat să caut
Chipul tău senin,
Printre vise vechi,
Dar totul mi-e străin.
Am plecat să caut
Dragostea-n pustiu,
Și nu am găsit-o,
Unde-i nu mai știu.
Poate se ascunde
În vise eterne,
Poate de fărâme
Dragostea se cerne.
Să ne regăsim
Purificați de amor,
Și plini de speranță,
Vindecați de dor.
poezie de Răzvan Isac (25 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploua... ploua torențial
Ploua... ploua torențial, tu ai venit,
Sub o umbrelă veche, argintie.
Să fiu al tău deja eram menit,
În piept să-mi ardă dragostea, făclie.
Eram timid, dar plin de entuziasm,
Căci tu erai întâiul meu amor,
Trăiam cu tine-atunci parcă un basm,
Eram eternul tânăr visător.
S-a scris pe pagini albe ce-o să fie,
Ceea ce ursitoarele-au ursit,
Că te voi întâlni și-mi vei da mie,
O dragoste cum nu s-a mai găsit.
Și-om scrie noi povestea de la capăt,
Și vom adăuga în ea eternul,
Căci ceea ce simțim nu are treacăt;
- Așa ne-a fost ursit nouă destinul!
poezie de Răzvan Isac (5 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
poate că vântul de noiembrie
îndulcit cu miere într-un pahar de unică folosință
își pierde textura
aroma
densitatea
și poate că niciodată nu e prea devreme
să transformi un pahar de noiembrie
în cenușă
cine spune că universul nu e decât
un glob cât o coajă de portocală
sau cine nu-mi dă voie să-l
desprind de pe axă
să-l bag în buzunar
și să mi-l cos pe frunte
ca semn că nu sunt învinsă
ci am învins
poezie de Sorina Rîndașu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Margini de spațiu
de timp pentru iubirea mea
sleit intru în oglinda din camera
ascunsă pentru novici
într-un castel uitat de vrăjitori
îmi șterg palmele transpirate
de descântecele făcute
de babele desculțe ce au
călcâiele crăpate și părul
alb și rar
alb și zbârlit
alb murdar
încă am roiuri de albine în ochi
și încă sunt fericit
pentru că iubirea este o vrajă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!