In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie, iubitul meu...

Ţi-aş scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer şi le-aş presăra printre stele,
Ţi le-aş trimite pe-o aripă de vânt, în nopţile târzii,
Să le citeşti, când nu pot să dorm şi te aştept să vii.

Ţi-aş scrie, să-ţi spun despre mine şi că mi-e dor,
Aş vrea să fiu acolo, cu tine, să călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt că uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.

Ţi-aş scrie, pe frunzele ruginii, dorinţele toate,
Dar ştiu că vântul le-adună şi le părăseşte departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima şi-al meu lung oftat,
Nu vreau să mai suferi, căci fără ca tu să vrei, ai plecat.

Ţi-aş scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
Să-ţi spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, că scrisorile s-ar rătăci ca şi visurile noastre,
Ar rămâne triste şi stinghere printre necunoscutele astre.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate nu eşti un falnic împărat
Poate nu eşti un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.

Poate nu eşti o mare cântăreaţă
Poate nu eşti model şi nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineaţă
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.

Poate nu sunteţi buni şi plini de-avânt
Poate că-n suflet nu aveţi tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.

poezie de Octavian Cocoş (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-aş spune că te...
Dar sunt prea emotiv.

Ţi-aş spune că te...
În orice décor întâlnesc.

Ţi-aş spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.

Ţi-aş spune că te....
În această viaţă.

Ţi-aş spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.

Ţi-aş spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.

Ţi-aş spune că te...
Dar mi-e teamă că şi tu...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-aş fi cerut...

De ţi-aş fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toţi îngerii de noapte
Şi-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Şi poemele albastre de metafore şi rimă.

De ţi-aş fi cerut din zile, să-mi dai dimineţi albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieţii noastre
Şi ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri şi a nebuniei tale.

De ţi-aş fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toţi mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Şi ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aş fi cerut, din toate.

Dar nu ţi-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte şi în braţele tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mare este lumea

Ce mare este lumea şi totuşi... şi ce mică
De stai să te gândeşti la o adică
Că munte şi cu munte pot să se întâlnească
Darămite om cu om să nu se regăsească!
Că Cineva de Sus pe toate le gândeşte
Chiar dacă viaţa sa, omul şi-o plănuieşte.
Cel Cineva de Sus pe toate le aşează,
Şi tot ce-i pe pământ, cu grijă le veghează.
Şi ce ţi-i scris în "carte", sau ce-ţi este sortit
Aşa ţi se întâmplă, de-i frumos sau urât.
Să le primim pe toate, fără să căutăm,
Răspunsuri la-ntrebări ce nu le dezlegăm.
Că tot ce e de Sus şi ne este sortit,
E de la Dumnezeu şi e... binevenit.

poezie de Mariana Simionescu (27 august 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi mers cu tine

Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire
Ţi-aş fi şters cu mâna, sufletului rid...
Peste mine ploaia n-a-ncetat să-şi mire
Stropii. Fără tine, sunt un apatrid;

Nu mi-e casă traiul, nu mi-aprinsă Luna,
Stelele şi norii-mi sunt amestecaţi
Şi-mi aduc aminte cum scriai întruna
Serile din urmă-n ani neadunaţi...

Aş fi mers cu tine până la-ntregire -
Îmi pusesem rochia verde de brocart
Ce mi-o povestisei - rând dintr-o psaltire,
De-unde numai ochii-ţi pătrundeau, înalt;

Mă duceai pe steaua ca-n vecii sculptată,
Mâna Sa cu multe ne-o îmbogăţea...
Dantelat râsesem, nu credeam să poată
Rochia-mi verde astăzi, trupul meu, purta

Furii vin în noapte, pagini să irumpă
În uitare, totuşi, nu e niciun rost
Căci adorm cu gândul peste cea mai scumpă
Din poveşti trecute, unde noi am fost;

Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire
Semn mi-e tot ce-mi vine fără ca să cer -
Din adânc de templu, fir cât mai subţire,
Inima-mi trimite nopţii, mesager...

Să îl prind, să poată glas din nou să fie,
Mă trezesc pierdută, undeva... cândva...
Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire,
Aripa mea dreaptă, stânga eu,... a ta

Nu mai vreau ispita vieţilor trecute
Scrisu-a toate cele, sufletului rid
Azi nu mai mi-e casa nicio stea din Ceruri,
Fără tine... Vino, sunt un apatrid!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperglossă

Lui Mihai EMINESCU

Toate trec pe dinainte

în auz îmi sună toate

însă cine ţine minte

că nimic nu se poate

În auz îmi sună toate

câte-n lună câte stele

să meargă ca pe roate

tragi cortina între ele

Câte-n lună câte stele

cine însă ţine minte

personajele rebele

tragă lumea înainte

În auz îmi sună toate

dar nimic nu se poate

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte -
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.

Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?

Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Dacă mi-aş rătăci atingerea pe trupul tău,
Te-aş putea modela precum Dumnezeu,
Ţi-aş contura cu pasiune zâmbetul pe veci
Şi-aş zămisli spre inima ta, suav, poteci.

Aş da într-o clipă Pământului ocol,
Pe toate gândurile tale aş pune monopol,
Aş inventa cele mai amuzante nebunii,
Să nu mai pleci nicicând, ci doar să vii.

Şi toate visele le-aş creiona în fapte,
Ţi-aş pune la urechi cireşe coapte,
Parfumul tău mi-ar fi reper de frumuseţe,
Iar ochii tăi, despre iubire-o să mă-nveţe.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pentru tine

Ce am în suflet îţi dăruiesc
Sentimente mari, iubire,
Succese-n viaţă-ţi doresc
Bucurii şi fericire.

De-aş putea şi universul
Cu tine să-l împart în două
Dar nu. Căci nu ştiu mersul,
Mi-e frică. Dar cu stele n-o să plouă.

Sisteme solare, galaxii întregi
Ţi-aş dărui de aş putea,
Ţi-aş cere o clipă să mă înţelegi
Dar ştiu precis că nu vei vrea.

Tot aurul din lume, briliante,
Împreună cu celebrul Koh-I-Noor
Toate gândirile-nalte,
Din trecut, prezent şi viitor.

Dar, dă-mi în schimb noţiunea
Că timpul poate să stea în loc,
În sens invers să meargă lumea
Şi inima să-mi scot din foc.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, dacă ţi-aş spune...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai frânge degetele-n mâini
Şi ţi-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Şi poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Şi ţi-ai strânge sufletul în resemnare,
Ştiind,
Şi poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Şi ţi-ai opri ecoul în distanţe,
Simţind,
Şi poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai tăia partea din mine
Şi ţi-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieşind,
Şi poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai... iubi?

poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om simplu

Dac-aş fi un pictor
Ştiu că zi de zi
Te-aş picta pe tine
Doar în culori vii.

Dac-aş fi un sculptor
Cu mâna sprinţară
Ţi-aş face statuie
Dintr-o piatră rară.

Dac-aş fi un meşter
Aplecat pe roată
Ţi-aş frământa trupul
Ziulica toată.

Dac-aş fi un înger
Coborât din slavă
Ţi-aş da nemurirea
Fără de zăbavă.

Dar sunt un om simplu,
Nu mă amăgesc,
Tot ce pot să fac
E să te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (13 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul săracului

Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranţă a apus...

Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?

Cu săraci şi mizerabili
Poate-un colţ de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte

În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colţ îndepărtat.

Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greşit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de braţul stâng?

Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?

Căci averea-i sărăcie
Şi săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!