Frica de frig
Atât hazard de neștiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Și poate derapa din ronduri, fără de revers.
Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Și știu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aș putea pierde dur, casant precum un fier.
De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Și nu mă-nșel c-am tot atins plecații dragi,
Cum știu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Și poate-am și-nghețat chiar de n-am fost la pol!?
Mă rog, nu pentru mine, spațiului să țină
În neschimbare, însă știu că-i doar dorință
Și infinitul n-are reguli, nicio preferință...
Că tot din accident suntem și noi! Deci n-are nicio vină!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre simbolistică
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre infinit
- poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.