Idilă cu piatra

idila artistului cu roca neîmblânzită,
sălbăticită de atâta frumuseţe
se transformă într-o curte făcută pietrei...
la început se cântă pietrei încă neîndrăgostite
apoi artistul se pliază într-un fel de ritual
pe forma ondulândă a trupului ei marmoreean
încă netransfigurat de spinii luminii
şi de muşcăturile lacome ale dălţii în piatră.
meşterul nici nu îndrăzneşte
să-i zâmbească pietrei neîmblânzite...
există o rivalitate la început de idilă
între cei doi îndrăgostiţi,
o tatonare a expresiilor figurative,
o sinteză a curburilor şi dinamismului,
a mesajului şi a destinului pietrei îndrăgostite
după facere şi transfigurare,
piatra devină o blândă felină
încă neîndrăgostită, de-a pururi,
de pygmalionul ei sedus şi abandonat
ea se odihneşte doar în braţele visului
care a zămislit-o devenind ascultătoare...
dar nemărturisitoare de sentimente umane
doar Dumnezeu-marele artist universal
încântat de frumuseţea ei divină
şi de ochii ei semănaţi cu jar
i-a suflat viaţă, dorinţă şi veşnicie
amăgindu-l pe mirele universal,
a cărui nebunie din iubire
i-a făcut inima să tacă... iremediabil...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostolul pietrei

Privind infinitul
la masa tăcerii
ascultând cocoşul inimii
apostolul pietrei
zărind cât e de lung drumul
să-i spovedească sufletul
într-o poartă veşniciei
să-i simtă-mpietrirea ei sărutul
ridică chironul daltei
urmându-şi neabătut drumul
cu palme însângerate
doar de piatră auzite

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori ale pietrei

Flori ale pietrei cu faţa spre mare,
cu vine care-mi amintesc de alte iubiri,
strălucind în ploaia subţire şi lină,
flori ale pietrei, siluete
ale căror vinişoare, când nimeni nu-mi vorbeşte,-mi vorbesc,
care mă lasă să le ating după-atâta tăcere...
printre pini, oleandri şi platani.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elanul pietrei

nicio oboseală zi şi noapte
rotunjindu-se caligrafiază sub ape
hieroglife nefireşti de mari
unghiuri invizibile
în adevăruri împletite
vizibile doar pietrei
ca şi cum s-ar ruga
alăturându-i-se

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pietrei din răscruce

Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce o piatră străluce;
Frumuseţea-i divină tristeţe alină,
Aşezată-n răscruce, ţine loc de cruce.

Cine-i, Doamne, de vină, când mama suspină?
Doar ei se pot aduce lacrimi să usuce
Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce, pietrei ce străluce.

Răsăritul să vină, sub pleoape lumină,
Risipindu-i năluce, gândul să-i educe,
Rugă în cer îi duce, dureri îi reduce,
Pentru a ei tulpină, o mamă se-nchină

Într-o noapte senină, când luna e plină...

rondel de Olguţa Trifan (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi, artist vizionar, "a făcut piatra să cânte" (cum a spus el însuşi), i-a dat pietrei inerte viaţă şi a făcut piatra să zboare: el nu a sculptat fiinţe şi obiecte, ci a sculptat esenţe; el nu a sculptat păsări, ci a sculptat zborul; nu a sculptat îndrăgostiţi care se sărută, ci a sculptat sărutul; nu a sculptat finitul, ci a sculptat infinitul; nu a sculptat clipa, ci eternitatea.

aforism de George Budoi din Arta şi artiştii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (24 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

am adormit într-o piatră
cu ochiul mânjit de sare
dovadă că
amintirile primei zile de la facerea lumii
mai sunt încă vii

încă nu era cer
desfăcut de pământ
însă în mijlocul pietrei
plesneau
şi visul
şi ploaia
şi ceasul
şi oaia
şi eu nenăscutul
urlând de durere-n cuvânt

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele pietrei

îi crescuse părul atât de mult
încât se întreba
dacă nu cumva durerea ei se transformă
în podoabă capilară
în jur doar copaci de păr,
nori de păr,
flori de păr,
lună de păr
niciun alt loc de decor
mormântul plin
de toată iubirea şi viaţa ei de până atunci
îi scurgea din suflet
zbor de lacrimi şi molii
era un mic neom la marginea pietrei
şi se întreba de ce la naşterea ei
mama nu-i pusese nume de lacrimă

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra pietrei

În apa oglinzii, mă copleşesc
doar înotătorii de elită
în faustoasele lor reîntoarceri.

