Noiembrie

poate că vântul de noiembrie
îndulcit cu miere într-un pahar de unică folosinţă
îşi pierde textura
aroma
densitatea
şi poate că niciodată nu e prea devreme
să transformi un pahar de noiembrie
în cenuşă
cine spune că universul nu e decât
un glob cât o coajă de portocală
sau cine nu-mi dă voie să-l
desprind de pe axă
să-l bag în buzunar
şi să mi-l cos pe frunte
ca semn că nu sunt învinsă
ci am învins

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plămânii tatălui meu

în plămânii tatălui meu creşteau holde
şi copaci înfloriţi în mijlocul lui noiembrie
căci respiraţia este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore şi tata
ar tuşi sânge şi singurătate
aş şti că am respirat paisprezece ani degeaba
copacii înfloriţi s-ar culca la pământ
iar fumul de ţigară şi rugăciunea n-ar avea glas
să-l mângâie şi să-i hrănească spaima
toţi suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare şi ne târâm
dar eu m-aş târî până în plămânii tatălui meu
unde cresc holde şi copaci înfloriţi în mijlocul lui
noiembrie

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

prin clipele turnate în forma unui vers
noiembrie se zbate trecând prin fapt divers

motanul toarce firul seninei dimineţi
ci eu îmi sorb delirul cafelei cu tristeţi

afară-i întuneric, noiembrie deplin
noembrie himeric, noiembrie hain

la uşă iarna bate cu albele-i zăpezi
tu ştii că nu se poate, ştiind că nu mă crezi

în umbra dimineţii răsună noi culori
un imn cernut fineţii ce picură din nori

noiembrie-n amiaza cu soarele apus
noiembrie în fraza că sunt cu pluta dus

noiembrie-n retina cu verdele rotund
noiembrie în tina ce-ngheată pân-la fund...

poezie de Iurie Osoianu (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUPOI (la telefon): Da, da! E acolo!... La intrarea în Mahalaua Revoluţiei de la 7 Noiembrie... (Apăsat). Am spus 7 Noiembrie! Atunci a avut loc Revoluţia din Octombrie! (Pauză.) Nu, prietene! Comuna din Paris este altceva! Altă revoluţie, altă mahala! (Pauză). Şoferul să fie cu ochii pe agitatorul Guran. Atenţie! E bine camuflat... Are nasul roşu, dar nu e comunist. E legionar! Când Guran va trece strada, camionul nostru să-l ia...(Pauză) Nu în cabină, Georgele! Să-l ia pe capotă! (Pauză). Beşleagă ştie lecţia. A învăţat asta la şcoala de şoferi.
LIMBĂU (alarmat): Vreţi să-l lichidaţi pe Guran? Şi eu pe cine voi mai fila?

replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni într-un pahar cu apă

Furtuni într-un pahar cu apă
Se iscă-aşa, netam-nesam,
Noi traversăm o grea etapă
Cu cai de lemn ce mor în ham.

Demagogie, vorbe-n vânt
Sunt aruncate-n lume, semn,
Că nu e bine pre pământ,
Că încă mai sunt limbi de lemn.

Când sărăcia-i suverană
Şi chiar de-i linişte-n pahar
Balsam dacă presari pe rană
Rămâne-n gură gust amar.

Furtuni într-un pahar cu apă,
Iar noi, năieri în coji de nucă
Şi cari ce pururea tot sapă...
În lemn trist paşaport de ducă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pahar cu vin

O frunză de geam se loveşte
O fată in gol priveşte,
O lacrimă curge lin
Într-un pahar cu vin.

Un sunet nesfârşit
De plânset răguşit,
O viaţă ce se duce lin,
Într-un pahar cu vin.

O continuă dilemă
Într-o gândire fermă,
Un gând ce apare lin,
Dintr-un pahar cu vin.

Pe masă o pată
Şi-o tigară sfărâmată,
Scrumu-i împraştiat lin
Lâng-un pahar cu vin.

O rază rătăcită
De lună înngalbenită,
Luminează lin...
Un pahar cu vin!

