Cântecul de la miezul nopţii

Cum poate un om scăpa de amărăciunea şi de regretele vieţii?
Care-i limita solitarei mele dureri?

Într-un vis mă întorc în ţinutul natal.
Trezit, şterg două lacrimi.
Acum cine va urca-n cele două turnuri?
Rememorez acele peisaje clare ale toamnei.

Evenimentele de demult şi-au pierdut înţelesul,
Ele se evaporă ca într-un vis.

poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj marin

în ţinutul meu natal
soţiile pescarilor
îşi sărează inimile
şi le atârnă la uscat.

în ţinutul meu natal
se spune că există
un pisc unde luna
naşte pescari.

în ţinutul meu natal
vântul freamătă şi susură
până când vele albe
se pierd în depărtare.

poezie de Chimera, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două drepte...

Două drepte/paralele
împreună
se-întâlnesc/nebănuit
într-un punct
cunoscut ca infinit...

Două drepte/zise curbe
împreună
se-întâlnesc
lucru banal
într-un cerc/numit oval...

Două drepte/oarecare
fiecare/-n deplasare
spre obor
nu-i de rău
că îşi văd de drumul lor...

Două drepte/sinuoase
împreună/mână-n mână
se întorc
de la terase/plini de rachiu
şi spre case/se îndreaptă;
Ce-i aşteaptă?
doar ei ştiu!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intensitate

clipele străbăteau distanţe lungi
între două propoziţii fierbinţi,
eu rătăceam cuvintele
între două emoţii,
privirile tale căutau o intensitate
pierdută demult,
când o aură îţi înconjura încă
Luna,
şi faţa ei nevăzută.

gândurile mele se dispersau în neant,
se agăţau disperat de o pendulă
în spaţiu,
acele de ceasornic îmi cenzurau
secundele
şi-aşa efemere,

te căutam pe o hartă imaginară
în inima unui deşert,
într-un crepuscul,
tu mă împuşcai din penumbră
cu gloanţe oarbe,
de ură.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

s-a spulberat
gravitaţia
în mijloc de noapte
umbra ta s-a ascuns
între urse şi şoapte
în zadar
gânduri, ochi, mâini
au incercat
de dureri să o spele
îngerul
a pierdut din goarnă
bocetul
toamnei legata-n atele
- încrucişate atele -

m-am trezit dimineaţă
fără iubire
cu cine mă spăl
de acum înainte pe faţă?

poezie de Ion Velea (2009)
Adăugat de Ion Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui avocat care a invocat două nulităţi într-un proces

Două nulităţi, se pare
Fost-au în proces, dar cei
Ce te-au ascultat zic tare
C-ai pierdut... fiindc-au fost trei!

epigramă de Radu D. Rosetti din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite în doi

aşa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi desluşeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină

noaptea te evocam

acum nu mai înţeleg existenţa
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare

de cele mai multe ori
sinistră

acum îmi eşti prea mult
într-o viaţă din ce în ce mai puţină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci

am devenit
nişte accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicităţii
două păpuşi de porţelan ieftin
pe raftul aceluiaşi destin
într-un talcioc grotesc
de cartier

două entităţi
cu pretenţii neverosimile
de pereche

suntem două identităţi de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
şi mai ales
până când?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce unii oameni câteodată sunt supăraţi pe mine

ei îmi cer să rememorez
dar ei doresc să rememorez
amintirile lor
în vreme ce eu mă încăpăţânez să le rememorez pe ale mele

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ales

porneşte-te acum spre mine...
îţi voi arăta cum îmi curăţ braţele de gesturi
faţă de care catedralele din oraş
şi-au întors spatele.
cum îmi lepăd de pe mână neodihna scrisului
şi mă suprapun urletului foii ce nu se vrea mototolită.

mamă, alt fel n-am cum;
uite-mi alergarea electrică să şterg distanţa
între cele două tâmple ce se contrazic -
una zboară, cealaltă păşeşte.
de cele două sprâncene de echilibru, n-am ce zice,
îs mulţumit că mi-au rămas fidele.
iar cel mai drept drum spre mine, în căutarea sinelui,
cred că-i mersul pe coarda de chitară al prietenului meu;
ştii, eu mereu alt fel sunt conectat la arborii din jur.

