Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

extaze ce pier

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza se coace-n foc

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare

amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza arde ca focul

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare

amiaza fără nicio boare arde ca focul
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei târzii

Şuierând s-aude vântul,
Cade- o frunză leganată...
La orizonturi nori s-arată
Şi vor umbri pământul.

Păsările-şi uită cântul,
Îl fredonează câteodată,
Şuierând s-aude vântul,
Cade-o frunză legănată...

În grădina mea brumată
Roza s-a chircit pe rug,
Alte flori îşi iau avântul
Şi din calea iernii fug...
Şuierând s-aude vântul.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efigiile unei toamne din copilărie

Mi-amintesc clar croncănitul,
croncănitul acela...
primul stol de gâşte migratoare
şi prima melancolie iremediabilă,
că doar eu rămân acasă.
Foşnet de frunze uscate, rigidizate,
vântuite pe-o străduţă cu felinare uzate,
cu abajururi mobile şi scârţâitoare,
provocatoare de umbre ciudate,
de crengi prelungite intrând
prin geamurile pensionarilor.
Vântul trânteşte ritmic o poartă metalică.
Geamuri cu lumini de opaiţ.
Mieunatul unei pisici scoase din casă.
O bătrână curioasă fereşte încet perdeaua.
Vântul ţâfnos loveşte, cu frunze în culori nomade.
Un cor de câini latră pe tonalităţi ciudate,
obsedaţi de sunetul unei ambulanţe.
Noaptea prea devreme venită
amestecă întuneric,
în fumul din coşuri.
Îmi vine să râd, ruşinat de tot ce se-ntâmplă.
Eu nu cred că toamna e adevărată!?

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, când nu înţelegeam, vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape, după ce am aprofundat, nu mai vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape, după ce în sfârşit am înţeles, iar am început să văd munţii ca munţi şi apele ca ape.

citat din Tao Te Ching
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turme de frunze

Viorile vor cădea uscate
Ascultaţi cântecele
Verzi ce ne sunt adiate
Unduindu-ne genele

Ce nouă, ne vor fi uscate
In iarna ce ne v-a veni
Cu geruri de bătrâni
Şi ridurile săpate

De vânturile noastre
Cu zăpezile suflate
De noi în noi in vifore
Turme de frunze uscate...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunze uscate -
în urma câinelui
vântul de toamnă

haiku de Christiane Ranieri din Concours "Herbes et Feuilles", Sélection du Jury AFH 2016, traducere de Doina Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de frunze uscate

miros de frunze uscate...
am avut odată o pri-prietenă...
eram atunci un licean, şi odată i-am spus
ca să fac pe nebunul (eram poet): "ştii,
eu văd mai multe culori decât alţii", iar ea,
M., mi-a răspuns "păi de ce
nu consulţi un ocultist?", dar pe bune,
fără mişto... miros
de focuri de frunze uscate prin curţi, pe Barbu Văcărescu,
pe lângă ISPE...

împodobeam atunci toamna cu diamante: o gagică
mi se pare cu plete (sau mănuşi?) de diamant
totul era de diamant pe atunci
şi dacă oamenii defecau
făceau diamante, zornăind în closet, şi
dacă pomii aveau frunze, trebuia
ca ele să fie de diamant.

plângeam bătând la maşină poeme
dar femeile din ele erau inv-inventate
nu ştiam să fac dragoste, încercasem
şi nu reuşisem, puşti
puşti gelos şi zălud... cenaclist de luni...
studinte...
ce dulce sâ mângâi o fată între picioare
când e goală şi foarte, foarte umană
nu "femeie"
şi când e toamnă afară, şi dacă geamul ar fi transparent
ar trece prin el mirosul toamnei: fru-
frunze uscate şi limbi roşii de foc
prin curţi...

sexu-i complet aiurea în cărţi şi în filme - patimă
fucking 'n' sucking
nebunie
când e de fapt atât de dulce şi trist
şi corpurile sunt atât de cuminţi
e şi fucking 'n' sucking
dar în general
şi mai tot timpul
e... altfel, e...