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără limite

Discutam la o agapă
Infinitul mult cu firea
Cine poate să-l încapă?
Numai ea nemărginirea

Întrebă şi o vecină
Unde intră vastitatea?
Cine poate s-o conţină?
Sigur doar imensitatea

Discuţia se aprinde
Zise un moş că după dânsul
Universul nu-l cuprinde
Decât însuşi necuprinsul.

poezie de David Boia (9 martie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evey Hammond: Amintiţi-vă, amintiţi-vă de 5 noiembrie, de Complotul Prafului de Puşcă. Nu găsesc nici un motiv pentru care Complotul Prafului de Puşcă ar trebui uitat. Dar cum rămâne cu omul? Ştiu că numele lui era Guy Fawkes şi ştiu că în 1605 a încercat să zboare în aer Palatul Parlamentului. Dar cine era el cu adevărat? Cum era el? Ni se spune să ne amintim idea, nu omul, pentru că un om poate da greş. Poate fi prins, poate fi omorât şi uitat, dar patru sute de ani mai târziu, o idee poate încă să schimbe lumea. Am intrat în contact direct cu puterea ideilor, am văzut oameni omorând în numele ei, şi murind pentru a o apăra... dar nu poţi săruta o idee, nu o poţi atinge, nu o poţi îmbrăţişa... ideiile nu sângerează, nu simt durerea, nu iubesc... Şi nu mi-e dor de o idee, ci de un om... Un om care m-a făcut să îmi amintesc de 5 noiembrie. Un om pe care nu îl voi uita niciodată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evey Hammond: Amintiţi-vă, amintiţi-vă de 5 noiembrie, de Complotul Prafului de Puşcă. Nu găsesc niciun motiv pentru care Complotul Prafului de Puşcă ar trebui uitat. Dar cum rămâne cu omul? Ştiu că numele lui era Guy Fawkes şi ştiu că în 1605 a încercat să zboare în aer Palatul Parlamentului. Dar cine era el cu adevărat? Cum era el? Ni se spune să ne amintim idea, nu omul, pentru că un om poate da greş. Poate fi prins, poate fi omorât şi uitat, dar patru sute de ani mai târziu, o idee poate încă să schimbe lumea. Am intrat în contact direct cu puterea ideilor, am văzut oameni omorând în numele ei, şi murind pentru a o apăra... dar nu poţi săruta o idee, nu o poţi atinge, nu o poţi îmbrăţişa... ideiile nu sângerează, nu simt durerea, nu iubesc... Şi nu mi-e dor de o idee, ci de un om... Un om care m-a făcut să îmi amintesc de 5 noiembrie. Un om pe care nu îl voi uita niciodată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-ţi fiu?

Poate că mâine va fi o altă vreme
sau nu
voi afla sunetul vocii ei
şi îl voi uita chiar a doua oară

pentru că sunt eu
şi tu eşti pe tărâmul meu

ea e
întrebarea
care macină cerul gurii
o zi doar
încă una

urechile
varsă cenuşă
caldă încă
stinsă de cuvinte goale
aşteptând un răspuns
care nu se va naşte niciodată
lângă mine
lângă tine
pată roz
cristal din Oz

de ce nu-mi eşti
de ce să-ţi fiu
de ce nu vii
de ce să viu (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie...
primul gând emigrează spre tine, în zori fremătând,
în suflet speranţe-adunând, cuvinte de dor presărând
în mesaje răspuns aşteptând...

noiembrie...
ultimul gând se îndreaptă spre tine,
în amurg lăcrimând,
te învăluie-n dor, aşteptând
un semn, o privire, zâmbet, cuvânt,
de peste ocean iubire sperând,
sărut în lumină de lună visând,
trupu-mi înfiorând,
de-mbrăţişare, de-atingerea ta nevoie având...

noiembrie...
viaţa împreună imaginând,
zâmbind printre lacrimi, şoptind, suspinând,
fericire, dor, iubire-aşteptând,
un zâmbet, un semn, o privire, cuvânt,
şi-n van sperând...

poezie de Elena Vlădescu (21 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noiembrie, iubito

Îmi bate noiembrie în geam,
Eu-i spun să mai întârzie un pic,
O iubire din octombrie mai am
Şi n-am s-o las pentru nimic.

Mai am de scris vreo trei cuvinte
Şi-un milion de alte ce-or mai fi,
Suspend şi vis şi mii de jurăminte,
Prin poezie vreau s-o pot iubi.

Noiembrie poate să nu mai vie,
În braţele ei simt cum mă topesc,
Femeie dragă, iubirea mea târzie,
Octombrie, eu vreau să-ţi dăruiesc.

poezie de Mihail Coandă (19 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

UN PAHAR

Toarnă-mi un pocal de iubire!
Din plinul buzelor fierbinţi,
Să-mi rămână-n amintire
Nopţile când nu eram cuminţi.

Dragoste, toarnă-mi în pahar!
Să-mi otrăvesc inima nebună,
Cu al sărutului tău dar
Oferit când eram împreună.

În suflet adu-mi fericirea!
Cu îmbrăţişarea ta caldă,
Căci tu mi-ai adus iubirea
Ce astăzi puternic mă scaldă.

