Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă copile

Dacă n-am fost aşa cum ţi-ai dorit,
Nu căuta, în vina mea, răspunsul.
Mi-e martor, Dumnezeu, ca te-am iubit,
Dar mi-am ascuns şi lacrima şi plânsul.

Prea multe rugăminţi neîmplinite
Trezesc acum... regretele târzii.
Ai să-nţelegi durerea de părinte
Când ai să ai la rândul tău copii.

Imi caut, printre gânduri, vindecarea.
Azi, să mă ierţi... povară dacă-ţi sunt.
Doar grijile îmi rătăcesc plecarea,
S-au strâns cu toate-n părul meu cărunt.

Când am să mor să n-ai păreri de rău...
Tot mamă-ţi sunt, de n-oi mai fi în viaţă.
Te-oi cauta prin nopţi... în visul tău,
Să-ţi mai aduc o vorbă... o povaţă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

Viaţa are o limită, iubirea nu... nu irositi viaţa, iubiţi-vă!
Marin Bunget

Nu irosiţi secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?

Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viaţa ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ţi greşeală.

Când timpul curge fără de oprire
Nu ţine ură-n viaţa ce-o trăieşti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor

Trec anii, şi pân-acuma tot trecură,
Se trec părinţii ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viaţă
Având în inimă a nemuririi speranţă...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălţând "Rugă pentru părinţi" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist şi lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Şi neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simţea că-i necăjită,
Că mult, prea mult munceşte ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui braţe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viaţă,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji îşi face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrâneţea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părinteşti
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În faţa casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinereţea, sfânta tinereţe-a lor?
De ce încărunţit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puţin prin depărtări s-arată...

Trece viaţa-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorţii,
Văd nucul de la poartă, şi-o cărare
Spre prispa casei, unde aşteaptă sfinţii...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinţi...

poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dol de sălutalea ta

Ialtă-mă mamă n-am ştiut
Când elam mică şi-am celut
Tu nu mi-ai dat că n-ai avut

Cu sufletul îndulelat
Ai luat pământu'-n lung şi-n lat
M-ai lăsat mamă şi-ai plecat

Ial azi când nu mai sunt fetiţă
De-acuma melg la gladiniţă
Mi-ai tlimis mamă şi lochiţă

Şi mie... şi la flăţioli
Ne-ai tlimis mamă pantofioli

Când le plimesc la piept le stlâng
Sunt male mamă nu mai plâng

Dal te iubesc măicuţa mea
Şi-olicât de multe aş avea
Mi-e dol de sălutalea ta

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

m-am rătăcit în căutarea ta
uitasem că ai fost odată lângă mine
într-un târziu am înţeles
esenţa dură a cuvântului odată
atât de aproape
atât de trecut şi petrecut
cine suntem noi...
azi, doi străini
suflet pierdut, rătăcesc pe aleile de tei
din oraşul acela prăfuit, la margine de drum
acum trăiesc din amintiri
când ne iubeam
ştii... şi azi eu te iubesc, şi...
cu cine pot să mai vorbesc
să mai cerşesc o vorbă, un cuvânt
am adunat din lacrimi un buchet
pe altarul iubirii l-am aşezat încet
mă dor bătăile de ritm
ce inimă nebună, te cere întruna
îmi lipsesc sărutările noastre printre mângâieri sfioase
şi braţe ce se frângeau, se încolăceau în tainic joc
pe trupul tău, pe sânii tăi, în ochii tăi
azi clipa a trecut
a mai rămas, o mână întinsă şi un sărut

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înteles, măicuţă, ce mult doare

Primeşte-mi, mamă, azi, o rugăminte,
Nu vreau decât iertarea ta... şi-atât.
Copil fiind, copil necopt la minte
Şi tulburat de dorul de părinte,
A fost un timp când, mamă, te-am urât.

Uram puţinul... cât erai cu mine,
Uram departele ce sta-'ntre noi,
Şi nu vedeam în gândul tău, de bine,
Iubirea... care încă ne mai ţine,
Durerea ta, pătrunsă de nevoi.

