În inima oraşului

În inima oraşului
Blocurile păreau nişte imense lumânări
Care celebrau căderea nopţii de mozaic
Pe arterele nepătrunse de vise

Eu şi femeia din lacrimi
Ne desfăşuram viaţa
În faţa marelui ecran celest
Undeva în arcuirea Lunii

Ne confesam gândurile clandestine
Timpul ne era dator cu o întâlnire
În care să schimbăm lumea
După bunul plac

Voiam să o invit la cină
Să fie martora sentimentelor mele
Privirea unuia să fie mângâierea celuilalt
Să flirtăm într-un carnaval de cuvinte
Şi să ajungem poeţi
Cu acte în regulă

În palmele mele
Într-o iarnă feerică
Băteau două inimi
Într-un glob de cristal

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia îngerului meu

sunt plămădit
din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără niciun răspuns
inima este şi vie şi moartă
pe jumătate înşelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie
dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag
toată materia ta)
secundele dansează striptease în faţa plăcerilor carnale
cerşesc infinitului începutul sfârşitului
vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
şi nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri şi speranţe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi
degetele astea menghină
ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
celulele mele sunt spori care vor parazita universul
ce mică-i lumea când te cuprinde
colapsul iubirii
prăbuşirea tuturor zeilor
în caverna omului primitiv

cerul capotează
toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
sfinţii au chipul cioplit în marmura albă şi rece
eu mă închin la nişte rămăşite din lut
seamănă cu nişte figurine
cu sânii tăi aduc şi cu buzele tale
(unde eşti, coloana mea vertebrală este infinită
şi plină de sevă)
îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii
sau rădăcini în inima Pământului
pot fi vântul sau gândul
şi-n lacrimă te pot scălda, să fii nemuritoare

aminteşte-ţi ce am simţit, îngerul meu
cea mai frumoasă clipă de sinceritate
săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
condamnat la dorinţă
mai exist?

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit prin mine

Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un călător pierdut prin labirinturi nepătrunse.
Te simţi absent, dar eşti acasă,
în adăpostul fiinţei mele.
Iţi sunt călăuză prin gândurile tale,
pe care le simt cu fiecare suflare.
Iţi mângâi umbletul prin potecile mele
sărutându-ţi umbrele răsfirate prin părul meu.
Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un drumeţ flămând cu traista uşoară.
Iţi întind palmele pline de iubire
şi-ţi hrănesc buzele arse de atâtea lacrimi.
Aseaza-te pe inima mea
şi adoarme-ţi temerile în ochii mei.
Iţi veghez liniştea în toate anotimpurile tale

poezie de Emilia Mariam (12 noiembrie 2004)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima - două semne de întrebare puse faţă în faţă de Dumnezeu, într-un duel în care viaţa, prinsă la mijloc, refuză să moară.

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craiul nopţii

Dorul,
craiul nopţii mele
îmi aprinde tainic stele.
Într-un ochi de peruzea
mi-nfloreşte
dragostea
şi-ntr-o rază de lumină,
luna galeşă mi-anină
visele
care aşteaptă
mângâierea înţeleaptă.
Dorul,
craiul nopţii mele
bântuie printre perdele
şi prin falduri de mătase
doar parfum de crin
rămase.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele mele sunt aliniate într-un instrument muzical în care suflă doar moartea.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

N-am de gând s-o ţin tot într-un plâns,
nici să râd întruna,
nu prefer o caznă alteia.

Aş prefera instantaneitatea unui film prost,
dar nu a unuia care te adoarme, ci a unuia la scară mare,
cum ar fi o superproducţie.
Vreau să fiu măcar la fel de viu pe cât de vulgar.

Iar dacă nişte aficionado* ai daravelelor mele spun " Nu pare
a fi Frank," cu atât mai bine!
Eu nu port mereu costume cafenii sau gri, aşa-i?

Eu port la operă tricourile de zi cu zi,
iar asta destul de des. Vreau ca picioarele mele să fie desculţe,
vreau să fiu bărbierit, iar inima mea –
în ceea ce priveşte inima, nimic nu poate fi planificat, dar
cea mai bună parte a ei, poeziile mele, este descoperită.

