Dogoritor peţit

Când Soarele se culcă-n Lună,
Argint fecioarei dă în dar;
Sărut cu aur cere mână
Să-i pună inel, pe cleştar.

Dar mândra, suava şi fragila
Îşi ascunde faţa-n voal sfioasă
Şi alungă pe flăcău, copila...
Stingheră-n noaptea răcoroasă.

Se duce suflet arzător
Topindu-şi trist căldura-n rază,
Din inima cu atât amor,
Ce-n zile lungi îl scânteiază...

... Tânjind, c-odată o fi schimbare,
Aruncă-n nopţi cristale Lunii;
Să-i stea pe boltă însoţitoare,
Să-nmoaie sufletul minunii.

Şi tot se-ntoarce Soare într-una
În clară zi, să-şi verse focul,
Iar nopţile să-ncânte Luna
Cu argint şi perle, îşi tânjind locul...

... În inima misterioasei, o noapte şi-o găsi norocul?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Stau pitit zilele să apari licurind,
Să te păzesc în alb căuş de lună,
Să-ţi iei din poleitu-i de argint
Noapte bună!

Te aştept să calci pe drumul către casă
În amurgu-n ciripituri mii, pe strună,
Să-ţi iei din zborul păsării... Crăiasă,
Noapte bună!

Pândesc la colţuri să nu am rival
Când singură ieşi, nu cumva să-ţi spună
În locul meu cu atâta drag, sideral
Noapte bună!

Stau bec aprins în al tău abajur
Şi nu mă sting de-l stingi cu fină mână;
Să-ţi fiu pururi lumină... Îţi conjur
Noapte bună!

M-aş tot încovoia până-n inel pe deget
Şă-ţi intru-n inimă ca o cunună
De diamant; ce m-aş topi, nu preget...
Noapte bună!

În visul cel mai scurt să-ţi fiu, aş vrea
Să dorm doar o secundă împreună;
Eu soare cald, tu luminată stea...
Noapte bună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

... unde alpine în pisc de bing-bang se curg cer,
în puf de plopi, ce-n piele îmi dă fiori-tuleie
mă prăvălind în zbor de minţi, să mi le ieie
până ce-mi crapă inima de tine, al meu înger.

... permafrost în cristale e-n fulgi fini de ger
ce mângâie de-albastru hăuri de lacuri-gheaţă,
ce-mi spală gândul nopţi când mă trezesc în ceaţă,
să mi-apari tu voal, suflet să m-aperi, al meu înger.

... se înalţă jet de lavă din abisal mister
din largul de ocean, ce-am ochiul inundat,
stând în genunchi s-aştept în mistic prosternat,
doar să te ating pe plete, de pene, al meu înger.

... se sfârtecă de hulă azurul, pân' la sânger
de cristalin siliciu, ce-mi mişcă dor în dune
peste deşert de aur, ce-ţi fac inel să sune,
să m-auzi că te caut, oaza mea, al meu înger.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ţi-i prind cunună
Şi-ţi cern argint în păr de stea.

Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăşi culc pe mână
Şi o topesc în aşternut.

Mă rog de lună... să-nţeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândeşte noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.

Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Şi braţele să te cuprindă,
Lipindu-te, uşor, de mine.

Mă rog de lună... şi de stele,
S-adune diamant din şoapte,
Să-ţi cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul ...

Mi-e sufletul ca bolta în furtună
Pe care norii negrii parcă mână.
E zbatere, e zbucium şi pustie,
E uragan, taifun şi vijelie.
Mi-e sufletul ca marea-nvolburată
Ce lungi corăbii încărcate poartă.
Este abis, e stâncă, e pieire,
Este vâltoare şi nemărginire.
Mi-e sufletul ca holda aurie,
Cu spice legănate de urgie.
E tăvălug, e freamăt în neştire,
Este pârjol, văpaie, tânguire.
Mi-e sufletul ca o livadă-n floare,
Ce mândră-şi saltă fiicele la soare.
Este parfum, culoare, feerie,
Splendoare şi speranţa, reverie.
Mi-e sufletul ca brazda-nsămânţată,
Din care mugurii capul să-şi scoată.
Ca grâul ce renaşte din sudoare,
După o îndelungă aşteptare.
Mi-e sufletul ca stolul de cocori,
Ca cerul dimineţilor cu nori,
Ca stelele zâmbind sub clar de lună,
Ca vânturile prevestind furtună.
Mi-e sufletul fluid şi volatil
Şi schimbător, cu toane de copil,
Tânjind după iubire şi alint,
Ce fericesc inima şi nu mint.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte gravidă de lumină

