Alegere

O fi mai important să tot, să tot munceşti,
Să bei şi să mănânci -ce-o viaţă faci-
Să zideşti case şi să putrezeşti
De-atâta trudă, după ce-o să zaci?

Şi cum acuma nu mai sunt nici poze,
Doar virtualul este un document,
Cine-o să ştie ce metamorfoze
Trecute-s... când n-oi fi prezent?

... Că laşi în urmă case, multe garduri,
Ce-or perima crăpându-se-n rupturi;
Alţii-or veni să le mai dea cu farduri,
Uitându-te... ruina din dărâmături!

O fi fost soarta, ori că eu am decis
Într-un târziu de tot să-nmoi în mine
Pixul, din ce-s o pastă, pus pe scris...
Oare-o mai fi cuvântu-n timp ce vine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere secvenţială

Ciudat mixaj, e viaţa-n cadre,
Transpus, să fii obiectiv,
Captând bucăţi de timp ce arde
Dintr-un a fi infinitiv
Şi când citeşti metamorfoze
Necunoscute, trecători,
Album făcând neuropoze,
Erou scriind despre autori,
Revezi diformele schimbări,
Cum o mărgea pe acelaşi fir,
Ce-o crezi la fel, nu încercări
Dintr-un tipar de suvenir...
Şi cauţi sursa, din ce-o merge,
Edificându-se-n prezent,
Înlocuind nou chip, ce şterge
Cu noi, noi cadre... Un testament!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere... de propriu

... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce îşi aşteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...

... m-am trezit brusc, înspre ora şapte, aproape în ţipete, fără de dinţi, mic şi golaş,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăţi, pe ruşinos panaş,
ce-mi pare a fi, că ştiu acum că-i sex, dar şi ades pe frunte, mi se tot spunând un neînţeles să fiu cuminte...

... sunt, culmea, obosit de viaţă, ce se pare că-i a mea şi doar începe, îs multe, multe ore
şi-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluţă o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduţi pe mine să m-asculte,
parcă aş fi ştiut ceva să zic... mă îmbie şi bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...

... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu ştiu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comuna

Se unduie grâul ca marea,
Îl păzeşte o paiaţă hâdă...
E c-un sacou şi c-o bermudă
Frângând de rectiliniu zarea.

E-un drum de car la zece metri
Cu o fântână cu găleată;
La ce-o servi că n-are apă...
E chiar comuna Valea Pietrii.

E-un miros rău de bălegar...
Sătean mergând, în birt se pierde...
Şoseaua nu e gri, e verde...
Căruţa-o trage... un măgar.

Sunt păsări multe afară-n stradă,
Găini cu gâşte, multe raţe...
Femei stau în cruciş de braţe
Pe bănci, la porţi, ca tot să vadă.

Sunt multe case ponosite
Cu pereţi strâmbi de la chirpici...
Sunt stil vagon, sunt toate mici
Şi-au gard din lemne zdrenţuite.

Văd mai în "Centru" o casă mare...
În faţă scrie... "Primărie"!
Culoarea-i veselă, zglobie...
Maşini sunt două!... Pază mare!?

... Şi are două uşi nu una...
-"Poliţie"-i scris în culoare-
Cu lacăte-n amiaza mare...
Au zăvorât... toată Comuna!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa într-un bagaj

A fost o zi în care am vrut să plec departe,
Să las în urmă planuri, speranţele deşarte,
Şi rude, şi prieteni, şi gândurile toate,
Am vrut să fiu un altul, mai bun (de se mai poate).

Mi-am pregătit bagajul, cărând de prin unghere,
Atâtea obiecte ce îmi făceau plăcere...
Şi-au fost atât de multe, şi-aşa de greu rucsacul,
Că planul de plecare a avansat... ca racul.

Păi, cum să las afară albumul plin de poze
Cu chipuri din pruncie şi cu metamorfoze
Ce-au fost de-a lungul vremii? Nu, asta nu e bine!
Că pot să-i las pe alţii, dar nu prea pot... pe mine.

Sau, cum să las pachetul cel plin de scrisorele
Cu urmele de rujuri, parfumuri, poezele?
Că astea nu se lasă, sunt amintiri plăcute
Din încercări timide, în vremile trecute.

E clar ce las în urmă, dar nu şi amintirea,
Sau poza ei cu mine, sau gândul, sau iubirea;
De plec în lumea mare acum, să fac pe bardul,
Îmi iau maşina, numai, cu actele şi... cardul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire din mişcare... de revoluţie

Mă-nebuneşte gândul fugii pe elipsă;
Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă,
Că nu-s tribune, e negrul cel absolut şi rece,
Acolo unde nu mai ştii... Nimic, nu se petrece!

E-un straniu ce m-apasă-n septembrie mereu,
La prima noapte "freeze" de-un rece alizeu...
Şi cad din mine frunze, ce-or putrezi orfane
De pom cald, ce-am dat fructe din cupe diafane.

Mă duc spre-un alt cules de trudă zămislită
Mereu, neîncetat, înscursă în stoc ispită
De trecere-n spre frig, ce-ngheaţă poate veşnic...
Şi nu se-ntoarce!? Astrul, e meteorul... sfeşnic?!?

Şi nici rotiri nu-s multe; noroc de-s cam optzeci,
Ce poţi în alergare să numeri, să petreci...
Şi chiar de nu laşi timp elipsei reci să cearnă,
Tot rişti să nu te-ntorci la cald... Din rece iarnă!...

