O ipostază oarecare

Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în staţie poliţaiul cu baston
veghea coborârea şi urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înşişi.

Zilele şi nopţile erau pline,
indiferenţa era la ea acasă.
Prin oraş se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiţi.

Mă forţez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureşul lumii,
fără îngăduinţă scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colţurile mesei
nu ştiu ce doreşte de la mine,
nopţile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu faţa la peretele din faţă
cu ochii înfipţi în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veţi citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstruşnice
şi lupt acum pentru supravieţuire
ca un peşte pe uscat îndreptându-se spre apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele erau urâte, dar erau aşa de frumoase nopţile...

citat din Karen Blixen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă şi lumină

Am înghesuit cuvintele în pâlnie
şi au început să curgă înjurături
peste capul frazelor care erau prea lungi,
copii se mutaseră pe alte pagini.

Întunericul se zvârcolea pe panta greşită
pe care o apucasem şi eu din inerţie,
pe celelalte pante era o linişte ieftină
care aluneca spre dezamăgire totală,
zilele se perindau şchioape pe drumuri
care nu duceau prea departe.

Atunci am hotărât să mă răzvrătesc,
simţeam lipsa de perspectivă prezentă,
ceaţa cobora peste mine ca o singurătate.
Numai sufletul se zbătea în gol şi căuta
inima ta zdrobită de umilinţa înfeudării
principiilor morale desuete.

După ce ne-am pus de acord
lumina se înscăuna în ochii obosiţi
şi ne sorbeam unul pe altul dezinvolt,
umpleam camerele goale cu dragostea noastră
şi plecam împreună cu aceleaşi gânduri
stăpânite de imprevizibil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Cuvintele se primenesc în versuri
uneori se prefac în cântec,
să se audă din gura oamenilor
frumos.

Lacrima ori bucuria ascultătorilor
mă îndeamnă să cânt,
le ascult sufletul şi-l fac să vibreze,
închid o clipă ochii
să-mi simt îngerul vieţii,
privesc apoi mulţimea
îndată rupe tăcerea,
cântă şi ea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mimau trist bucuria

Noaptea nu era neagră, era cenuşie,
stelele erau verzi, căzute printre noi,
drumul se ducea pe râu până la izvor
apoi intra-n tunel, trecea dincolo.
Tu ai plecat făcându-mi cu mâna,
era o chemare ori semnul despărţirii.
Sângele era subţire, de pasăre,
se aprindea ca un filament
sau ca o dâră de melc
până la inima înrobită.
Clipele sonore curgeau în timpane
băteau cu ciocane într-un clopot al timpului,
ochii tăi sticloşi erau de felină.
Totul era complicat, imprevizibil, ascuns,
dimineţile te îmbrăcau la loc în mirosuri.
Măştile purtate din obişnuinţă,
acopereau faţa clownului obosit,
mimau trist bucuria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragii sălbatici

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copţi.

Acolo am devenit culegători.

Cuvintele ne erau puţine,
buzele ca şi fructele scânteietoare,
aroma lor era şi aroma ta

înroşind

inimile, afluienţii iubirii noastre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind pe fereastră

Dintre toate bucurile ce m-au însoţit
tu mi-ai făcut cele mai multe
şi nici măcar nu ştii,
tot ce împărţim împreună
sunt anotimpurile povestite frumos.

Nopţile pierd coroane albastre
se va schimba timpul fără să observăm,
mă închid în cuvinte şi respir
toată dragostea din noi,
oricum tu ştii de fiecare dată ce simt
şi mă aştepţi să vin
privind de după perdele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să strângă în buzunare norocul

Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferinţa îndurată
şi să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzeşte inima
şi o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.

Nopţile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoaşterii
de unde ceaţa nu s-a ridicat încă?

Numai tu înger al iubirii pure
poţi netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare şi calde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai de trandafiri galbeni

Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopţile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
şi aşa o să-mi fac livadă.

În faţa casei am trandafiri agăţători
trec printr-un tunel din semicercuri,
cu flori de foc
aprinse de inima ta.

Nu se mai vorbeşte de tine
au pus garduri între zile şi nopţi.
Nimeni nu le mai sare
toţi aşteaptă,
un deznodământ.