Dar timpul a trecut... şi astăzi, mare,
Când soarta m-a adus pe-acelaşi loc
Şi am şi eu, la rândul meu, o floare,
Am înteles, măicuţă, ce mult doare
Să-ţi laşi departe... singurul boboc.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun rămas!

Erau străini. Pescari trudiţi,
Cu faţa suptă ca smochina.
Şi-ar fi rămas tot risipiţi
Ca nişte maci printre căpiţi,
De nu i-ar fi cules Lumina!
Erau străini. Şi-ar fi rămas
Îndepărtaţi pe totdeauna.
Dar când acel ciudat Rabin
Schimbă la Cana apa-n vin,
Ei au simţit că toţi sunt una!

De-atunci prin câte au trecut!
Cum mai puteau străini să fie?
Aşa a vrut Isus cel bun
Ca-ntr-un sublim trecut comun
Să-i lege-n snop pe veşnicie!

Şi-n adevăr; de-atâta har
Ce-l revărsa mereu Preaînaltul,
Simţeau pescarii-n piept un jar,
Simţeau că-i leagă un fierar
C-un lanţ de slavă unul de-altul.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru şcolari

Cum ştii, când noaptea-şi numără lacrimile
încerc să estimez într-o măsură oarecare –
marcându-mi durerea-n kilometri şi-n mile –
distanţa dintre noi, mereu mai mare.

Şi toate cifrele se transformă-n cuvinte:
confuzie, pornind de la A, ca la carte,
şi speranţă, care începe la B, mişcându-se-înainte
spre un terminus (tu) aflat departe.

Doi călători purtând câte-o lumină, o micuţă stea,
mişcându-se-n tăcere prin întunericul care şi-i asumă.
Distanţa se multiplică încontinuu, toată noaptea.
Ei speră să se întâlnească într-o sumă.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte iartă un părinte?

Câte iartă un părinte?
Câte nu-ţi trece prin minte...

Nepăsarea, vorba slută,
Greşeala, voit făcută,
Tonul vocii ridicat,
Lacrima ce s-a uscat...

Ţipătul, ce parcă-l taie,
Şi-l loveşte-n măruntaie,
Când din mână îi mai scapă,
Pâinea sau cana cu apă...

Tristeţea şi abandonul,
Când aşteaptă telefonul,
Pruncilor, plecaţi departe,
Ce l-au uitat, din păcate...

Sihăstria şi durerea,
Când păşeşte-n încăperea,
Norei, ce spune cu zor,
"Nu-mi călca, bre, pe covor!"...

Câte iartă un părinte?
Câte nu-ţi trece prin minte...

Reproşuri fără temei,
Pentru... "traiul de 2 lei",
Fiindcă pita-i prea uscată,
Ca să poate fi mâncată...

Că masa e mai mult goală,
Şi doar loboda-i prin oală,
Că bocancii sunt prea roşi,
Că nu-s bani de-unii frumoşi...

Că alţii râd pe la colţuri,
Având neghină "în moţuri",
Pus la zid de oameni goi,
Pentru lipsuri şi nevoi....

Iartă răzvrătirea lor,
Răzvrătirea pruncilor,
Şi-i iubeşte, luaţi aminte,
Orice-ar face. Că-i părinte.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada trecerii prin spini

Nu am ce să-ţi mai cer,
După cât te-ai schimbat
Sub alt colţ de cer
Alte clopote bat...
Suntem doar doi străini
Care nu-şi mai vorbesc
Printre atâţia spini
Cum să-ţi spun "te iubesc"?
Cum să-ţi spun "te iubesc"?

Ţie ţi-a trecut iubirea,
Mie mi-a trecut uimirea,
Ţie ţi-a rămas lumina,
Mie lacrima şi vina...

