Am înteles, măicuţă, ce mult doare

Primeşte-mi, mamă, azi, o rugăminte,
Nu vreau decât iertarea ta... şi-atât.
Copil fiind, copil necopt la minte
Şi tulburat de dorul de părinte,
A fost un timp când, mamă, te-am urât.

Uram puţinul... cât erai cu mine,
Uram departele ce sta-'ntre noi,
Şi nu vedeam în gândul tău, de bine,
Iubirea... care încă ne mai ţine,
Durerea ta, pătrunsă de nevoi.

Dar timpul a trecut... şi astăzi, mare,
Când soarta m-a adus pe-acelaşi loc
Şi am şi eu, la rândul meu, o floare,
Am înteles, măicuţă, ce mult doare
Să-ţi laşi departe... singurul boboc.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!