Himeră post-postcomunistă

prin oraş circula o tunsoare electrică
de mână cu sărăcia urca în transport
în comun erau şi ei visând baloane
sărăcia tacticoasă scotea o bardă
reteza capete şi turna în ele un lichid
lipicios şi fumuriu apoi le planta haotic
până la destinaţie coborau alţii
fioroşi pe reîntrupările hazardate
plecaţi pe cărări ce nu se vor mai întâlni
iar în staţie plictisită plângea
nimeni nu putea s-o liniştească
ba pentru că n-o vedeau
ba pentru că nu mai erau capete liniştite

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne urcăm

când ne urcam pe Lună
dintre noi erau unii
alţii pentru piatra aia

ne alunga ceaţa de lume
dintre noi erau unii
alţii pentru bătrână

ne cuseam pielea cu case
costumaţi între felinare
nişte melci pentru zorii marelui exod
visam în grup o Lună prosperă
o arcă înfloritoare
înflorită din îndrăgostiţi
anonimi sărutând

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transport în comun pentru toţi

Când vom circula cu toţii
Fără vreo discriminare,
Vor putea, în fine, hoţii
Să ne dea-o-mbrăţişare.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

capete mov, capete pătrate
de oameni tâmpi
se uită la foaia din mână
frunză galbenă, frunză ruginie
în zbor glasuri de copii
cântec blând, cântec frânt
capete mov, capete pătrate
de oameni idioţi
flutură hârtia şi ştampila
azi nu-i doare, mâine o să-i doară
comportamente de zombie
pliază hârtia şi o bagă-n urnă
capete mov, capete pătrate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi curgătoare şi zâmbete de mal

schelele
acestui poem
sunt pulbere, doar
astfel se va construi
altundeva,
invadat cu poveşti,
dalte rupte...
capete de baros pe suflete
înviate descoperind (apa vie pârâu prin mare)
cu un oftat prelung

marea desfigurare
pentru a înfrumuseţa efemerul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă. Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jelanie

Un domn distins, purtând şi cioc,
Plângea în cimitir cu foc,
Că-i omorâse sărăcia
Contractul lui cu România.

epigramă de Mircea Oancea din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate sătească

La ţară sărăcia e cumplită,
Şi bieţii îşi trăiesc amarul;
Pământu-i sterp, iar capete de vită,
Au doar consilierii şi primarul.

epigramă de Vasile Vajoga (ianuarie 2011)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia tinerilor hoinari

Erau umbre, praf, certuri,
anii de liceu, lumea studenţilor...
Erau zilele cu gaşca, singurătăţile,
fetele&băieţii...
Erau hainele de la părinţi, minciunile,
muncile, temele,
şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile îi intrau în sânge,
în codul genetic al muritorului.

Nicio lacrimă nu a avut rost!
Nicio zbatere nu i-a vindecat
aripile crescute în tăcere,
prea mici,
prea verzi
pentru aceste străzi goale!

Aceste uşi închise
prin care creaturile libertăţii
îşi adunau plata de sânge,
pentru un ideal de eliberare
prin fugă de timp&înţelepciune,
şi deziluzii...

Deziluziile
îi adunau prietenii
în locuri umbroase,
în mici case de speranţă
din care nu au rămas
nici legendele...

Doar transpiraţii,
vise,
şi nepăsare...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam versus Voineşti

versul alb, inexpresiv, indiferent,
sau şarpele&Eva dând mere
către haos, plictisiţi;
&Twain era plictisit când îşi imagina,
etc. erau plictisiţi
de liniştea celui
acrit cu mere sau obligat,
încât dacă ar trece prin Voineşti
ar mângâia neştiinţa fluturilor,
le-ar da apă să crească
în abisul unei lumi (şarpele&Eva
întingând povestea prin Iov
până la amărâţi plecaţi
pe drum prin mare, prin frontiere)
unde se poate simţi umbra
versului difractat printre zăbrele
şi ar jubila sub cerul curat
plin de stele şi meteoriţi
neştiutori de carte, doar scriitori
de amintiri pe faţa...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magazinul de haine... sau Magazinul iubirii...

Am ieşit, să-mi plimb sufletul, prin oraş,
Se întâmplă ceva ciudat,
Erau, oameni dezbrăcaţi, în plină iarnă,
Purtau haine scumpe şi totuşi erau goi...
Niciun zâmbet, nicio urmă de bucurie, sau de iubire,

Erau oameni în carne şi oase
Purtau haine dintre cele mai scumpe...
Şi totuşi era un dezmăţ al goliciunii
Toţi priveau în jos, la cenuşiul asfaltului
O mare de oameni, cu gânduri pierdute...

Erau oameni şi umbre, erau umbre de oameni...
Nu li se mai vedea faţa de tristeţe şi deznădejde,
Uitaseră de iubire, uitaseră să mai trăiască
Sufletul, nu poartă haine scumpe
Sufletul nu se îmbracă de la magazinul de haine

Sufletul, nu îngheaţă pentru că afară e frig,
Un suflet poate să îngheţe în plină vară,
O mare de suflete părăsite, ca o mamă ce moare,
Un ocean de singurătate, pierdut în adâncuri,
Nimeni, nu mai privea spre înaltul cerului,

Am uitat să iubim cu adevărat, într-o lume mercantilă
Ne dispreţuim, ne urâm unii pe alţii
Am uitat să mai întindem o mână, celor în metastaze,
Nu mai daţi banii pe haine scumpe
Îmbrăcaţi-vă sufletele de la magazinul IUBIRII...!

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniştite, deşi nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuşi, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-şi linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ipostază oarecare

Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în staţie poliţaiul cu baston
veghea coborârea şi urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înşişi.

Zilele şi nopţile erau pline,
indiferenţa era la ea acasă.
Prin oraş se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sărăcia materială de azi mă sperie -de altfel e o exagerare, un refelex vechi, reînviat - ci sărăcia vieţii sufleteşti de până acum. Am trăit ca o cârtiţă în galeriile abundenţei. Am ieşit la lumină, lumina e prea tare pentru ochii mei? Sau prea săracă?

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcia vine spontan în ajutorul filozofiei; căci, pe când aceasta încearcă să ne convingă prin vorbă, sărăcia ne constrânge prin fapte.

citat din Diogene
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cea de-a şaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. Probabil că nepoţii Lui erau plecaţi din oraş.

citat din Gene Perret
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul rece

Curgea timpul miere din borcan
adică stup pângărit...
Curgea drumul de asfalt negru
prin câmpul părăsit...
Curgea un lichid lăptos spre cer
şi ploi de dimineaţă
coborau mantia de toamnă
peste sat,
din copaci prinşi în balamuc...

Cântul rece al nopţilor ce vin
se aşeza lin prelung din lemn,
că la nunta lor,
s-a sădit o stea,
că din stele mii,
multe sunt departe,
şi lumina lor se coboara încet
să plângă niţel pe drumul mişel...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kramer: Apoi toată lumea ţipa, pentru că şoferul leşinase în toată agitaţia... nu mai conducea nimeni autobuzul! Aşa că, îl iau de guler, îl scot de pe scaun, trec la volan şi acum eu conduc autobuzul.
George: Eşti Batman.
Kramer: Da. Da, sunt Batman. Apoi banditul vine şi începe să mă sugrume! Deci îl ţin deoparte cu o mână şi cu cealaltă conduc autobuzul, înţelegi? Apoi am reuşit să deschid uşa, şi l-am trântit afară cu piciorul, ştii tu, la următoarea staţie.
Jerry: Te opreai la fiecare staţie?
Kramer: Păi, oamenii tot trăgeau de clopoţel!

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!