Nimic nu e mai frumos
Decât ale tale mângâieri!
Şi zâmbetul tău curios
Ca seninul acelei primăveri.

Câmpia Turzii 8 noiembrie 1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satyricon

Hai iubito dă-mi paharul
trupul tău e un pahar
să-mi înec în el amarul
n-o fi totul în zadar

Trupul tău e un pahar
o nu fie de deochi
ce şampanie cu har
ţi se varsă vai din ochi

Să nu fie de deochi
îmi înec în ea amarul
mai înalt decât cei plopi
hai iubito dă-mi paharul

Trupul tău e un pahar
şi-am să-l beau cât mai amar

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (11 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul soare, fiica Lunii

Măreţul Soare avea un fiu,
Măreaţa Lună o fiică,
Încă de când cei doi se ştiu
Iubirea lor se tot complică.

Captivi mereu în timp şi spaţiu
Ursiţi să nu se întâlnească,
Sunt prinşi într-un amor nesaţiu,
Destinele să nu-şi unească.

Dară poate, cine ştie
Şi într-o măreaţă zi,
O minune va să fie
Şi cei doi se vor uni.

Micul Soare, fiica Lunii
Întâlnise-vor pe cer,
Şi-i va-nvălui, milenii,
Un amor plin de mister.

Imensul gol ce-i despărţea
Reuşi-vor să-l străbată,
Şi veni-va poate vremea
Să se-ntoarcă imensa roată.

Să se schimbe sensul vieţii,
Dragostea să n-aibă margini,
Şi din densitatea ceţii
Să se scrie alte pagini.

Universul să se schimbe,
Iar iubirea celestală,
Între două lumi să plimbe
A ei forţă colosală.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua β din constelaţia Leul, numită şi Denebola, e albăstrie. Steaua γ e gălbuie şi privită cu luneta e dublă şi anume: cea mare e gălbuie, cea mică e albăstruie. În apropiere de steaua γ e radiantul, adică punctul dinspre care ne vine în noiembrie un roi de stele căzătoare, cari nu sunt în realitate decât sfărămăturile unei comete. În noiembrie 1833 şi în noiembrie 1866 s'au înregistrat adevărate ploi de stele căzătoare ce veneau dinspre acel punct al cerului. Bine-nţeles, în luna noiembrie, constelaţia Leului nu se vede seara spre sud, ci dimineaţa, spre răsărit.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o umbră-ntr-un pahar

liniştea
mai picură pe afară
a-ncetat să bată vântul
şi pe geam
mă uit eu iară
cât de scump este pământul
chiar
cu pomi lipsiţi de frunze
şi cu flori de frig mai blânde
fără
lacrimi şi omăt
căci omătul
s-a topit în cluj
nu mai este nicăieri
nu este decât un vis
ca o umbră-ntr-un pahar
de idei ce azi le pui
să te aştepte-n buzunar
de pe drumul nimănui
când revii cu
pasul rar

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.

poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţie

supărat am deschis o sticlă cu vin
noaptea târziu sub cerul curţii mele
stelele îmi sclipeau şi mă mustrau
dar eu de singurătate beam şi tot beam
până am prins un pic de curaj
şi m-am luat la harţă cu dumnezeu
l-am anunţat direct că el nu mai există
de ceva vreme aici pe pământ un nebun
îi bâlbâiam numele l-a declarat mort
şi eu preacredinciosul îl cred mă jur
i-am spus că n-are cruce şi nici măcar mormânt
l-am întrebat la cine doamne-acuma să mă-închin
n-a zis nimic mi-a mai turnat înc-un pahar cu vin
cu teamă ca pe împărtăşanie l-am băut
mi-am zis în gând că-i vremea să mă spovedesc
şi spus-am despre mine toate bune şi cele rele
i-am pomenit apoi din nou de filozof
despre acel afront imensă imensă blasfemie
mă aşteptam să-l fi înfuriat în aşa hal
că o să mă scuture din pomul vieţii
însă nimic nimic nu s-a-întâmplat
de enervare am muşcat cu dinţii din pahar
nu se poate nu se poate cum doamne cum
un eretic în loc să-l arzi în iad tu îl proclami geniu
nimic pocalul spart pe jumătate plin de sânge
mă îmbia cu mirul lui dumnezeiesc
sfios descumpănit am vrut să-l dau pe gât
însă ceva o mână nevăzută parcă m-a oprit
aud şi-acum în jur cum noaptea îmi şoptea
sunt viu e gol mormântul meu în tine
cum vezi te las să îmi putrezeşti crucea
şi-apoi o să mă-ntorc din nou la mine

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!