Nu am ce să mai fac,
Prea departe te-ai dus...
Şi îmi vine să tac
După ce ai apus...
Suntem doar doi străini
Care nu-şi mai vorbesc
Printre atâţia spini
Cum să-ţi spun "te iubesc"?
Cum să-ţi spun "te iubesc"?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-n doi December

culmi domoale în văi de amintiri şi-n timpuri
săpate-n adânc de mine, fum spre cer încet ridică
zidul sufletului meu, umed de lacrimi
trist şi-n rece alb şi-n vânturi, strigă
ascult-mă!
te caut şi ard în albastru tău şi-n gânduri
ard în taciuni, ard în clipe şi rup bucăţi din viaţă
te caut în trecut, te caut în ghem trecut de aţă
ard pe cer, ca stea ce-n jos priveşte printre nouri
ard ascuns în amintiri, ard în grele doruri
ascultă-mi te rog, inima cum strigă
tu cer!
nu pune să bată niciodată vântul, ca să spulbere
amintirea mea şi gândul nimănui
nu arunca privirea, nici trecutul, nici cuvăntul
lasă-le-ncetate, lasă-le-ntre noi
iar voi!
aburi de ceţuri, nu lipiţi lutul greu de paşii mei
iar tu december, să ştii, mă bucur
ca ai venit prin ziua cea din-tâi

aştept tu stea, nestemată-n fulg de nea bătută
să vii încet din cer, albastră-albă şi te rog
să fii cu mine blândă
încet să cazi şi să oftezi văzduhuri
să-mi spui din drumul tău, poveşti din începuturi
căci pentru tine astăzi, este zi de doi
iar eu mereu te văd prin gânduri
şi-o viaţa ce-aşi dori, să fie întrupată –n noi

vino încet şi poposeşte pe-a mea frunte
acolo mă doare şi mă alină prin cuvinte
pentru că eu, mereu
te văd, spic galben de grâu rătăcit şi îndoit
te văd-n pâinea de pe masă şi-n gust mereu te simt
te văd-n macul petală ce-mi zvâcneşte-n roşu tâmplă
în muntele în faţa căruia, cerul abătut se-avantă
te văd în mine, în multe primăveri dorite
în turn de nea-n december şi-n iernile trecute
te văd...
când răscolesc printre amintiri, tu rătăcită-n gânduri
atunci când chipul tău, alb, străin şi singur
eu l-am găsit, find suflet, departe printre grinduri
acum de vrei, doresc sigur să ştii, că astăzi
pentru tine, după zi de-ntâi nu am uitat să ştii
că este ziuă de December, pentru tine doi
şi urmează doresc să ştii, şi-o zi de trei
...

poezie de Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejari sunt încă

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dragi colinde la români
Când oamenii se simt mai buni.

În vremea ceea, fiecare,
Cu vârstă mică sau mai mare,
Se pregătea ca să petreacă
Şi prag de Anul Nou să treacă.

Se aştepta ca bucurie
În orice cuib acum să fie.
.............................
Pădurea se zărea tăcută,
Arar, ici-colo câte-o ciută

Căta un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Şi ce aud? O mică toacă
În arbori plini de promoroacă...

Am priceput, erau cuvinte
Pornind spre fiu, de la părinte:
--,, Hai, sări odată, nu te teme,
Să stai pe ramură nu-i vreme,

Eşti unul dintre fiii mei
Rămas în urmă, dintre ei.''
O ghindă prinsă de stejar
Primea cu greu al vieţii dar.

Arar, ici-colo, câte-o ciută
Călca agale şi tăcută
Cătând un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...

Şi fructul parcă mai cu spor
Se agăţa:,, O, tată, mor,
Eu în omăt m-oi prăpădi,
De mine nimeni nu va şti!''

Era un pui înfricoşat
Ce rămăsese atârnat
De creanga bunului părinte
Visând că poate sta -nainte.

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dulci colinde la români,
Când oamenii se simt mai buni...

De arbore uşor împins
Şi fructul ultim s-a desprins;
Şi-n primăvara următoare
Din mica ghindă ce răsare?

Un nou stejar drept şi semeţ,
Călit de-omăt şi îndrăzneţ.
............................
La şes sau lângă câte-o stâncă,
Am înţeles: STEJARI SUNT ÎNCĂ!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătuşate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braţ pe care să te-aşezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Şi gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăţ... în temere cuprins.
Un alt trecut îşi caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!