Torţă aprinsă

Căderea stelei din înalt,
Chiar de se face-ncetişor,
Nu-i fenomen neobservat
Şi nu rămâne locul gol.

O altă stea, de viaţă plină,
Se rânduieşte să-i ia locul,
Să crească mare, cât norocul.

Să-i fie calea liberă, deschisă,
Să fie-n sinea ei o torţă-aprinsă
Şi-n strălucirea-i să n-ajungă

Căderea-i tristă şi amară,
Să vezi artistul când coboară,
Dar şi mai trist când cade-o ţară!

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

În lumea asta mincinoasă
Dacă te uiţi pe la TV
Vezi că pe locul unu e
Antena 3 cea ranchiunoasă.

Să vezi la Digi 24,
Şi ei se cred pe primu' loc
Chiar dacă au dreptate... ioc
Să-i viziteze psihiatru'!

La RTV, aceeaşi bubă:
Au cel mai mare public, frate!
Noi ştim că sunt exagerate
Aceste laude de hrubă!

Văzând acest top de extrem
Am dat rapid pe PRO TV
Mi-am zis în barbă: haida de...
Să-i mai salvăm dacă putem!

Avem o ţară, numa' zgâi,
Cum alta nu-i în lumea toată,
Unde mai vedeţi să se poată
Să fie toţi pe locu-ntâi?

Că e partid ori candidat,
Că-i post TV sau vreo odraslă
Orişice top, domeniu, breaslă
Toţi sunt pe unu'! Nu-i ciudat?

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 28 septembrie 2020 (28 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baftă

Soţul i-a plecat afară
Şi-a lovit-o iar norocul:
Au rămas destui în ţară
Ce se bat să-i ţină locul.

epigramă de Nicolae Ghinea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

VY Canis Majoris este o stea hipergigantă. Steaua se află în constelaţia Canis Major, dar nu este vizibilă cu ochiul liber. Asta pentru că se află la 5000 ani lumină depărtare de Soare. De aproape 100 de ani se ştie că această stea este mare. Dar diametrul ei a rămas un mister până în 2006, când o echipă de astronomi a reuşit să măsoare diametrul stelei. VY Canis Majoris este de 2000 de ori mai mare în diametru decât Soarele! Dacă ar fi adusă în locul Soarelui, steaua ar ajunge până la Saturn! Strălucirea stelei este de 500.000 de ori mai mare decât a Soarelui, iar masa de 30 de ori mai mare!

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dogoritor peţit

Când Soarele se culcă-n Lună,
Argint fecioarei dă în dar;
Sărut cu aur cere mână
Să-i pună inel, pe cleştar.

Dar mândra, suava şi fragila
Îşi ascunde faţa-n voal sfioasă
Şi alungă pe flăcău, copila...
Stingheră-n noaptea răcoroasă.

Se duce suflet arzător
Topindu-şi trist căldura-n rază,
Din inima cu atât amor,
Ce-n zile lungi îl scânteiază...

... Tânjind, c-odată o fi schimbare,
Aruncă-n nopţi cristale Lunii;
Să-i stea pe boltă însoţitoare,
Să-nmoaie sufletul minunii.

Şi tot se-ntoarce Soare într-una
În clară zi, să-şi verse focul,
Iar nopţile să-ncânte Luna
Cu argint şi perle, îşi tânjind locul...

... În inima misterioasei, o noapte şi-o găsi norocul?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei emigrante

Unde paşii mă vor duce,
Sperând pâinea că-i mai dulce,
Emigrând în altă ţară,
Din amară-i mai amară!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul politicienilor

Aproape că doreşti atunci,
Când vezi cum se "mănâncă",
Pe Dâmboviţa să-i arunci,
Dar nu-i destul de-adâncă.

epigramă de Vasile Til Blidaru din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Îi şopteşte la ureche,
De cu seară, chiar şi-n zori
Că-i va sta mereu de veghe
Să-i facă moştenitori.

epigramă de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cel rău aprinde focul

