Spre casă

Spre casă merg pe urmele bătute,
De se coboară cerul cu fiecare gând;
Pădurea ce-o ştiusem vuieşte de cornute,
Ce din copilărie le ştiu adulmecând,

Steaua de nea mi-aduce universul,
Când mărăcinii tineri, aleargă auriţi,
O ciută-n depărtare îmi tot repetă mersul,
Cu ochii de beteală de-apururi mântuiţi.

Spre casă merg cu-aripile vândute
Pe cine ştie ce în anii ce se duc,
Doar uliţa mă strânge cu braţele durute,
Şi-o frunză îmi aruncă; bătrânul rege nuc!...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dowloading

Merg pe uliţă merg merg merg
merg merg merg uite un capac
merg aud un claxon
am intrat în buruieni
Merg prin buruieni merg merg merg
merg merg merg merg iau o floare
merg mi-e cald
dau de asfalt iar
merg puţin pe asfalt merg merg merg
am traversat
am călcat un melc
merg merg merg
opa am ajuns la tine.

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, steaua copilăriei mele

Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu ştiu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.

Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă paşii-n viaţă.
Ştiu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvaţă.

Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineaţa...
Şi, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează faţa.

Şi mă iubeşte steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetiţa ei cuminte.

Orice copil are o stea
Şi pururea să ţineţi seama
Că steaua oricărui copil
Are acelaşi nume: MAMA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare victorie e un drum uitat

Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, Te-am lăsat
Pe crucea destinului uscat, abstract!
Spre Mănăstire merg, merg şi cad
Se rostogolesc lacrimile-mi şi-ard...
Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, merg spre mine
Şi mă simt tot mai vinovat...
Am răni viclene şi mi-e bine
Că am răzbit întru stări divine...
O, fiecare victorie e un drum uitat!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ţiganilor

Ţiganii merg fără-ncetare-
Nu ştiu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinşi de-o vecinică chemare.

Cu galbeni ochi pierduţi în zare,-
De când se ştiu s-au pomenit-
Ţiganii merg fără-ncetare:
Nu ştiu nici ei când au pornit.

Mereu ţigani, cu mic, cu mare,
Au tot născut şi-au tot murit -
Şi tot spre visul ne-mplinit,
Răpiţi de-aceeaşi aiurare,
Ţiganii merg fără-ncetare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din gând

Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântaţi,
pedalam spre casa plină de iubire
cu batrâni, de lume, parc-abandonaţi.

Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îţi erau şi ţie, ştiu cum îi priveai
când, plecaţi sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.

Te iubeau bunicii, mult, ca şi pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca si când
ai fi fost icoana care-n casă ţine
toată bucuria cuibărită-n gând.

Nu ştiau că ziua le aduce oaspeţi,
nu îi anunţasem că îi vizităm
şi că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeţi,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.

Pe-o şosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îţi priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Am mers spre tine cu florile-n mâini,
Cum se duc copiii la prima înmormântare;
Ochii mei erau lumânarile ce le-aprind în altare
Cuvintele mele spre tine
Au fost asemenea rugăciune
Pe care în genunchi doar copii ştiu s-o îngâne...

Şi merg spre tine
Cu visul alăturea
Ca spre singurul ţărm
Ce m-ar putea păstra.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Merg anii înainte, merg anii înapoi,
Clepsidra veşniciei la capete-i egală.
Deşi-i puţină moarte la mijlloc pentru noi,
Ne place cum ne cerne şi chiar cum ne înşală.

Venim din punctul zero şi tindem spre mai mult,
Iluzia veciei e-atotstăpânitoare.
Ne lustruim în taină podoabele de cult
În aşteptarea altor nescrise calendare.

Brusc, la un semn de clopot, rămânem fără grai,
Cu ochii între şansă şi între renunţare.
De n-aţi ştiut, clepsidra nu macină mălai,
Ea muşcă aspru până la ultima culoare.

Deşi-i puţină moarte la mijloc pentru noi,
Clepsidra veşniciei la capete-i egală,
Merg anii înainte, merg anii înapoi...
Ne place cum ne cerne şi chiar cum ne înşală.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre casă

pe drumul spre casă
inima-mi bate...
pe-o uliţă-i mama
si-un foc care arde!

fereastra-i deschisă
poarta e veche
lar gardul se-nclină
cu gând să m-aştepte!

ograda-i curată
sub ramuri de prun
curcanul se-nfoaie
se pierde-n Crăciun!

purcelul in paie
se-ascunde cât poate
mielul suspină
-nu-mi pare dreptate!

zăpada se lasă
putin aşteptată
nepotul cuminte
aşează o gheată

din abur fierbinte
de pâine-n cuptor
intorc firul vietii
spre casă... cu dor!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Un aer călduţ, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatic şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Şi-acuma bătrânul pământ
Îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o ştie;
Soseşte de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre liniştea familiilor, s-a încheiat campionatul

S-a încheiat un maraton,
Soţii s-au mai liniştit,
Nu mai merg la stadion,
De-acum merg... la pescuit.

epigramă de Constantin Cristian din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

octombrie-şi arată umbra
aruncă bruma prin livezi
imprevizibil si romantic
ii insoţeşte pe poeţi

pe cer apare soare rece
rotund pe-un orizont cu nori
pădurea părul despleteşte
curg râuri frunzele-n culori!

in pas vioi pe stradă tineri
spre şcoală merg râzând in doi
mă uit si eu intr-o ogradă
de-i must sau vin intr-un butoi

si-aşa cu un halat pe umeri
adun grăbită in paner
cinci nuci rămase rătăcite
si zilele in care sper....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PASUL SPRE CASĂ

Si mă duc in depărtare, unde norii albi de vată
Mă acoperă cu aripi si-mi vorbesc ades in şoaptă.

Si mă duc... mă duc cu gândul, amintirile s-adun
Să le pun intr-o catrinţă, odihnindu-mă sub prun.

Văd in zare cum răsare o muşcată in fereastră
Bcuroasă că imi vede pasul indreptat spre casă.

Au plesnit de bucurie toţi bujorii in grădină
Si se leagănă sub soare lujerii de la sulfină

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Merg să îmi scutur picioarele
de vise
merg
merg să mă scutur de pijamalele evazate
de somnul căscat printre scaieţi
să îmi duc mersul la tobe
să bată ultima
lui dansatoare la colţul gurii cu o buză

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au rămas singuri pe lume

Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviţi de ani.

Singurătatea-i apasă,
viaţa lor e mai amară.
Nu mai pot ieşi din casă,
nu mai ştiu ce e pe-afară.

Viaţa lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.

Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!