Îmi bate seara la fereastră,
Cu aripile-i de catifea.
Oftări mi-ating în zbor doar inima...
Un joc de umbre şi de lumină...
Din netrăite vremuri vin negurile să mă prindă,
În mine câteodată grea liniştea se-adună
Din 'naltul cer o stea coboară pe o rază-a lunii
Ce scânteiază în ochii-mi adormiţi de vise.
Un haos mi-este noaptea,
Pustie şi neagră,
Sălbatică fiară ce geme cumplit,
În noapte -mi tresare speriat şi bietul ecut asfinţit...
Doar Luna, lin şi tăcut, ca-ntr-un alint,
Trece prin noapte cu şal de argint,
Urându-mi "Noapte bună!".
Noapte bună-i răspund nopţii
Cu gust de pelin,
Cu ochii trişti şi orbi...
Şi cred că sunt singurul nebun,
Ce o mai cântă-n vers!
În bezna orbitoare, crudă şi-nlăcrimată.
Se potoleşte furtuna, se culcă şi pădurea şi păsările tac...
S-au stins şi zgomotele-n sat...
Doar câinii mai suspină...
Şi câte un opaiţ mai face din când în când cu ochiul
O palidă lumină.
Şi somnul meu îmi e ca o străină în braţe,
Iar trupul, un drum trasat către singurătate,
Lângă o noapte gravida de lumină
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit şi cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Şi puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste oraşe de nori şi pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor –
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

Renaşterea-i atemporală,
Nici nu-i legată de fotoni...
Este-n miresme de atomi,
E-un luciu fin, de poleială.

Luna-i un taler de argint
Ce-o prinzi în piept ca pe-un breloc...
E însemn de-aducere noroc,
E-oglindă, chipul să ţi-l prind.

În nori de licurici verzui
Stăm îngânându-ne-n plăceri...
Din somn de iarnă-s reînvieri...
Mă prind, în ochii tăi căprui.

Tot e-un albastru de fundal
În care dorm mii mesageri...
Doar ciripesc de mângâieri
În noaptea de amor fatal.

E-un aer reavăn de planetă,
Îl simt, în alveole, în pori.
Sunt mii d-esenţe de la flori...
Îţi mângâi gâtul de egretă.

Într-un amestec de fiori
Cu recele de noapte clară,
Nări simt parfum de aişori;
Am renăscut, e PRIMĂVARĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stă inima puţin în loc
să-i simtă trupului zbătaie
paragină-i fără de ea nici foc
nu mai aprinde pereţi de vâlvătaie

Stă inima să tacă
să-i simtă trupului durere
o clipă doar şi-începe să-şi desfacă
sufletul prapure de fiere

Stă inima să nu mai stea
se-amestecă cu miere de albine
adâncile-i miresme n-or mai sta
să se-ofilească-a dor de tine

Stă inima în primăvară până-n gleznă
se-adie de alint capricii largi pe vânt
se-alcătuieşte licăr în sfeşnice de beznă
minune fără margini ori înger de pământ.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua de pe umărul lunii

Calc printre frunze ce acoperă inima mea
şi mă mir de frăgezimea lor - dulce cunună
mă îndrept spre o stea care mă vede
şi mă aşteaptă sfioasă ca să o iau de mână

Mai eşti acolo pierdută între străduţe de fildeş
pe umărul lunii ascunsă?
sau trebuie să îţi şoptesc literele numelui tău
ca tu să îmi devii supusă?

