Stejari sunt încă

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dragi colinde la români
Când oamenii se simt mai buni.

În vremea ceea, fiecare,
Cu vârstă mică sau mai mare,
Se pregătea ca să petreacă
Şi prag de Anul Nou să treacă.

Se aştepta ca bucurie
În orice cuib acum să fie.
.............................
Pădurea se zărea tăcută,
Arar, ici-colo câte-o ciută

Căta un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Şi ce aud? O mică toacă
În arbori plini de promoroacă...

Am priceput, erau cuvinte
Pornind spre fiu, de la părinte:
--,, Hai, sări odată, nu te teme,
Să stai pe ramură nu-i vreme,

Eşti unul dintre fiii mei
Rămas în urmă, dintre ei.''
O ghindă prinsă de stejar
Primea cu greu al vieţii dar.

Arar, ici-colo, câte-o ciută
Călca agale şi tăcută
Cătând un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...

Şi fructul parcă mai cu spor
Se agăţa:,, O, tată, mor,
Eu în omăt m-oi prăpădi,
De mine nimeni nu va şti!''

Era un pui înfricoşat
Ce rămăsese atârnat
De creanga bunului părinte
Visând că poate sta -nainte.

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dulci colinde la români,
Când oamenii se simt mai buni...

De arbore uşor împins
Şi fructul ultim s-a desprins;
Şi-n primăvara următoare
Din mica ghindă ce răsare?

Un nou stejar drept şi semeţ,
Călit de-omăt şi îndrăzneţ.
............................
La şes sau lângă câte-o stâncă,
Am înţeles: STEJARI SUNT ÎNCĂ!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru morţi

Păşeşte uşor, că ea este pe-aici
Acoperită toată de zăpadă
Vorbeşte-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.

Şi-avea un păr de aur ce lucea,
Ici-colo cu câte-o şuviţă brună
Frumoasă şi prea tânără era
Să cadă aşa devreme în ţărână.

Era ca nufărul din heleşteie
Însă abia-abia dacă a ştiut
Că nu mai e fetiţă, ci femeie
Atât de repede şi dulce a crescut.

Sicriu de lemn şi piatră foarte grea
Îi stă pe piept şi aspru o striveşte
Şi simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihneşte.

Tăceţi, tăceţi, n-aude ce îi zici,
Al meu sonet ori cântul lirei sfânt
Iar viaţa mea e îngropată aici
Şi-acoperită bine cu pământ.

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că ştiu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice fiinţă. Da, este adevărat că atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm şi rezultatele noastre în viaţa exterioară sunt o reflectare a abilităţilor noastre şi a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt şi după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil şi este îngrijită suficient de mult ca să poată prinde rădăcini. Eu am ales să cred în potenţial, să pun preţ, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea lui Avram Iancu

E rânduită prost această stână
Zadarnic are jgheaburi şi păşuni
Când turmele tot înspre râpi se mână
Iar din ciobani numai câţiva sunt buni

E prea în calea lupilor, sărmana
Sunt lotri mulţi, tainu-i tot mai mic
Şi nu mai crede nimeni în nirvana
Din vechiul rai n-a mai rămas nimic

S-au îngrăşat berbecii şi măgarii
Păianjenii ruinei curg şuvoi
Pereţii de stejar trosnesc de carii
Căpuşile regine-s peste oi

Au ruginit tălăngile în ploaie
Şi laptele-i ca pânza grea de cort
Şi orice miel se leapădă de oaie
În măierişte zace-un înger mort

Apasă greu blestem pe stâna asta
Osânda Mioriţei a căzut
S-ar mai putea răscumpăra năpasta
Şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput

Dar s-a făcut târziu pe munţii vineţi
Pogoară doliul serii şi e ger
În strunga verde vreau să mă închideţi
Să-mi iau cuminecarea, şi să sper

Iar tabăra să-mi treacă dinainte
Înveşmântată-n zeghe şi făclii
La rătăcirea mea să luaţi aminte
şi oglindiţi-o dreaptă în copii

Eu mă topesc sub ierburi nestemate
Cu fluiera şi doinele întregi
Şi cine ştie, peste-un secol, poate
Voi răsări în tabla altor legi

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Stau încă drept pe brâul de redută –
vreau să adun din fiecare zi ce pot,
nu las de-o parte treaba începută,
rămân al vieţii mele simplu matelot.
Mulţi dintre voi mă ştiu din auzite,
dar ce contează pân-la urmă cine eşti? –
nu hainele ce-ţi cad bine croite
te-nvaţă tainele zidirii omeneşti.