Demult visez o primăvară de liliac mov,
rai de trandafiri galbeni
în vazele-clepsidră ale trupului tău,
în care Dumnezeu picură o lacrimă
mirositoare şi pleacă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu va fi prea mult

Am rămas alături de copii la joacă,
să-mi hrănesc miezul copilăriei
şi să împart miracolul cu fiecare în parte,
împreună cu urcarea în trup,
a tot ce înseamnă iubire.

Ochii tuturor aprobau orice năzbâtie gândită,
potecile şi copacii ne acopereau din umbră,
niciodată nu puteam face o năstruşnicie
fără să ne bucurăm după.

În mintea mea nu era niciun pericol
dacă se întâmpla să trecem peste ziduri
păstrate-n cuvinte de oamenii mari,
purtam în buzunar nisipuri mişcătoare
care-mi intrau sub unghii
şi mi le tăia mama
întotdeauna înţelegătoare.

De nu va fi prea mult
am intrat pe poarta zilei cereşti
cu însemnele schimbătoare în sânge
în lumea ruptă din amintiri magice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă las convins

S-a prins nesigură cu picioarele de drumuri,
a rătăcit prea multe,
când s-a oprit nu mai eram acasă,
am părăsit tot ce-am păstrat şi zidit.

Ameţit de dorinţe ca un cititor în stele, am sperat altceva,
nu mă las convins
că alerg după o himeră
până nu-mi plătesc datoria
flăcării din suflet care înteţeşte arderea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră post-postcomunistă

prin oraş circula o tunsoare electrică
de mână cu sărăcia urca în transport
în comun erau şi ei visând baloane
sărăcia tacticoasă scotea o bardă
reteza capete şi turna în ele un lichid
lipicios şi fumuriu apoi le planta haotic
până la destinaţie coborau alţii
fioroşi pe reîntrupările hazardate
plecaţi pe cărări ce nu se vor mai întâlni
iar în staţie plictisită plângea
nimeni nu putea s-o liniştească
ba pentru că n-o vedeau
ba pentru că nu mai erau capete liniştite

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am săpat fântâni prin minte

Nu mi-am făcut niciun altar să sacrific gândurile,
au rămas bolnave de curiozitate
şi nu mai ajung să le stăpânesc,
tu-mi spui să las pornirile să curgă de la sine
şi eu le ucid în cuvinte.
Cum aş putea să uit uşile deschise
când am o casă în care dorm stafiile
şi nopţile le plimbă de păr.

Am săpat fântâni prin minte,
cred că n-am găsit niciun izvor
doar o umbră moştenită din vechime
cu straturi groase de întâmplări ciudate
care nu spun la prima vedere nimic,
deşi au urme de locuire.

Nici nu pot să le descriu,
le las acolo în letargie latentă
până-mi vor veni minţile acasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe puntea de trecere

Se culcă pe gânduri ca pe o pernă de aer,
pe linile paralele ale trecutului către viitor
înalţă vise cu nişte zmeie spre cer.

Prinde în palme lumina şi o răsuceşte
şi tulnicele răsună din munţi,
nopţile se văluresc după cursul apelor.

Mă trezesc dimineţile şi se aşază-n braţe
cu bucuriile razelor de peste păduri,
să-mi şteargă fruntea ridată de temeri.

Pe puntea de trecere peste involuţii
ostaşii grăbiţi ai amiezii
vor să odihnească dincolo de orizont,

nimeni nu se opune
doar un sunet de corn anunţă adunarea
tuturor cailor pentru plecare.

În mine se naşte un altul
cu viitorul pe umerii goi
ce aleargă pe drumuri suprapuse.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul de nesomn

O noapte întunecoasă se plimbă
peste păduri şi câmpuri hăt departe,
nimeni nu-i înţelege nicio limbă
din vorbele de viaţă şi de moarte.

Căutam orbeşte miezul ei adânc
risipea o teamă smulsă din pământ
îmi pipăiam arma prinsă la oblânc
şi tot mai simţeam câte-un fior de vânt.

Se perindau stelele-n apus pe cer
apele-s cuprinse-n somnul de nesomn
grav şipoteau prin auz un vaier
ca uneltiri ce le presimte un domn.

Atunci ajuns în pragul dimineţii
şi drumeţind la pas c-un scop aiurea
pornit să scap de valurile ceţii
am depăşit şi câmpul şi pădurea.

Când poposit acasă, la amiază
bătrânul tată c-un gest, mă grăbeşte,
plin de oraş cu inima vitează
spune-i băiete: fata te iubeşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!