Nu privi cu îngrijorare
Când cel rău aprinde focul
Şi încinge mult cuptorul...
Încinge-ţi şi tu mijlocul
Slăvind pe Mântuitorul!
Cel neprihănit nu moare,
E scăpat din strâmtorare,
Ca cel rău să-i ieie locul – Prov. 11, 8

Nu un om, ci miliarde,
Să fie-n potriva ta,
Focul lor nu te va arde;
Dumnezeu te va scăpa,
Nu pentru că-ai merita,
Fiindcă nu meriţi defel,
Dar El nu te va uita
Pentru că te încrezi în El!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou (9 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Bine e să ai prieteni,
Dar din cei adevăraţi,
Ca şi-n codrul cel cu cetini
Unde pomi toţi sunt fraţi.
Să-i păstrezi mereu alături,
Vântul să nu-i plece jos
Ca pe pomi din pădure
După un vânt vijelios.
Trec ani şi ei se schimbă
Ca şi pomi scorojiţi
Poate mulţi cad din picioare
Ca şi pomi îmbătrâniţi
Tu să nu îi dai uitări
Chiar de au căzut la vale
Uită-te, porneşte îndată!
Să-i mai vezi poate odată
Pe calea cea lunecoasă
Aşezaţi sub iarba deasă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul învingător

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.

Aşa a fost şi este şi va fi
Conflictul de-ntuneric şi de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Şi ei aproape cred că îi trişează.

Şi, vai, absurde autorităţi
Se strâng buluc şi judecă drăceşte
Şi îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăieşte.

Şi mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Şi-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.

Şi proştii râd, în nebunia lor,
Întărâtaţi de liniştea nocturnă
Şi unul zice: hai să-l îngropăm,
La locul care-i place lui, în urnă.

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Politică de-a pururi surdo-mută,
Învingătorul se întoarce-n sat,
Dar voturile lor nu-i mai ajută.

Probabil, e-o parabolă, aici,
Chiar dacă nu o pomeneşte cartea,
Trăim învinşi în fiecare zi,
Iar, ca să biruim, plătim cu moartea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte şi vei fi iubit...

Când vezi un înger trist
cu aripile frânte ca un artist,
ce rătăceşte-n visul iubirii
cu lacrimi în ochii suferinţei,
nu lasa să plece a lui privire,
spre locul în care nu-i iubire.
Fă-ţi curaj şi ajută-l să zboare,
rana dureroasă să nu-l doboare,
şi nu te teme de-a lui putere
alină-i rana cu multă plăcere,
şi-nălţate cu el spre norii albi,
spre alte iubiri cu nuferi dalbi.
Încă nu-i prea tarziu şi poţi să speri,
vise şi speranţe îngerului să-i oferi,
cu cuvinte dulci iubirea ta arată
şi domnul îţi va da şi ţie iubirea lui toată.

poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem schimb

De vrei să mă cunoşti mai bine
Te las în locul meu o zi,
Şi ai sa vezi câte ruine
În suflet tu îmi vei găsi.

Eu am zidit de atâtea ori
Din nou, şi iar şi iar,
Să văd dacă tu în locul meu
Nu îţi vei spune, ca e în zadar.

Sa văd de poţi ca sa renaşti
Aşa cum eu de multe ori am făcut,
Îţi spun eu, ca te laşi păgubaş
Şi sigur ai să spui, ca e prea mult.

Mă vezi zâmbind, dar tu nu ştii
Ca port în suflet o mare a mea,
De câte lacrimi am adunat
Din viaţa asta tristă şi grea.

Atâţia m-au dezamăgit
Lista e lungă, şi tot mai pot,
Frumosul în oameni îl voi găsi
Chiar dacă colind pământul tot.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Carolina

Dintre gânduri, pagini, scrisuri...
printre sensuri, stele, visuri,
a plecat şi Carolina
spre-a-înverzi – în Cer – Grădina...

A plecat în zori, prin uşori de noapte
lăsând slovele de neam să-i poarte
graba de înalt, legănat să-i fie
Dorului de El... zvon de veşnicie...

