Să strângă în buzunare norocul
Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferința îndurată
și să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzește inima
și o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.
Nopțile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoașterii
de unde ceața nu s-a ridicat încă?
Numai tu înger al iubirii pure
poți netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare și calde.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Caut cu lampa aprinsă
Nopțile clădite pe straturi de întuneric,
umbre și ceață
oferă câmp liber fantomelor.
Alungat de lângă tine
nu mai recunosc drumul pe care-l caut
sub presiunea iubirii sfâșietoare.
Nu mai vreau altă dragoste,
sunt măcinat de toate suferințele lumii,
în trupul meu carii rod lemnul oaselor
și vîntul suflă făina din ele.
Nu mai am timp să mă recompun,
am aripile frânte de vijelii,
în cochilia în care locuiesc
nu mai pătrunde lumina,
în afară
caut asemeni lui Diogene cu lampa aprinsă
oameni de încredere
și nu-i găsesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.
Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.
Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.
Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transfigurare
Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aș folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Pașii ar prelungi drumul la orizont.
Nu știu ce aș face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deșert
prin care nu trece femeia.
Numai tu ești umbra pe care mă suprapun
și intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
și zboară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine iarăși primăvara
Nu te obosi să-mi pui înserarea pe umeri
poate n-am crecut mare cât o zi,
drumul s-a oprit la popas în amiaza cuvântului
peste care trec norii cu ochii-n lacrimi
și lasă-mă între trecut și viitor
cu pași rari să măsor umbra stejarului
sub care Dumnezeu își odihnește gândurile.
Vine iarăși primăvara păsărilor maiastre
cu flori regine ale culorilor
și înserări învăluite în taina iubirii
pe pajiștile sufletului înțesat de ierburi
în care se ascund nopțile rămase de pază
pentru nebunii căzuți orbi de întuneric.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul nu cade
Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.
Nopți de busuioc își risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
și suferința urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaște.
Tu lasă-i să-și joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ține după cei împătimiti.
Pune-i liberi
să-și deschidă ochii și inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea din care vin
Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înțelesuri ascunse,
curge și ea ca un râu ce se pierde în mare
și marea la rândul ei are aceeași soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ți spun cum să prețuiești lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furie și cădere
Întotdeauna vinovat de inerție
timpul mă lasă în urmă păgubaș,
să mă recunosc în anotimpul iernii
măsurând nopțile lungi și geroase
cu sentimente calde de femeie
repusă în dreptul iubirii pătimașe.
Tu mă consolezi cu surâsul candid,
eu încerc să-ți ofer aripile inimii
care înmuguresc a primăvară
învelindu-te în bucurie intimă,
lubrică,
cu furia simțurilor nestăvilite
care-și presimt apropiata cădere
și pășesc spre ea fără oprire
ca mielul chemat de mamă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație și deșertăciune
Anotimpul și-a ridicat ochii peste munții lunii,
o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant.
Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul,
cunosc foarte puțin față de cât nu cunosc
și nu pot găsi răspunsuri la tot ce se petrece-n cosmos.
Mintea mea nu poate cuprinde întregul univers,
în finitul ei este atât de neîncăpătoare,
încât doar cu gânduri nebănuite umple memoria
și sufletul îmbrățișează pe Dumnezeu
prin cuvântul primit și înălțat deasupra de înțelegere
într-un simbol al efortului cunoașterii de sine
până la apropierea de creația divină infinită.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.
Lumina fuge printr-un tunel de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde nu știi
De unde nu știi
cad pe suflet picuri de lumină,
ploaia cu mântuire celestă
ce înverzește pământul
și se întinde ca un spirit
ce nu moare niciodată.
Stă printre oameni și le oferă liniște
chiar și când ei se neglijează.
Lumina se multiplică pe sine
până-n adâncul nelucrurilor
unde cunoașterea sapă în univers,
nu se oprește din drum,
dar drumul e nesfârșit
și nesfârșitul nu-i uman.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Gândesc, visez și îmi fac speranțe
am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
și rămân propus clipei viitoare fără pretenții
nu înțeleg nimic din aceste mișcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
și mă chinui cu înțelesul a ce mi se întâmplă
gândesc, visez și îmi fac speranțe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forța iubirii de care dispun
îmi așez pe marginea drumului plopii fără soț
dar nu sunt Eminescu
și-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoștenit
de valorile în care crede
necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toți impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoașterii
cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiționez să nu cred
și lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole
aștept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urc în cuvinte
Urc în cuvinte și le înțeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se ivește peste tot.
Pentru ca o dorită liniște,
să se așeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toții părăsiți
într-un haos al nepăsării.
Cu ochii permanent atenți
străbați nefericirea prezentă
și te simți nostalgic în amintirea
siguranței vremurilor trecute.
La ce poți să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alții
și viața minunată trece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie a verdelui copt
În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,
iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.
Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.
Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.
Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori mă îndepărtez de mine
Peste un timp o să ies la lumină,
nu-mi place să-mi las adevărul
să se piardă-n mulțime.
Aproape-n fiecare zi rup câte un gând
și-l arunc în urmă zâmbind,
încerc altul cu ideea de pasăre
ce mă face să privesc spre cer.
Uneori mă îndepărtez de mine
căutând la alții un rezultat palpabil
și-mi doresc să valorific ocazia
prin adâncirea cunoașterii interioare.
Îmbrac rănile în cuvinte care mângâie
pentru a uita de suferință
și de a reface acel potențial din trup
care vindecă și apoi uită.
Tot ceea ce provoacă râsul
e modul de a te elibera de traume,
de a te regăsi în persoana iubită
cu nebunia de la începuturi.
Cu dragoste poți îndepărta singurătatea
și-ți înfășori trăirile cu ale celuilalt,
de parcă nimic nu s-a întâmplat
porțile bucuriei rămân deschise.
Lumina e aceeași pentru tine,
poți urca nestingherit în sferele înalte
fără să-l atingi pe Dumnezeu
decât cu ruga de a rămâne om.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sosește primăvara
sunt plecat în alt anotimp
mă urmărește o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu știe să-mi spună
când sosește primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri și florile așteaptă
diminețile cu soarele-n ochi
am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute
de mâine începe drumul
tu mă vei aștepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în față drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară ninge cu fluturi
Să-mi amintști
cum ți-ai neglijat destinul,
l-ai lăsat pradă
învingătorilor de ocazie,
nimic nu justifică sărbătoarea ochilor tăi
căzută peste durere
fără să împarți vinovația cu alții.
Din gânduri au curs fluvii de sânge
am fost pe malul lor
să privesc învolburarea.
În inima ta se răsfrânge suferința
pa care nu pot s-o divulg,
ea zace învelită-n tăcere,
afară ninge cu fluturi
care mor repede.
Să-mi pui pe frunte sărutul tău
cu picături de har ceresc
și-n roata pe care voi fi sfârtecat
nu-mi lăsa deznădejdea,
lasă-mi crucea mântuirii
să fiu bătut în cuiele de la osiile timpului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!