Apleci către mine capul tău cleştar argintiu
şi mă îndemni să ating lumina de pe al cerului felinar
pâlpâie în noapte bătaie speriată ciută
care se naşte dintr-o scăpărare din amnar.

Întoarce luna ochii către steluţa-i de pe umăr
şi îi arată calea către mine cu un îndemn de sclipire
hărţi fără munţi şi ape ar trebui să străbată
doar ca să treacă prin glasul oglinzii în nemurire.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretică râvnire

Şi soarele, din pielea-i, îşi face mângâieri,
Iar luna-i străluceşte în părul în şuviţe
Şi stele-i licăresc din ochii calzi, de veri
Întinse pe nisip, în val de romaniţe.

Pământu-i tremur fin, la pas abia călcat
Prin iarba de atingerea-i sfioasă, se culcând
Şi rochia-i adierea de izu-i parfumat
Pe-un glas în portativ, ce-i zămisleşte gând.

Fructată de matern, pe pieptu-i în coline
Ce-i cresc dintre liane de-amor în lungi de braţe,
Un univers îi ascultă atent oftat, suspine
Şi minţile se pierd la văz de ea, nesaţe.

Admirator, planeta o soarbe din vedere
Şi timp şi ploaie, vânturi... natura e oprită
La trecerea-i suavă de farmece efemere,
Ce-odată se petrec... îi moştenind ispită.

Zefiru-n veşnicie îi va purta atingeri
Şi mările-i vor duce din picurii de amor,
Cum lacrimile-i râu, alinuri vor fi stingeri
De flame de iubiri, rănite, care dor.

Focul se-aprinde pală de la obraji-scântei,
Din cremenea lor albă, iar scoicile-i dau perle
'n sclipiri de vrute vise; să i le sorbi, de vrei,
Sub buze sângerii... cu spuse-n glas de mierle.

Priveşte spaţiu-n urma-i, cerşind la timp relaş,
Să nu o piardă-n mrejele neantului ce-l are,
Căci tot ce-i existenţă se roagă pătimaş,
Să-i fie partener sublimei călătoare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea sfântă

În noaptea sfântă de Crăciun,
Pe drumul nins de lună,
Trei magi călări, cu suflet bun,
Aleargă împreună.
De unde vin? Cum se numesc?
Ce doruri îi frământă?
Spre-o iesle ei călătoresc
Şi cerurile cântă.

Şi cântă-n inimile lor
Aprinsă, bucuria:
Azi S-a născut un Salvator,
Azi S-a născut Mesia.

Nu simţi fiorul de atunci
Şi-n noaptea asta, frate?
Isus te-aşteaptă să-I arunci
Povara de păcate.

El stă în ieslea Lui şi azi
Iertare dând şi viaţă.
Încearcă în genunchi să-I cazi
Cu inima-ţi de gheaţă.

Mărturiseşte-I fapta rea
Şi-a patimii revoltă —
Şi-o albă, minunată stea
Va răsări pe boltă!

Vedea-vei îngeri şi lumini
Pe umerii tăi şubrezi,
Când vei veni să I te-nchini
Cu ochi smeriţi şi umezi...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Vino-n noapte lângă mine,
Să-ţi aud sufletul plângănd,
Să stau sub lună cu tine...
Să-ţi aud inima săltând.

Să privim cum blânda lună,
Mângăie stelele-ntristate,
Eu să-ţi mângâi a ta mână,
Apoi să fugim în noapte.

Să fugim în lumi de vise
Între ceruri să pătrundem
S-atingem stelele încinse,
Şi sub nori să ne ascundem.

Iar pe norii de iluzie,
Ne vom zice lungi poeme,
Şi vom scri-o poezie,
Şi cu rime şi refrene.

Iară noi în miez de noapte,
Ne-om lăsa purtaţi de vănt.
Asculta-vom mii de şoapte
Şi al stelelor dulce-cânt.

Vom zbura în depărtare,
Sub lumina caldei lune,
Ne-om uita cu disperare
Cum a nopţii zână-apune.