Oare ce-i ce-au sfârşit cursă... pat o să ne aştearnă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţ

Trece pe uliţa, în praf scăldată,
Mereu cu capu-n jos, absent,
Împovărat de greu... Nu ştiu de-i fată
Şi nici de sănătatea-i... Nu e, evident?!
Frizează timp, putere,
În plină iarnă-i gol
Şi-aşteaptă de se cere,
Fără să ceară... un pol.
Stă veşnic în picioare
Şi-aleargă fără scrâşnet.
Rabdă tot cu sudoare,
E ager, tot un zvâcnet.
Oare cine-l aşteaptă
Târziu, în nopţi de trudă
Şi-n zori cine-l deşteaptă...
Cine de drag îi indrugă?...
Nici azi nu e-un răspuns;
E prea târziu, oricum...
Căluţu-a fost răpus
De-un stop, în piept... pe drum!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudăţenie

Ciudată e lumea; se minte, se fură,
E parcă făcută să-şi sape ea groapa
-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa şi sapa
Nu-s doar pentru pâine... şi dragoste-i ură!?!

Deci om nu-i suprem, e o specie doar,
Cum altele, multe, ce-au fost şi nu ştim
Şi cap nu ne duce, deştepţii, să fim
Mulţumiţi de pământul ce-avem, l-avem dar!

O specie, rară, omenirea-i... măcar?
Şi-om fi protejaţi... O fi bine?... În zadar?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Şi-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Şi-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu ştiu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu ştiu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu ştiu nici data, nici condiţii de contract
Şi tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăţ... Un joc de quiz!

Împlânt din simţuri ce-ncă ţin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nşele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simţuri, ce-s mai multe,
Să ştiu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanţă suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aş putea fi ca şi-alţii nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt şi-alerg şi-s îngrădit
Şi m-am iubit şi-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorinţe, locuri, o cernită emfază
Şi mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanţul de-ntâmplări iar neştiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se căţărând pe stâncile abrupte.

Îngheţ, irig din apa-mi şi mi-aştept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soţ.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Şi nu-s judecăţi, să condamn timpul hoţ.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărţi străbătând
Imagine iţite de minţi, pline har.

Şi codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminişuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se şterge înspre mat, cristalinul dispare
Şi teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârţit pas, e pe-aleea ce doare.

Luceafăr e singur şi acuma pe boltă
Şi derm încreţeşte în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei şi un timp care trece!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-s?

De la un timp nu de la naştere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadenţă
Până la schimb de neuitat din existenţă
Şi uimitor suntem iar tineri... mai bălani.

Şi faci proiecte tot mai multe, înţelepte,
Căci matematica o ştii de riguroasă,
Fără surprize şi-ai şi mână norocoasă
Să-ţi mai câştigi ceva la genele perfecte.

Şi-atât de-obişnuit îţi eşti de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Şi oricum le ştii cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai ştii?!

Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alţii-ţi fac remarci, invidioşi
Crezând că toţi ajung ca ei într-o zi moşi...
Şi moral te resuscitează-n tânăr iară.

Aşa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ţi presimţite,
Ce-o zi vor naşte iar în lumânări sărbătorite
Cu flori şi-un nou certificat... Cât misticism!

Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârşeşte, ci se naşte-ntr-un... "De ce-s"?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul

Zâmbete perfide neînţelese
ce le vrei sincere şi nu-s;
le-asculţi, doar aparent, eşti dus...
Lăuntru-s răbufniri perverse.

Eşti fericit, cum îţi doreai,
când fără ştire pici în transă;
nu îţi explici, nici pasa proastă
nici pierderea, din ce aveai.

Prietenilor, vechi de-o viaţă,
brusc le atribui doar defecte;
zeci d-amintiri devin infecte...
Impenetrabil eşti, de gheaţă.

Iubitei, ce-o adori pe veci,
nu-i mai aduci cadouri, flori;
în gând, te chinui s-o omori...
O laşi în lacrimi, vrei să pleci.

E straniul răului profund;
te lupţi cu el, îl simţi prezent,
e propriul tău subconştient...
Te vrea zăcând, vise-ngropând.

E Samuel, Behemot, drac,
e-Aspida, Belzebut, Leviatar,
e-Azazel, Asmadeu, e Beliar,
e-Alcor, Satan, e tartor, peste veac!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de februarie

Epuizat se scurge timp de nopţi geroase
Şi lungi de-au fost tot nu-i odihnă-n mintea-n plin de negru
Zdrobindu-şi liniştea în scrâşnetul de tălpi ce calcă oase
Cernute albe dinspre cer, acoperindu-ne de-a întregu.

E alb în nuanţele până la negru tot pământul
Şi pomii suferă cu crengi chircite de-atâta dezgolit,
Neacoperiţi de penele cântând... nu mai adie vântul,
Doar se răzbună aiurea se urlând ţepos în viforit.

S-au deplasat gheţarii, aisberguri, ninşii poli
Pe acest tărâm, pe case le îngropând cu totul
Cu animale, oameni, blocuri... le făcând atoli
Şi străzile-s doar şir de dricuri albe cărând mortul.

Parcă nici rozul, galbenul, grena, topazul nu ajută,
Pereţi iţesc exotic, dar morb crud nu cedează
Tot griu murdărind dalbul, nea aspră-i praf bătută
Şi sat, oraş, o ţară, tot, lumea... iar iernează.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!