Cântecul de la miezul nopții
Cum poate un om scăpa de amărăciunea și de regretele vieții?
Care-i limita solitarei mele dureri?
Într-un vis mă întorc în ținutul natal.
Trezit, șterg două lacrimi.
Acum cine va urca-n cele două turnuri?
Rememorez acele peisaje clare ale toamnei.
Evenimentele de demult și-au pierdut înțelesul,
Ele se evaporă ca într-un vis.
poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre singurătate
- poezii despre peisaje
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre limite
- poezii despre durere
Citate similare

Două lacrimi
Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieșit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.
Două lacrimi curăță pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.
Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeților să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii și mii de stele!
Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre stele, poezii despre plâns, poezii despre flori, poezii despre curățenie sau poezii despre Pământ
Peisaj marin
în ținutul meu natal
soțiile pescarilor
își sărează inimile
și le atârnă la uscat.
în ținutul meu natal
se spune că există
un pisc unde luna
naște pescari.
în ținutul meu natal
vântul freamătă și susură
până când vele albe
se pierd în depărtare.
poezie de Chimera, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pescuit
- poezii despre timp
- poezii despre soție
- poezii despre naștere
- poezii despre inimă
- poezii despre existență
- poezii despre căsătorie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Două drepte...
Două drepte/paralele
împreună
se-întâlnesc/nebănuit
într-un punct
cunoscut ca infinit...
Două drepte/zise curbe
împreună
se-întâlnesc
lucru banal
într-un cerc/numit oval...
Două drepte/oarecare
fiecare/-n deplasare
spre obor
nu-i de rău
că își văd de drumul lor...
Două drepte/sinuoase
împreună/mână-n mână
se întorc
de la terase/plini de rachiu
și spre case/se îndreaptă;
Ce-i așteaptă?
doar ei știu!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre infinit
Intensitate
clipele străbăteau distanțe lungi
între două propoziții fierbinți,
eu rătăceam cuvintele
între două emoții,
privirile tale căutau o intensitate
pierdută demult,
când o aură îți înconjura încă
Luna,
și fața ei nevăzută.
gândurile mele se dispersau în neant,
se agățau disperat de o pendulă
în spațiu,
acele de ceasornic îmi cenzurau
secundele
și-așa efemere,
te căutam pe o hartă imaginară
în inima unui deșert,
într-un crepuscul,
tu mă împușcai din penumbră
cu gloanțe oarbe,
de ură.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre imaginație, poezii despre hărți, poezii despre gânduri, poezii despre deșert, poezii despre cuvinte sau poezii despre ceas
Vis
s-a spulberat
gravitația
în mijloc de noapte
umbra ta s-a ascuns
între urse și șoapte
în zadar
gânduri, ochi, mâini
au incercat
de dureri să o spele
îngerul
a pierdut din goarnă
bocetul
toamnei legata-n atele
- încrucișate atele -
m-am trezit dimineață
fără iubire
cu cine mă spăl
de acum înainte pe față?
poezie de Ion Velea (2009)
Adăugat de Ion Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre mâini, poezii despre iubire, poezii despre gravitație sau poezii despre dimineață
Unui avocat care a invocat două nulități într-un proces
Două nulități, se pare
Fost-au în proces, dar cei
Ce te-au ascultat zic tare
C-ai pierdut... fiindc-au fost trei!
epigramă de Radu D. Rosetti din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre nulități sau epigrame despre avocați

Poemul durerii
se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agățate în cui
și stând liniștit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...
da desigur se poate muri și de
prea puține cuvinte
pe care le rostești
atunci când lumina îți pătrunde
până la oase
și te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...
e nedrept să nu îți accepți soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns și tăcut
departe de tine
gândul care te copleșește
îți dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...
se poate muri doar într-un singur fel!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tăcere, poezii despre poezie, poezii despre moarte, poezii despre aripi sau poezii despre admirație
Lehamite în doi
așa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi deslușeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină
noaptea te evocam
acum nu mai înțeleg existența
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare
de cele mai multe ori
sinistră
acum îmi ești prea mult
într-o viață din ce în ce mai puțină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci
am devenit
niște accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicității
două păpuși de porțelan ieftin
pe raftul aceluiași destin
într-un talcioc grotesc
de cartier
două entități
cu pretenții neverosimile
de pereche
suntem două identități de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
și mai ales
până când?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fățărnicie, poezii despre păpuși, poezii despre devenire sau poezii despre arhitectură

De ce unii oameni câteodată sunt supărați pe mine
ei îmi cer să rememorez
dar ei doresc să rememorez
amintirile lor
în vreme ce eu mă încăpățânez să le rememorez pe ale mele
poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare, poezii despre supărare, poezii despre dorințe sau poezii despre amintiri

Mai ales
pornește-te acum spre mine...
îți voi arăta cum îmi curăț brațele de gesturi
față de care catedralele din oraș
și-au întors spatele.
cum îmi lepăd de pe mână neodihna scrisului
și mă suprapun urletului foii ce nu se vrea mototolită.
mamă, alt fel n-am cum;
uite-mi alergarea electrică să șterg distanța
între cele două tâmple ce se contrazic -
una zboară, cealaltă pășește.
de cele două sprâncene de echilibru, n-am ce zice,
îs mulțumit că mi-au rămas fidele.
iar cel mai drept drum spre mine, în căutarea sinelui,
cred că-i mersul pe coarda de chitară al prietenului meu;
știi, eu mereu alt fel sunt conectat la arborii din jur.
mamă, totul pentru mine e pregătirea unui spectacol
într-un trup de lut mai ales când infinitul
fuge de mine deghizat în metafore.
mai ales că în pauza dintre cei doi ochi,
atârnă desene gigantice de verbe...
de început și sfârșit deasupra gurii
în prelungirea unui urlet acomodat cu lumea.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zbor, poezii despre verb, poezii despre sprâncene, poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre prietenie, poezii despre oraș sau poezii despre neodihnă

