Frontispicii

Cât anormal conduce, atât straniu, o lume
În detaliile-i răspândite panterestru,
Aleatoriul -afişat mereu cu aceleaşi nume-
Se pronunţând, se etalând fără motiv; poate doar estru
De-o divă goală... nu pentru talent,
Sau un alt motiv pretins, nici c-un abuz de expertiză
De cel mai bun -că ar fi fost, ceva student,
Dintre mulţi alţii... Un anonimat, în criză!...
Până la domnitori de azi, iresponsabili,
"Unici", domnind cu "nu"-ul, criticând
Pe toţi ce-au fost -la fel ca ei- indezirabili
La rând şi iar şi iar, o cursă-n furibund...
Aşa se scrie istoria în fond; nenatural,
Punând în pagini nume non valori, simple delicii,
Uşoare, fără aş merita un loc atemporal...
O lume-n anormal... 'n minţite frontispicii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
şi prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost aşa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categoriseşte "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot şi eu să fiu ca pictorul... naiv
şi să mă vând aşa, bani grei... mereu în criză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţi exterrice

De-aş fi vizitator 'n planetă nouă
Aş avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Şi pentru ce atâtea tevatură, alergări?

N-aş înţelege cum deşi-s la fel
Şi unii-i pedepsesc pe alţii inutil
Când loc e-un singur şi eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!

Mai grav, n-au toţi aceleaşi daruri
Şi le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!

Ciudat, adesea se adună-n gloate
Şi scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câţiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?

Şi cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt şi-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă ştiu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alţii spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Şi dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aş trage,
De ce şi ceilalţi, tot la fel, nu-şi recunosc util
Şi tocmai când ştiut se-adună ştiutele-s mai drage...
La rându-le-şi reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezenţa
-la cei ce-au adunat şi ştiinţă şi practici stăpânesc-
Şi daţi de-o parte, ca apoi să le invoce absenţa...
Ipocrizia moştenită, de toţi, un rău... obştesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

anormal

Anormal. Care nu este conform cu standardul. În materie de gândire şi conduită, a fi independent înseamnă a fi anormal, a fi anormal înseamnă a fi detestat.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de călăi

Straniu patern interactiv avem tipar
Creat; ca dominoul de alipiri egale,
Un ac la victima în planşa d-insectar
Şi pânda stând şi aşteptând la dese intervale.

Defect major de lume-n întocmire
Răstălmăcită poate de la puritate
Într-un afund cleios, putrid de pedepsire;
În care victime-călăii sunt o paritate.

E libertatea, acum, model de restrictiv,
Îmbietor îndemn la gust de-a face,
Punând pe urme-ţi stigme, rău, fără motiv...
E culpa scop suprem... pedepselor rapace.

Ai zice c-adulăm doar masochism;
La gustul pradei ne-mbătăm cu sânge
În pavoazări dogmatice-n rasism
Sau în război civil... Ne place de-a ne plânge!

Mai mulţi suntem şacali de stârv
Şi mai puţini, tot mai puţină-i prada.
La orice pas e "NU" la castul sârg...
Se-aşteptă pe la colţuri gafa, pedepsind pleiada.

În extincţie suntem, fără de-ntors, ca specie,
De prea mulţi vânători ce trag rafale;
N-avem scăpare din tentacule-colos de sepie...
Aşa se stabilesc surghiunuri de morale.

Toţi suntem poliţişti, judecători, critici,
Fixişti fiscali, gărzi... printre parlamente,
Avizionari, autoritarişti, executori, politici;
Control d-intrări-ieşiri... mii d-excremente!!!

Suntem veşnic obiectiv de sateliţi
Umani; o farsă creatură, tizii tăi,
Făr-a produce nou, progres, doar investiţi
Unu la unu în permanent de preamărit... călăi, călăi, călăi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Aştept din când în când câte-un semnal
De la cei morţi; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l şters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Şi-ating cu mâna, c-ochi deschişi de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le aşteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ţinut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarţa-n canioane
Şi-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Şi inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Şi aştept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi sunt fericită fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

Ştiţi câţi fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate că parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transoceanie

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred şi
nu există direcţii, sau ar fi
dar sunt şterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă şi sunt aşa mic...
şi sunt mulţi alţii, mulţi, mulţi
într-un păienjeniş, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniţi de fulgere...
şi niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
şi plouă
cu picături ca nişte mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcţie, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalţă un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuţi
până când tună
şi fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ieşi anormal din tine, intri tot anormal în alţii.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Normal - anormal
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit dincolo

O zi, în timp, poate aş putea imagina o întâlnire,
cu părinţi-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoştinţă
că ne-am cunoaşte de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conştiinţă.

Vom trece, straniu, ca necunoscuţi indiferenţi,
amestecaţi; copii cu nepoţi, fără nicio vârstă, atemporali,
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu cărunt, cu toţii -într-o retină, neabsenţi,
tot încercând să plâng, neînţeles de nimeni- ajunşi atât de imorali,
nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca şi eu, uitată până şi-n cuvinte, nemaiştiind nici şoapte!...
Neînchipuita, dinaintele şi de după mine... noapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Near future"

Zeroul, unu, zero, zero,... unul
se repetă nerepetitiv,
în aparenţă, absolut fără motiv;
E cod al Cyborgului, doar ajunul.

Presimt -ce n-aveţi timp să ştiţi,
pierduţi pentr-un cotidian
de-o fericire pentru ban -
că veţi sfârşi neisprăviţi!