Din slovele-adunate-n câte-o carte
cu trudă grea, cu multe renunţări,
discipolilor mei le-am făcut parte,
să urce-n meseria lor triumfători.
Nu am dorit să simt pe cap cununa
deschizătorului de cale prin cuvânt,
sunt numai cel ce-şi caută întruna
menirea existenţei pe acest pământ.

Ajuns acum în toamna răzvrătită
a neputinţelor din trupul omenesc,
ţin spiritul pe calea mult dorită
cu harul sfânt pe care încă îl primesc.
Şi har din har împart cu dărnicie
acelora ce mai trudesc în preajma mea
mimând fălos ca nimeni să nu ştie
că haina timpului îmi este tot mai grea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu...

Frumoasă eşti în prag de iarnă
Atunci când ninge asupra ta,
Frumoasă eşti şi primăvara
Odată înfloreşti cu ea;
Frumoasă eşti pe timpul verii
Căci fructul tău e cel dorit,
Şi toamna eşti la fel, frumoasă
Pe frunza ta mă simt iubit!
Tu eşti o rază a blândeţii
Ce n-o găseşti nici în Olimp,
Învăluită-n chibzuinţa...
Tu eşti frumoasă-n orice timp!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (6 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

Şi iarăşi frunzele se zburătăcesc în vânt
Îngălbenite de timp se-ndreaptă către pământ
Şi-ntrebi nedumerit când bocnă-i iazul morii:
Mai trecători pe pământ sunt oamenii, sunt norii?

Când şarpele-crivăţ şuieră-n negrele ramuri
Şi greu, tot mai greu saturi prea flămândele guri
Zic: mai călător pe pământ nu-i omul, nu-i norul
E frunza arămită de vreme, e dorul!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea Măriucăi (acrostih pentru Maria)

Doamne Sfinte, mă iubeşti,
O spun îngerii din cer,
Apa râului sfinţeşti,
Munţii, culmile-n eter,
Nopţi ne dai cu străluciri.
Eu mă rog pentru părinţi,
Tu duh sfânt să le inspiri,
Evlavie de la sfinţi.
Inimile să-întăreşti,
Umbre negre să alungi,
Bun Părinte, mare eşti!
E minune unde-ajungi!
Sfânt Potir, tu străluceşti,
Calea vieţii îndelungi.

acrostih de Gabriela Genţiana Groza (2 mai 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu celălalt

Duc pistolul la tâmplă
şi simt vai că tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului

Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana

O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăşi lira-a mea tâmplă

Când eu simt că viaţa nu-i
nici cât umbra spinului

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

Ce falnic stejar poţi să creşti
Dacă scapi şi nu te mănâncă
Un porc (prea mistreţ!) cât mai eşti
O fragedă ghindă încă...

epigramă de Marcel Breslaşu din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborât-o, coborât

Coborât-o coborât

În sara de Crăciun

Domnu' Isus pă pământ

Sara de Crăciun frumos

Să vadă la fiecare
Care ce credinţă are.
Dumnezău o văzut bine
Că credinţă n-are nime'.
Nu-i la mic şi nu-i la mare,
Nu-i la-ntreaga adunare.
Vai fraţilor, vai de voi,
De voi trimite-un război,
Atunci vi-ţi aduce-aminte
Că şi-n ceri este-un părinte.
Un părinte răbdător[i],
V-o dat sfinte sărbători,
Un părinte sfânt şi bun
Că v-o dat sfântu' Crăciun.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit cu zâmbetul în gură

Doamne urc muntele de piatră
eşti prea departe
schiurile mele aşa grele
se prind de tendoanele picioarelor Tale
acum eşti carne
şi gheaţă şi simbol de pus sub haină
Auzi Doamne am şi eu o întrebare
Unde eşti când moare-un om?