Mir-Mir - aşa îmi spune ea
şi când sunt şucărit îmi spune Mir-Mir.
în lift, când ne-ntoarcem din oraş
şi când au furat iarăşi becul
îi pun o mână pe fund şi-i spun fioros: "gata,
nu mai scapi... te violez!", iar ea intră în joc:
"ia mâna, domnule, sau te pocnesc de nu te vezi!"
şi-n faţa uşii
descuiem şi ne pomenim în căsuţa noastră ticnită
şi ne doare-n dos de toţi şi de toate...

iar acum marele maestru al finalurilor
de poem, vă propune
un final perfect de poem:
"ah, mirosul de frunze arse,
de foi arse prin curţi,
de foi de diamant din 'Aer cu diamante'..."

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul
şi-a găsi liniştea
într-un cuib părăsit
două frunze uscate
stau îmbrăţişate

gogyohka de Lidia Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Se rup frunze
şi cad uscate,
vântul se-opreşte
şi pasărea tace.

Timpul, nu ştiu
s-a oprit sau trece,
nu aud ceasul
şi liniştea zace.

Îmi cade stiloul,
cuvintele pier
şi lacrimi pe-obraji
nu-mi dau pace.

Tăcerea doare,
se lasă apăsătoare,
nimic nu se mişcă
nici pasărea zburătoare.

Timpul devine
o singură clipă
lumea părându-mi prea mică
şi nimeni nu tulbură
eterna clipă
ce tace...

Mă-ntreb: totul moare?
De ce totul tace?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atatea...

Atâtea ape pier şi nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind în zbucium - aprigă chemare -
Ca-n primul tremur - prima sărutare -

Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă descind când îl revăd tomnatic,
Atât de trist şi-atât de singuratic;

Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
Ca-n mine să-ntrevăd necunoscutul,
Incât mă leagă parcă un blestem
Să ies în noapte, veşnic să te chem.

Atâtea ape pier pe căi de ape...
Atâtea frunze cad tot mai aproape...
Atâtea ceasuri bat la căpătâi...
Doar tu rămâi ca-n clipa de întâi.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

căsnicie (vezi şi căsătorie)

Căsnicia este trei părţi iubire şi şapte părţi iertarea păcatelor.

definiţie de Langdon Mitchell
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dacă nu în munţi, izvoarele, apele, vântul, ploaia, furtuna se nasc, cresc, copleşesc totul şi aduc apoi calmul unei lumi mai dornice de viaţă?

citat din Virgil Ludu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafiriu crepuscular

Trandafiriu crepuscular cu margini violacee
se destramă încet în seara de vară,
noaptea se apropie cu ochi de stele.

Privirea se îmbată cu plăcerea uimirii,
se nasc brodate trăiri de taină
care lasă dezvelit frumosul,
toţi oamenii sunt exaltaţi de mirajul
asfinţitului pe cer.

Mă ispitesc luminile colorate
ca un curcubeu lichid pulverizat.

Învăţ pe de rost noaptea să citească,
apele somnoroase şipotesc rar
prin arbori curg razele albe,
acoperişurile capătă luciu metalic
şi la fiecare poartă un înger se roagă
cu dimineaţa-n aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât de părţi de vorbire.
Ce propoziţie,
ce propoziţie înfricoşată -
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - Iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât din părţi de vorbire.
Ce propoziţie
ce propoziţie înfricoşată –
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc din Literatura şi arta, nr.36 (3965), 16 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

KOSAVA !

A nins cu frunze ruginite
Prefigurând al iernii vifor,
Dar printre florile ofilite
Natura crede în viitor.

Suflă vântul, bate, bate,
Prin ferestre acum sparte
Doamne, ce s-o întâmpla?
De-o mai ţine tot aşa.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Las vântul să mă dezmierde
Apele cu râuri line
Şi câmpia noastră verde
Atunci când mi-e dor de tine.
Las vântul să-mi sufle-n plete
Apele să-mi siroiască
Pe la tâmple unde-mi dete
Muguri albi, mândria noastră.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!