Sau, sunteţi fondul existenţei
de-a nu vă pierde în detalii
-oricum doar zeii-s imortalii-
trăind, doar că sunteţi... prezenţii.

Rămâne, crud, doar adevărul
ce n-aşteaptă pe noi; în fond
e pentru clonele James Bond...
Urmaşii noştrii, viitorul...

... Ei, vor fi cifre, datorii
de plat-a lenii şi consum;
prostia, furtul, falsul drum!
Voi... impostorii!

Este-o speranţă totuşi;
timpul să-şi cloneze,
la începuturi, doar proteze,
şi-apoi roboţi... de-a ne-arunca, la coşuri!?!

E unica oportunitate
de-a mai avea o prelungire;
de-am mai fi, ceva timp, o omenire...
De-a câştiga puţin... eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pretenţii

Mă tot întreb
ce lumea vrea;
de ce iubeşte "complicat",
nu crede "sincer"... răspicat,
întortochind în van plăcerea?
... Nu intru-n joc,
sunt un afeb,
sau n-am talent de loc,
încerc să scriu
ce sincer simt
-cât nu e prea târziu-
fără să mint
şi-mpărtăşesc
trăiri -să nu se piardă-n timpuri
ca la fiecare- de-ale mele ghimpuri;
un "te iubesc"...
Dar nu trece mesajul,
nu sunt îndeajuns de snob,
nu am metafora microb,
nu-mi linguşesc limbajul...
sau poate
că într-adevăr nu merit
universalitate, popularitate,
neîncrezător ce sunt, abstract, necleric!?

În fond, că nu sunt epatant
nici nu e relevant,
că nu fac vorbele palate;
voi fi oricum al meu lăcaş
pe-o filă,
un înscris, răvaş,
ca şi mulţi alţii, o idilă,
o parte din eternitate...
În final... o umanitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai...

Ştiai că toţi îmbătrânim,
Simona...
ne trecem pieile prin storcător,
circumvoluţii ni le netezim,
ne vedem rar, copil, uităm până şi dor
... poate de ne-am clona...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Daniela...
e pierdem părul, ce ne-albeşte
o inimă... a tatei; relaxând, privim
şi chip nu se mai potriveşte
... oricât am vrea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Patrick...
ne consumând din buna sănătate
şi tot mai singuri, singuri ne trezim;
cunoaşterea de tată a rămas un nume, date
... c-un asteric...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Edy...
ne trăind viaţa de-unul singuratic,
nici timp n-avem când să ne lămurim
de ura de părinte, ce nu-i doar... dramatic
... în loc de-a ne iubi...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Eteri...
nereuşind, se pare, alegerea corectă
şi poate nedestăinuind visul intim,
rămas ascuns tardiv de-orice alertă
... ori n-ai regret, frumoasa mea, mai ştiI?...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Paula...
nevrednici, peste-poate înşelători,
jucând perfid oricând ne întâlnim
sau veşnic între naştere şi mori...
... Oh, pururea de suflet goală, fosta mea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Nuţica...
neţinând cont că-s frate, acelaşi sânge,
punând avut în loc să ne unim,
fără să şti că sigur Breul plânge
... poate şi Dârla, mama mea, nevasta sa...

Ştiaţi cu toţi că ne murim
iubiţii mei...
şi că-n final, imensul sfânt regret
ce-aş vrea cu toţii ai mei să-l oferim
-toţi ascendenţii timpului de drept-
... să fiţi nemuritori... Da-i numai pentru zei...

Ştiaţi c-o să îmbătrânesc şi eu
un Daniel...
neştiind cu adevărat de-am fost iubit
şi n-am pe cin' să-ntreb, doar Dumnezeu,
dacă cumva am pătimit, am păcălit
... d-aş vrea să ştiţi că m-aţi sacrificat, precum un miel...

Ştiaţi că noi, ce încă mai trăim
simpli urmaşi -rămaşi doar, nume, date,
din dragi părinţi plecaţi să-i venerămsuntem
deja planificaţi un ţintirim
şi n-avem timp să-i mai comemorăm...
ne promovăm pe noi, doar vanitate
... Codaşii lumii, ce-am rămas, o nulitate!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nou, La Mulţi Ani!

Mă rog eu, pentru voi, s-aveţi un an cu bani,
şi sănătate multă, pentru un LA MULŢI ANI!

Vă rog să fiţi aproape prietenilor fani,
să-i aveţi ca pe fraţi şi, acum... şi LA MULŢI ANI!

Îi rog pe cei ce uită de voi bogaţi, sărmani,
să-şi readucă aminte şi azi... şi LA MULŢI ANI!

Rugaţi-vă o secundă să fim din nou umani,
că aşa perpetuu OM fi, MAI MULŢI şi LA MULŢI ANI!

Să ne rugăm la morţi, noi, cei contemporani,
că aşa o zi şi alţii ne vor ura... LA MULŢI ANI!

Eu vă iubesc din pagini, de pe-alei cu castani,
din gând, ce vă însoţesc... de-mi uraţi LA MULŢI ANI!!!

Să fiţi etern iubiţi, iubind azi, "LA MULŢI ANI!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viaţa o trăim.
Eşti lume cât o viaţă este,
Iar viaţa-i lume ad interim.

Nu-i trai în viaţă fără lume
Şi lume-i mereu alte vieţi,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viaţă nu repeţi.

Doar sunteţi treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieţi.
Trăiţi crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreţi!

Cursul de-o viaţă îl face-o lume,
Din neştiute alte vieţi,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!