Fiecare dintre noi trebuie să suferim de una dintre cele două dureri: durerea disciplinei sau durerea regretului. Disciplina cântărește grame, regretele cântăresc tone.
citat din Jim Rohn
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greutate, citate despre durere sau citate despre metrologie
Mă surprinde cum iubirea poate uni două destine ale unor oameni într-un mod atât de puternic! Două destine total opuse, scrise în două cărți de viață, cu povești diferite... dar care se completează.
Natalia Păun în Prin sufletul unei femei (30 ianuarie 2018)
Adăugat de Natalia Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață sau citate despre iubire
Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ți povestești necazul unui prieten și îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute și ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci și patru de ore, în care orice cuvânt și orice dorințe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorință, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi și blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplinește. Orice dorință are numai două minute. Noi însă nu știm care sunt cele două minute.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre dorințe, citate despre ajutor, citate despre timp, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre prietenie, citate despre minute sau citate despre existență
Locuiesc într-un cerc
Locuiesc într-un cerc
Și mă simt în el ca-ntr-o cușcă.
Cerberii nopții fruntea îmi mușcă,
Gânduri către tine când incerc.
Locuiesc într-un cerc.
Lanțuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îți mai duc dorul.
Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheață nu are punți,
Frigul din mine mă înfioară.
Cercul e strâmt, cât aș vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Și cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.
Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul și sfârșitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai știu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre ochi

Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil și într-un voievod, și într-un țăran și într-un om slab și într-un om puternic și într-un borfaș și într-un jurist.
citat din Amza Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țărani, citate despre sat, citate despre jocuri sau citate despre actorie
Metrou
metrou cimitir al inocenței mele
tu m-ai învățat să privesc fix înainte
ca un mecanism eficient și lugubru
cu ochi de ceramică
să nu întorc capul să nu zâmbesc
să nu respir să nu cred să nu sper
să nu mă amăgesc
între două stații
îmi rememorez întreaga viață
încercând să nu ating din greșeală
vreun trup străin
ghemuit în el însuși precum un arici
poate că ușile
nu se vor mai deschide niciodată
și vom dispărea cu toții
în catacombele orașului
purtați în vintre
de un anaconda feroce
care ne-a mințit
că ne va duce la job
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre metrou, poezii despre inocență, poezii despre greșeli sau poezii despre eficiență

Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre visare, poezii despre verde, poezii despre spațiu și timp, poezii despre rochii sau poezii despre frunze
Adieu, adieu! Țărmul meu natal...
Adieu, adieu! Țărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopții, tună val după val
Și țipă pescărușii sub un cer spuzit de astre.
Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ție,
Ținutul meu natal O, Noapte Bună!
Doar câteva ore scurte și el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineață;
Voi saluta uscatul și cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viață.
E gol holul casei mele, vamă plătind tristeții,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au cățărat pe toți pereții
Și câinele urlă a pustiu la poartă.
............................
Iar acum sunt singur în lumea asta mare,
Învăluit de vastele singurătăți marine:
Dar de ce-aș suspina eu pentru alții oare
Când nimeni nu oftează pentru mine?
Câinele-n zadar va plânge, dar cu puțin noroc
Va fi hrănit de alte mâini, acum străine;
Iar dacă peste ani și ani va fi să mă întorc,
L-ar sfâșia pe-acel străin, cu fălcile-i canine.
Cu corabia mea iute mă îndepărtez
În viscolul înspumat al pulberii saline;
Nu-mi pasă lângă ce țărm va fi să ancorez,
Cât timp nu-s în vedere natalele coline.
Bun venit, albastru val cu rostogoliri eterne,
Iar când nu vom mai fi pe ape împreună,
Bun venit, deșerturi, și bun venit caverne!
Ținutul meu natal O, Noapte Bună!
*** Extras din Childe Harold, Canto I
poezie de Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre viscol, poezii despre vamă sau poezii despre tristețe

Hologramă
în lemnul visării
aștern cuvântul
cioplită jucărie între două tăceri
hologramă gând
din două lacrimi împletesc
ilene cosânzene
și feți frumoși
spre nemurire
zâmbesc a copilărie
într-un colț de inimă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu din Matricea brâncușiană (2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre jucării sau poezii despre frumusețe

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Și-au stins și focu-n care eu, înghețat, arsei;
Și-au dat sfârșit odihnei de zabteri și de dor;
Și-au frânt credința-n visuri de dragoste deșarte;
Și-au sfâșiat în două drag bunul vieții mele:
În țărnă zace trupul virtutea-n cer, departe;
Și mi-au răpit și rodul atâtor chinuri grele!
Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt și stingher,
Că pizmuiesc și omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale și mi-i groază de mine însumi, iată!
Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce și crudă totodată -
Cum m-ați adus în astă înjositoare stare!
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre odihnă sau poezii despre groază