mamă, totul pentru mine e pregătirea unui spectacol
într-un trup de lut mai ales când infinitul
fuge de mine deghizat în metafore.
mai ales că în pauza dintre cei doi ochi,
atârnă desene gigantice de verbe...
de început şi sfârşit deasupra gurii
în prelungirea unui urlet acomodat cu lumea.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi trebuie să suferim de una dintre cele două dureri: durerea disciplinei sau durerea regretului. Disciplina cântăreşte grame, regretele cântăresc tone.

citat din Jim Rohn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprinde cum iubirea poate uni două destine ale unor oameni într-un mod atât de puternic! Două destine total opuse, scrise în două cărţi de viaţă, cu poveşti diferite... dar care se completează.

Natalia Păun în Prin sufletul unei femei (30 ianuarie 2018)
Adăugat de Natalia Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ţi povesteşti necazul unui prieten şi îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute şi ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci şi patru de ore, în care orice cuvânt şi orice dorinţe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorinţă, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi şi blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplineşte. Orice dorinţă are numai două minute. Noi însă nu ştim care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-un cerc

Locuiesc într-un cerc
Şi mă simt în el ca-ntr-o cuşcă.
Cerberii nopţii fruntea îmi muşcă,
Gânduri către tine când incerc.

Locuiesc într-un cerc.
Lanţuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îţi mai duc dorul.

Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheaţă nu are punţi,
Frigul din mine mă înfioară.

Cercul e strâmt, cât aş vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Şi cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.

Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul şi sfârşitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai ştiu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod, şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

citat din Amza Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metrou

metrou cimitir al inocenţei mele
tu m-ai învăţat să privesc fix înainte
ca un mecanism eficient şi lugubru
cu ochi de ceramică
să nu întorc capul să nu zâmbesc
să nu respir să nu cred să nu sper
să nu mă amăgesc
între două staţii
îmi rememorez întreaga viaţă
încercând să nu ating din greşeală
vreun trup străin
ghemuit în el însuşi precum un arici
poate că uşile
nu se vor mai deschide niciodată
şi vom dispărea cu toţii
în catacombele oraşului
purtaţi în vintre
de un anaconda feroce
care ne-a minţit
că ne va duce la job

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adieu, adieu! Ţărmul meu natal...

Adieu, adieu! Ţărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopţii, tună val după val
Şi ţipă pescăruşii sub un cer spuzit de astre.

Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ţie,
Ţinutul meu natal – O, Noapte Bună!

Doar câteva ore scurte şi el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineaţă;
Voi saluta uscatul şi cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viaţă.

E gol holul casei mele, vamă plătind tristeţii,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au căţărat pe toţi pereţii
Şi câinele urlă a pustiu la poartă.

............................

Iar acum sunt singur în lumea asta mare,
Învăluit de vastele singurătăţi marine:
Dar de ce-aş suspina eu pentru alţii oare
Când nimeni nu oftează pentru mine?

Câinele-n zadar va plânge, dar cu puţin noroc
Va fi hrănit de alte mâini, acum străine;
Iar dacă peste ani şi ani va fi să mă întorc,
L-ar sfâşia pe-acel străin, cu fălcile-i canine.

Cu corabia mea iute mă îndepărtez
În viscolul înspumat al pulberii saline;
Nu-mi pasă lângă ce ţărm va fi să ancorez,
Cât timp nu-s în vedere natalele coline.

Bun venit, albastru val cu rostogoliri eterne,
Iar când nu vom mai fi pe ape împreună,
Bun venit, deşerturi, şi bun venit caverne!
Ţinutul meu natal – O, Noapte Bună!

*** Extras din Childe Harold, Canto I

poezie de Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hologramă

în lemnul visării
aştern cuvântul
cioplită jucărie între două tăceri
hologramă gând

din două lacrimi împletesc
ilene cosânzene
şi feţi frumoşi
spre nemurire

zâmbesc a copilărie
într-un colţ de inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu din Matricea brâncuşiană (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!