Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,

ridicând pod peste sufletele lor;

ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.

Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei

nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –

iubire.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
ridicând pod peste sufletele lor;
ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.
Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei
nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –
iubire.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (iulie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul curge flacără în pieptul fecund al soarelui, flacăra naşte următoarea flacără...

Ştefan Radu Muşat în Împrimăvărare
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vieţii şi-a morţii

Stele cad în palma noastră,
Viaţă – puf de păpădie,
Viaţă, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viaţă, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastră –
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistiţiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viaţă, puf de păpădie
Clipă – aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viaţa-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere şi pelin,
Timpul în aval se scurge
Şi la tâmple toţi albim.

Viaţă – pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Şi te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viaţă, cauţi înălţare.
Braţe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele şi anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viaţă, către soare.
Ca o mantie de gheaţă
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viaţă,
Totu-i plâns şi răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viaţă-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Şi bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noştri, noapte bună!

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost şi fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaţă – pasăre măiastră,
Viaţă, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea - pasăre măiastră

Doamne,
rostogoleşte peste mine,
o clipă albastră,
să pot în palme ţine
fericirea - pasăre măiastră.
Dezleagă-mi iubirea
să vad cât mai departe
să trasez cu privirea
linia dintre viaţă şi moarte
Rog, acum, îngerii
să ne mai păsuiască,
vom putem culege macii verii
inima să nu ni se mai ofilească.
Ei să sculpteze în noi lumina
cu al dălţii cuvânt,
să învăţăm că-n iubire nu e vină;
ea e minunea de pe acest pământ.

rugăciune de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducea soldaţi

de plumb în valea plângerii
pregătiţi să tragă cu puştile lor
ţinute la subţioară
îi alinia într-un careu
sub zborul păsărilor de fier
care scuipau foc
un fel de dragoni asiatici
teleghidaţi într-o simplă
credinţă că apără valea de plumbul
soldaţilor deşiraţi de spaima
topirii timpurii în cântec

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre măiastră

"Este perfect adevărat..."-
Gândesc privind către fereastră
Pe unde "zborul" şi-a luat -
"Femeia-i pasăre... măiastră!"

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de tigru

Ai uitat ochiul de tigru
în palma mea.
E stratificat,
Cum, de altfel, ne este şi fiinţa:
cuvânt peste cuvânt,
cuvânt peste trup,
trup peste trup,
trup peste cuvânt,
cuvânt peste cuvânt,
până ajunge o sferă
pe care-o înfăşăm cu pielea.
Să ne rostogolim
în viaţa veşnică.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Mă plictiseşte timpul cu monotonia lui
trecere prin liniile tridimensionale
sau prin cele unsprezece dimensiuni
ale spaţiului
dacă vreţi
să fiţi la zi
cu ultimele calcule cuantice.
Timpul rămâne acelaşi
în ecuaţia asta
aşa că de ciudă
l-am închis într-o clepsidră
cu nisip stelar
să stea captiv să vadă şi el cum este să fii prizonier
într-un corp trecător de clepsidră.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintez sau stau...

înaintez sau stau
între două necuprinsuri,
cu neputinţa de a mă contura,
alunec înafară,
într-un cineva
care rămâne mereu altcineva.
pentru ce neliniştea sfâşâie sclipirea de a fi?
înafara inimii, e absenţa...
neauzitul strigăt al mineralei tăceri,
deconcertantă, eternă transformare.
Cândva, peste mine vor cădea norii,
întunericul altui început
şi pasărea albă, pasărea pasăre suflet
oare o să tacă?
până atunci, am să-i păzesc cântarea
să nu înceteze
pentru tine şi pentru mine
şi pentru ea pasărea albă,
strigăt de lumină.

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecând aceeaşi bucată de cer

Tu nu recunoşti timpul dintre noi,
îl striveşti sub picioare
privindu-mă-n ochi
ca şi cum trenul în care suntem
nu va opri nici într-o gară...

Secundele bat de acum
în trup de fluture
şi amândoi ne facem cruce
cu mâna celuilalt,
mestecând aceeaşi bucată de cer,
până când sufletele ne vor da bineţe
din ochii lui Dumnezeu...

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre de lut

Când căldura va rămâne o amintire
o palmă îţi va fi o foaie albă.
Iar în cealaltă palmă
îţi va sta cenuşa cuvintelor
pe care o vei pune
într-o pasăre de lut.
După aceea,
pasărea se va cutremura.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade timpul

Cade timpul dintr-un pom
Si dă să se facă - om;
C-a visat el că e fruct,
Că-i virgulă... si.. nu-i punct!

Cade timpul într-o doară
Parcă-ar fi o coaptă pară...
Şi-ntr-o gură de sub cer
A alunecat - stingher!

Cade timpul, că-i sătul
Să mai stea sus, în pătul!
Din cocon rotund - de clipă
A făcut - timpul - aripă!

Cade timpul si îşi tunde
Pletele ce cad - secunde
Făcând tumba - rostogol
Într-un magic, sacru, bol!...

Cade timpul într-o pâine,
Coaja-i azi si miezu-i mâine.
Îi mai scapă de la gură
Amintirea - firmitură..

Cade timpul într-un ceas
Ca să capete un glas.
Zvârle-apoi cu bolovanul
Şi ne prinde - cu arcanul!

Cade timpul peste stea
Să facă din ea - perdea,
Să ne aibă demâncare
Fluturi ce zburăm - sub zare....

Cade timpu-n chip cioplit
Îngâmfat si infinit....
Dar îi spun eu o părere:
"Ce e timp, ca timpul piere!"

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada dragostei

soţului meu

de mână cu tine la greu şi la bine
suntem doi nebuni îndrăgostiţi
culegem din stele doar clipe senine
care să ne facă mult mai fericiţi.

în curtea visului ne prindem la horă
cu prieteni dragi asemeni nouă
frenezia curge din mândra auroră
chipuri strălucesc atinse de rouă.

pe sub steaua iubirii trecem împăcaţi
că timpul e mereu de partea noastră
suntem uniţi pe viaţă fermecaţi
de zborul pe culmi cu pasărea măiastră.

la izvorul dorului am fost mistificaţi
de vrăjite ape cu simţirea albastră.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morţesc, stingher…

Şi-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.

Doar în mintea-mi amorţită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.

Fără un soroc de ceaţă,
Fără pene şi puf pur,
Doarme o întreagă viaţă
Pasărea, somnul ei sur.

Într-o pasăre de ceaţă
Dorm şi eu sonul meu, sur,
O păpuşă fără viaţă,
Sângerând ca şi un mur.

Într-o pasăre de ceaţă
Se rostogoleşte zarul
Cu a şaptea, (în sus), faţă,
Prevestind, parcă amarul…

Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinţilor din altă lume.

În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!

poezie de Ioan Jorz din revista "Interferenţe"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!