Fi-vom noi treziţi de soare,
Iarăşi visul se termină...
Unde eşti, frumoasă boare,
Care sufletu-mi alină!

Tu te-ai dus precum şi luna
Între munţi ca să te culci,
Unde esti iubită-acuma?
Să-ţi sărut buzele-ţi dulci.

Visul nostru se termină,
Eu nu am nimic de spus,
Aştept luna ca să vină,
Să răsară luna sus.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torţă aprinsă

Căderea stelei din înalt,
Chiar de se face-ncetişor,
Nu-i fenomen neobservat
Şi nu rămâne locul gol.

O altă stea, de viaţă plină,
Se rânduieşte să-i ia locul,
Să crească mare, cât norocul.

Să-i fie calea liberă, deschisă,
Să fie-n sinea ei o torţă-aprinsă
Şi-n strălucirea-i să n-ajungă

Căderea-i tristă şi amară,
Să vezi artistul când coboară,
Dar şi mai trist când cade-o ţară!

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabil negru

S-a răspândit soarele-n geamuri din ferestre
pătate-n bej-gălbui, infipte-n întuneric
ce învăluie culoarul întins printre căpestre
simţite-n tropot orb, de-auz, în teamăt sferic.

E-un cor de broaşte-n rut pe heleşteu-n luciu
ca un metal cu lustru, din când în când oglindă,
ce sparge-n clipocit şi muşte-n pont de astuciu
zburlesc în zborul scurt... O undă, lin colindă.

În sus e-un negru pal c-un nasture de lună
şi găuri mici, cum perle, de-o ojă sidefată
zdrenţuiesc purul lai, ce poţi să-l ţii în mână
şi să-l zdrobeşti în pumn, să-şi scurgă seva toată.

Şi gândul trece vis, în spatele luminii,
în carourile încinse de-un neştiut mister
ce se consumă-n tern, trupul în prag ruinii,
ce-o ţine încătuşată; o noapte... în efemer...

... Soare ce iar se ascunde şi negru-i iar eter,
deci totu' e şi veşnic şi pururi scurt... Oh, cer!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul frig

Cutremur simt în mintea-mi
Cu trupul prins în tremur
De frica de neantul ce-aşteaptă sus pe boltă
Cu străluciri de gheaţă, un meteor din lumea-mi
Din care gângurind mă petrec înspre murmur
Ce se va stinge-n lin, final... parcurs cu voltă.

Sau mă îngheţ în sumbrul din fundul de abis
Printre fantome albe ce şi-au pierdut respirul
În mâlul de ocean cu leduri de meduze...
Acolo unde greu-mi comprimă ultim vis
Sub miile de tone de picuri ce-mi dau girul
C-odată o să revin... să mă reînviu în frunze.

Şi-n aşteptare încă, eu fericit de viaţă,
Mă recutremur zilnic la gândul că părinţi,
Poate iubite, dascăli, prieteni, cunoscuţi,
Sunt îngheţaţi de timpul ce nu-l mai au în faţă,
Ce e-n beton, sau humă, neştiind de rugăminţi...
Sub semn de două linii... să-i ştim unde-s căzuţi.

De când mă ştiu am teama de-a pierde caldul soare
Când albul de azot mă poate sparge-n "frost"
Pe-un bolovan ce-aleargă pe-o pistă de raliu
Şi-o zi sau noapte, poate, să-şi ceară depanare;
Căci tot ce mişcă, roade, tot se sfărşeşte prost...
Rămân cu "bucuria"... că nu plec prea târziu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând în noapte...

Nu pot să dorm, am pe balcon un greier,
ce cântă, toată noaptea, la vioară,
cu cântul lui eu viaţa o cutreier
şi gândurile-mi zburdă pe afară...

Strâng gândurile, vreau să le ţin bine,
dar unul scapă şi-n trecut se duce,
nu vrea să stea alăturea de mine
şi nicidecum nu vrea ca să se culce...

Ies pe balcon în noaptea asta clară,
o Lună plină sus pe cer tronează
şi-n briza răcoroasă de sfârşit de vară,
fără să vreau, picioarele dansează...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!