* Cunoscător al unui anumit subiect ( a person who is very knowledgeable and enthusiastic about an activity, subject, or pastime )

poezie de Frank O'Hara, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să împaci viaţa cu moartea, dă-le amândurora întâlnire într-un poem de dragoste.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant cu lentile de contact

prin lacrimi tragem de timp în faţa zădărniciei
visele sunt doar nişte monede de schimb
aruncate de zei în palmele cerşetorilor
mutilaţi de amintiri

pe eşafodul dimineţii
ne ghilotinăm şansa unui nou început
şi iată-ne singuri într-o lume
în care speranţa cu aripi de ceară
s-a prăpădit pe stâncile abrupte ale inimii

nici umbrele nu mai leagă prietenii
ne îmbrăţişăm spasmodic absenţele
în faţa neantului cu lentile de contact

poezie de Ionuţ Caragea din revista Observatorul din Toronto (22 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiri false

Am citit undeva că ţi-ai abandonat sânii
Sânii tăi neatinşi
Sânii tăi necopţi
Dar s-a dovedit a fi o minciună
Am citit undeva că ţi-ai tăiat nasul
Nasul tău cârn
Nasul tău înfumurat
Dar s-a dovedit a fi o minciună
Am citit undeva că ţi-ai pierdut inima
În bătăile aripilor
Am citit undeva că ţi-ai mâncat mâna
Cu care obişnuiai toamna
Să-mi mângâi copacii
Că ai iubit o pasăre
Ascunsă în trupul gârbovit al unui manevrant
Şi aţi înşirat sentimentele pe calea ferată
Am citit undeva că ţi-ai pierdut minţile
În staţia de autobuz
Că ţi-ai băut timpul
Într-o crâşmă de la marginea oraşului
Că ai murit sufocată de iubire
Într-un pat necunoscut.

poezie de Ionuţ Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care sunt gata să dea timpul înapoi, pentru a corecta greşelile pe care le-au făcut, sunt ca nişte viteji care se arată după ce au pierdut adevăratul război, războiul cu viaţa şi cu timpul prezent.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice iubire, inima unuia este ceas, iar inima celuilalt este busolă.

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul de la miezul nopţii

Cum poate un om scăpa de amărăciunea şi de regretele vieţii?
Care-i limita solitarei mele dureri?

Într-un vis mă întorc în ţinutul natal.
Trezit, şterg două lacrimi.
Acum cine va urca-n cele două turnuri?
Rememorez acele peisaje clare ale toamnei.

Evenimentele de demult şi-au pierdut înţelesul,
Ele se evaporă ca într-un vis.

poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ultima iarnă

În ultima iarnă
În care ţi-am rostit numele,
Am rostogolit timpul
Să-mi treacă de dor,
Să-mi aducă lumină nouă
După furtuni de zăpadă,
Îngemănând într-o ultimă oră
Pământ şi cer după curcubeu.
Am răsturnat paşii nehotărâţi
Din cercul de foc al gândurilor mele,
Şi m-am îndemnat să luminez eu
Zborul neprefăcut al dorinţei,
Sărutul născut în întuneric
Şi timpul care îşi reglează scurgerea,
Ştiind că tot ce trebuie
Să se împlinească, se va împlini
După ultima iarnă...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
ridicând pod peste sufletele lor;
ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.
Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei
nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –
iubire.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (iulie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,

ridicând pod peste sufletele lor;

ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.

Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei

nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –

iubire.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proximitatea fizică prin situarea faţă către faţă nu este neapărat o întâlnire. Întâlnirea este mult mai mult; ea înseamnă găzduirea celuilalt în noi, ospătarea unuia din altul la agapa dăruirii de sine. Este purtarea celuilalt în noi, primirea lui în spaţiul intim al fiinţei noastre, e dansul a două eu-ri care se ating în ceea ce pare intangibil, care vorbesc fără a rosti cuvinte, care se aud chiar şi atunci cand tac, care sunt împreună chiar şi în distanţă. Ajung să mă întâlnesc cu cineva când pe umerii mei am aşezat pentru totdeauna povara lui, când rănile lui le poate unge până şi cel mai banal cuvânt al meu, când reuşesc cu îmbrăţăşarea mea să curm angoasele, căderile, neîmplinirile şi tristeţile lui şi când pentru toate acestea nu cer nimic în schimb. M-am întâlnit cu celălalt când şi el doreşte să-şi facă loc în mine şi când lumea lui începe să fie decorată de cromatica fiinţei mele.

citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea – aventura gândurilor mele tremurânde într-o pădure de cruci vorbitoare.

Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam printre gene timpul trecând, dar mă simţeam evadată din acest timp. Eram doar martora trecerii lui, inofensivă, indiferentă, eram martora însăşi existenţei mele, examinându-mi suferinţele sufletului, eram martora durerii ce se cerea ca ofrandă fericirii promise.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!