Ştiu răspunsuri, ştiu întrebări
Aş vrea să cânt un bocet lung şi drept
Pe schiuri gata să pornească
prin păcate şi colinde
cântam colinde şi vara
cu atât mai mult acum când ne bate neaua-n ochi
deschide radioul şi ai să vezi că e încă decembrie

De anul nou o să fie o groapă săpată
pentru o fată încă plină de viaţă
cu păr blond şi ochi frumoşi
Era prietena mea
ce-o fi făcând acum în timp ce-aşteaptă să fie îngropată
se răcoreşte în aripi de înger la prima vizită în cer

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Lena Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val străin într-o tăcută mare (răpsuns ascuns Aurei Popa)

Tu eşti femeia amintirii mele...
Eu drumul vieţii azi l-am rătăcit.
Abrupt şi greu e drumul către stele...
Tu nu ai înţeles cât te-am iubit.

Mi-ai şlefuit destinul... Printre îngeri
Sunt umbre, de prisos rostogolite.
În zări de fum, pe buzele de sângeri,
Ne mângâie aducerile-aminte...

Iubirea ta-i un fruct în pârg tomnatic,
Te am în gândul meu un vis absent,
"Fără de vlagă, stins şi acromatic"
Şi... tot aştept "un val mai coerent".

Mă prind de creste înspumate-n taină,
Mă risipesc pe nisiposul drum
În timp ce plaja vieţii mă reneagă.
Şi-n urma ta eu rătăcesc acum...

Un val străin într-o tăcută mare
Atât de dantelată şi de sumbră...
Sunt lotca vie tremurând sub soare,
Cânt scormonind în patimă adâncă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robin: Dar te-am văzut cum împingeai femeile şi copiii din calea ta într-o panică nebună! Te-am văzut cum i-ai trântit la pământ! Şi când ai ieşit, i-ai lăsat pe ceilalţi în urmă!
George: Aparent. Aparent, pentru un necunoscător, pot să înţeleg de ce aţi avea impresia asta. Ce părea împins... ce părea trântit... era o precauţie de siguranţă! Într-un incendiu, stai aproape de pământ, nu-i aşa? Şi când am ieşit pe uşa aceea, nu lăsam pe nimeni în urmă! Oh, de fapt e exact invers! Mi-am riscat viaţa ca să mă asigur că ieşirea era liberă. Alte întrebări?
Pompierul: Cum trăieşti cu tine însuţi?
George: Nu e uşor.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată mică

Astăzi, spune o bunică,
Nu mai este de mirare,
Când vezi câte-o fată mică
C-a rămas cu burta mare...

pamflet de George Budoi din Gravidia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (31 mai 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aştepţi

simt mare suferinţă, tu, iubita mea viaţă
cred că mă simt atârnat, ca de un fir de aţă

simt cum inima sufletul şi gândul mă doar
cred că nu ştii, eu nu mai am mult timp şi zbor

simt aşa mai demult de un timp încoace
că iubesc şi inima nu-mi mai stă cu pace

simt că tu eşti acolo, în tramvai, în parc sau pe-o bancă
cred că stai cu o carte-n mână şi gându-ţi citeşte-n viaţă

simt că mă astepţi, aşa senină, că voi veni la tine
cred că timpul a fost deajuns şi va face o minune

simt că voi veni şi mă voi aşeza, liniştit şi cuminte lângă tine
şi cred că împreună cartea vieţii vom citi-o fără cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă bucuriei

Slavă ţie, stea curată
Voie bună pe pământ
Astăzi te simţim aproape
Sol din Rai cu soare sfânt.

Vraja ta aduce iară
Pe popor lângă popor
Toţi pe lume fraţi noi suntem
Când apari uşor în zbor.

Cine a avut norocul
De prieteni buni să dea
Cine ştie ce-i iubirea
Lângă noi cântând să stea

Fericit un suflet drag
Te poate face pe pământ
Cine n-a simţit iubirea
Plece dintre noi plângând.

Milioane strângeţi rânduri
Tot mai sus urcând spre cer, urcând spre cer!

cântec, muzica de Ludwig van Beethoven, versuri de Schiller din Simfonia a 9-a (1785)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ghindă

Ghindă: stejar în eprubetă.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!