A plecat şi Carolina... a plecat departe
viaţa să-şi sfinţească printr-o altă Carte...
a plecat să-i fie vântului de seară
geamănă-n suflare, miez de primăvară...

A plecat cu totul, luând cu ea şi lutul
ce-i ţinea în palme inima şi duhul,
prefăcând substanţa în strop de tăcere,
gust de altă hrană... gust de sare, miere...

A plecat în taină către Altă Ţară
limba să-i înveţe-n strune de vioară,
prin Glasul de Mamă – sămânţă de cânt –
să-nflorească-n piatră Cerul din Pământ.

Mergi cu bine, Caro, spre a ţese firul
cu parfum de nori, neuitându-ţi şirul
menit să înnoade Adâncul şi-Înaltul
într-o altă vrere... Oglindă de Altul.

Să-ţi fie uşor zborul, atât de Dragă Soră,
cum ţi-era şi pasul învârtit în horă,
cum ţi-era în braţe cuprinsă şi căldura
ce-aşeza în inimi, deschisă, bătătura.

Iar când Sus, acolo, vei afla Îngera,
spune-i că-Împreună retrăit-am Vrerea,
că atunci când Noima va fi cuprins Totul,
vom răzbi să-aprindem, Pământeşte... Focul.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adorarea eroului

Un chip pe care-l vezi trecând pe stradă,
O voce limpede cântând, liberă, plină de har;
Din clipa-aceea viaţa-i alta, chiar dacă nu ţi-e clar,
Se simte-n noi un fel de eroism, escaladăm o baricadă,

Punem întrebări, găsim răspunsuri, plodim plămadă,
Iluminăm credinţe, îndrăznim să fim chiar
Ceea ce ne-a făcut natura. Idolatrie care, iar şi iar,
Îndrăzneaţă, naşte eroi. Niciun fel de fraudă,

De cunoaştere căpătată-n frecuşul anilor nu-i pot lua locul,
Nu pot stinge această dorinţă feroce, neîmblânzită.
Ştim că, odată muşcat fructul râvnit, dorinţa devine trecut,
Satisfacţia moare. Rămâne şi temerea agonisită;

Chiar dacă ne părăsesc toate care ne încântă, totuşi focul
Arde – supravieţuiesc multe din cele-n care crezi şi ai crezut.

poezie de Amy Lowell, 1874 – 1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,
când clipa-nstrăinării mă atinge,
şi-n suflet îmi aprinde curcubeu
de gânduri care plâng numai cu sânge.
Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,
frumosu-ţi chip a dispărut în ceaţă,
şi tot ce în trecut părea firesc
la margine de amintiri îngheaţă.

Doar mărul de la poartă, înflorit,
revine peste vreme-n amintire,
de-atâtea ori în mine l-am primit
cu crengile-ncărcate în neştire!...
Dar se transformă-n piesă de album,
în crengi nu se zăreşte nici-o floare,
rămas uitat la margine de drum
se zbate-n pânza de beton si moare.

Trec zilele şi parcă nu mai ştiu
ce rosturi m-au adus prin altă ţară,
pe alt tărâm de unde-i prea târziu
norocul să-l desfid a doua oară.
Tu, patrie, la mine te gândeşti,
am consulat într-un oraş mai mare,
când merg acolo, vechile poveşti
le-aud curgând pe tristele culoare.

Compatrioţi cu chipuri de oţel
şi cu trădarea aduntată-n sânge
mă-ntâmpină şi îmi vorbesc la fel,
când inima de doruri mi se frânge.
Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,
nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,
iar uneori mă-ntreabă de vreun neam
care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.

De-acolo plec cu sufletul rănit
gândind că n-o să mă întorc vreodată,
nu este-acela locul potrivit
unde să-ntrebi de mumă sau de tată.
Stau seara-n faţa mesei gânditor,
dar dorul meu rămâne pe afară...!
O, patrie, şi prea iubit popor,
e dorul care zboară către ţară!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!