Răspunsul tău şi zâmbetul lor
mereu statuar.

Deasupra pietrei
am găsit drum înflorit
rugăciune şoptită
punte şi sprijin,
frunte legănând amintiri.

Azi, cuvântul mă sprijină
printre hulpave aluviuni.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de întoarcere acasă

se răsuceşte ora pustiului
între mine şi singurătatea pietrei

i-am descântat de împrietenire
i-am cântat pietrei să zboare cu pustiul meu cu tot
de pe ţărmul plecării păsări de pămant
păsări de piatră
îşi trec zborul prin mine

ce sfânt era timpul ce blânde clipele
ce inimă vie aveam ce ochi rezemat de senin
zidul acesta de umbră de pustiu nepotolit
zidul acesta dintre mine şi lume
aş vrea să-l trec el creşte mai înalt

clipele noastre duioasele noastre clipe
le aşez în cerc şi le învăţ din nou arta iubirii
un fel de ritual de întoarcere acasă

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur muşchetar

când s-a făcut umbră şi a
început duelul în arenă cu sine
uneori s-a străpuns (?!) s-a
ridicat la moalele pietrei
apoi s-a-ntărit ca mustaţă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemat, ah, ochi de piatră

Vai vieţii mele, încă de la naştere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
şi sfâşie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să îngheţe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheaţă
bloc lucios şi transparent de gheaţă,
gheaţă tare, gheaţă solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec şi prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheţ ca să te ţin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă ţin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Orient, oamenii care au păcătuit încă mai sunt lapidaţi. Crude reminiscenţe din epoca pietrei...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra punctului

din libertate,
aleg cătuşa cuvântului.

risipa cere acum aer.

improvizaţia
crapă cercul în punct.

gestul curat
cere pietrei fisurile.

ascult tăcută sunetul pietrei.

între două puncte,
virgula ameţeşte.
devine şarpe în piatră.

din cătuşă în cătuşă,
poezia ajunge pasăre.

aerul din fisuri,
devine umbra punctului
dintre cuvânt şi libertate.

poezie de Anne Marie Bejliu (8 aprilie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica până şi odihna se odihneşte.. Duminica e făcută să stai în locul pietrei!

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

extaze ce pier

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandonul

Piatra alergătoare a abandonat.
Peste piatra alergătoare a abandonat
încă o piatră alergătoare
peste care îndrăgostitul
abandonat
a ridicat în sus floarea din mână
şi a apăsat trăgaciul de "Start".
Toate păsările lumii
speriate
au abandonat stolul.
Toţi au abandonat.
Nu se ştie încă cine a câştigat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări V

Etica, morala, adică starea de conştiinţă a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură şi hrană. Această departare cosmică la om dintre gură şi hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează şi-l individualizează, îi creeaza bunul simţ şi acceptarea de către el a lui însuşi, ca atare.(...)

Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcaţie între gura şi hrană. Ea manâncă fiindu-şi sieşi de mâncare.

În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărţită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanţa dintre gura şi hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreţie, de forţa, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.

Distanţa între gură şi hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete şi abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanţa enorma la om între gură şi hrană constituie febleţea sa, delicateţea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violenţă este resimţită această distanţă într-un mi

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul e încă pe drum

Cade noaptea în pereţii scorojiţi
şi-n odaie niciodată n-a fost singurătate,
n-a fost nici tristeţe
cu lacrimi fără să curgă.

Dar ce nelinişte apasă în genunchi
de nimic nu mai contează
înrourând inima pietrei.

Doamne, fiorul lăuntric
trăirea în afară...

rupe din mine bucăţi colţuroase
pe care nu vrau să le pierd.

Noaptea fuge, scapă din capcana
pe care timpul mi-o lasă mie
şi tu-mi şopteşti
sfârşitul e încă pe drum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

inima pietrei
în palma pământului -
floare de podbal

haiku de Elisabeta Luşcan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!